Mormantul Reginei Maria

de Elena Trifan

O potecă îngustă, spiralată urcă de la Castelul de la Balcic la aleea de deasupra lui şi te conduce la mormântul reginei Maria, foarte modest, construit din piatră, asemenea celui al lui Iisus. Spirala este şi aici simbolul ascensiunii, al legăturii dintre pământ şi cer, al aspiraţiei omului spre desăvârşire. Crucea de la mormânt se află aproape la acelaşi nivel cu minaretul castelului, ca o dovadă a respectului reginei faţă de toate religiile lumii şi, mai ales, faţă de religiile musulmană şi creştină specifice oamenilor locului. La capătul mormântului se află o cruce de piatră românească. Crucea are o simbolistică bogată. Pe ea sunt încrustate înscrisuri în limba slavă bisericească. Pe trunchiul ei şi pe braţele laterale se află câte trei cercuri, simbolul Sfintei Treimi. În fiecare grupare de câte trei cercuri, cel din mijloc este mai mare, reprezentând, probabil,Tatăl. În total sunt nouă cercuri, simbolul comuniunii dintre lumea apelor, pământului şi cerului, al unităţii vieţii materiale cu cea spirituală, al vieţii veşnice, al perfecţiunii, al triumfului dragostei în care credea regina: „Poate că în lumea de azi există mai multă ură decât iubire, dar dragostea este mai puternică, iar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea va trebui să învingă”. Să sperăm că regina a găsit iubirea absolută la capătul celor nouă trepte ale cerului.

Deşi era protestantă, regina şi-a pus la cap o cruce românească de piatră ca dovadă a asumării destinului, a slujirii cu credinţă a unui popor în sacralitatea fiinţei sale. Mormântul, fiind situat pe un spaţiu înalt, îi va permite, poate, reginei să privească şi după moarte marea, castelul, să se bucure de armecul grădinii şi să privegheze asupra oamenilor locului.

Dorinţa reginei a fost să ţină legătura cu acest spaţiu mirific şi după moarte şi înainte de a muri a cerut ca inima să îi fie înmormântată la Balcic. Ea a murit la Sinaia la data de 18 iulie 1938 şi ultima dorinţă i-a fost ascultată. Inima ei a fost pusă într-un mic coşciug de aur cu stema României şi depus în Capela„Stella Maris”. Alături de ea a fost aşezată o coroană din lemn de dafin, trimisă din Malta în semn de omagiu faţă de regină. După ce Cadrilaterul a revenit Bulgariei, drumul sinuos al inimii reginei a continuat. A fost luată de aici, depusă într-o peşteră la Bran, un alt loc favorit al reginei, iar acum se află la „Muzeul de Istorie al României”. Pulsul ei este posibil să mai bată încă în mica bisericuţă, în fiecare copac, floare sau cişmea de la castel şi din grădini.

Muzeul de Istorie din Balcic

 de Elena Trifan

În „Muzeul de Istorie” din Balcic se află o colecţie bogată de obiecte aparţinând unor epoci îndepărtate, reprezentative pentru reconstituirea istoricului localităţii: lămpi, opaiţe religioase, obiecte de adoraţie, vertebre de mamuţi, veselă pentru idoli din neolitic, veselă şi ceramică, frescă tracă tombală de la Alexandrov, exponate tracice şi celtice din epoca târzie a fierului, un model de altar, bazorelief în piatră, statuia lui Pan - replică, obiecte de cult din bronz, capul statuii lui Priest, decoraţii romane, torsul lui Dionisos, tablou faţadă templu (templul lui Dionisos) din marmură, interiorul templului, numismatică din localităţile: Istrus – Callatis, Apollonia Pontica, Dionysopolis, Messembria, Odesos, Marcianopolis, Alexandrov, Lysimachos, Sariakos, tablou frescă din Pompei, sec. I inainte de Cristos care îi reprezintă pe Bacchus, Ariadne şi Satyr, lămpi romane şi veselă din ceramică, lămpi din teracotă şi figurine din epoca elenistică, amfore, depozit de pietre şi ancore, podoabe medievale etc.

