miercuri, 6 octombrie 2021

Olănești, o nouă perspectivă


de Elena Trifan

Printre locurile binecuvântate de Dumnezeu se află şi judeţul Vâlcea, pe care l-am descoperit cu încântare în timpul unor acţiuni culturale la care am participat, în timpul unor circuite făcute în ţară sau al concediilor petrecute în staţiunile Căciulata şi Olăneşti. De fiecare dată m-a încântat cu peisajul lui diversificat, plin de viaţă şi curat, oamenii blânzi, calmi, harnici şi primitori, mânăstirile presărate pe tot cuprinsul lui, ctitorii ale marilor voievozi, unde rugăciunile şi cântecele dedicate Domnului se aud neîncetat şi undemi-a plăcut adeseori să spun că l-am descoperit pe Dumnezeu. Am participat la târguri şi sărbători şi am avut ocazia să îi cunosc tradiţiile, frumuseţea costumelor şi cântecului popular, ameşteşugurilor şi să iau lecţii de olărit. M-am bucurat de apele lui tămăduitoare, de aerul sărat şi de amenajarea modernă a Salinei de la Ocnele Mari, de grădinile lui pe care în luna aprilie mereu le găseam în floare. Eram convinsă că staţiunea mea preferată este Căciulata, care îmi oferea perspectiva muntelui şi a apei Oltului, cu deschiderile ei vaste şi cu rezonanţa ei literară şi istorică. Graţie mânăstirilor din localitate pentru mine timpul petrecut aici era o veşnică sărbătoare. Vizitasem şi staţiunea Olăneşti şi mi-am petrecut chiar concedii aici, dar eram convinsă că nu îmi place. Mi se părea îngustă, o apă şi o vale între munţi, cu miros de sulf şi păduri de foioase care îţi blocau orice perspectivă.

Fusesem crescută la câmpie, lângă o apă, într-un spaţiu care îmi dădea perspective vizuale. Mi-a trebuit mult timp ca să îmi dau seama de ce am preferinţe pentru spaţiile deschise situate, mai ales, pe malurile apelor, Căciulata, Nessebar etc. Într-un an nu am mers la Olăneşti şi mi-a fost dor cumplit de el. Vedeam în faţa ochilor abundenţa de muguri din pădurile de foioase, simţurile tânjeau după prospeţimea şi după verdele crud al primăverii, după susurul apei care curgea printre munţi, într-un spaţiu sacru şi binecuvântat de Dumnezeu cu atâtea izvoare de apă minerală, un loc retras şi discret unde te poţi izola de tot ceea ce înseamnă tumultul vieţii cotidiene, nelinişti, agitaţie, nemulţumiri şi suferinţe.


Am revenit la Olăneşti în luna iunie a anului următor şi am simţit nevoia să îngenunchez în faţa naturii pline de viaţă, de un verde mai maturizat decât cel cu care eram obişnuită în luna aprilie. Nicicând nu mi s-a părut Olăneştiul mai frumos ca atunci, mai puternic, mai revigorant şi mai senzaţional. Am privit atent fiecare palmă de pământ, coastele pe care copacii stau înfipţi în mod miraculos, hăţişul de frunze verzi îmi încânta privirea, susurul apei mi s-a părut blând şi relaxant, cascada făcută de stăvilarul de peste apă era mai spumoasă şi mai frumoasă ca oricând. Mirosul de sulf nu m-a mai deranjat, ci l-am privit prin prisma rolului lui terapeutic. Drumul spre izvoare mi s-a părut o binecuvântare.

Din balconul hotelului „Tisa” în care am fost cazaţi am avut o perspectivă foarte frumoasă asupra staţiunii şi a versantului opus al muntelui. Dintre acoperişurile caselor se înalţă Bisericuţa din Albac, minune arhitecturală, religioasă şi istorică, strămutată din locurile ei de baştină spre a fi salvată de către Ion I.C. Brătianu şi adusă în cele din urmă aici, la Olăneşti, ca liant al legăturii dintre românii de pretutindeni, ca dovadă a faptului că pe acest pământ au trăit şi trăiesc mulţi români patrioţi, a nemuririi valorilor culturale româneşti, în ciuda valurilor potrivnice ale istoriei. Dacă alteori am privit-o de jos, de la baza ei, acum am avut ocazia să îi văd partea superioară, acoperişul de şindrilă neagră, turla ce părea că se pierde spre cer şi drapelul României care flutură la înălţime, reuşind să învioreze peisajul prin culorile lui şi să trezească un profund sentiment patriotic. De aici am putut admira în toată splendoarea lor răsăritul şi asfinţitul de soare, cerul senin, pe al cărui albastru s-a profilat câte un nor alburiu, cât şi cerul înnorat din care ploile s-au revărsat abundent.


