sâmbătă, 6 august 2022

De ce iubim Antalya?

 

de Stefan Daniel

Pai de ce iubim Antalya ?
De cativa ani incoace mii de romani merg in vacanta in Antalya. De ce oare ? Asta se tot intreaba cei care vor o altfel de vacanta, nu sa stea inchisi intr-un resort cu all inclusive. Se intreaba si pe buna dreptate deoarece asta se intelege prin concediu in Antalya. Sa stai 7 zile intr-un resort in care poti sa mananci si sa bei cat doresti si cat poftesti si sa te intorci acasa cu cateva kilograme in plus .
Din fericire Antalya inseamna mult mai mult decat atat. Poate pana acum nimeni nu a explicat acest fapt. O sa va povestesc putin despre zona Antalyei si despre ce se poate face acolo pe langa plaja, baie si mancare.
In primul rand aceasta zona este foarte mare. Se intinde pe o distanta de aproape 200 de kilometrii din Kemer pana in Alanya si este formata din mai multe statiuni, Kemer, Lara, Belek, Side si Alanya.
Pana acum 20 de ani aceasta zona din sudul Turciei era aproape necunoscuta, deoarece aici erau numai terenuri arabile, livezi de portocali, de banani, dar o specie aparte de banan pitic cu fructe mici si foarte dulci, bumbac si foarte multe sere unde se cultivau legume. De la inceputul anilor 2000 au aparut si primele resorturi. Incet incet zona a inceput sa se dezvolte, construindu-se hotel dupa hotel, unul mai mare ca altul. Prima zona in care s-au construit hoteluri a fost statiunea Lara - Kundu, o zona care este foarte aproape de aeroportul din Antalya si de unde se poate ajunge foarte usor in orasul cu acelasi nume. Incet, incet zona s-a marit si s-au construit celebrele resorturi de zeci de hectare din Belek. Aceste statiuni au hoteluri deschise tot timpul anului deoarece beneficiaza de terenuri de sport, in special de fotbal si de zone de recuperare foarte mari si multe echipe sportive din toata lumea vin in cantonament in lunile de iarna, deoarece aici temperaturile scad foarte rar sub 10 grade.
Nu departe de Belek este statiunea Side care se intinde pe o distanta de 25-30 de km. In aceata statiune avem cele mai multe plaje de steag albastru, Dupa Side urmeaza o zona ce tine pana in orasul Alanya, zona in care avem foarte multe resorturi de 4 si 5 stele. Si aici sunt mai multe statiuni mai mici dar cand o sa cautati un hotel in aceasta zona il regasiti ca fiind in Alanya.
O data cu dezvoltarea acestei zone s-a dezvoltat si infrastructura. Acum cei 140 de km de la aeroportul din Antalya pana in orasul Alanya se parcurg destul de usor datorita soselei rapide cu doua si chiar trei benzi pe sens in unele zone. Acum ca sa ajungi in Side sau Alanya nu mai trebuie sa treci prin toate statiunile aglomerate si transferurile de la aeroport se fac pe fiecare statiune in parte. Lumea este destul de speriata de distantele pana in Side si Alanya si cauta hoteluri in Lara deoarece sunt mai aproape de aeroport.
Am vorbit doar de statiunile din stanga aeroportului dar la doar cativa kilometri in dreapta orasului Antalya se afla statiunea Kemer. Aceasta statiune este deoasebita deoarece aici avem si munte si mare. In sudul Turciei se afla Muntii Taurus. Acest lant muntos tine din Sud-Estul Turciei de langa Orasul Izmir si pana in nordul Siriei. Lantul muntos are o lungime de 1000 de kilometri si cea mai mare inaltime este de 3756 metrii. Cea mai mare inaltime din zona Antalyei este langa Kemer. Aici inaltimea ajunge pana la aproape 2500 de metri si in lunile de iarna pana in primavara se poate si schia. Daca mergeti primavara in Kemer puteti sa faceti plaja si baie in Mediterana si in aceiasi zi sa urcati cu telecabina pana la 2000 de metri si sa schiati sau sa va jucati in zapada. Si in Kemer ca si in celelalte statiuni sunt multe resorturi foarte mari si frumoase.
Dar am pornit de la ideea ca in Antalya nu se face doar baie si plaja si ca sunt foarte multe lucruri de vazut.
In primul rand orasul Antalya este unul deoasebit. Pe langa celebrele bazaruri de unde puteti face multe cumparaturi si mai nou mall-urile cu diversele magazine internationale, puteti vizita si superbul oras vechi Kaleci. Acest orasel cu stradute inguste, cu multe magazine si cafenele, stradute ce dau toate in frumosul port vechi, acum turistic, are un aer de orasel din povestile cu Alibaba. De altfel exista si o legenta care spune ca Alibaba isi ascundea comorile in pesterile ce brazdeaza tot tarmul Antalyei. Tarmul are o inaltime de aproape 50 de metrii si este brazdat de foarte multe pesteri si foarte multe rauri care se varsa in mare. Se formeaza aici multe cascade mai mici sau mai mari, printre care si celebra cascada Duden. Pentru numai cativa euro, in jur de zece, depinde de cat de bun negociator sunteti, puteti sa faceti o plimbare de jumatate de ora de-alungul tarmului cu unul din vaporasele turistice aflate in portul vechi.
