Bucataria traditionala din nordul Spaniei

de Livia Manzatu

Nordul Spaniei se mandreste cu o bogata istorie si cultura, peisaje spectaculoase, orase elegante si civilizate, precum si cu o delicioasa bucatarie traditionala. Aici, mai mult decat in oricare colt al Spaniei, veti trai o experienta gastronomica de neuitat, fie ca veti merge in renumitele “bodegas”, fie ca veti alege sa degustati preparate rafinate intr-unul din numeroasele restaurante cu stele Michelin (restaurantele din San Sebastian poarta mai multe stele Michelin decat Parisul, dar e drept ca pentru ele aveti nevoie de o rezervare prealabila, iar preturile sunt pe masura!). Oricare ar fi optiunea dumneavoastra, papilele gustative va vor multumi. De la basci, atat de renumiti pentru bucataria fina, la Asturia cu abundenta sa de peste, fructe de mare si legume, bucataria din nordul Spaniei se situeaza printre cele mai variate din Europa.

In programul “Tara Bascilor si nordul Spaniei” veti avea prilejul sa gustati unele dintre cele mai renumite preparate specifice celor trei provincii: Tara Bascilor, Asturia si Cantabria.

In Tara Bascilor vestitele gustari de tip tapas se numesc „pintxos”. Ele nu sunt un preparat in sine, ci constau in mai multe portii de mancare mici, ca niste aperitive. Preparatele pot fi reci (jamón serrano, queso manchego, masline etc.) sau calde (tortilla española, chiftelute etc). Sunt servite pe o felie mica de paine, cu o varietate de topping-uri, printre care: file de ansoa, somon, carnați, branză, omleta tortilla sau sunca. Multe sunt prinse cu o scobitoare si uneori sunt gandite sa fie inghitite dintr-o singura imbucatura. Prezentarea lor iti face mereu cu ochiul!

Nimic nu este mai „spaniol” decat celebrul jamón. Spre deosebire de prosciutto-ul italienesc, jamón-ul este o sunca de un rosu aprins. A devenit o adevarata arta taierea acestei sunci, iar cei care o fac sunt considerati adevarati artisti, deoarece doar cu multa experienta se poate obtine felia de jamón de grosime ideala, aproape transparenta. Jamón ibérico este cel mai bun tip de jamon, fiind un preparat uscat, pregatit din carnea porcilor negri iberici, special crescuti si hraniti cu ghinda pentru a da carnii o aroma distincta de nuci. Picioarele posterioare sunt sarate si uscate la aer timp de cel putin 36 de luni. Jamón ibérico este din acest motiv destul de piperat la pret. Este servit in felii foarte subtiri. Jamón ibérico este mai comun in zonele de munte, unde localnicii obisnuiesc sa sareze carnea si sa o lase la uscat. Merge de minune acompaniat de un pahar de vin rosu sec Rioja. Jamón serrano este mai ieftin decat jamón ibérico, dar gustul nu poate fi comparat. Ambele tipuri de jamón au arome aparte, pe care merita sa le incercati. Cu certitudine veti deveni fan-ul unuia dintre ele.

Tortilla de patatas – o mancare tipic spaniola, un fel de omleta preparata din cartofi si ceapa. Este servita de multe ori pe post de tapas. Exista si variante in care se foloseste jamon, fructe de mare sau alte ingrediente care o fac si ma gustoasa. De obicei, localnicii cer un pincho de tortilla, adica o felie. In cantabria exista si cele mai bune anchoa, numai bune pentru o gustarica. Ele sunt anchoas de santoña, care alaturi de un sidra de buna calitate poate fi degustata mai peste tot. Chorizo sunt carnati de porc, cu multa boia iute, preparati in intestinele naturale ale porcului. Se folosesc cu succes in fabada asturiana. Cum tot acolo intalnim si morcilla (aduce putin cu sangeretele nostru). Branzeturile locale sunt si ele delicioase si inregistrate ca produse de marca.