O plimbare spre Vila „1 Mai” ne-a oferit o imagine paradisiacă, din care ne-a reţinut atenţia, în mod deosebit, lacul cu nuferi, un ochi de apă în pădure, în care, în ciuda dimensiunilor mici, ai impresia că este concentrată o întreagă împărăţie acvatică şi cerească. verzi de nufăr, din care se înalţă flori galbene sau albe, creând un adevărat covor vegetal fascinant şi uimitor, pe care simţi nevoia să îl mângâi cu privirea şi să îl imortalizezi pe pelicula aparatului de fotografiat din cât mai multe perspective. Câteva raţe sălbatice ne-au încântat prin coloritul lor, prin gesturile gingaşe cu care se scufundau, prin zeloşenia cu care îşi căutau hrana sau se odihneau pe un trunchi de copac de pe malul apei. Un pescar îşi încerca norocul sau îşi petrecea pur şi simplu timpul pescuind printre tufe de plante acvatice, bucuros că Dumnezeu i-a adus delta aici în inima pădurii. Astfel, un colţişor de lac, de o limpezime incredibilă ne-a oferit o imagine de o claritate aproape nepământească a unui colţ de cer albastru presărat de un nor alb, care îţi captiva privirea înseninând-o. Era o reflectare atât de clară şi atât de profundă, încât aveai impresia că infinitul bolţii cereşti se pierdea în adâncurile infinite ale pământului şi ale apei, dându-le frumuseţe, claritate şi profunzime, că Pământul este suspendat între limpezimea albastră a două bolţi cereşti ce se înscriu pe axa verticală a Lumii. Stând pe bancă pe marginea lacului, simţeai că te cufunzi în liniştea unei biserici în care elemente acvatice, vegetale, minerale şi cereşti se armonizau într-un tot dătător de blândeţe, relaxare, meditaţie şi visare.

Ne-am continuat drumul spre vilă în faţa căreia se află un platou de iarbă verde înconjurat din trei părţi de arbori. Ne-a rămas încă vie în faţa ochilor diversitatea cromatică a parcului de acum câţiva ani, când în faţa vilei încă mai creşteau flori cultivate de mâna omului, iarba era acoperită de un covor de flori galbene de păpădie, copacii şi arbuştii erau înfloriţi. Pe lângă verdele argintiu al brazilor, verdele crud al ierbii şi al foioaselor, galbenul florilor de păpădie şi al câtorva arbuşti, ne persistă în minte imaginea unor arbuşti cu frunze şi flori sângerii. Şi toate acestea se înscriu în marea sărbătoare umană şi a naturii care în judeţul Vâlcea şi la Olăneşti ca parte integrantă a lui nu se termină niciodată şi care te urmăreşte indiferent în orice loc te-ai afla.

luni, 4 octombrie 2021

O gradina de iriși din Florența poarta numele Reginei Elena


 de Melania Cotoi

La Florența, cu ocazia inaugurării "Grădinii Regina Madre Elena di Romania" , o altă grădină a orașului și-a deschis porțile în onoarea Reginei nostre. 

Società Italiana dell'iris a oferit o vizită extraordinară la Grădina de Iriși. Delegația Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară a avut posibilitatea de a vedea propria colecție de iriși românești, plantați in gradina de la Piazzale Michelangelo, în primăvara aceasta. 

Invitații speciali ai evenimentului au fost Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României, E. S. ambasadorul României în Italia, George Bologan, consulii Paolo Fagiolini și DANIELA Dobre. 

Cu această ocazie, Asociația Alter. NATIVA a înmânat Societății Italiene de Iriși marele premiu Fiorino d'Oro al Concursului Internațional de Iriși 2021, ce urmează să fie decernat în cadrul Ceremoniei de Premiere ce va avea loc la Palazzo Vecchio, zilele următoare. Familiei Regale i-a fost dăruită lucrarea în acrilic "Belle Fille di Marky Smith" a pictoriței Mihaela Cojocaru stabilită la Florența, iar Altețesa Sa Regală a primit cu emoție acest frumos cadou.

Români și italieni ne-au mărturisit că au trăit momente speciale și au aflat mai multe informații despre Regina Mamă Elena a României.