Multe excurii optionale se pot face aici. Una dintre cele mai frumoase si cele mai lungi este excursia la Pamukkale, sau castelul de bumbac in limba turca. Aici pe langa ruinele cetatii antice Hieranopolis, puteti sa vedeti minunatia creata de natura si anume celebrele terase de calcar care s-au format aici. Aceste terase seamana cu niste mini piscine cu apa calda, in care se poate face baie. Muntele de calcar format aici in mii de anii este un obiectiv ce se afla pe lista UNESCO. Nu departe de aceste terase de calcar avem o superba piscina naturala. Piscina Cleopatrei. Legenda spune ca cine intra sa faca baie in aceasta piscina iese cu zece ani mai tanar. De aceea copiii sub 10 ani nu au voie sa intre in piscina.
O alta excursie poate la fel de frumoasa este cea la Demre, Myra, Kekova. Demre,un orasel situal nu foarte departe de Kemer, este orasul in care s-a nascut Sfantul Nicolae. Aici se viziteaza si Biserica Sfantului Nicolae. In aceasta Biserica se gaseste sarcofagul Sfantului Nicolae, ramasitele lui au fost furate de catre italieni in secolul XIX si duse la Bari. Acum ei revendica acel loc ca si orasul in care s-a nascut dar nu, Sfantul Nicolae s-a nascut la Demre. In Myra o sa vedem cele mai vechi morminte sapate in piatra din Turcia, datand din perioada Lyciana. Dupa ce o sa luati o savuroasa masa de pranz, mergeti intr-o mini croaziera cu un vaporas cu fundul de sticla prin care puteti vedea ruinele scufundate ale insulei Kekova. Nu uitati sa va luati si costumul de baie deoarece puteti sa inotati in apele cristaline si chiar sa faceti putin snorkeling ca sa vedeti mai de aproape aceste ruine.
Pentru iubitorii de adrenalina, in Muntii Taurus nu departe de statiunea Side se afla cel mai lung traseu de rafting din Antalya. Aceasta este una dintre cele mai frumoase excursii ce se pot face aici. O coborare de 13 km, pe raul involburat, cu niste barci in care intra aproximativ 10 persoane, este o experienta de neuitat. Nimic nu este periculos aici, sunteti dotati cu veste de salvare si daca apa vi se pare prea rece puteti inchiria pentru numai 3 euro un costum de neopren. Ideal ar fi sa nu va luati in barca telefoanele sau aparatele foto daca vreti sa ramana intregi la final. Acolo unde va schimbati aveti mai multe seifuri unde le puteti lasa si cu siguranta le gasiti intacte la finalul zilei.
Sa nu uitam de cele doua croaziere ce se pot face aici. Una din portul Antalyei pentru turistii aflati in Kemer, Lara si Belek si una din portul Alanyei pentru turistii din Side si Alanya. Ambele croaziere se fac cu niste vapoare cu trei etaje ce au o capacitate de pana la 600 de persoane. Daca in cea din Antalya puteti vizita Cascada Duden si Insula Soarecilor, in cea din Alanya va veti bucura de tarmul stancos al Alanyei, de cetatea din oras vazuta de pe mare si de Turnul Rosu simbolul orasului. In ambele o sa va opriti de cateva ori sa faceti baie, veti lua masa de pranz pe vas si va veti bucura de un spectacol cu spuma, specialitatea DJ-ului de pe vas.
Cei mici nu sunt nici ei neglijati deoarece in Antalya exista un mare acvariu cu pesti din toate marile de pe glob si cel mai mare tunel de acvariu din lume. Tot in acest complex mai putem vedea si o camera cu zapada unde temperatura scade mult sub 0 grade, un cinema 6D, o camera cu reptile si va puteti relaxa la finalul turului la o cafenea cu cea mai buna inghetata din oras.
Nu departe de Alanya este un delfinariu ce ofera un frumos spectacol cu delfini si lupi de mare. Tot aici, ca de altfel in putine locuri din lume, puteti inota cu delfinii.
Daca va mai ramane timp nu uitati de celebrele bai turcesti si de cele doua parcuri naturale de langa Antalya unde puteti sa admirati mai multe cascade si sa va plimbati printre copaci la o temperatura mai scazuta decat cea de pe plaja. Aici puteti ajunge foarte usor daca inchiriati o masina si daca aveti un GPS la indemana.
Deci asa cum spuneam si la inceput, puteti alege aceasta destinatie, care este la doar o ora si 40 de minute de Bucuresti, chiar daca nu sunteti fan all inclusive.

