joi, 2 februarie 2017

De ce eu călătoresc fără bani ?

de Oleg Babara
     Eu nu ştiu unde voi fi mâine , unde voi dormi , ce voi mânca , cu cine mă voi întâlni .
De un lucru sunt ferm convins că, totul va fi bine şi voi avea de toate,altfel nici nu poate fi .
Şi aşa şi este .
Despre frică: n-am de cine să mă tem ,doar de mine.
Universul face totul pentru noi, doar e nevoie să fim deschişi şi să ştim exact ce dorim.
În situaţiile extreme se poate de învăţat ceva bun .Ieşire este , numai dacă o căutăm.
Sunt în Suedia a 27-a ţară înscrisă în "Cartea vieţii mele" şi deja 280 de zile hoinăresc prin lumea mea ,şi nu mai ştiu exact prin câte oraşe am călcat ori câţi km. , am parcurs.
Poate pare straniu pentru unii ,dar mă simt mereu ca acasă .N-are importanţă ţara,poporul,limba ,religia ş.a.
Pentru că peste tot oamenii mă primesc în casele lor ,în maşinile lor ,în companiile lor ,în familiile lor de parcă ne ştim de o viaţă.

Primele două luni chiar îmi făceam griji,planuri,rute pentru ziua de mâine după cum arată practica asta este pierdere de timp.
Pentru că mă uitam în urmă şi vedeam că totul e bine , pentru ce să mi fac griji ? Asta doar mă va încurca .
Şi aici am trecut la alt nivel .
M-am adresat Universului : "Dă-mi indicii şi eu doar o să le urmez " ceea ce fac şi până în ziua de azi.
Am dormit la diferiţi oameni : bogaţi ,săraci,tineri ,bătrâni,musulmani, creştini.
Care m-au primit ca un membru al familiei lor .
În Georgia, Omar din a doua zi mi-a spus : 
Asta e casa ta şi Sinan (feciorul) e fratele tău .
În Baku ,Mihai mi- a spus : Casa mea e casa ta.
Am dormit în diferite instituţii publice : grădiniţe ,şcoli ,cămine.
Diferite organizaţii din Europa,care ajută oamenii cu cazare si mâncare.
Am dormit în cort în locuri super frumoase ,pe care nu le-aş schimba pe nici un hotel.
Mereu am mâncat bine şi diferite bucate traditionale oferite de

miercuri, 1 februarie 2017

Cum se mananca in Paradis?

de Paul Drosu
      PARADIS, PARADIS, dar chiar si in Paradis ti se face foame… :D Dupa cum spuneam ieri, prea multe fotografii (inclusiv de ale mele) sunt doar cu peisaje, fara locuitorii unei anumite tari/zone in ele. Si astazi, incerc sa "repar" un pic acest lucru, cu o fotografie din locul pe de Pamant care se apropie CEL MAI MULT de notiunea de PARADIS – Polinezia Franceza. <3<3 <3 Puteti avea totala incredere in aceasta afirmatie a mea. 

In fotografie, cei doi prieteni polinezieni ai nostri tocmai se ocupa de pregatirea "gratarului" in salbaticie, fara fasoane, fara mese, scaune, furculite, cutite, farfurii…si fara nici un om pe zeci de km2 in jurul nostru! Focul si jarul se fac din "copra" (coaja polivalentelor "nuci de cocos") si din bucatile de crengi si coaja de palmieri gasite pe jos. Pe gratar se prepara in special peste – deliciosul "mahi-mahi", ton, diversi pesti de recif, dar si taro (un rizom ca un fel de cartof), delicioasele banane de Tahiti (Mei'a), specifice insulelor polineziene si care se consuma coapte. Pe gratar au "preparat" chiar si ceva "dulce" – un desert din nuca de cocos proaspat rasa, cu vanilie (vanilie de Tahiti, evident, cea mai rara si mai parfumata vanilie din lume!) si alte cateva ingrediente, in frunza de bananier. "Platoul" pe care se servea pestele era format dintr-o frunza de bananier, iar "farfuriile" ni le-am "construit" singuri, cat timp se facea gratarul, din frunze subtiri si lungi de palmier, pe care le-am impletit, fiecare cum a reusit, mai bine sau mai rau, dupa o tehnica aratata de prietenii nostri polinezieni. Mai trebuie sa va spun cat de