Numele României a fost pe buzele tuturor, demonstrând că se poate vorbi și frumos în peninsulă despre țara noastră și valorile ei.












sâmbătă, 2 octombrie 2021

BISERICA DOMNEASCĂ DIN BUȘTENI

de Elena Trifan

Bușteni, renumita stațiune de pa Valea Prahovei, își încântă vizitatorii cu monumentalitatea Munților Caraiman, pe care se înalță, luminoasă și protectoare, Crucea Eroilor, monument istoric, liant între terestru și astral, între sacrificiu și iubire recunoscătoare; Muzeul „Cezar Petrescu”, Castelul Cantacuzino, Mânăstirea Caraiman, plimbările cu telecabina și pârtiile de schi. Este orașul în care am revenit obsedant, atrasă de măreția protectoare și energizantă a muntelui, de arhitectura lui tradițională, de oazele de lumină, cultură și relaxare pe care ți le oferă. În timpul ultimei călătorii făcute aici, într-o zi superbă de toamnă, când întreaga stațiune era scăldată în razele aurii ale soarelui, munții aveau un aspect uscat, presărat din loc în loc de verdele pădurii, stâncile golașe străluceau, radiind căldură și lumină, cerul de un albastru senin era presărat din loc în loc de fuioare albe de nori. O atmosferă caldă și prietenoasă te întâmpina la tot pasul. O plimbare pe strada principală mi-a adus însă o mare revelație. 

Pentru prima dată de când vin în Bușteni, pe partea stângă a șoselei Ploiești-Brașov, privirea mi-a fost atrasă de o biserică distinsă și discretă, retrasă într-o curte, unde încerca parcă să se ascundă tainic de zgomotul străzii și al vieții profane. Discreția ei părea accentuată de cenușiul pereților eclipsat de verdele brazilor și de măreția muntelui din apropiere. O dorință de cunoaștere și de binecuvântare din harul ei divin mi-a invadat sufletul. Este vorba despre Biserica „Nașterii Domnului” din Bușteni, denumită și Biserica Domnească. 

La intrarea în curte se află o bancă masivă din piatră, cu patru laturi, cu acoperiș șindrilit, realizată prin grija regelui Carol I, dată în folosință în anul 1905. Pentru a ajunge la biserica ce se află mai în interiorul curții, parcurgi o alee care în partea stângă îți oferă imaginea unor copaci de foioase, bătrâni, foarte bătrâni, ale căror frunze galben-aurii plutesc ușor în adierea vântului.

 În partea dreaptă, verdele ierbii este luminat din loc în loc de frunzișul auriu al toamnei. Tot aici poți admira un obiect de persistență în istoria bisericii, havuzul la capătul căruia se află statuia unui înger.

Biserica în formă de cruce, cu două turle este construită din bucăți de piatră adusă din Munții Caraiman, rămasă în culoare naturală.

Mi-au atras atenția câteva elemente pe care nu le-am mai întâlnit la alte biserici. Acoperișul are mai multe rânduri de streșini etajate, prevăzute în partea dinspre pământ cu bucăți de ceramică pictată, ferestrele au gratii metalice, prelucrate în formă de flori, cu aplicații de frunze aurii, adevărate stele ale cerului ce luminează zi și noapte în permanența vieții trăite în veșnicia naturii și a credinței în Dumnezeu.

În partea din față a bisericii un rând de brazi se înalță protector și două troițe statornicesc dragostea, credința și recunoștința față de  Dumnezeu.

O informație bogată despre istoricul bisericii și specificul acesteia poate fi găsită în panourile documentare existente la intrarea în biserică și în cartea preotului Gheorghe Virgil Grigore, „Biserica Domnească din Bușteni, 125 de ani de existență”, Editura Cuvântul Vieții, 2016.

Astfel, am putut afla că biserica este ctitorie a regelui Carol I al României și a reginei Elisabeta în amintirea unicei lor fiice, principesa Maria, botezată în credința ortodoxă, plecată din lumea pământească la vârsta de 4 ani.

Faptul că un rege catolic și o regină protestantă au construit o biserică ortodoxă s-a bucurat, în mod deosebit, de aprecierea Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel: „Era un semn de înaltă apreciere pentru confesiunea dominantă în Regatul României pe care-l făcea un suveran catolic, căsătorit cu o principesă protestantă, care avea însă convingerea că Biserica Ortodoxă a fost scutul cel mai puternic al neamului românesc...”(Preot Gheorghe Virgil Grigore: 2016, pag. 3-4).Construirea bisericii s-a făcut cu cheltuiala Casei Regale a României, planul construcției a fost conceput de arhitectul Ion Socolescu, unchiul lui Toma Socolescu. Lucrările au fost realizate de constructori italieni, coordonați de antreprenorii Piero Dreossi și Crose. Pictura originală a fost creația pictorului danez Aage Exner.

Deși ctitorii și constructorii au fost de religii diferite, Biserica Domnească din Bușteni a fost creată în cel mai autentic stil ortodox românesc.

A fost târnosită la data de 8 septembrie 1889, în prezența regelui Carol I și a principelui Ferdinand și a primit hramul „Nașterea Maicii Domnului.”