O plimbare prin Balcic

 de Elena Trifan

Într-una din zile facem o plimbare de la Castelul Reginei Maria înspre oraşul Balcic. În stânga se află stânca albă, protectoare, un fel de Olimp al Balcicului, pe care zeul cerului convieţuieşte cu cel al apelor, al pădurii şi al pietrei. În dreapta, liziere de copaci verzi, în care esenţe de foioase convieţuiesc cu cele de conifere, pe deausupra lor sau printre ei se zăreşte marea. Aerul este umed, proaspăt, cu miros vegetal. În spatele şi deasupra stâncilor pe cer se profilează un spectacol diafan. Pământ şi cer par a se completa şi sincroniza prin culoare şi măreţie. În spatele nostru, la celălalt capăt al stâncilor nori negri acoperă cerul. Stânca devine element de legătură între două lumi, una a luminii, a soarelui, a diafanului, cealaltă a întunericului, a furtunii. Privind în stânga ochiul este scăldat de imaginea luminoasă a stâncii şi a cerului, privind în urmă este înspăimântat de imaginea întunecoasă a acestuia. Eşti cuprins de două porniri diferite, să stai locului pentru a privi extaziat sau să te grăbeşti pentru a nu fi prins de ploaie şi furtună.

Ne continuăm drumul spre centrul oraşului, în pas normal. Un spectacol cromatic inedit ni se dezăluie pe cer, pe stânci şi pe mare. Marea este foarte liniştită, de culoare albastră cu nuanţe de verde sau roşietice. Deasupra noastră cerul este bleu senin, acoperit spre orizont de nori albi. Valurile au strălucirea cioburilor de oglinzi. Orizontul pare difuz, contopindu-se în alburiul norilor. Dealul din spate, împădurit îşi pierde conturul. Pe marea strălucitoare şi pe cer se reflectă chipul de un verde întunecat al dealului a cărui culoare albă de la poale nu se mai distinge. Dealul îşi pierde identitatea, pare doar o proiecţie de un verde întunecat pe luciul apei şi pe cerul înnorat. Deşi cerul este înnorat, stâncile strălucesc diamantin în lumina soarelui. Trei straturi de culoare pare a fi creat Dumnezeu în natură: verdele copacilor, albul stâncilor, plumburiul cerului. Când soarele se ascunde între nori, dealurile din depărtare încep să-şi arate contururile şi stâncile îşi pierd din strălucire, dar albul lor contrastează şi mai mult cu plumburiul cerului. În mare suprafeţe strălucitoare alternează cu suprafeţe întunecate precum cerul de deasupra. Marea este liniştită şi glasul nu i se mai aude.

O plimbare pe străzile oraşului te ajută să îi cunoşti aspectul preponderent tradiţional din care nu lipsesc însă elementele moderne. Plimbându-te pe străzile lui poţi respira aerul curat, blând şi binefăcător în care adie uşor briza mării cu vaporii ei săraţi, amestecaţi cu ozonul copacilor. Te poţi odihni sub copacii verzi de vârste şi specii diferite care cresc din abundenţă, poţi privi stâncile albe sau frânturi de mare care se zăresc printre copaci si printre clădiri, gardurile tradiţionale din piatră, casele vechi sau moderne divers colorate, plăcute şi elegante. Poţi vizita biserici, moschei, muzee, admira statui. Specificul local este sporit de câte o cişmea turcească de care dai din loc în loc.

