duminică, 28 noiembrie 2021

Sarmizegetuza Regia - capitala vechii Dacii

de Cătălin Popescu  
O plimbare făcută la Sarmizegetuza Regia este binevenită. Pe lângă doza de istorie administrată, o gură de aer curat și puțină relaxare îți încarcă bateriile la maxim. O plimbare reușită in inima Daciei. Aer curat, liniște și o doză binemeritată de istorie. Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara, la o altitudine de 1030m. Numele ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacă și latină. După cucerirea Daciei și înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala a fost mutată la Ulpia Traiana (Sarmizegetusa), aflată la peste 40 de km depărtare. Ruinele cetății dacice. Sarmizegetusa Regia au fost inclusa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

sâmbătă, 27 noiembrie 2021

Atmosfera de la Praga, in... prag de Sarbatori

 de Ludmila Ciobanu

Praga are farmecul ei aparte, ne cucerește și ne uimește de fiecare dată, mai ales în perioada Adventului si nimeni nu ne va fura atmosfera de Crăciun, chiar dacă s-au anulat târgurile. Guvernul ceh a aprobat starea de urgență pentru 30 de zile. Ce măsuri se aplică până pe 25 decembrie? Restaurantele, barurile, discotecile se închid la ora 22. Târgurile de Crăciun sunt interzise, ca si consumul de alcool în public, de alimente în centrele comerciale, precum și în așa-numitele food courts si toate evenimentele publice cu mai mult de 100 de persoane. Restricțiile nu mai sperie pe nimeni azi, iar lumea își dorește sărbătoare așa că au luat cu asalt piața Orașului Vechi, s-au pozat împreună cu familiile si prietenii la pomul de Crăciun frumos împodobit, au mâncat un trdelnik și s-au bucurat de atmosfera feerică pe care doar Praga o poate dărui. 

vineri, 26 noiembrie 2021

Targul de Craciun de la Cluj-Napoca

 


de Ioan Laslo

Din aceasta seara, clujenii (si nu numai) au intrat in atmosfera Sarbatorilor. Sunt 45 de casute amenajate in piata centrala a orasului, fiecare cu bunatati (ciocolata de casa, vata pe bat,kurtoscalacs, vin fiert, produse traditionale din carne etc) sau ornamente specifice create manual. S-a instalat si roata care permite ( in schimbul a 20 de ron) o privire panoramica de la 24m asupra zonei. Desigur, totul este luminat feeric si intretinut sonor de Radioul Racnetul lui Rudolf, cu piese de Craciun. Nu vor lipsi povestile la gura sobei, spectacolele de teatru de papusi, scrisorile catre Mos si locurile unde se pot face donatii si fapte bune.

Trasee turistice in muntii Romaniei - Varful Grinties (Muntii Bistritei)

de Calin Nicolae Marginean
5. Virful Grinties : 1.754 m
(Muntii Bistritei din Carpatii Orientali)
Se ajunge cu masina in comuna Brosteni si mai exact, in localitatea Holdita. Aici cautati un pod de ciment (UNICUL !). Trecind podul acesta si privind fix inainte si in sus vedeti de la baza podului vf. Grinties pe care trebuie sa ajungeti !
Continuati sa mergeti tot inainte pe un drum forestier cam 75-80 min., drumul facind mici curbe, la dreapta / stinga, insa sa aveti permanent in stinga drumului pe care-l veti urma un piriu. Deci NU deviati nici la dreapta si nici la stinga de acest drum forestier, caci din el, din cind in cind se mai desprind anumite drumuri.
Dupa 75-80 min. lateste brusc pentru circa 50 m, iar dvs. continuati tot inainte si putin dreapta firul drumului, acesta fiind strabatut de mici piriiase. Dupa cca. 300 m de

Mormantul Reginei Maria


de Elena Trifan

O potecă îngustă, spiralată urcă de la Castelul de la Balcic la aleea de deasupra lui şi te conduce la mormântul reginei Maria, foarte modest, construit din piatră, asemenea celui al lui Iisus. Spirala este şi aici simbolul ascensiunii, al legăturii dintre pământ şi cer, al aspiraţiei omului spre desăvârşire. Crucea de la mormânt se află aproape la acelaşi nivel cu minaretul castelului, ca o dovadă a respectului reginei faţă de toate religiile lumii şi, mai ales, faţă de religiile musulmană şi creştină specifice oamenilor locului. La capătul mormântului se află o cruce de piatră românească. Crucea are o simbolistică bogată. Pe ea sunt încrustate înscrisuri în limba slavă bisericească. Pe trunchiul ei şi pe braţele laterale se află câte trei cercuri, simbolul Sfintei Treimi. În fiecare grupare de câte trei cercuri, cel din mijloc este mai mare, reprezentând, probabil,Tatăl. În total sunt nouă cercuri, simbolul comuniunii dintre lumea apelor, pământului şi cerului, al unităţii vieţii materiale cu cea spirituală, al vieţii veşnice, al perfecţiunii, al triumfului dragostei în care credea regina: „Poate că în lumea de azi există mai multă ură decât iubire, dar dragostea este mai puternică, iar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea va trebui să învingă”. Să sperăm că regina a găsit iubirea absolută la capătul celor nouă trepte ale cerului.
Deşi era protestantă, regina şi-a pus la cap o cruce românească de piatră ca dovadă a asumării destinului, a slujirii cu credinţă a unui popor în sacralitatea fiinţei sale. Mormântul, fiind situat pe un spaţiu înalt, îi va permite, poate, reginei să privească şi după moarte marea, castelul, să se bucure de armecul grădinii şi să privegheze asupra oamenilor locului.

Dorinţa reginei a fost să ţină legătura cu acest spaţiu mirific şi după moarte şi înainte de a muri a cerut ca inima să îi fie înmormântată la Balcic. Ea a murit la Sinaia la data de 18 iulie 1938 şi ultima dorinţă i-a fost ascultată. Inima ei a fost pusă într-un mic coşciug de aur cu stema României şi depus în Capela„Stella Maris”. Alături de ea a fost aşezată o coroană din lemn de dafin, trimisă din Malta în semn de omagiu faţă de regină. După ce Cadrilaterul a revenit Bulgariei, drumul sinuos al inimii reginei a continuat. A fost luată de aici, depusă într-o peşteră la Bran, un alt loc favorit al reginei, iar acum se află la „Muzeul de Istorie al României”. Pulsul ei este posibil să mai bată încă în mica bisericuţă, în fiecare copac, floare sau cişmea de la castel şi din grădini.