Valurile istoriei s-au abătut asupra ei, în timpul Primului Război Mondial a fost jefuită și transformată în cazarmă a Armatei austro-ungare.

Pictura, cu excepția celei din altar, a fost distrusă și refăcută în anul 1934 de pictorul Gheorghe Belizarie. Între anii 2010-2014 a fost restaurată complet și la data de 8 septembrie 2014 a fost resființită, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel și în prezența Alteței Sale Regale, principele Nicolae, reprezentant al Casei Regale a României. Din punct de vedere arhitectonic a rămas neschimbată până în zilele noastre, datorită calității construcției.

Intrarea în biserică se face pe o ușă masivă de stejar, pe care sunt sculptați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, două cruci și literele C și E, inițialele numelor regelui Carol și ale reginei Elisabeta.

Pe peretele pronaosului sunt expuse două tablouri votive care îi înfățișează pe regele Carol în uniformă de comandant al Armatei Române și pe regina Maria îmbrăcată într-un frumos costum popular, cu o năframă albă pe cap, care ajunge până la pământ.

Când am pătruns pe ușa bisericii, aceasta m-a fascinat, în primul rând, prin lumina puternică ce se degaja din auriul catapetesmei, amplificată de lumina policandrelor.

La aceasta se adaugă câteva elemente de originalitate: catapeteasma, mobilierul de stejar sculptat, printre care se află și 2 jilțuri regale, cu stema Regatului României; pictura iconografică, fină, rafinată, luminoasă, completată cu ornamente cu motive vegetale și geometrice, din care nu lipește cercul în care este încadrat o cruce, simbolul perfecțiunii și al credinței.

Catapeteasma este cea originală, comandată de regele Carol I la Viena, lucrată în lemn de stejar aurit. La exterior, în registrul inferior, pe ușile împărătești este pictată scena Bunei Vestiri, pe de o parte și de cealaltă sunt icoanele Maicii Domnului cu Pruncul, a Mântuitorului, a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, iar deasupra lor, cruci aurite. Peretele exterior al catapetesmei impresionează nu numai prin calitatea picturii și a dispunerii ei, ci și prin strălucirea aplicațiilor aurii care încadrează chipurile sfinților. 

În altar, pe lângă obiectele de cult religios obișnuite, se află un tablou datând din anul 1874, care îl reprezintă pe Domnul Iisus Hristos cu pruncii, donat de regina Maria în anul 1927 și o icoană din anul 1894. Pictura altarului a fost realizată de Gheorghe Tătărescu și ucenicii săi și, după cum afirmă părintele Gheorghe Virgil Grigore, se remarcă prin: „armonia compoziției, combinația artistică a culorilor, prin decorația, precizia și finețea desenului, precum și prin prospețimea coloritului, bogăția veșmintelor în culori armonioase și sobre…”.

Din patrimoniul bisericii fac parte și o Evanghelie donată de regele Carol I și un epitaf dăruit bisericii de Elena Turnescu în anul 1896.

Unicitatea în rândul bisericilor din România, îi este conferită, în mod deosebit, de „materialul din care au fost executate atât calota bolții din naos, cât și sageacul elementelor de structură ale acoperișului bisericii, și anume sticlă colorată și ornamentele ce s-au păstrat până în zilele noastre…”(preot Gheorghe Grigore: 2016, pag. 61).

Nimic ostentativ, nimic strident, nimic fastuos nu poți întâlni în această biserică, ci dimpotrivă o armonie a formelor și a culorilor, o taină a luminii care se filtrează discret prin vitralii sau iradiază din catapeteasmă și policandre, un simț artistic rafinat, împletit cu bunul simț al unor spirite înțelepte, dornice să creeze un lăcaș în care omul să se poată retrage din marea zbuciumată a vieții pentru a trăi clipe de purificare, de binecuvântare și de iluminare. 