Spectacolul Naturii pe plaja de la Balcic

de Elena Trifan

Petrecem câteva zile pe plajă la Balcic de unde putem admira priveliştea castelului şi a grădinilor, manifestările mării şi coloritul stâncilor. Privind dinspre mare spre castel şi spre grădini peisajul impresionează prin linia ascendentă a teraselor, vilelor, copacilor. De aici poţi privi latura de sud şi de est a castelului, poţi zări grădina de trandafiri, magnoliile, „Capela Stella Maris”, vârful stâncilor terasate, acoperite de arbori şi arbuşti verzi, vila „Săgeata albastră”, care se ridică mândră, albă şi luminoasă pe creasta cea mai înaltă şi copacul care alături de ea zvâcneşte din stâncă înalt şi dominator, dornic să lege cerul şi pământul.

În partea dinspre răsărit vecin cu marea în care parcă ar vrea să coboare se înalţă protectoare o stâncă albă, acoperită pe anumite suprafeţe de copaci verzi. Cromatic marea de verde a copacilor este pigmentată de albroşcatul pietrelor de pe terase şi dominată şi luminată de albul vilei, al copacului de lângă ea şi al stâncii, creându-se un puternic sentiment de viaţă, ascensiune, contopire a elementelor naturii. Înainte de răsăritul soarelui marea este calmă, liniştită, aerul este blând, cald şi mângâietor. La răsărit, pe cer deasupra stâncii începe spectacolul de lumini. În spatele şi deasupra stâncii care mărgineşte golful cerul are reflexe aurii care strălucesc printre nori din ce în ce mai puternic.

Pe cer prezenţa încă ascunsă a soarelui ia forma unei hărţi sau a unui munte în care două culori se luptă să învingă: albastrul plumburiu al boltei cereşti şi auriul soarelui. Chipul ascuns al soarelui ne stârneşte şi mai mult curiozitatea. Treptat soarele reuşeşte să învingă şi să domine cerul la răsărit. Norii se pierd treptat şi sunt înlocuiţi de lumina solară. Fascicule de raze pleacă în evantai spre înaltul cerului. Chipul lui se reflectă în mare asemenea unei fâşii strălucitoare. Devine cerc luminos, auriu-argintiu înconjurat de o aură galbenă. Fâşia de pe mare este din ce în ce mai strălucitoare. In jurul lui cerul devine auriu cu reflexe liliachii până la mari depărtări. O lumină aurie se împrăştie deasupra golfului. Se anunţă o zi senină, caldă. Soarele devine o vâlvătaie aurie ce se înalţă pe cer. Cerul este senin cu mici pete de nori albi. Marea are străluciri de diamant ce se sparg în mii de cioburi de oglinzi ce plutesc în valuri iluzorii.

Soarele aduce luminozitate diferită în partea de răsărit şi de apus. La răsărit, imaginea stâncii de pe care răsare este estompată de strălucirea lui. În partea opusă răsăritului cerul este senin, marea este albastră, dealurile şi stâncile sunt clare, începând să strălucească. Căldura se intensifică. Natura pare cuprinsă de nemişcare. Mişcarea valurilor este o legănare lină, un uşor clipocit se sparge de ţărm, pescăruşii nu mai zboară, se lasă legănaţi uşor de valuri, alţii se odihnesc pe acoperişul restaurantului vecin cu plaja, unul stă pe plajă, mândru de prada lui, un peşte pe care îl ţine în gură.

Pe măsură ce soarele se înalţă, stâncile devin din ce în ce mai albe şi mai strălucitoare. La ora prânzului, briza adie foarte uşor, marea devine verde cu nuanţe de verde-albastru sau albastru-roşcat. Asfinţitul soarelui ne oferă un spectacol de lumini asemănător şi totuşi opus celui de la răsărit, desfăşurându-se în direcţie inversă de pe înălţimea boltei cereşti înspre stânci, lumina mergând de la strălucire la estompare. Soarele devine un disc strălucitor între nori, marea se retrage în sine si parcă dormitează, clipocitul ei se loveşte firav de ţărm. Soarele apare şi dispare dintre nori. Când se arată pe cer într-o lumină strălucitoare orbitoare, marea străluceşte pe margini, împrejurimile devin aurii.

