Los Raqueros atrag prin povestea lor turistii in Santander

de Ioan Laslo

Povestile urbane fac intotdeauna deliciul turistilor. Poti merge in diferite locuri ale lumii si trece indiferent, savurandu-ti mancarea, sau le poti da atentia cuvenita. E drept ca trebuie sa  existe cineva care sa ti le spuna. Intr-una din peregrinarile mele prin Santander (aflat la doar vreo 35 de kilometri de Comillas, locul cazarii noastre pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei), am avut ocazia sa stau de vorba cu un localnic in zona cheiurilor portuare si acesta mi-a atras atentia asupra unui grup statuar realizat de Juan Recoba Calderon, denumit Los Raqueros. Este format din patru figurine de bronz în mărime naturală, reprezentand micuții curajoși. Sunt situate lângă port, între Debarcader și Clubul Nautic. Unul stă în picioare, privind spre mare, alți doi stau sezand și al patrulea sare în mare. În plus, lângă ei, se află sau placă de bronz care explica motivele amplasarii acolo, in 1999. Am aflat de la localnic de orfanii care bantuiau in zona cheiului in secolele XIX - XX si se aruncau in apa pentru a aduna monedele aruncate de cei care acostau cu vasele in zona portuara a orasului. Domnul, ajuns la varsta senectutii, imi spunea ca erau ceva ce facea parte din viata fireasca a orasului pe atunci si ca au disparut "odata cu sosirea primei locomotive in Santander". Azi, termenul de "raqueros" este folosit de localnici pentru tot ce este "murdar, mizerabil, lipsit de calitate" (chiar si despre un vin prost se vorbeste cu acest apelativ). Inainte ca localnicul sa isi continue plimbarea zilnica, mi-a mai soptit, cu o reala emotie in glas, "știi, cândva, demult, și eu am fost un umil raqueros!" 

Putem vedea impreuna Santander, daca va inscrieti pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei , disponibil cand dati un click pe numele sau!

"Focurile Sfântului Ioan", la Alicante

de Ioan Laslo

Fiestele din diversele orașe ale Spaniei sunt un moment în care, cu mic, cu mare, toată populația urbei se distrează. De obicei, ele sunt legate de un sfânt catolic și au o tradiție îndelungată. Am scris anterior de Falas din Valencia, iar azi ii vine rândul orașului Alicante. 

Alicante sărbătorește sosirea verii cu "Focurile lui San Juan". Înconjurați de muzică, culoare, praf de pușcă și spectacol, mii de oameni ies în stradă pentru a experimenta acest festival care aduce un omagiu focului. Pentru a sărbători începutul verii, locuitorii din Alicante merg, în mod tradițional, la cina în mediul rural în penultima săptămână din iunie: mânanca produse tipice și, când vine miezul nopții, aprind focuri de tabără, dansează în jurul lor, lansează rachete și se scaldă în mare. Acest obicei a fost menținut de-a lungul timpului și, în 1928, a fost înființat oficial ca festivitățile "Hogueras de San Juan".

Timp de câteva zile, în fiecare an, se aduce un omagiu focului, în care principalii protagoniști sunt opere autentice de artă efemeră: „focurile”, figurile uriașe de carton și lemn care sunt arse în noaptea de San Juan. În luna mai, regina festivităților, așa-numita „Bellea del Foc” (Frumusețea Focului), este aleasă dintre candidatele prezentate de comisia fiecărui cartier. Festivitățile încep oficial cu plantà (așezarea) monumentalelor „focuri” care, cu aerul lor satiric, umplu străzile din Alicante cu ingeniozitate și bună dispoziție. În acea zi sunt instalate și „barăcile” , unde se țin sărbătorile populare și se degustă smochinele și coca tipice, un fel de empanada de ton, ceapă și nuci de pin. Printre cele mai reprezentative acte ale festivalului se numără Intrarea Trupelor și Comisiilor, cu „frumusețile” lor respective și domnișoarele de onoare îmbrăcate în costume tradiționale; ofranda florală către hramul orașului, Fecioara Remedioi și parada folclorică internațională, o procesiune colorată la care participă grupuri de dans din întreaga lume. În plus, în fiecare zi la două după-amiază, în Plaza de los Luceros au loc focuri de artificii : sunt „mascletàs” zgomotoase , care ar trebui să fie însoțite cu dopuri de urechi, având în vedere vuietul provocat de praful de pușcă și rachete. În sfârșit, la ora douăsprezece  noaptea, în ultima zi a fiestei din iunie, sosește „cremà”, momentul de vârf. După un extraordinar palmier alb de artificii, „focurile” răspândite în tot orașul ard de bucurie, dansuri și cântece, în același timp în care pompierii aruncă cu apă în participanți în ceea ce este cunoscut sub numele de „banyá”. Cu toate acestea, petrecerea nu s-a încheiat încă. Serile viitoare, pe plaja Postiguet are loc concursul de artificii, în timp ce zona veche a orașului prinde viață cu piața medievală și diversele sale spectacole. Este o adevărată bucurie, la care participă și numeroșii turiști aflați în vacanță pe Costa Blanca! Filmulețele de mai jos o sa va facă sa înțelegeți mult mai bine evenimentul... 