Fara discutie ca, in Asturia fabada este la mare pret. Ingredientul principal este fabas, un tip de fasole alba, care este gatita la foc mic cu costita de porc, chorizo si morcilla asturiana. Astfel se obtine o tocana consistenta. Este servita ca prim fel si are variante putin diferite in celelalte provincii nordice. De exemplu, pote are adaugat si cartof, precum si o serie de verdeturi locale, extrem de gustoase, in vreme ce in Cantabria, am gasit o alta varianta aparuta in meniuri sub numele simplu de cocina montaña. Oricare dintre variante este unprim fel de mancare extrem de consistent si de gustos. Tot la primul fel pot fi servite rabas de calamar (rondele) sau alte fructe de mare, de obicei prajite. Pentru cei care doresc ceva mai usor, ensalata rusa, sau spaghetele bolognese, desi specifice altor bucatarii, sunt des intalnite pe meniuri la primo.

La secundo, este neaparat sa faceti cunostiinta cu pestele si fructele de mare locale. Proaspete (de cele mai multe ori pescuite chiar in noaptea anterioara!) si gatite dupa retete locale vechi, ele constituie o adevarata experienta culinara de calitate. Lubina, merluza, sau pestele-spada sunt doar cateva dintre variante, iar langustele, homarii, scoicile si crevetii pot aparea pe orice platou cu fructe de mare. Desigur orezul este garnitura principala (pregatit in diverse feluri si cu numeroase condimente), dar daca nu esti mare fan poti adauga garnitura de cartofi sau legume diverse. Paella con mariscos nu lipseste nici aici, dar este important sa fiti cel putin doua persoane pentru a comanda. Daca totusi nu agreati produsele oferite de apa marii, gasiti excelent pregatit tot ce tine de carnea de vita sau de porc. Entrecot de ternera trebuie comandat in sange, medio sau bine prajit (in functie de gustul dumneavoastra), dar eu am preferat mereu al horno (la cuptor), cu sos de piper verde. Desigur exista si varianta carnii de porc. Localnicii adora chuleta de cerdo (cotletul de porc), cu diverse garnituri, dar exista si numeroase tocanite care va stau la dispozitie. De asemenea, va recomand cachopo (un fel de biftec, cu garnitura de cartofi la cuptor si ardei).

Nu se poate termina masa fara un postres (ceva dulce). Churros cn chocolata (gogosi fierbinti si delicioase, presarate cu scortisoara si zahar si insotite de un sos de ciocolata, sunt perfecte alaturi de o cafea aburinda ori de un ceai sau, de ce nu, de a fi savurate direct pe strada. Flan de casero se prepara din galbenusuri de ou, lapte, zahar, faina de porumb, lamaie, portocala si scortisoara. Peste crema se presara o cantitate generoasa de zahar, care apoi se flambeaza, astfel incat sa se obtina un strat subtire si dur.  Arroz con leche este o budinca simpla de orez facuta din laptele bogat si cremos provenit de la vacutele din Asturia si Cantabria. Laptele care nu este îmbuteliat este folosit în schimb pentru a produce unele dintre cele mai bune branzeturi din Spania. Laptele de vaca, oaie si capra este folosit pentru a face o branza cremoasa, moale, care este invelita in frunze de castan si depozitata in pesteri. De altfel tarta de quesso este un alt dulce care foloseste branza locala. 

