Creta și civilizația minoica

 de Ciprian Napradean

Civilizația minoica din Creta a fost una veche și strălucită. Oamenii ăștia își săpau nemurirea în piatră înainte ca egiptenii s-o cocoțeze în vârful piramidelor sau vechii celți s-o incercuiasca la Stonehenge. Creta a fost centru de putere în Marea Mediterana pentru 2500 de ani (între mileniul IV și I înainte de Hristos). Dupa prăbușirea civilizației minoice, Creta a devenit o provincie periferică (Greciei antice, Romei Antice, Bizanțului,  Arabilor, Veneției, Imperiului Otoman si iar Greciei - sper sa nu fi uitat vreun incasator de taxe si impozite). Toate puterile care s-au perindat si-au lăsat amprenta. Cea venețiana este mai vizibila prin relicvele arhitecturale medievale, iar cea turceasca e delicioasa în bucătărie. Era și greu sa fie altfel dacă ne gândim ca o mare parte din populația actuală a Cretei a fost adusa din Turcia,  în urma acelui schimb de populație. Dar sa nu vorbim de aberațiile istorice și sa ne întoarcem în timpuri frumoase și spectaculoase ale insulei. Sa ne întoarcem in perioada de aur, adica acum mai bine de 3000 de ani. Cel mai important palat al perioadei minoice a fost cel din Cnossos. Aici era centrul de putere și de aici se dădea ora exacta într-o buna parte din lume. Ideea ca el a fost reconstruit m-a entuziasmat foarte tare și am mers cu mari așteptări.  Dezamăgitor este faptul ca au fost reconstruite doar câteva ziduri și acelea prost (am atașat poza cu un fragment in care se vede fierul beton din placă). Penibil! De fapt în Palatul din Cnossos nu se mai găsește nici o relicva originală. Amforele, frescele, sculpturile, toate sunt copii. Dacă ajungeți aici și sunteți curioși sa vedeți rămășițele civilizației cretane, mergeți la Muzeul de Arheologie din Heraklion. Acolo e comoara. Sa nu mai vorbim de faptul ca au aer condiționat si ești ferit de soare.  E un detaliu care, atunci când afara sunt 40 de grade, chiar contează.

Delft - un centru universitar de prima marime in Olanda

 

de Ioan Laslo

Primul lucru care mi-a venit in minte in momentul in care am ajuns in piata centrala din Delft a fost introducerea fabuloasa pe care H.W.van Loon a facut-o in Istoria Omenirii. El facea o comparatie intre etajele pe care le-a urcat in turnul Catedralei din Delft si experienta umana, dand la final cea mai frumoasa definitie pe care am citit-o vreodata: Istoria este Turnul urias al Experientei, pe care l-a inaltat Timpul in mijlocul Campiei nesfarsite a Trecutului. Obisnuiam sa imi incep prima ora de curs cu o noua generatie exact cu aceasta fraza. Iar acum eram langa acea biserica si aveam ocazia sa urc in acel turn. Sper sa intelegeti insufletirea mea! E drept ca m-am calmat repede, deoarece nu exista posibilitatea sa refac traseul medicului olandez si m-am multumit cu o plimbare in zona centrala. Am si facut o mica filmare pe care o sa o gasiti mai jos. Sper ca din ea reiese atmosfera splendida a acestui oras universitar olandez!

Siena - poarta catre Cer!

de Ioan Laslo
       Multa lume considera Siena locul unde se simte cel mai bine atmosfera toscana. Orasul cu strazi medievale inguste (monument UNESCO inca din 1995), locuit azi de aprox.50.000 de locuitori este cuceritor inca de la o prima vizita. Nu putini turisti vor insa sa revina, fie pentru a simti atmosfera fantastica din Piazza del Campo in timpul unui palio, fie pentru a se incarca energetic de frumos in celebrul sau Duomo, sau, de ce nu?, pentru a gusta din excelentele preparate traditionale toscane. 

      Piazza del Campo are forma de amfiteatru si suprafata sa pavata este impartita in 9 segmente (aminteste parca de Consiliul celor 9 barbati buni care conduceau candva orasul). Credinciosii spun ca seamana cu mantaua protectoare a Fecioarei, care, impreuna cu Sf. Ecaterina de Siena, este de altfel si protectoarea orasului. In fiecare an, pe 2 iulie si 16 august

aici are loc palia. Cursa propriu-zisa dureaza aproximativ 3 minute, dar

Manastirea Poblet din Catalunia

de Marian Lisu

Printre razele unui blând soare hibernal și bătând drumuri nu prea umblate de cei care nu-s de prin partea locului (o vale înconjurată de Munții Prades), accesăm acum o minunăție emblematică în sfera monumentelor catalane. O primă întrebare ne bântuie gândurile la vederea măiastrelor edificii –e palat, castel, e oare sediu al puterii monarhice medievale, păstrate prezentului în plină glorie arhitecturală?!

Nimic nu sugerează de la distanță că ne aflăm pe pământ de sacralitate, căci spiritualitatea se împletește aici cu goticul cistercienilor, care încă deservesc mănăstirea, ținând aprinsă flacăra credinței, la capetele încoronate ce dorm somn greu sub albul alabastru dur, amplasat cum nu se mai găsește altundeva.