Lefkada - una dintre cele mai frumoase insule grecesti

de Stefan Boerescu
Lefkada este una dintre cele mai frumoase insule grecesti si este situata in inima Marii Ionice. Este legata de continent print-un mic pod mobil, ceea e o face o insula usor accesibila cu masina. Facand o mica paranteza, aici este o intreaga discutie, daca Lefkada este insula sau este considerata continent. Lefkada este cu siguranta o insula, facand parte din cele sapte insule Ionice care formeaza Arhipelagul Ionicelor. Din acest Arhipelag mai fac parte : Corfu, Paxi, Kefalonia, Ithaka, Zakynthos si o insula ce se afla putin mai jos, in sudul Peloponezului, in Marea Mediterana, Insula Schiza. Capitala insulei este orasul Lefkas, dar cel mai popular oras si cea mai frumoasa si animata statiune din Lefkada este Nidri. Daca veniti pentru prima oara pe insula, nu va cazati in alta parte, daca doriti sa explorati tot ce este frumos in zona. De aici din Nidri, statiune care este situata in estul insulei, pleaca toate croazierele ce se pot face in jurul Lefkadei, aici puteti merge la niste minunate seri grecesti la Taverna Symposio, de aici puteti inchiria barci cu care puteti explora cele mai frumoase plaje salbatice din zona, puteti inchiria masini, scutere, atv-uri sau boogie-uri. Aveti aici posibilitatea de a alege dintr-o diversitate de taverne, magazine, baruri si cluburi deschise pana dimineata la rasarit. Ziceam ca insula este una cu cele mai multe plaje din Grecia, 72 la numar. Plajele cele mai frumoase se afla pe partea de vest a insulei, partea salbatica si frumoasa a Lefkadei. Aici daca nu sunteti cu masina si nici nu puteti inchiria una, puteti ajunge cu autobuzul doar pana la una dintre cele mai turistice plaje de aici, plaja Katisma. Mai departe, pentru a explora cele mai frumoase plaje din Grecia, Porto Katsiki si Egremni, o puteti face doar daca mergeti intr-o excursie optionala in turul insulei. O parte dintre frumoasele plaje de pe partea de vest a insulei sunt : Pefkoulia, Agios Nikitas, Mylos, Avali, Kavalikefta, Megali Petra, Gyalos, Egremni sau Porto Katsiki. In partea de sud a insulei avem un singur oras important, Vasiliki. Oraselul este unul mic situat intr-un frumos golf. De aici din portul Vasiliki puteti ajunge la una dintre cele mai frumoase plaje din Lefkada, plaja Agiofili. Aici se poate ajunge in doua moduri, cu masina din portul Vasiliki pe un drum forestier de 3 km., unul dintre cele mai rele drumuri de pe insula sau cu un taxi boat ce circula din ora in ora, tot din portul Vasiliki si care costa 7 euro dus-intors. In Vasiliki nu este o plaja extraordinara, toata lumea confunda plaja din Vasiliki cu o plaja ce este situata 3 km. mai sus tot in acelasi golf, dar in statiunea Pondi. Aici este intr-adevar o mica plaja cu nisip si cu intrare lina in apa, dar in aceasta zona sunt cele mai multe cluburi de Kite si Surfing din Europa, deoarece aici bate vantul foarte tare, aproape zilnic, mai ales dupa ora 4 seara. Daca urcati pe partea de est a insulei, avem si aici patru plaje foarte frumoase pana sa ajungem la Nidri. Apropo, intre Vasiliki si Nidri sunt 21 de km. si din soseaua ce leaga cele doua orase se poate cobori la plajele Amoussa, Afteli, Mikros Gialos sau in Peninsula Agia Kiriaki, la plaja Desimi. De aici, trecand pe langa Golful Vlycho, ajungem in Nidri. Din Nidri pana in Lefkas Town sunt 18 km. si 2 statiuni micute, Nikiana si Ligia. Avem si aici o plaja frumoasa la doar 3 km de Nidri, Pasa Beach. Aici dupa ora 15:00 aveti umbra in permanenta si este superb de stat in zilele toride din iulie, august. In Lefkas sunt doua plaje frumoase Agios Ioanis si Mylos. Si pe plaja Mylos sunt foarte multi practicanti de Kite si Surf deoarece este o zona unde bate vantul foarte tare mai tot timpul. Plaja Agios Ioanis este o plaja destul de lunga si lata cu nisip si pietricele. Cea mai frumoasa parte a sa este la capatul din stanga unde este un mic golfulet si cateva stanci. O frumoasa imagine a acestei plaje o avem de sus de la Manastirea Faneromeni. Aceasta manastire situata pe un deal la doar 4 km. de Lefkas este una dintre cele mai frumoase manastiri din Lefkada. Aici la manastire este si o mica gradina zoologica cu cateva caprioare foarte frumoase, carora daca le dati o bucata de paine, vin si mananca din palma. Denumirea manastirii, Faneromeni sau "Cea care s-a aratat pe sine" vine de la faptul ca in secolul al V-lea, calugarii au comandat la Constantinopole zugravirea icoanei Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ieromonahului aghiograf Calist, slujitor al Catedralei Sfanta Sofia. Inainte de a se apuca de lucru, calugarul a hotarat sa se roage si sa tina post, pentru ca Dumnezeu sa ii dea viziunea acestei icoane. Dupa ce s-a trezit el a gasit icoana deja schitata astfel incat el a trebuit sa puna doar culorile. De la aceasta minune vine si denumirea de "Faneromeni" sau "cea care s-a aratat pe sine". Aceasta icoana o putem vedea in partea stanga a biserici, in zona unde se aprind lumanarile. Tot aici la manastire se spune ca a predicat si Apostolul Pavel, atunci cand a venit pentru prima oara prin Europa. In curtea manastirii este si un muzeu