Vinurile din zona sunt fabuloase. Fie ca vorbim despre vinurile cantabreze, usoare si mai ales albe, fie de cele din regiunea apropiata Rioja, provincie aflata tot in nordul Spaniei, celebra pentru cele peste 65.000 de hectare de vita-de-vie raspandite in cele 3 zone ale provinciei: Rioja Alta, Rioja Alavesa si Rioja Oriental. Productia de struguri a celor peste 16.000 de podgorii este impartita in cele peste 650 de crame, productia anuala fiind de peste 3 milioane de hectolitri. Fiecare terroir imprima o personalitate distincta vinurilor, situand Rioja la loc de cinste in preferintele iubitorilor acestei bauturi. In gama de vinuri predomina soiul Tempranillo, dar sunt apreciate deopotriva si cupajele din Tempranillo alaturi de struguri din soiurile Garnache, Graciano si Mazuelo. La cea mai mare cautare (si) aici. Marques de Murietta, Marques de Caceres, Faustino VII, Campo de Viejo, Beronia, Baron de Ley si numeroase altele sunt o garantie a calitatii. Ele pot fi servite fie invarianta crianza (mai noi), fie reserva (vin invechit) sau gran reserva (ceva mai scumpe, dar exceptionale!). 

Dar bautura traditionala in Asturia, imprumitata si de Cantabria si servita si in Tara Bascilor este sidra (cidrul de mere, o bautura tulbure, usor acra, cu un miros specific, produs dupa retete traditionale). Este imbuteliata in sticle inchise la culoare, iar barmanul face un adevarat spectacol din servirea ei: tinand sticla cu o mana deasupra capului, el toarna in paharul care este tinut cat mai jos, pentru a-l aera. Exista, desigur si localuri specifice numite sidrerii, unde se consuma aceasta bautura.

Prin muzeele orașului Antalya

 

de Elena Trifan

Antalya este un oraș din Turcia, situat în sudul țării, pe malul Mării Mediterana. Se remarcă prin aspectul său plăcut și prin câteva obiective turistice, dovadă a diverselor culturi și civilizații, persoane și personalități care s-au succedat pe teritoriul său: Poarta lui Hadrian, Cartierul Kaleiçi, Portul Marina, Muzeul de Istorie și Arheologie, Muzeul de Etnografie, Muzeul Jucăriilor, Casa Memorială Atatürk , Turnul cu Ceas, moschei și minarete.

Muzeul de Istorie și Arheologie a fost înființat în anul 1922 și, din anul 1972, funcționează pe o stradă din apropierea Plajei Konyaalti. Conține un număr impresionant de exponate ce prezintă aspecte importante din istoria orașului și din împrejurimi.

Este foarte bine dotat și amenajat, informația îți este oferită prin intermediul exponatelor, al planșelor și al audioghidului. Timpul petrecut în muzeu și fotografiatul nu sunt restricționate.

În prima sală prin  intermediul machetelor și al desenelor pline de viață sunt aduse în fața vizitatorilor aspecte ale arhitecturii vechi din localitățile: Myra, Aspendos, Perge, tihna vieții de familie de altădată, principalele ocupații din zonă reprezentate de: olar, fierar, lustragiu, sacagiu. Sunt prezenți și cobzarul, cât și oamenii de știință, astronomii.

În Sala de Istorie Naturală și Preistorie sunt expuse obiecte din piatră, os, bronz. Un spațiu consistent este acordat obiectelor de teracotă și ceramică din perioadele geometrică, clasic-arhaică, elenistică, romană.

Câteva săli fac dovada rafinamentului artistic al popoarelor ce au trăit pe aceste meleaguri în vremuri îndepărtate. Sarcofage romane, cu rol utilitar și estetic sunt prevăzute cu basoreliefuri cu ghirlande, chipuri umane și scene de viață semnificative. Chipuri de zei și zeițe: Afrodita, Atena, Artemis, Nemesis, Apolo, Zeus etc. și de împărați și împărătese romane, precum Traian, Hadrian, Septimius Severus, etc., îți încântă ochiul în Sala Statuilor. Arta este reprezentată și prin exponatele din Sala Teatrului din Perge și a două mozaicuri.

Pentru o țară musulmană, este remarcabilă prezența în muzeu a unor elemente de religie ortodoxă. Pe un perete este expusă o catapeteasmă cu icoane foarte frumoase. Sfântul Nicolae,  care s-a născut, a trăit și a murit în Turcia, unde este foarte îndrăgit și identificat cu Moș Crăciun, este reprezentat prin câteva icoane, fragmente de moaște și o planșă cu informație despre el. La etaj, este expusă și o colecție bogată de monede, provenind din diverse perioade: arhaică, elenistică, romană, bizantină, europeană, selgiucă, otomană.

