Legenda Mânăstirii Cocoș

de Cristian Cealera

În urmă cu aproape două veacuri, în anul 1833, trei călugări pe nume Visarion, Gherontie şi Isaia se întorceau de la Muntele Athos, prin Dobrogea noastră, cu gândul de a trece de aici, peste Dunăre, în Țara Românească. Au ajuns în nordul provinciei şi într-o seară de vară târzie au poposit în apropierea Niculiţelului. S-au hotărât să rămână peste noapte, la deal, la stâna unor ciobani, la marginea unui codru frumos şi întunecat. Văzuseră multe cei trei în lungile lor preumblări dar frumuseţea acestui loc le tăiase răsuflarea. Mâncară caş dulce şi băură câte o stacană de vin negru, dat de gazda lor apoi se culcară chiar lângă foc, în aer liber, de acolo unde puteau vedea aştrii nopţii ce împodobiseră bolta dealului.

Dimineaţă, toţi trei se treziră dintr-odată, ca la un semn, smulşi din mrejele somnului de sunete ciudate. Când se dezmeticiră înţeleseră pe dată că din codrii apropiaţi se aude cântecul cocoşilor sălbatici, ce dădeau semnul trezirii la viaţă a naturii. Cocoşii aceia de mesteacăn, sumedenie li se părură celor trei monahi. Dintre ei, lui Visarion, cel din Făgăraş, cel mai umblat şi mai învăţat i se păru chiar că pe lângă cântecul cocoşului, din codru mai răzbate parcă un suntet, mult mai familiar lor decât cântul vieţuitoarelor. Acest al doilea sunet, unul sacadat, îi părea Făgărăşanului ca fiind cel al unei toace de mânăstire.

Când se trezi din vraja cântecelor, călugărul merse la ciobanul ce îi găzduise şi îl întrebă ce aşezare monastirească şi neştiută de ei se află în apropiere. Omul îi spuse că aşa ceva nu există şi că cel mai apropiat lăcaş al lui Dumnezeu este tocmai în sat, la Niculiţel. Dar… ciobanul le spuse o legendă a locului, că pe vremea sultanului Mehmed IV Vânătorul (1648-1687) , aici pe Deal fusese un schit de călugări. Nişte tâlhari fără credinţă veniră însă într-un an şi îi omorâră pe pustnici, dând şi foc micii bisericuţe pe care ei o întemeiaseră. Nu mai rămăsese nimic de pe urma acelor eremiţi dar uneori noaptea, toaca nevăzută a schitului ars prindea viaţă şi începea să bată din nou.

Auzind această poveste, Visarion înţelese că e un semn de la Dumnezeu. Se sfătui cu semenii săi şi se hotărâră să nu mai meargă în Țara Românească, ci să rămână aici pe Deal şi să îi facă Casă de Rugăciuni Domnului Dumnezeu. În zilele următoare, cumpărară pământul de la o localnică apoi merseră la oraş şi luară voie de la Împărăţia Turcului să ridice o biserică. Mânăstirii îi puseră numele Cocoş, după cel al cocoşului de mesteacăn ce hălăduia prin hăţişurile codrului. Un cocoş de mesteacăn cocoţat pe o creangă de stejar fu apoi desenat pe un vas de argint ce a fost pus cu mare preţuire în altar. Aşa a început povestea Mânăstirii Cocoş…

Astăzi, în codru nu mai există niciun cocoş de mesteacăn, au dispărut cu toţii pe începutul secolului trecut. Mânăstirea a rezistat veacurilor şi este astăzi mai mândră decât niciodată…

Cum sa devii rezident in Paradis…

de Corina Mulea

       Povestea incepe de acum 8 ani cand am vizitat pentru prima data Maldivele in luna de miere. Am stat intr-un resort nu foarte luxos dar destul de “piperat”pentru bugetul nostru si am fost de-a dreptul fermecati de apa incredibil de albastra, de bogatia faunei si florei oceanului si de insulitele si plajele cu nisip alb fin. Nu credeam ca o sa mai revenim vreodata aici….. Acum doi ani, impreuna cu cei mai buni prieteni ai nostri am decis sa facem o vacanta low budget intr-o locatie exotica. Am rascolit internetul si am gasit ceea ce am cautat: o pensiune pe o insula populata, cu preturi rezonabile in Maldive!!! Am petrecut o vacanta de vis, exact asa cum ne-am dorit! Si uite asa, usor usor a izvorat ideaa: “Cum ar fi daca am avea si noi o pensiune aici?” Ce a urmat apoi e cu adevarat demn de o poveste: cateva luni de cautari, intrebari, calcule, decizii, bucurii, nervi, dubii pana cand am gasit partenerul si locatia potrivita. Aveam nevoie de un partener local de incredere pentru a putea deschide afacerea, deoarece doar maldivienii pot detine teren si constructii. Constructia efectiva a durat  aproape 7 luni si nu exagerez de loc cand spun ca nu a fost usor de loc.

       Cel mai mult am fost sprijiniti de parinti si prieteni, fara ei Hibaru Fishing Lodge nu ar fi existat. Parintii ne-au ajutat cu sfaturi, idei, decoratiuni interioare (mama mea e o mica artista si ne-a decorat o parte din pensiune cu lucrarile ei). Designul pensiunii l-am facut in Baia Mare cu ajutorul unor prieteni dragi si de asemenea, chiar la sfarsitul lucrarilor, un alt prieten a venit in Maldive si a muncit cot la cot cu noi pentru 
Afla mai multe, accesand asta !