cu trei etaje. Doua dintre aceste etaje, gazduiesc o expozitie de obiecte bisericesti foarte vechi din secolele 17-19, iar la subsolul muzeului este o expoztie de machete de vapoare, foarte foarte frumoase, pe care nu trebuie sa o ratati. Acest muzeu este deschis de luni pana vineri si manastirea este inchisa intre orele 14:00 si 16:00. Daca mergeti in spatele manastirii si coborati in soseaua ce vine din Lefkas, o sa aveti cea mai frumoasa imagine a plajei Agios Ioanis si a unui cartier foarte frumos din oras. O alta manastire foarte frumoasa dar mai micuta, o putem vizita in partea de sud a insulei, pe soseaua ce leaga plaja Porto Katsiki de cel mai sudic punct al insulei, Kape Lefkas. Manastirea Sfantul Nicolae, este o mica manastire cu trei maicute, cu o mica bisericuta din secolul al XVIII-lea unde se afla moastele Sfantului Nicolae. Manastire are si un mic magazin, dar in care gasiti aproape tot ce va doriti, produse naturale facute chiar de catre cele trei maicute de aici. Tot de aici de sus aveti si o frumoasa priveliste asupra insulelor Ithaka si Kefalonia. Dar insula nu inseamna numai plaje, insula are o altitudine maxima de aproape 1200 de metri si are foarte multe sate de munte foarte frumoase. Printre aceste sate pot enumera Syvros, Karya, Platistoma, Egklouvi, Kalamitsi, Agios Petros, Athani sau Rachi. Aici in Rachi este un restaurant foarte frumos Fly Me, de unde pleaca toti cei care vor sa se dea cu parapanta. Ce trebuie sa stiti, este ca daca doriti sa mergeti seara la acest restaurant, trebuie sa faceti o rezervare, deoarece de aici se vede cel mai frumos apus de soare de pe insula. Spuneam la inceput ca din Nidri puteti face cateva croaziere foarte fruoase. Nu departe de port sunt foarte multe insule private, pe care le puteti vedea de pe mare si nu numai. Puteti vizita aici Insulele Madouri, Skorpio, Skorpidi, Sparti, Thilia, Meganisi, Arkoudi, Atokos, Kithros dar si doua insule foarte frumoase ce apartin administrativ de Lefkada, Kastos si Kalamos. Nu depate de Nidri, la doar 3,5 km. putem vizita o cascada foarte frumoasa, Cascada Dimosari. Cu o cadere de apa de 12 metri, cascada formeaza un canion foarte frumos. Din pacate in anul 1969, apa cascadei a fost captata de catre Onassis, pentru a alimenta cu apa potabila Insula Skorpios. Din aceasta cauza cascada are apa destula doar in lunile de iarna pana in lunile iunie, iulie. Dupa aceasta peroada nu prea are apa la fel de multa, dar peisajul este foarte frumos si nu trebuie ratat acest obiectiv, mai ales daca stati in Nidri. Cei care nu au fost in acesti doi ani de pandemie in Lefkada nu stiu, poate, ca aici este o zona fara covid. Toata lumea se sperie cand se uita la stiri si daca urmareste aceasta campanie mizerabila ce a fost facuta in online despre Grecia si Turcia, cu zona rosie, cu focurile din Atena si Evia cu cozile din vama etc. Ca sa le luam pe rand, in Lefkada in 2020 nu a fost nici un caz de covid, cu toate ca gradul de ocupare a fost de 100% in august si aproape de 100% in celelalte luni din sezon, in 2021 au fost cateva cazuri razlete de covid, fara a fi ceva grav. Legat de focurile din Evia care au fost mult mai mici decat ceea ce s-a spus in programele de stiri si din online, au fost la aproape 600 de km de Lefkada si nici nu s-a simtit miros de fum, "pana in vama cu Bulgaria", asa cum am citit pe unele canale de stiri. Daca este sa vorbim de cozie din vama, aici a fost cea mai mizerabila campanie din media romaneasca. O singura data a fost coada in vama, deoarece era week-end si toti bulgarii merg in week-end in Grecia, cum este si normal, plus ca era si full sezon. Acea imagine a circulat in online in fiecare saptamana cu cate un articol in care se scria repetat ca, grecii isi bat joc de romani la vama si ca ii tin special acolo cu orele si ca ii testeaza chiar daca au sau nu vaccin etc. S-a mai scris ca acele cozi erau de 10 km., o mizerie de nedescris. Imi si imaginez cum ajungeau romanii in vama, dupa ce au stat 10 ore la coada, si vamesul dupa ce vedea pasaportul le spunea, sunteti din Romania, trebuie sa mai stati doua ore, dati-va putin in dreapta sa treaca cetateni bulgari, albanezi si sarbi si dupa treceti si voi. Au mai aparut niste articole mizerbile despre faptul ca nu stiu unde chelnerii au cerut spaga si ca a tebuit turistul sa ii lase spaga dupa un copac etc. Ce trebuie sa stiti ca in Grecia puteti lasa spaga la taverna, doar daca doriti si toata spaga stransa in decursul unei zile se imparte la toti lucratorii din restaurant. Daca lasati sau nu spaga, veti fi peste tot serviti la fel de bine si cu zambetul pe buze si veti primii oricum cate ceva din partea casei. Rugamintea mea este sa aveti grija de unde va luati informatiile, atunci cand plecati intr-o calatorie in strainatate. Nici de pe MAE nu va mai puteti lua deoarece ati vazut ce s-a intamplat in vara. Un capitan de vas din Nidri, Gerasimo de pe Odysseia, are o vorba foarte interesanta care a devenit intre timp si moto-ul meu : "doua zile din viata nu pot fi controlate, ziua de ieri care s-a dus si ziua de maine despre care nu stim nimic. Traieste in prezent deoarece acum poti controla totul."