Exponate se află și în curtea muzeului. Elemente de cultură și civilizație turcă, mai ales din perioada otomană,  pot fi găsite și în Muzeul de Etnografie, care funcționează în două conace din cartierul Kaleiçi.  Printre exponatele prezente aici pot fi amintite: înscrisuri caligrafice pe hârtie, înrămate, decorații, monede, ceasuri, lampă cu ulei, narghilele, instrumente de scris, printre care se află și călimara la brâu, obiecte de podoabă, amulete, arme, covoare, chilimuri, elemente de viață familială. Este memorabilă imaginea femeii care stă jos pe covor și supraveghează oalele de pe foc. Și aici ca și în Muzeul de Istorie exponatele sunt însoțite de explicații prezentate pe planșe. Astfel, poți găsi descrieri ale unor obiecte, modul de funcționare al altora, o clasificare a armelor. 

 În portul vechi, care se află în apropiere,  poți face cunoștință cu elemente de etnografie universală, prezentate prin intermediul jucăriilor din diverse țări și din diferite perioade.

În Antalya, ca și în întreaga țară, există un adevărat cult pentru Mustafa Kemal Atatürk (1881-1938), primul președinte al țării, care a avut un rol revoluționar în modernizarea și occidentalizarea acesteia. El e cel care a impus schimbarea vestimentației tradiționale, înlocuirea alfabetului arab cu cel latin, a schimbat codurile, inclusiv pe cel juridic și al familiei etc. Când venea în Antalya, locuia într-o vilă din centrul orașului, care a fost transformată în muzeu, în anul 1986. Kemal Atatürk este prezentat prin intermediul unei colecții bogate de fotografii, în care apare singur sau în timpul activităților la care a participat în Antalya, cât și în țară. Sunt păstrate intacte obiecte de uz interior: șifonierul, patul și covorul din dormitor, biblioteca, biroul, mașina de scris și telefonul din camera de studiu, cât și tacâmurile și obiecte de vestimentație: halate, vestă, șosete, pantofi etc. Într-o cameră poate fi vizionată o colecție bogată de numismatică și de filatelie pe ale cărei exponate este prezentat chipul lui Atatürk. Pentru personalul muzeului Casa lui  Atatürk are o puternică valoare documentară, cât și una afectivă.

Aspecte din viața actuală și trecută a orașului pot fi cunoscute și prin intermediul cartierelor vechi și noi, al statuilor din oraș, precum cea  a lui Attalos, fondatorul localității, Soldații lui Atatürk, a căpitanului Mustafa Ekïzler, care a trăit în Antalya între anii 1905-2000, a desfășurat o bogată activitate în port, a fost patronul Moscheii Iskele și apreciat de Atatürk.

Nu ar trebui uitate parcurile, palmierii, magnoliile, imaginea Mării Mediterana și a Munților Taurus, Cascada Karpuzkaldiran, care se varsă direct în mare, plajele, magazinele cu o diversitate de covoare și obiecte de artizanat, fabricile de bijuterii și de îmbrăcăminte din piele pentru care Turcia este renumită.

Pe o stâncă de la una din intrările în oraș este sculptat capul lui Atatürk și sub el inscripționată afirmația acestuia „Antalya este cel mai frumos loc de pe pământ”. Parafrazându-l am putea spune, poate fără să greșim, Atatürk este cel mai iubit președinte de pe pământ.