Patagonia andina – Printre vulcani si prin norii de cenusa vulcanica

de Paul Drosu
     
 1.O plecare cu emotii din Buenos Aires
     O foarte devreme dimineata de septembrie, pe aeroportul Jorge Newbery din Buenos Aires. Suntem obositi, dupa o noapte alba, care a inceput cu amanarile repetate ale zborului nostru de intoarcere de la cascada Iguazu la Buenos Aires. Si asa, in loc sa mai prindem cateva ore de somn la hotel in Buenos Aires, inainte de zborul spre San Carlos de Bariloche, capitala ”Elvetiei” Americii de Sud, acum alergam prin aeroport, dupa ce am aterizat cu cursa de la Iguazu, pe ultima suta de metri. Bine macar ca e acelasi aeroport…Eu si cu Madi tropaim impreuna cu ceilalti cativa francezi din gasca, avandu-l in frunte pe Nicolas, ghidul nostru, un bordelez care traieste in Peru de cativa ani, fotograf pasionat. Inainte de a ajunge la checkin-ul pentru Bariloche, ne oprim la intrarea aeroportului, pentru a ne recupera bagajele mari, pe care nu le mai luasem in calatoria de cateva zile de la Iguazu si le lasasem in Buenos Aires. Baietii lui Nicolas s-au descurcat bine: au luat bagajele noastre de la hotel cu un microbuz si acum ne asteapta. Muchas gracias, hombres! Le recuperam repede, le aruncam pe cate un carut si, in galop, catre check-in, care deja a inceput…
  1. Un zbor scurtat din cauza norului de cenusa vulcanica si cateva date despre o eruptie vulcanica
     Dar aventura continua…aflam ca avionul nu poate zbura pana la Bariloche, ci se va
Afla mai multe aici !

luni, 30 ianuarie 2017

Gecko - o specie unica de soparla

de Paul Drosu
       Multi s-ar gandi ca ce ai putea spune despre o soparla, ce ar avea atat de special o soparla?
Mai intai ca GECKO este o (micuta, de obicei) soparla care traieste, practic, in toate zonele tropicale si ecuatoriale din lume, existand cateva sute, chiar peste mia de specii. Masoara de la 1-2 cm la cativa zeci de cm (10-20 cm de obicei). Are un aspect caracteristic, simpatic, cu ochii mari si rotunzi, fara pleoape, pe care ii umezeste cu limba, iar varfurile degetelor au niste protuberante specifice, rotunde...vom vedea si de ce. :) Este inofensiva pentru oameni si extrem de folositoare si tolerata, tinand sub control in interiorul locuintelor diverse insecte daunatoare si periculoase: muste, paianjeni, gandaci si, mai ales, tantari. Majoritatea turistilor din tarile tropicale au vazut GECKO (chiar daca nu stiau ca sunt Gecko) sau macar i-au auzit, noaptea de obicei, aceasta fiind una dintre caracteristicile unice ale GECKO in regnul soparlelor: comunicarea cu ajutorul unui fel de cantec, a unor "triluri".
Iar Mama Natura este mult, muuult mai uluitoare decat ne putem inchipui, caci GECKO mai sunt unici printr-un lucru absolut incredibil: prin mecanismul extraordinar al degetelor, care le permite sa se deplaseze extrem de usor pe orice suprafata (mai putin teflon), vertical sau pe tavan. Mecanismul a fost studiat de peste 100 de ani, dar numai dupa aparitia microscopului electronic au inceput sa se faca mici pasi in explicarea lui si doar in anul 2000 (!!!) s-a descoperit ca acest lucru se datoreaza fortelor intermoleculare (forta Van der Waals). Asta, pentru ca degetul unui Gecko are numeroase excrescente ca niste creste, care la randul lor se divid in alte sute de creste si tot asa, pe care sunt niste perisori de ordinul micronilor pana la zecimi de micron (a 10-a milioana parte dintr-un metru!). Iar extraordinara adeziune a degetului unui Gecko este rezultatul ATRACTIEI MOLECULARE dintre aceste structuri de pe degetul lui si moleculele suprafetei pe care umbla...Uluitor, nu? :D Iar asta a deschis calea unor incredibile cercetari si descoperiri de adezivi pe baza de nanostructuri, care nu mai sunt influentati de apa si care se utilizeaza in nenumarate domenii, inclusiv medical, militar, spatial, robotica. A existat si un experiment cu un om "spiderman" care era suspendat de un tavan de sticla doar cu o palma...dar totusi coeficientul de adeziune la care oamenii au ajuns este doar de 0,06, pe cand la Gecko este intre 8-16! :D :D :DInteresante lucruri despre o simpla soparla, nu? :)

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Cum arată Cheile Turzii filmate cu drona VIDEO

de Claudiu Padurean
Una dintre cele mai frumoase destinații turistice din Munții Apuseni este reprezentată de Cheile Turzii. În ciuda vremii mai reci, mulți tineri s-au strâns la intrarea în rezervația naturală pentru a petrece câteva zile de relaxare. Focurile de tabără au alungat frigul, iar cântecele la chitară și drumețiile au fost sarea și piperul vacanței petrecute în defileul care străbate inima de calcar a munților.
Cheile Turzii reprezintă un loc de o frumusețe aparte. Valea Hășdatelor a săpat adânc în inima muntelui și a creat un peisaj unic. Cheile au o lungime de 1.300 de metri, iar adâncimea canionului poate atinge 200 de metri. Cheile Turzii sunt locul perfect pentru amatorii de alpinism sau escaladă. Însă mulți tineri vin doar pentru a se bucura de frumusețea locului.
Tinerii campează în afara rezervației. Acolo fac și focurile de tabără, iar din această zonă pornesc în drumeție. Suprafața rezervației naturale este de 324 de hectare.
Afla mai multe pe http://www.clujtoday.ro/2016/05/08/cumarat259cheileturziifilmatecudronavideo.html