O ceaţă pare a acoperi dealurile din zare. Cerul şi marea încep să aibă aceeaşi culoare gri-albastră. Un nor alb creează o pată de lumină pe marea plumburie a cerului. Cu cât soarele se coboară spre asfinţit, cu atât coloritul mării se schimbă, dobândind nuanţe uimitoare. Jumătate de mare are culoare verde-argintie, cealaltă dinspre răsărit are culoare albastră. Ca şi în răsăritul soarelui pe mare se manifestă o fâşie de lumină argintie, dar mult mai palidă decât cea din răsărit.

Totul este cuprins de nemişcare, marea pare că dormitează, clipocitul ei se loveşte firav de ţărm, stoluri de pescăruşi se adună pe ţărm, pregătindu-se parcă de somn. Soarele începe să îşi piardă din strălucire, stâncile devin albgălbui. Dealurile din partea de vest încep să se lumineze. Cerul dobândeşte reflexe aurii cu slabe nuanţe roşietice. Soarele devine o pată aurie cu margini difuze şi chip strălucitor. În preajma lui cerul se înseninează. Chipul luminos al soarelui se restrânge şi se apropie din ce în ce de dealuri. Fâşia strălucitoare de pe mare se restrânge şi ea. Soarele îşi pierde aura difuză ce îl înconjoară şi ia forma unui disc strălucitor. Treptat se ascunde în spatele dealurilor, cu toate acestea lumina lui aurie persistă pe cer în locul unde s-a aflat el şi în împrejurimi. Din punctul respectiv razele lui pleacă în evantai luminând cerul până la mari depărtări.

O parte din nori sunt luminaţi de razele lungi ale soarelui, alţii au culoare liliachiu-roşcată. Treptat spectacolul de lumini dispare, cerul pregătindu-se şi el de culcare. Lipsite de strălucirea soarelui, stâncile se contaminează de cenuşiul împrejurimilor. Soarele pare a fi adevăratul stăpân al Balcicului şi al Universului.

Frumuseţea naturală a Balcicului este dependentă de manifestările lui. Când soarele se ascunde în nori sau când plouă, marea, stâncile, copacii devin întunecaţi, îşi pierd strălucirea. Când se înalţă triumfător pe cer întregul ţinut străluceşte în lumina lui aurie. Stâncile din mat-cenuşiu devin gălbui şi treptat îşi recapătă puritatea şi strălucirea. Timp de câteva zile am avut ocazia să ne cufundăm într-un spaţiu paradisiac care graţie minţii cuprinzătoare a reginei pe o suprafaţă relativ restrânsă ne-a oferit o sinteză a celor mai îndepărtate zone ale lumii. Poposind chiar şi pentru puţin timp în complexul reginei Maria de la Balcic ai impresia că ai călătorit oriunde în lume, făcând economie de bani şi de timp, că ai scăpat de oboseala drumului şi de căldurile toropitoare ale deşertului.

Capela Stella Maris de la Balcic

 