Muzeul „Poarta de su’ Feleac”

 

de Cristina Nalbitoru

În cadrul simpozionului METAFORA, ARC PESTE CARPAȚI, desfășurat la Cluj-Napoca sub coordonarea Fundației Literară METAFORA din Constanța (Președinte Garofița Jianu) la care au participat oameni de cultură din Constanța, Tulcea, București, Cluj- Napoca, Sighișoara, Drăgășani și Brezoi, printre multe alte manifestări un rol deosebit l-a avut vizita și colocviul de la Muzeul Etnografic particular „POARTA DE SU’ FELEAC”, aflat la 4-5 km de municipiu.

Muzeul se află în gospodăria soților Rodica și Gheorghe Căpușan. La poarta din lemn sculptată în stil maramureșean, domnul Gheorghe Căpușan ne-a întâmpinat cu pâine și sare. Acest ritual străvechi de a primi oaspeții te reîntoarce în timp la tradițiile, obiceiurile, folclorul și etnografia poporului român.

După primirea călduroasă de la poartă, ca o binecuvântare, suntem invitați în curtea gospodăriei, frumos amenajată.

Muzeul nu este prea mare, conține doar două încăperi, una la parter cu o coborâre la demisol și alta deasupra, în pod. Aceste două încăperi sunt amenajate în stil tradițional cu peste 2000 de obiecte, așa cum ne specifică gazda, compuse din: costume populare ardelenești și maramureșene, obiecte de ceramică: farfurii, castroane, ulcioare, oale, diferite obiecte de lemn necesare gospodăriilor țărănești, mobilier, cuverturi de pat și perete, furci de tors, dar și nelipsitul război de țesut cu toate anexele sale

După ce am admirat exponatele, domnul Gheorghe Căpușan ne invită să luăm loc pe scaune și lavițe, toți cei peste 25 de excursioniști, și să-l ascultăm ca niște copii atenți la dascălul lor. Ne-a vorbit cu patos, cu dăruire și dragoste de țară, dar și cu durere în suflet pentru distrugerea valorilor tradiționale ale poporului român din ultimele trei decenii. Noi oamenii acestei țări nu am avut grijă de viața noastră și mai ales în ultimii 33 de ani. Nu am avut grijă de una dintre cele mai importante plante de pe planetă care are peste 24. 000 de întrebuințări. Sigur că o să mă întrebați care este asta. Se numește CÂNEPĂ! Nu e nimic complicat, de mii de ani ne-o crescut așa ca pe copii, ne-o ajutat animalele, am împodobit interiorul caselor, ne-a îmbrăcat.

Dar n-o să intru în amănunte. O mare parte dintre dumneavoastră știți, dar am să mă adresez copilului din dumneavoastră.

La finalul lunii august și început de septembrie cânepa era smulsă din pământ, tăiată, apoi așezată în apă 7-8-10 zile. Sigur că țăranul nu știa pe vremea aceea să-i folosească floarea. Ea are 0,02% drog și astfel cânepa a fost trecută în categoria plantelor narcotice de cineva care a făcut o greșeală mare. Apoi, prelucrată cu melița, se obțineau acele fire care erau toarse și apoi țesute. Ce știe să facă cânepa pentru noi? Femeia își făcea un proiect, un vis, să facă o cămașă, o pereche de pantaloni, veșminte promise copiilor de Crăciun și de Paști „o să ai dragul mamei un rând de haine”. Femeia făcea totul de la bobul de cânepă și până la haină. Nici nu vă puteți imagina de unde venim și nici nu știm unde-o să ajungem și cât de mult a muncit o femeie într-o gospodărie.

Țara asta e frumoasă, e extraordinar de frumoasă și noi nu știm să avem grijă de ea. Povestea noastră este așa, e vorba de un fir de ață și firul ăsta de ață pornește de aici. Sigur că este din cânepă, lână, bumbac, din mătase... Larva aia mică pe care n-o mai găsim decât în două locuri din România, care mănâncă frunze de dud și dă mătasea naturală. Dar firul nostru de cânepă ne-a ajutat extrem de mult!