O capodopera a lui Caravaggio în Catedrala Sfântul Ioan din Valletta

    de Maricela Stupar

      Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este o capodoperă impresionantă executată în ulei de artistul italian Caravaggio, una dintre cele mai importante și celebre lucrări din stilul baroc și nu doar. 

    Caravaggio a realizat această pictură în anul 1608, în timpul șederii sale în La Valletta, cînd, aflându-se în aprecierile Marelui Maestru al Ordinului Cavalerilor de Malta Alof de Wignacourt, îi conferă Înaltul Ordin de Cavaler.  

    Pictura prezintă decapitarea sfântului Ioan Botezătorul, în timp ce lângă el stă Salome cu un platou de aur în mâini pentru a primi capul sfântului iar lângă ea se află o altă femeie, care se presupune a fi Irodiada, îngrozită de crima atroce.  Un temnicer dă instrucțiuni călăului, care

San Vicente de la Barquera - vechiul sat de pescari devenit o statiune superba

de Ioan Laslo

Cantabria, provincia spaniola cu iesire la Atlantic din nordul Spaniei abunda de locuri cu peisaje superbe. Aparata de caldura torida de briza Oceanului si brazdata de rauri scurte, izvorate din Cordilierii Cantabrici si care se varsa prin superbe estuare, zona este printre favoritele spaniolilor in a-si petrece concediile. Tot intr-un astfel de estuar se afla si San Vicente de la Barquera, statiune pe care o vizitam impreuna cu turistii Christian Tour, intr-o excursie optionala pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei.

Statiunea de azi a fost la baza un sat de pescari, pe care unii istorici chiar il identifica cu vechiul Encia din vremea romana. Portus Vereasueca se afla aici si este cert ca localitatea isi are denumirea de la un cunoscut martir aragonez de la inceputul secolului al XIII-lea. Originea sa este dovedita si azi de faptul ca pescuitul este, dupa turism, a doua ocupatie a localnicilor (in port exista mereu tiruri care sunt incarcate cu peste si ajung in diverse locuri din Spania), dar si de procesiunile din a doua duminica de dupa Pastele catolic (La Folia) si cea din 16 iulie (Procesiunea lui Carmen).

Plajele sale, Fuentes, Primera de San Vicente, El Rosal, El Tostadero, Merón și Gerra sunt de foarte buna calitate, iar in estuar gasim mereu barci colorate care fac delciul vizual al zonei. Biserica Santa Maria de los Angeles, construita in stil gotic in secolele XIII-XIV este situata in partea cea mai inalta a orasului, pe un pinten stancos si ofera o panorama spledida. In interiorul sau se afla si cripta familiei Marelui Inchizitor Corro (casa acestui localnic este azi sediul Primariei). Castel del Rey poate fi azi vizitat. Dateaza din secolul al XIV-lea (din vremea lui Alfonso I) si are o forma neregulata care urmareste relieful zonei. Este aproape un dreptunghi cu laturile de 55 pe 20m si facea parte din sistemul defensiv al orasului. In interior se afla o reusita expozitie de modele de nave medievale. De altfel resturi din zidul vechii fortificatii care inconjura orasul vechi se pastreaza si azi. De asemenea sunt vizibile si ruinele vechii manastiri franciscane. Interesante sunt si cele doua poduri: Puente Maza, cu 28 de arcuri dateaza din secolul al XVI-lea, in vreme ce Puente Parral a fost construit in secolul al XVIII-lea.

Excelenta bucatarie locala bazata pe peste si crustacee poate fi de asemenea o tentatie. Numeroase restaurante si terase domina zona portului si sunt recomandate turistilor. De altfel, noi am ajuns chiar pe la ora mesei sine-am bucurat din plin de bunatatile de aici.

Celebrele PATIO din Cordoba

de Marian Lisu

O suavă adiere împrăștie parfum diafan de flori de portocal. La trei pași în lateral, lămâii își revarsă mirosul proaspăt în nările scormonitoare de noi descoperiri prin largile curți interioare (Patio) ale vechilor conace sau case cochete înghesuite laolaltă pe străduțele șerpuinde ale vechiului cartier, La Juderia.

