Principala biserica din Bilbao se afla in centrul lui Castro Viejo si a fost initiata, in stil gotic, la finalul secolului al XIV-lea. Fatada si turnul au fost reconstruite in secolul XIX in stil neogotic, iar dupa inundatiile catastrofale din 1983 (care au afectat tot centrul vechi al orasului) tot edificiul a trebuit sa fie renovat. Interiorul sau este extrem de echilibrat. Capela Principala si Capela Ingerilor(sau a Pelegrinilor cum mai este ea numita) impresioneaza prin elementele gotice inflorite. Desigur, exista numeroase capele laterale: Capela Sf. Ioan Botezatorul, Capela Montserrat, Capela Santa Maria del Carmen etc. Pe mine m-a impresionat sacristia, care are si o expozitie de obiecte bisericersti, si curtea interioara (a fostei manastriri), splendid desenata arhitectural. Ca toate catedralele din zona, si aceasta se afla pe El Camino de Santiago, varianta de coasta a drumului pelerinilor spre Santiago de Compostela.
Biletul de intrare contine si un ghid audio in mai multe limbi, care ofera amanunte semnificative. Dincolo de filmarea facuta ,,cu insotitor,, (fapt care nu mi-a permis un comentariu descriptiv) am adaugat mai jos si cateva fotografii care curg pe muzica traditionala basca.
Lisabona și Porto nu sunt, nici pe departe, singurele orașe ce merită vizitate în Portugalia. Un turist care își petrece vacanța în țara lusitanilor trebuie să ajungă, măcar și pentru câteva ore, și la Coimbra. Este un oraș superb, aflat pe un deal la poalele căruia curge molcom râul Mondego. Coimbra este o așezare extrem de pitorească, încărcată de istorie. Turiștii pot vizita o universitate înființată în Evul Mediu, muzee, biserici și palate, toate vechi de sute de ani.
Un loc deosebit este Mânăstirea Santa Clara – a Velha, care are o vechime de peste 700 de ani. De acest lăcaș de cult se leagă una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale Portugaliei. Este povestea frumoasei Ines de Castro, „regina încoronată după moarte”!
Pe jumătate catalană, Ines s-a refugiat împreună cu familia ei în Portugalia. A fost domnișoară de onoare a prințesei Constance, soția prințului moștenitor Pedro. Acesta s-a îndrăgostit de frumoasa catalană și au devenit amanți. La moartea prințesei Constance, Pedro și-a anunțat tatăl, (pe regele Afonso IV al Portugaliei), că vrea să o ia de soție pe Ines de Castro. Regele i-a interzis dar chiar și așa, cei doi s-au căsătorit în secret. Speriat că fiul său va deveni prea apropiat de familii catalane, precum de Castro, Afonso IV a exilat-o pe Ines de la curte și a trimis-o la Coimbra, chiar la mânăstirea Santa Clara a Velha. Pedro și Ines au trăit împreună la Coimbra și au avut patru copii.
După câțiva ani de liniște, regele însă a mers și mai departe: a trimis la Coimbra trei ucigași iar aceștia au asasinat-o pe Ines, chiar în fața copiilor ei, în interiorul mânăstirii! Când a aflat, prințul Pedro i-a urmărit, i-a prins și i-a executat, smulgându-le inimile din piepturi. Toate aceste grozăvii s-au întâmplat în anul 1355! După doi ani, regele Afonso a murit iar Pedro a devenit noul conducător al țării. El a declarat că a fost mereu căsătorit cu Ines de Castro și a impus curții să o recunoască pe Ines drept regină a Portugaliei. Povestea spune că i-a exhumat trupul și i-a forțat pe toți să-i sărute mâna. Ines a fost încoronată ca regină apoi a fost lăsată să își ducă somnul de veci. Pedro I a devenit un mare rege al Portugaliei și a domnit timp de 10 ani ca Pedro I cel Just. Nu a uitat-o niciodată pe Ines de Castro, regina inimii sale…
"Puterea" este înfățișată ca o tânără care poartă o armură peste rochița ei grațioasa și ține un sceptru de comanda . În ciuda atributelor sale militare, aceasta face aluzie la putere și perseverență în căutarea binelui. Este una dintre cele patru virtuți cardinale sau principalele virtuți umane.