Ne prezintă războiul de țesut cu toate componente sale. Muzeograful numește războiul de țesut ca primul calculator de pe planetă! Pentru că totul trebuie calculat, acum totul se face în fabrică prin programare pe calculator. Apoi, vorbind de unitatea care ar trebui să existe în rândul poporului român, face o demonstrație cu firele de cânepă.

„Câte fire am aici?”

Unii răspund 3, 4, alții 1.

„E o întrebare capcană. Exact asta ar trebui să se întâmplă în zilele noastre. Știți de unde am pornit? De la firul ăsta foarte subțire care vine din coaja de plantă, din cânepă!”

Apoi pe un dispozitiv agață firul dintr-o parte în alta de 6 ori și printr-o manetă răsucește cele 6 fire.

„Câte fire am aici?”

Ne arată că un singur fir este mai puțin rezistent decât cele 6 împletite într-unul singur. Astfel ne demonstrează că românii uniți sunt mult mai puternici decât dacă acționează separat, individual. Este vorba de o rezistență împreună! UNIREA!

Pledoaria luând sfârșit, suntem poftiți în sala de afară, unde se află un cuptor mare, tradițional. Aici suntem serviți de doamna Rodica Căpușan cu două feluri de plăcinte, cu brânză și varză, iar domnul Gheorghe Căpușan ne servește cu palincă și țuică, după preferințele fiecăruia!

Urmează un colocviu despre importanța păstrării tradițiilor, etnografiei, folclorului și obiceiurilor strămoșești pentru păstrarea identității neamului românesc! Această familie merită tot respectul pentru efortul depus în realizarea acestui muzeu!

La final plecăm încărcați de energii pozitive și ne despărțim de gazde cu îmbrățișări călduroase, de români adevărați, iubitori de cultură și neam!

Monument pentru relaxarea cehilor stresati de... functionarii publici!

 

de Ioan Laslo

Cehii au un umor teribil uneori. In imediata apropiere a primariei pragheze, sculptorul David Cerny a amplasat o statuie imensa a capului lui Franz Kafka, atat de cunoscut datorita scrierilor sale nuvelistice. La prima vedere o sa spuneti ca nu vedeti unde este umorul ceh. Pai exact aici vine povestea. Autoritatile au spus ca au amplasat statuia miscatoare pentru ca cetatenii care au intrat in contact cu functionarii publici sa se poata relaxa ulterior. Lucru care dovedeste faptul ca si prin alte parti este o adevarata placere sa ai de a face cu functionarii publici! In fond, in nuvelele sale, Kafka impletea foarte inspirat elemente realiste cu unele fantastice si cu personaje din viata politica a vremii in care a trait. Tot in apropiere a muncit chiar Kafka, la o agentie de asigurari.

Ii multumesc Ludmilei Ciobanu, ghid local profesionist de turism la Praga, pentru filmuletul urmator. El ne permite sa distingem capul de 10m inaltime, format din discuri care fac miscari de rotatie impreuna si separat dupa un algoritm. Totul este parca emotionant si memorabil!

Butrint sau locul de care albanezii au de ce sa fie mandri

de Ioan Laslo
     Ca si alti turisti, am avut ceva strangere de inima cand am pasit pentru prima data pe tarmul albanez. Ma asteptam sa gasesc o tara saracacioasa cu o educatie minimala. Apoi am realizat cat de plini de prejudecati suntem noi, oamenii. Pentru ca am ajuns in portul Saranda , care s-a dovedit a fi o statiune moderna, cu hoteluri de calitate si o faleza splendida. Inca din port am fost tentati de gazdele noastre cu o excursie la site-ul arheologic Butrint, iar optiunea pentru aceasta s-a dovedit a fi extrem de fericita. Am pasit prin locuri incarcate de istorie, in care grecii, romanii, venetienii si mai apoi turcii si-au lasat amprenta i mod decisiv. Primele sapaturi au fost facute aici de italianul Luigi Ugolini inca din 1928, iar apoi arheologi germani, englezi si americani(desigur alaturi de cei albanezi) si-au dat mana pentru a scoate la lumina adevarate