Cum să nu pui plusvaloare instantaneelor surprinse împrejurul Mezquitei, în special pe Calleja de las Flores!? Ori pe lângă marile biserici medievale, unde localnicii pioși împodobeau curțile pentru primirea oaspeților de soi, veniți în special în perioadele sărbătorilor care pun accent pe prezența florilor, pentru a crea arhitectura vegetală!?

Prin climatul specific, Andalucia avea perioade lungi cu temperaturi ridicate, populațiile de aici fiind oarecum obligate să-si ridice locuințe în jurul unei fântâni centrale (nu dintre cele forate, ci unele ce aveau apă prin acumulare). De aici apariția unor terase generoase, unde se putea sta la umbra pereților laterali în zilele toride.

Dacă la începutul existenței lor erau construite ca edificii cu destinație precisă (palate, conace, mănăstiri), casele normal gândite pentru traiul uzual vor deveni micul colț de Rai pe care cei care leneveau prelung în zona umbroasă le transformă în grădini în miniatură. Plante cățărătoare ce copiază relieful structurilor, ghivece meșteșugite atârnate în fel și chip, vase decorative ce susțin plante colosale sau simple jardiniere menite să poarte specii diferite, multicolore. Totul este într-o mare de alb dat de varul pereților interiori, care erau de la începuturi gândiți a fi cadrul ideal de a valorifica aranjamentele de orice fel, asemenea ecranului cinematografic ce susține claritatea peliculei. Plante decorative, colorate în tot spectrul paradisiac, laolaltă trandafiri și iasomie, crizanteme și mușcate curgătoare, poziționate tocmai să pună în valoare spațiul, indiferent de dimensiune.

În centrul teraselor stau mândre fântâni arteziene, unele menite să răcorească aerul în zilele toride, altele doar să potolească setea celor ce le trec pragul, spre admirația aranjamentelor și peisajului general creat cu pricepere și sârguință.

Cu timpul, devine un obicei ce se perpetuează din generații, iar anual (în luna mai) se organizează competiții de frumusețe, unde sunt admiși doar vreo 50 de participanți, unii de pe străduțele înguste, alții din micile piețe publice, restul din cochetele conace.

Pentru a înțelege spiritul amenajării Patios, am ales să parcurgem traseul interior Palacio de Viana, un conac făcut acum șase secole, păstrat impecabil. Nu doar interioarele lui sunt o atracție pentru cei curioși să treacă prin poarta timpului preț de secole de-a rândul, ci am pus accent pe percepția senzorială a grădinilor istorico-artistice (declarate monument național), un mix romanic și maur, în care ulterior sunt adăugate elemente baroce sau romantice. Obiceiul islamic completase cultura romană, adăugase edificiilor plante naturale pentru a crea senzația de răcoare, rezultatul fiind o fuziune culturală unică. Marmura, gresia și mozaicul erau preferate pentru execuția podelelor, etajele având deseori balcoane și spații mari pentru circulația aerului, dormitoarele bucurându-se de prezența baldachinelor. Sunt 12 asemenea spații interioare, niciuna neasemănându-se cu alta. Unele au curți distincte înconjurate de coloane, altele au fântâni, iar altele au arteziene. Aflăm rapid secretul diferențelor care dau unicitate: casele apropiate au fost cumpărate pe rând și integrate într-un întreg, fără a modifica definitiv vechile structuri și concepții arhitecturale.

Amurgul ne zorea oarecum pașii ce nu se lăsau purtați prea repede din zonele vaste, unde obiectivul flămând scurta linia orizontului, dar și detalii mărunte în zona limitrofă. Cum ar fi la piscina de gresie, cu arteziene laterale, unde mirosul crinilor la ora scăpătării era oarecum ireal sau la Patio al Arhivei. Ori la Patio de la Madama, acolo unde arhitectura se completa perfect cu peisajul floral, iar prezența statuilor tematice conferea spațiului de relaxare o senzație de întoarcere în timpurile legendelor cu zei și nimfe. Este astfel un exemplu monumental al curților andaluze, căci la Patio del Pozo, la Patio de los Jardineros și la Patio de la Alberca, care aveau inițial rol de grădini deservite de grădinari, iasomia albastră intră în rezonanță cu roșul mușcatelor ținute în ghivece stilizate. În plus, din loc în loc apar și vestigiile unor civilizații spulberate în colbul istoriei (ale vechilor greci sau romanilor imperiali).

Competițiile pentru amenajările din Patios sunt permanente de pe la începutul de secol XX, pe când în spațiile interioare începuseră să se țină spectacole de muzică și dans, acele cluburi de Flamenco, alt patrimoniu imaterial ce se prezintă călătorilor pasionați de tradiții locale unice.