vineri, 1 octombrie 2021

Florile credinței, Mânăstirea ”Sfântul Nicolae”, Valea Orlei


 de Elena Trifan

Simţim nevoia să respirăm aerul proaspăt al primăverii şi, ca de obicei, ne propunem să ne deplasăm în zona deluroasă de la nord-est de Ploieşti.

Ajungem din întâmplare la Mânăstirea „Sfântul Nicolae” din localitatea Valea Orlei, comuna Bucov, judeţul Prahova. Ne este greu să ne dăm seama dacă este biserică sau mânăstire, deoarece nu se văd chiliile nelipsite de la mânăstiri. Cu multă amabilitate nişte tinere din localitate ne spun că este mânăstire veche de peste 500 de ani şi că este slujită de un singur preot călugăr care locuieşte în sat, deoarece casa monahală care a fost în curtea mânăstirii a fost distrusă.

Mânăstirea este înconjurată de un gard de lemn cu două porţi, cu acoperiş în formă de V răsturnat, construite după model maramureşean. Soarele străluceşte, biserica, cimitirul, pomii înfloriţi, dealurile din jur sunt cuprinse de o lumină blândă şi binefăcătoare. Suntem impresionaţi de ordinea, curăţenia şi prospeţimea din curtea bisericii.

Deşi cimitirul se află aici, situat de-a lungul aleii care leagă poarta cea mică de mânăstire nu simţim nimic apăsător, nimic mohorât, ci dimpotrivă, îţi creează impresia că până şi moartea are chip de lumină.

Crucile sunt albe. Pe mormintele bine îngrijite flori galbene strălucesc în lumina soarelui. Verdele fraged al ierbii este pigmentat de florile mov ale unor plante de câmp. Pomi fructiferi ne încântă cu florile lor albe şi roz. O fântână ne aminteşte de fântâna Meşterului Manole. Ne atraga atenţia, în mod deosebit, imaginea unui măr ce îşi răsfaţă în soare coroana lui bogată cu flori în nuanţe de roz din care iradiază lumină, frăgezime, puritate. Mugurii lui înfloriţi par a ascunde o mare taină, acolo pare a sălăşlui misterul sacralităţii, al vieţii, al frumuseţii. Ne cheamă spre el cu o forţă nevăzută, nu ne mai săturăm privindu-l, admirând-l, îl fotografiem din toate părţile, ne minunăm de miracolul florilor lui, simţim nevoia să inspirăm bogăţia de viaţă roz ce înfloreşte în coroana lui.

La colţul bisericii, în drept cu altarul peri cu flori albe completează puritatea şi rodnicia peisajului. Plopi cu trunchiurile albe şi frunze de un verde deschis se înalţă spre cer, protejând şi delimitând acest loc binecuvântat de Dumnezeu.

Privită din exterior mânăstirea este de mărime potrivită, nu prea înaltă, cu pereţii albi, având la mijloc un brâu de lemn, în formă de frânghie răsucită.

Biserica a fost construită în 1396 de către coana Tinca Mărăcineanca, din bârne de stejar. Lăcaşul are formă de navă, grinzile sunt îmbinate în forma cozii de rândunică, fapt mai puţin obişnuit în zonă. Când în localitate au avut loc alunecări de teren, biserica a rezistat în mod miraculos. A fost renovată ultima dată între anii 2000-2007, sub oblăduirea părintelui stareţ Cassian Gheorghe care slujeşte şi astăzi aici şi a preafericitului părinte patriarh Teoctist. A fost resfinţită la data de 1 iulie 2007, având două hramuri „Sfântul Nicolae” şi „Sfinţii Petru şi Pavel”. Acoperişul actual este acoperit cu şindrilă de fag şi de stejar, pereţii exteriori sunt tencuiţi. Pictura a fost executată în frescă de către o singură persoană, Mişcă Alexandru din localitatea Bucov.