de Elena Trifan

„Stella Maris” (Steaua Mării) este denumirea dată de regina Maria Capelei dedicate Sfintei Maria, protectoarea marinarilor şi a acestui spaţiu mirific. În partea stângă înainte de capelă se află o cişmea din care curge apa, simbol al vieţii şi al purificării, amintind de un vechi obicei iudaic al spălării pe mâini înainte de a se merge la rugă şi de obiceiul spălării picioarelor în creştinism. Pe partea exterioară a Capelei deasupra uşii de la intrare, o frescă o înfăţişează pe Maica Domnului rugându-se cu mâinile înălţate spre cer. Tronul sculptat şi iconostasul au fost aduse din Cipru. Pe tronul sculptat se află câteva motive reprezentative: şarpele, flori, lei heraldici, păunul cu o cruce în cioc, luna, două pentagrame, soarele, mitra episcopului, înconjurată de o sabie şi de sceptru, pasărea Phoenix. Iconostasul are o pictură foarte bogată: „Pe porţile împărăteşti este redată tema Buneivestiri însoţită de figurile prorocilor David şi Solomon. În partea de jos sunt înfăţişaţi în mărime naturală Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Cel mai jos sunt Sfântul Grigorie Teologul şi Sf. Atanasie de Alexandria. În medalionul mic, care uneşte porţile, sunt înfăţişate ipostaza lui Iisus Hristos Pantocrator pe tron, Prearegina Maica Domnului Pantanasa, cele mai măreţe feţe regeşti în iconografia ortodoxă. Icoanele originale fac parte azi din expoziţia de muzeu din vila ”Cuibul liniştit”. Pe crucea care termină iconostasul este pictat Hristos crucificat. La extreme se află cei patru evanghelişti. Sub crucificare este pictată cu craniul lui Adam. Iconostasul este aurit. În afară de sculptura florală, sunt prezenţi şi îngeri încrustaţi şi eroi biblici. Cupola este cu o organizare centrată, simbolul bizantin al veşniciei şi al spaţiului ceresc. În zenitul cupolei este pictat Iisus Hristos Pantocrator. În jurul lui, în cercul cupolei se află zece ranguri îngereşti, forţele imateriale, iar in cercul inferior se află cei doisprezece apostoli. În patrulaterul care deschide cupola se află cei patru evanghelişti: Sf. Apostol Matei, ca om sau înger, Marc leu, Luca, viţel şi Ioan Teologul, vultur. Pe peretele stâng al iconostasului este pictată scena Adormirii Maicii Domnului, iar în dreapta Intrarea Maicii Domnului în hram. Mai multe scene din Vechiul Testament şi Noul Testament şi figuri simboluri printre care Sfânta Treime, Naşterea lui Hristos cu steaua din Betleem şi magii, îngeri, arhangheli şi sfinţi sunt înşiraţi în mica suprafaţă a Capelei. Chipurile reginei Maria şi al prinţesei Ileana, ctitorii Capelei, sunt pictate pe pereţii interni lângă intrare.”

Balcicul inimilor noastre

de Elena Trifan

Balcic este un oraş situat pe coasta Mării Negre, în Bulgaria, la o distanţă de 43 de kilometri de Varna şi 304 kilometri de Bucureşti. Valurile istoriei au făcut ca din 1913, în urma Celui de-al Doilea Război Balcanic şi până în 1940, când a fost semnat Tratatul de la Craiova, să aparţină de Regatul României. Auzisem despre el numai în romanul „Pânza de păianjen” al Cellei Serghi şi în romanul „Ioana” de Anton Holban şi îl văzusem numai în tablourile pictorilor români. Un documentar TV vizionat prin anul 2005 m-a făcut însă să mă îndrăgostesc de el. De atunci mi-am dorit să îl vizitez, dar mereu intervenea altceva şi vizita se tot amâna. Exercita asupra mea un fel de miraj şi cu cât citeam mai mult despre el sau mi se povestea, cu atât îmi doream mai mult să îl văd în realitate. Devenise un fel de Meccă cerească sau un fel de far spre care ţinteau să ajungă personajele Virginiei Woolf. Imaginile erau şterse, eu îmi doream un Balcic real pe care să îl am viu în faţa ochilor, să îi descopăr farmecul, în care să mă cufund.

Am vizitat grădinile şi castelul prima data in 2014. Am făcut o plimbare pe străzile oraşului, ceea ce mi-a incitat şi mai mult dorinţa de a-l cunoaşte în profunzime. Am revenit la începutul lunii septembrie, când timpul mi-a permis o mai bună cunoaştere a acestuia.

