de Elena Trifan
Orăviţenilor le-a fost hărăzit rolul de pionieri în multe domenii. Aici au fost create şi au funcţionat şi prima farmacie montană, prima fabrică de bere, primele baraje de greutate, prima linie ferată. Ne-am deplasat spre gara din Oraviţa, una din primele gări feroviare din ţară, pentru a face o călătorie cu trenul pe prima linie de cale ferată montană din ţară, pe traseul Oraviţa-Anina. Mai întâi ar trebui menţionat faptul că gara din Oraviţa a fost construită în paralel cu tronsonul de cale ferată Oraviţa-Baziaş şi finalizată în 1847. În faza iniţială era prevăzută cu un lift-pasaj. Printre călătorii ei de seamă s-au aflat şi poetul Mihai Eminescu, deputatul maghiar Jókai Mór, împărăteasa Sissi şi regele Carol I al României. Este declarată monument istoric.
În gara Oraviţa ne aştepta un tren cu iz de vechime pentru a ne transporta spre Anina, o surpriză unică în peisajul feroviar românesc. Surprizele de fapt s-au ţinut lanţ, atât la nivel peisagistic, cât şi arhitectonic şi informaţional. Astfel, am aflat că este prima cale ferată montană din România, finalizată la sfârşitul toamnei anului 1863, dată în folosinţă la data de 15 decembrie 1863 pentru transport de mărfuri şi pe 1 noiembrie 1869 a început să fie destinată şi transportului de persoane. Are o lungime de 33,8 km., 134 de curbe, 14 tunele, 10 viaducte, 2117 drumuri înguste săpate în stâncă, 9946 metri ziduri de susţinere. Deşi linia ferată în ansamblul ei este un unicat, trebuie totuşi amintite, în mod special, tunelul de la Gârlişte, cu o lungime de 660 metri, unul din cele mai înguste tuneluri din România, şi Viaductul Jitin cu o lungime de 131 de metri. Privirea ne era aţintită fie spre peisajul exterior alcătuit din văi şi munţi împăduriţi, împodobiţi în culorile toamnei, crescuţi uneori până lângă calea ferată, cu trunchiuri drepte sau ramificate, printre care pătrundea din loc în loc auriul soarelui tomnatic, fie de cel interior care îţi oferea imaginea unui tren cu aspect învechit, vizibil atât la nivelul ferestrelor, cât şi al canapelelor lungi de lemn, al cromaticii. Trecerea prin câte un tunel sau pe câte un viaduct ne sporea curiozitatea şi ne crea noi şi noi satisfacţii. Aspecte senzaţionale ale căii ferate puteau fi admirate şi pe tablourile expuse pe pereţii vagonului. Călătorind cu trenul de la Oraviţa la Anina, am avut impresia că am parcurs un drum ascendent atât la nivelul peisajului, cât şi al epocilor istorice. Gara Anina bine îngrijită ne-a primit cu multă amabilitate cu materiale documentare şi cu un magazin de suveniruri cu obiecte specifice zonei. Curiozitate, dorinţă de cunoaştere, fascinaţie şi mândrie ne-au fost deopotrivă satisfăcute numai în 2 ore de mers. Admiraţia noastră s-a îndreptat atât asupra constructorilor, cât şi asupra celor care timp de 150 de ani s-au străduit să întreţină asemenea creaţie de anvergură şi cărora prin călătoriile noastre ar trebui să le venim în ajutor.