În faţa bisericii separată de aceasta se află o turlă din lemn. Intrarea în biserică se face pe o scară de piatră păstrată încă de la construirea acesteia, un pridvor cu pereţii din lemn, cu stâlpi bine finisaţi şi arcade, o uşă masivă construită dintr-un singur lemn pe care sunt încrustate o funie împletită şi patru cruci la baza cărora se află câte un cerc ce simbolizează perfecţiunea. Peretele dintre pridvor şi pronaos este construit din bârne de stejar netencuite.

Din pridvor pot fi admirate împrejurimile înverzite. În pronaos este mormântul protosinghelului Macarie, ctitor şi slujitor al bisericii, 1524. Pe peretele din stânga sunt pictate chipurile stareţului Cassian, ale sfinţilor cuvioşi: Dimitrie Basarabov, Daniel Sihastru, Eftimie cel Mare. Peretele dintre pronaos şi naos este din lemn, cu arcade şi stâlpi,

făcând vizibile naosul şi altarul şi facilitând audierea în condiţii foarte bune a slujbei. Aici este expusă o copie după testamentul mânăstirii care este zidit sub piciorul mesei din altar, oferind celor interesaţi informaţii despre istoricul acesteia.

Participăm la slujba religioasă din a doua zi de Paşti. În interior, biserica străluceşte de lumină, curăţenie şi credinţă. Aspectul bisericii nu prea înalte, grinzile tăiate în formă de coadă de rândunică, pictura realizată în culori dulci creează o atmosferă intimă şi plăcută. Culoarea albă a feţelor de masă, a perdelelor de la uşile altarului şi a straielor preoţeşti sporeşte impresia de puritate şi lumină. Slujba este oficiată de un singur preot, părintele stareţ Cassian, şi de un cântăreţ. Credincioşi cu lumânări aprinse în mâini participă la slujbă.

Întreaga slujbă este un elogiu adus Creatorului şi Fiului Său, Iisus Hristos, a cărui Înviere se sărbătoreşte în bisericile ortodoxe până la Înălţare. Se cântă Imnul „Hristos a înviat”. Părintele stareţ merge prin biserică şi îl binecuvintează pe fiecare credincios cu Sfintele Daruri. În afară de rugăciunile care se rostesc la astfel de slujbe, două fetiţe spun „Tatăl nostru” în faţa altarului. Ca un laitmotiv sunt cântate versurile: „Hristos a înviat din morţi,/

Cu moartea pre moarte călcând/Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.” Se rosteşte repetat salutul pascal „Hristos a înviat!/Adevărat a înviat!”. La sfârşitul slujbei ni se oferă paşti „pâine sfinţită stropită cu vin” şi suntem serviţi cu ouă roşii, prăjituri, suc şi vin. Rugăciuni, cântece, suflete curate conduc la esenţa Învierii Universale în jurul axului central sau a trunchiului veşnic tânăr care este Iisus Hristos. Biserica şi împrejurimile ne apar ca un un loc sfânt, unde florile creaţiei se împletesc cu cele ale sufletului, ale iubirii şi ale credinţei.

Călătorim prin satele din comuna Bucov: Valea Orlei, Bighilin, Chiţorani şi ochiul ne este încântat de un peisaj colinar, o alternanţă de dealuri şi văi acoperite cu plantaţii de viţă-de-vie, arbuşti, sălcii pletoase, pomi fructiferi ale căror coroane sunt pline de flori albe şi

roz.

Case tradiţionale coexistă cu cele moderne, grădinile sunt înviorate de ghiocei galbeni şi lalele multicolore. Spiritul gospodăresc, hărnicia şi dragostea de frumos ale locuitorilor completează darurile date de Dumnezeu acestor locuri.

Spre asfinţit lumina aurie a soarelui de primăvară învăluie întregul peisaj cu aura ei mângâietoare. La întoarcerea spre casă înainte de a intra în oraşul Ploieşti, ni se dezvăluie o nouă minune cromatică, fascinantă şi relaxantă. Asfinţitul soarelui a colorat bolta cerească într-o mare de rubin, presărată cu nori bleu-cenuşii şi fâşii de lumină strălucitoare.

Ziua aceasta ne-a confirmat părerea că raiul există în orice loc, totul este să vrem şi să ştim să îl descoperim.