Balcicul este construit pe o coastă terasată, fiind scăldat la sud de apele Mării Negre şi împrejmuit ca într-un semicerc de stânci de calcar albe, protectoare, ceea ce i-a atras denumirile de „Coasta de Argint” şi de „Oraşul Alb.” Îţi lasă impresia că urcă spre cerul care pare foarte aproape şi coboară spre mare în care stă parcă să cadă, că în el te simţi protejat ca într-o scoică sau ca într-o potcoavă în care energiile muntelui converg cu cele ale mării, ale soarelui, ale vegetalului. Principala atracţie pentru un turist român o constituie Castelul şi Grădinile reginei Maria a României, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, soţia regelui Ferdinand al României (1865-1927). Ajunsă la vârsta maturităţii, aflată în căutarea propriei copilării, a liniştii şi a legăturii cu Dumnezeu şi cu natura, regina a găsit în localitatea Balcic, pe coastele Mării Negre locul mult căutat, singurul care semăna cu Malta copilăriei sale unde tatăl său Alfred Ernst Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh, îşi desfăşurase activitatea de amiral. Aici, în perioada 1925-1936, pe o stâncă terasată vecină cu marea şi-a pus planul în aplicare, reuşind să creeze noi file de unicitate în cartea nemuririi personale şi să deschidă o nouă eră în istoria oraşului. Este vorba de un domeniu de 35 de hectare, cu o simbolistică bogată, construit după modelul labirintului cretan şi al Grădinii Paradisului, în care poţi întâlni peste 3000 de specii de plante, cea mai mare colecţie de cactuşi din Europa, alei, izvoare, cascade, fântâni, cişmele, grădini, vile care îmbină mai multe stiluri arhitectonice: bulgăreşti, gotice, orientale, meditaraneene, o capelă, cruci, oale de lut, dispuse după o geometrie a unităţii în diversitate, a bunului gust, a relaxării, a stimulării curiozităţii şi a dorinţei de cunoaştere.

Pentru realizarea complexului de la Balcic regina Maria a îmbinat bogăţia minţii sale şi propria creativitate cu priceperea unor persoan apropiate, constructori şi grădinari pricepuţi precum: pictorul român Alexandru Satmary, arhitectul român de origine turcă Emil Güneş, Gaetan Denize, secretarul ei particular, Eugen Zwiedineck, aghiotantul şi secretarul particular al acesteia, grădinarul Jules Jannin, grădinarul şi administratorul elveţian de origine evreiască Carol Gutman, arhitecţii italieni Augustino şi Amerigo. Lucrările au fost executate de firmele italiene: Fabro Agostino (antreprenor de lucrări publice) şi Giovanni Tomasini (lucrări în mozaic, ciment, asfalt).

La intrare se află „Ghereta santinelei”, o minicăsuţă suspendată deasupra porţii, construită după modelul caselor din zonă, din piatră, ieşită în afară, cu geamuri prevăzute cu gratii de lemn forjat. Pe partea exterioară are două sfere de scoici marine. În timpul reginei deasupra porţii se afla un felinar cu becuri în formă de lumânări de ceară pentru a lumina calea celor care se întorceau târziu la castel. Trecând de poartă ai impresia că te afli într-o împărăţie a lumii vegetale. Umblând pe alei poţi privi arbori şi arbuşti specifici mai multor zone ale lumii: sălcii pletoase, specii de plopi, ulmi, pini, arbore de hârtie, ginko-biloba, chiparoşi, tuia, smochini, magnolii, liliac. Pe ziduri se caţără viţă-de-vie sălbatică, iederă şi luleaua-turcului. Un miros vegetal, umed şi cărnos, cu esenţe din cele mai diversificate, în care se simt uneori gustul şi mirosul de sare aduse de briza mării, îţi aminteşte de pădurile ecuatoriale. Totul este înviorat de coloritul florilor de pe alei şi din grădini cu nume simbolice: „Grădina lui Allah”, „Grădina principesei Ileana”, „Grădina lui Alexander”, „Grădina trandafirilor”, „Grădina englezească”, „Grădina Ghetsimani”. Aici poţi admira o diversitate de specii florale: nuferi, stânjenei, bujori, lalele, trandafiri, gladiole, crăiţe, salvie, moţul-curcanului, begonii, fucsia, noroc, levănţică, busuioc, anemone, într-o diversitate de culori: alb, mov, lila, roz, portocaliu, roşu, galben, crem şi de mirosuri fine, mai dulci sau mai aspre, cu iz local sau exotic. Vilele modeste comparativ cu măreţia naturii sunt plasate în diferite locuri ale dealurilor terasate, printre copaci şi grădini, majoritatea însă în partea dreaptă a aleii principale, unde se spune că se află partea materială a vieţii de la castel. Deşi este greu să te orientezi în acest labirint, vom încerca totuşi să urmărim un fir călăuzitor în prezentarea noastră. 

