de Marian Lisu
O suavă adiere împrăștie parfum diafan de flori de portocal. La trei pași în lateral, lămâii își revarsă mirosul proaspăt în nările scormonitoare de noi descoperiri prin largile curți interioare (Patio) ale vechilor conace sau case cochete înghesuite laolaltă pe străduțele șerpuinde ale vechiului cartier, La Juderia.
Cum să nu pui plusvaloare instantaneelor surprinse împrejurul
Mezquitei, în special pe Calleja de las Flores!? Ori pe lângă marile biserici medievale, unde localnicii pioși împodobeau curțile pentru primirea oaspeților de soi, veniți în special în perioadele sărbătorilor care pun accent pe prezența florilor, pentru a crea arhitectura vegetală!?
Prin climatul specific,
Andalucia avea perioade lungi cu temperaturi ridicate, populațiile de aici fiind oarecum obligate să-si ridice locuințe în jurul unei fântâni centrale (nu dintre cele forate, ci unele ce aveau apă prin acumulare). De aici apariția unor terase generoase, unde se putea sta la umbra pereților laterali în zilele toride.
Dacă la începutul existenței lor erau construite ca edificii cu destinație precisă (palate, conace, mănăstiri), casele normal gândite pentru traiul uzual vor deveni micul colț de Rai pe care cei care leneveau prelung în zona umbroasă le transformă în grădini în miniatură. Plante cățărătoare ce copiază relieful structurilor, ghivece meșteșugite atârnate în fel și chip, vase decorative ce susțin plante colosale sau simple jardiniere menite să poarte specii diferite, multicolore. Totul este într-o mare de alb dat de varul pereților interiori, care erau de la începuturi gândiți a fi cadrul ideal de a valorifica aranjamentele de orice fel, asemenea ecranului cinematografic ce susține claritatea peliculei. Plante decorative, colorate în tot spectrul paradisiac, laolaltă trandafiri și iasomie, crizanteme și mușcate curgătoare, poziționate tocmai să pună în valoare spațiul, indiferent de dimensiune.
În centrul teraselor stau mândre fântâni arteziene, unele menite să răcorească aerul în zilele toride, altele doar să potolească setea celor ce le trec pragul, spre admirația aranjamentelor și peisajului general creat cu pricepere și sârguință.
Cu timpul, devine un obicei ce se perpetuează din generații, iar anual (în luna mai) se organizează competiții de frumusețe, unde sunt admiși doar vreo 50 de participanți, unii de pe străduțele înguste, alții din micile piețe publice, restul din cochetele conace.
Pentru a înțelege spiritul amenajării Patios, am ales să parcurgem traseul interior Palacio de Viana, un conac făcut acum șase secole, păstrat impecabil. Nu doar interioarele lui sunt o atracție pentru cei curioși să treacă prin poarta timpului preț de secole de-a rândul, ci am pus accent pe percepția senzorială a grădinilor istorico-artistice (declarate monument național), un mix romanic și maur, în care ulterior sunt adăugate elemente baroce sau romantice. Obiceiul islamic completase cultura romană, adăugase edificiilor plante naturale pentru a crea senzația de răcoare, rezultatul fiind o fuziune culturală unică. Marmura, gresia și mozaicul erau preferate pentru execuția podelelor, etajele având deseori balcoane și spații mari pentru circulația aerului, dormitoarele bucurându-se de prezența baldachinelor. Sunt 12 asemenea spații interioare, niciuna neasemănându-se cu alta. Unele au curți distincte înconjurate de coloane, altele au fântâni, iar altele au arteziene. Aflăm rapid secretul diferențelor care dau unicitate: casele apropiate au fost cumpărate pe rând și integrate într-un întreg, fără a modifica definitiv vechile structuri și concepții arhitecturale.
Amurgul ne zorea oarecum pașii ce nu se lăsau purtați prea repede din zonele vaste, unde obiectivul flămând scurta linia orizontului, dar și detalii mărunte în zona limitrofă. Cum ar fi la piscina de gresie, cu arteziene laterale, unde mirosul crinilor la ora scăpătării era oarecum ireal sau la Patio al Arhivei. Ori la Patio de la Madama, acolo unde arhitectura se completa perfect cu peisajul floral, iar prezența statuilor tematice conferea spațiului de relaxare o senzație de întoarcere în timpurile legendelor cu zei și nimfe. Este astfel un exemplu monumental al curților andaluze, căci la Patio del Pozo, la Patio de los Jardineros și la Patio de la Alberca, care aveau inițial rol de grădini deservite de grădinari, iasomia albastră intră în rezonanță cu roșul mușcatelor ținute în ghivece stilizate. În plus, din loc în loc apar și vestigiile unor civilizații spulberate în colbul istoriei (ale vechilor greci sau romanilor imperiali).
Competițiile pentru amenajările din Patios sunt permanente de pe la începutul de secol XX, pe când în spațiile interioare începuseră să se țină spectacole de muzică și dans, acele cluburi de Flamenco, alt patrimoniu imaterial ce se prezintă călătorilor pasionați de tradiții locale unice.