E astfel necropolă regală, căci cei de pe-aici o știu drept Panteonul Regal al confederației Catalano-Aragoneze. De pe la jumătatea secolului al XII-lea începuse zidirea, inițial în stil romanic, închinarea fiind făcută Sfintei Fecioare. Ceea ce începuse ca zonă dedicată cultului se dezvoltă succesiv secolele ce urmează, locul devenind reședință regală, palat de forță, dar și complex militar de temut.

Ducele Barcelonei dorise abația și ca loc de refugiu în caz de primejdie, de unde și arhitectura tipic militară a zidurilor defensive, în sistem integrat, ca și modelul porților monumentale (cea a Regelui sau cea de Aur). Doar zona claustrului te duce imediat în zona sacrului, căci modelul imensului spațiu mărginit de coloane ce susțin arcadele goticului timpuriu sunt unele tipice unei mănăstiri din zona spaniolă.

Timpul lasă răni adânci, căci mute din dependințe au trebuit refăcute sau restaurate, iar cele care au supraviețuit impecabl trecerii vremiurilor stau mărturie a frumuseții arhitecturale - splendidul altar sculptat în marmură albă (capodopera maestrului Damia Forment), imensele sarcofage suspendate astfel încât poți trece pe sub acestea în părțile laterale, ori frumoasele arce sau colonade, de o rară geometrie, ce tinde spre perfecțiune.

Secolul al XVI-lea e unul de răstriște - mănăstirea fiind jefuită în timpul Războiului Religios Spaniol, când o mare parte din bogăția și arta de aici e distrusă pe vecie, iar trei veacuri după e o altă tragedie pentru edificiu - guvernul spaniol îl vinde, iar noii proprietari văduvesc temeinic patrimoniul inestimabil. Retrocedarea către Ordinului Cistercian (1940) o repune pe harta rutelor mănăstirilor regale, ca simbol al istoriei și culturii catalane.

Arhitectura sa romanică grandioasă ne întâmpină la nivelele superioare, unde sălile regale troneazăînaltul, colidoarele au coloanele zvelte, cu linii simple, iar arcadele gotice din zona basilicii copletează peisajul general, conferind mănăstirii o prezență maiestuoasă. Varietatea stilurilor e completată de elemente renascentiste și baroce, tocmai această combinație dau farmecul aparte edificiilor, recunoașterea UNESCO având în vedere acest aspect, alături de importanța istorică și religioasă pe care o deține acesta.

Accesăm alene spațiile interioare anexe – curtea mare cu fântâna arteziană, bucătăria cu parte din inventarul original, sala de mese, cea capitulară, salonul și biblioteca, trapeza și reflectoriul, iar apoi facem o trecere în revistă a zidurilor fortificate, ce completează în lateralele fațada bisericii abației.

Mormintele regale îi înfățișează în scupturi de marmură pe regii și reginele locului - regii Alfonso al II-lea, Peter al IV-lea, James I, Alfonso al V-lea, Martin ( dinpreună cu Maria de Luna), John al II-lea ( alături de a sa aleasă Eleanor de Albuquerque), la picioarele lor veghind simbolurile de forță – leii. Cei ineresați vor găsi chiar cavaleri cruciați, înfățișați în piatra dură cu sabia lungă și armura completă, dar și înalți prelați ce și-au câștigat dreptul de a fi alături de cei ce au condus destinele țării lor.

La etaj se află și Muzeul mănăstirii, loc de neratat fie și numai pentru scara de piatră pe care o urci ajutându-te de o balustradă lucrată în fier forjat în forma unui dragon înfiorător. Spațiul expune privitorului multe artefacte, cărți rare, podoabe și obiecte destinate cultului, pictură și sculptură în tematică.

Campo dei Miracoli, cu celebrul Turn Inclinat din Pisa

 

de Ioan Laslo

Stilul arabesque, cu coloane complicat sculptate, care se sprijina pe arcade inalte si inguste caracterizeaza toate cele patru obiective de pe Campo dei Miracoli din Pisa. Celebrul turn inclinat, initiat in 1173, Duomo, finalizata si sfintita de Papa Gelasius al II-lea inca din 1118, cel mai mare Baptisteriu din Italia (ianugurat la 1153) si Campo Santo (Cimitirul Monumental), considerat de unii cel mai frumos din lume sunt fiecare dintre ele un obiectiv arhitectural de prima mana, dar constituie un tot unitar de neegalat in acelasi timp. Complexul este inconjurat de un zid medieval din caramida rosie. Se stie ca Pisa a avut multi dusmani (cei mai cunoscuti dintre ei fiind vecinii de la Florenta!), dar, desi orasul a fost atacat de multe ori, zona aceasta a ramas mereu neatinsa. Crezul locamnicilor este ca e protejata de Divinitate. De aici si numele complexului. 

Am sa atasez niste filmari facute in zona, insotite de un comentariu live, pentru mai multe amanunte. Filmarea exterioara a celor patru edificii este insotita de una de interior in Duomo. Sper sa va faca placere si sa vizitam impreuna locatia, ea fiind introdusa in excursia Italia D Amore , descrisa pe larg, daca dati un click pe albastru.