Gasiti o descriere amanuntita aici (n.red.)

Balcic - orasul de argint

    de Valentin Oanta

 Balcic, supranumit orașul de argint sau orașul alb datorită versanților din calcar ce înconjoară zona, (o adevărată simfonie in alb) este o destinație de vacanță foarte accesibilă românilor, unde se simt ca acasă. Este situat in regiunea Dobrici, la numai 65 km de Vama Veche, pe teritoriul Cadrilaterului retrocedat in 1940 Bulgariei.

In perioada interbelică a fost orașul pictorilor care i-au descoperit mirajul. Dintre aceștia îi amintesc pe Tonitza, Dărăscu, Ghiață, Steriadi, Storck, Lucian Grigorescu, Șirato etc. Unele dintre tablourile lor realizate acolo le puteți admira la muzeul de artă din Brașov. Tonitza spunea că ființele care iubesc cel mai

Gradinile Reginei Maria din Balcic

de Adriana Han
      Cand spui Balcic te poti gandi la mai multe lucruri: accesul la Marea Neagra, plaja si terenurile de golf, dar un accent deosebit merita pus pe gradinile de langa Castelul Reginei Maria.

   Inainte de plecare, am incercat sa caut cateva detalii despre Balcic, incepand cu hotelurile din aceasta zona. Mi-a sarit in ochi Hotelul Jupiter 3*, situat la doar 50 m de plaja, in ciuda faptului ca n-am stiut ca acesta va fi hotelul la care urma sa fim cazati, excursia nefiind organizata de o agentie de turism.
  Pe traseul catre Balcic merita vazute orasul Ruse, aflat chiar la granita cu Romania, ,,Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov’’, aflata foarte aproape de Ruse si ,,Calaretul din Madara’’, sculptat pe platoul Madara de langa

Excursie la Istanbul

        Excursia a fost organizata de Agentia de Turism Velimed in parteneriat cu Fortuna Turism Arad si am avut placerea sa o ghidez.

  DURATA : 5 nopti/6 zile

PRET: 275 Euro/persoana

PERIOADA: 14 – 19 Aprilie 

TRASEU: Arad – Deva – Sibiu -  Bucuresti – Veliko Tarnovo – Istanbul – Burgas – Balcic – Bucuresti – Sibiu – Deva - Arad

SERVICII ASIGURATE:

- 5 nopti cazare cu mic dejun la Hotel 3*  si 4*(in camere cu 2 si 3 paturi):

·    1 noapte zona Veliko Tarnovo

·      3 nopti Istanbul

·       1 noapte  zona Burgas – Balcic

- transport autocar standard international si ghid de turism autorizat

PROGRAM:

ZIUA 1: - plecare din Romania, deplasare spre Bulgaria, cazare in zona Veliko Tarnovo;

Spa Hotel complex Ambaritsa  3*& Rosna Villa with river

5100 Gorna Oryahovitsa, Bulgaria

12 Vicho Gruncharov Str.

www.ambaritsa.com

ZIUA 2: - mic dejun; deplasare spre Turcia, cazare in Istanbul;

15 – 18.04.2015

Kecik Hotel 4*

Balabanağa Mahallesi Fethibey Caddesi No:6 34134

www.kecikhotel.com.tr

ZIUA 3 si 4: - mic dejun;

- vizita