Precum sper să vă fi fascinat cu creațiile copleșitor de frumoase ale maestrului arhitect „Don Lluís” (Domenech i Montaner), vă supun interesului o nouă pleiadă de bijuterii făcute din fier forjat, cărămidă, mozaic, ceramică sau vitralii, măiestru asamblate pentru a crea impresia unui complex ideal.
Când am pus cap-compas pe marea hartă barceloneză nu gândeam cum ne-ar putea impresiona un spital, care să îmbine artele aplicate la un nivel neînchipuit în veac. Nu se are în vedere la realizarea proiectului doar la clădiri cu scop medical, ci la un întreg ce urma să oblojească pe lângă trupul afectat și sufletul celor în suferință: grădini cu arbori decorativi sau fructiferi (exotici), menite să bucure ochiul și să oxigeneze aerul. Anexe colorate și fistichii ce aveau în sarcină relaxarea după tratamentele delicate, unități decorate cu sfinții protectori sau denumirea pavilioanelor cu asemenea nume, menite să ducă pacienții mai aproape de starea de protecție sau iertare.
Cel ce finanțase mega proiectul de început de secol XX era bancherul Pau Gil, care avusese dorință testamentară expresă în a se alătura numelui vechiului Spital al Sfintei Cruci și numele sfântului sub care nume fusese botezat.
Noul centru de sănătate urma să aducă aici pe cei mai importanți medici ai regiunii, care îți vor desăvârși tratamentele medicale prin dezvoltarea de tehnici inovatoare, ducând rapid medicina la un nivel superior (în special inovații în domeniul neuropsihiatric), dar atent asistați de măicuțele ce se dedicaseră întrutotul ajutării celor suferinzi.
Frumusețea arhitecturală ne uimește în special în zona uimitoare Pavilionului Administrativ, cu sălile lui voluminoase, luminoase din belșug, cu linii frânte sau dinamice și cu decorațiuni ce amintesc de perioada maură. Scara monumentală ne duce într-o atmosferă de poveste, treptelor albe fiindu-le uitat repede numărul căci ochiul însetat de frumos fixează cu nesaț tavane de o splendoare desăvârșită.
Din holurile colorate de lumina filtrată prin mari vitralii pașii ne sunt purtați spre aula unde se țin prelegeri, dar în special în sala deciziilor, unde te simți mai degrabă ca într-o galerie de Bell’Arte. Din tavane îți zâmbesc forme geometrice atent alese. Lateralele sunt ofertante prin pictură și sculptură în marmură dură, iar peisajul exterior este cel care conferă obiectivului fotografic panoramice ale edificiilor interioare pe o rază de circa un kilometru.
De aici se poate constata lejer de ce complexul este considerat cel mai mare în stil Art Nouveau la nivel mondial, deși nu poți percepe de la înălțimi ce se află în măruntaiele ce se întrezăresc printre alveolele amplasate în fața crucii din piatră din centrul platoului. Deasupra tronează un ceas maiestuos, amplasat astfel încât cei care doreau să știe ora la care aveau programări să poată fi găsită rapid.
Nu e chiar un labirint, deși aceasta este impresia inițială. Culoarele largi subterane, luminate excepțional de luminatoare gândite să disperseze generos lumina naturală, conduceau rapid echipele medicale spre blocul operator, saloanele pacienților sau pentru accesul facil al personalului auxiliar ce aveau ca atribuții să curețe, să pregătească hrana sau să pregătească instrumentarul sau medicația.
Pavilionul Sant Rafael și Pavilionul Sant Jordi oferă celor ce le trec pragurile o imagine destul de laborioasă referitoare la modul în care se desfășurau activitățile în perimetrul spitalicesc. Am parcurs rapid inventarul aparaturii de specialitate cu care se lucra acum un secol, am cunoscut metodele inovatoare ce au dat omenirii speranțe pentru tratamente cu rezultate favorabile, ne-am făcut o idee despre ce presupunea tratamentul unui suferind și grija pe care cei care au dus la îndeplinire sarcina construirii unui spital nemaivăzut și-au dus planul spre culmile succesului.
Și peste toate, ne-a bucurat peste măsură frumusețile nebănuite într-un tărâm care nu atrage prin destinație, ci prin arhitectura desăvârșită, culoare și atmosfera pe care o conferă împletirea elementului natural, perfect integrat peisajului general.