Israel…Is Real

 de Robert Matei

       Si  iata-ma ajuns  si in tara controversata. Ideea nu-mi apartinea in totalitate  desi de multe ori m-a biciuit gandul de a merge macar o singura data acolo, sa trag pe nas din aerul lor sfant. De mic copil mi-au placut zborurile , am avut fascinatie pentru pasari (care ulterior a capatat o conotatie complet peiorativa)  si tot ce insemna sfidarea gravitatiei. Desigur, ajuns pe Henri Coarda, am fost satisfacut doar cu prima parte, sfidarea. Pentru ca toate lucrurile sa mearga bine, am fost controlat (eu din tot grupul) in mod  “ceva mai temeinic” (aproape asemeni unui tuseu rectal) prin prisma prejudecatilor si preconceptiilor ca, daca arat  ca un terorist dubios, am barba si piuie metalele infipte in diverse parti ale corpului meu  prin poarta de control, inseamna ca sunt de neincredere. Aceeasi  manevra scaldata in bunavoia scepticismului oligofren al unei tari paranoice mi-a fost aplicata  si in Tel Aviv, unde, un nene  de pe acolo m-a acostat  in terminal cu intrebari riguroase despre cum mama dracului am ajuns eu acolo, cu ce grup am venit si mai ales  de ce . Sfidandu-l din accentul britanic pronuntat  i-am comunicat sa ma lase in plata Domnului sau a lui Yahve sau in orice o mai crede el numai sa plec dracu ca am treaba si nu bombardez pe nimeni.

       Am remarcat ca astia din Israel nu prea stiu de gluma. Cred ca e o conspiratie cu toti comediantii evrei care sunt foarte haiosi. Si… am pornit la drum. In prima faza  ghidul mi s-a parut ca are un usor retard pentru ca vreo ora si jumatate  vorbea la microfonul din autocarul cu care ne plimbam  de la o locatie la alta  ca si cand ar fi fumat foarte foarte multa iarba , iar formulele lui de adresare erau  “dragii mei “ sau “scumpii mei” , lucru ce mi-a amintit de

Afla mai multe accesand http://www.sacalatorim.ro/israel-isreal-de-robert-matei/

Munţii Apuseni atrag tot mai mulţi oaspeţi din străinătate

de Claudiu Padurean

     Munţii Apuseni atrag tot mai mulţi turişti. Graţie promovării de la care se bucură Transilvania, care, anul acesta, este destinaţia turistică de excelenţă în celebrul ghid de călătorii Lonely Planet, dar şi datorită patrimoniului natural şi construit, a crescut considerabil numărul turiştilor români şi al celor străini care şi-au planificat vacanţele în această regiune.

      Potrivit unui studiu făcut de cercetători ai Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Munţii Apuseni au un potenţial turistic imens. Cu condiţia dezvoltării infrastructurii şi a promovării la nivel internaţional, aceşti munţi pot ajunge să rivalizeze cu Alpii. Cei care au afaceri în domeniu spun că foarte mulţi dintre turiştii străini sunt surprinşi de frumuseţea Carpaţilor.

       Proprietarii de pensiuni au fost stimulaţi de creşterea interesului turiştilor. Ei au investit în dezvoltarea turistică locală, pentru a-i satisface pe vizitatori, spune Viorel Pleşa, care a fondat o pensiune în satul Mărişel. Rata medie de creştere a numărului de turişti străini a fost de aproximativ cinci la sută pe an, de la aderarea României la Uniunea Europeană, arată calculele organizaţiilor neguvernamentale din domeniul turismului.

      Pentru a stimula apetitul celor dornici de o vacanţă în Munţii Apuseni, iată cum 

Citeste mai mult pe http://www.clujtoday.ro/25387-munx163ii-apuseni-atrag-tot-mai-mulx163i-oaspex163i-din-strintate.html

Istanbul'a Höşgeldiniz!

de Cezar Cristian Han

Istanbul, o metropola cu o populatie echivalenta cu a Romaniei este in taram mirific situat intre doua continente, despartite de suavul Bosfor. Daca ai fost macar o data la Istanbul, cu siguranta vei dori sa te intorci in acest loc, deoarece aici gasesti un amestec de cultura, un contrast intre vechi si modern, oameni care nu te lasa sa pleci fara sa te serveasca cu un ceai si care cu siguranta iti vor strange mana in semn de respect deoarece ai ales sa stai in compania lor. Altfel spus, Istanbul este un mix intre rustic si exotic.

       Cand am ajuns la Istanbul, am simtit o energie aparte data de aceste locuri. Am traversat din Europa podul Atatürk si ne-am cazat la un campus studentesc din Asia, in cartierul Beykoz, la o palma de Bosfor. Aici am intalnit oameni extraordinari si am devenit prieteni. Selim, fost agent de turism, acum director de tabara, a inceput sa ma intrebe despre Romania, apoi am vorbit despre o pasiune comuna: turismul. Am iesit la un tur by night cu grupul de romani, dupa care, ziua urmatoare, Selim mi a povestit despre Anadolu Hisarı, cea mai veche cladire din oras, construita de Baiazid I in anul 1391. Seara am stat impreuna cu tori ceilalti la un ceai si la o baklava. Am glumit, am vorbit despre fotbal (turcii iubesc fotbalul!) si am incercat sa invat de la ei cateva cuvinte in turca.Chiar pot spune ca acum am inceput sa rup cate ceva.

In momentul in care urma sa facem croaziera pe Bosfor, am trecut din nou pe Hisar Caddesi, pe langa raul Göksü si am admirat Anadolu Hisarı. Am asteptat la debarcader, ne-am