Panoul este singurul pictat de Sandro Botticelli într-un ciclu pictural dedicat Virtuților si celelalte pictate de Piero del Pollaiolo în 1469 fiind destinate sălii de audiențe a Tribunalului Di Mercanzia din Piazza della Signoria din Florența, pictura în Galeria Uffizi.
Tribunale di Mercanzia era organul care se ocupa de disputele comerciale ale negustorilor florentini și făcea dreptate între membrii Artelor.Patrimoniul acestei magistraturi în secolul al XVIII-lea se revarsa în Camera de Comerț, din care cele șapte tablouri cu Virtuțile.
Ajunsi la Roma, e musai sa poposim si la Fontana di Trevi, unul dintre locurile cele mai cunoscute ale Cetatii Eterne.
Istoria locului incepe inca din vremea lui Marcus Agrippa, cel care, in 19 i.Hr. construieste Aqua Virgo, un apeduct subteran pornit de la un izvor aflat la 20 de km in estul Romei (sursa de apa a fost identificata de o tanara virgina, de aici si numele!), care se finaliza in locul intalnirii a trei drumuri (de aici, Trevi!), locul primelor bai publice romane pe atunci. Astfel, fantana este cea mai veche sursa de apa pentru centrul Romei.
In secolul al XV-lea in piata se afla un simplu bazin patrat, distrus de Bernini in secolul al XVII-lea, cand s-au facut planuri pentru remodelarea zonei. A mai trecut insa un secol pana cand, la 1732, arhitectul Nicola Salvi a castigat concursul initiat de Papa Clement al XII-lea si a inceput constructia maretei fantani de azi. Totul a durat 30 de ani si, dupa moartea lui Salvi, planurile au fost continuate de un alt arhitect, Giuseppe Pannini si inca zece sculptori. Trei papi s-au succedat intre timp, dar la 1762, ea a putut fi inaugurata.
Fantana construita din piatra de travertin este dominata de zeul Neptun, aflat intr-un car in forma de scoica tras de doi cai de mare si doi tritoni. Unul dintre cai este linistit, dar celalalt este salbatic, facandu-se aluzie la natura schimbatoare a marii. Zeul este flancat de statuile Sanatatii (in partea sa superioara apare fecioara care arata izvorul soldatilor) si Abundentei (deasupra ei se afla un basorelief al lui Agrippa care aproba planurile de constructie pentru vechiul apeduct). Intregul complex masoara 26m inaltime si 20m latime si utilizeaza aproape 3 milioane de metri cubi de apa in fiecare zi (azi apa este insa reciclata!)
Sunt convins ca fiecare dintre noi are in minte celebra scena din La dolce vita, cu Anita Ekberg și Marcello Mastroianni, facand baie noaptea in fantana. In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial gospodinele se adunau aici pentru a isi spala rufele. Azi nu ai cum sa faci nici una , nici alta, dar poti arunca cu mana stanga, pe spate, peste umarul drept un banut, iar acest lucru se spune ca garanteaza ca te vei intoarce a Roma. Numerosii turisti fac astfel, intr-un mod elegant, o donatie Crucii Rosii italiene, deoarece in fiecare noapte banutii sunt adunati si sunt folositi pentru cei in nevoie.
Cea mai buna cale de a vedea (si) acest obiectiv este sa va inscrieti in excursia Italia D Amore, cu un click pe acest link! Va astept!
Bilbao este un oras destinat oamenilor! Oriunde te uiti, simti ca totul este facut pentru un standard de viata ridicat, pentru placerile de zi cu zi. Asta desi, nu exista oameni mai seriosi si mai muncitori decat bascii. Dar munca nu este de dragul muncii, ci pentru a crea conditii pentru o viata mai frumoasa. Iar pe strada se simte permanent asta. Este suficient sa iei in calcul si multimea de artisti stradali care creaza atmosfera. Domnisoara din filmarea de mai jos alterna dansurile clasice cu cele moderne, insa toate pornite de la ideea de flamenco. Iar castagnetele si talentul merita onorate!