joi, 4 august 2022

CARTHUSIA – tentația parfumată a Insulei Capri

de Livia Manzatu
O zi care se anunța senină de la prima oră a dimineții. Pornesc la drum impreună cu ceilalți turiști din grup, însoțiți de ghidul nostru – Ioan Laslo.
Tentația zilei era mare: porneam să descoperim Insula Capri – o destinație de lux, exclusivistă, locul preferat al împăraților, artiștilor și scriitorilor, o insulă pe care o vizitam pentru prima dată, dar a cărei frumusețe mă impresionase dintotdeauna...
Iată-ne în portul din Napoli cu destinația Capri. După mai bine de o oră de mers cu ferryboat-ul,  timp în care am parcurs cei 37 de kilometri pe Marea Tireniană, ajungem pe insulă. Soare și aici, însă vânt. Microbuzele ne așteptau deja, ne îmbarcăm și pornim să descoperim minunățiile insulei. Deși iarnă, vegetația era abundentă, creând un peisaj de poveste. 
Oriunde întorceam privirea, aveam ce admira: piazzete pline de viață, magazine ale unor branduri de lux, străduțe cu portocali și lămâi, flori și statui decorative – ca cele întâlnite în Grădinile Augustus de unde am putut admira și o priveliște absolut încântătoare asupra faimoaselor stânci Faraglioni și asupra unui drum care șerpuiește spre mare: Via Krupp. 
Tentația vizitării insulei nu se putea încheia fără un popas la

duminică, 3 iulie 2022

Catedrala din Burgos - cea mai frumoasa biserica gotica din lume

 

de Ioan Laslo

Este atata frumusete in interiorul Catedralei din Burgos, incat nu ai cum sa ramai indiferent. Imediat ce patrunzi aici printr-o intrare laterala destinata turistilor esti coplesit.

Constructia a fost initiata in 1221, insa planurile au fost mereu modificate in spiritul modei vremurilor, ultimele lucrari importante fiind realizate in secolul al XVIII-lea. Elementele decorative din interior, gotice, renascentiste sau baroce, apartin unor artisti de prima mana precum sculptorii Gil de Siloé, Felipe Vigarny, Rodrigo de la Haya, Martín de la Haya, Juan de Ancheta, Juan Pascual de Mena, arhitectul Diego de Siloé, fierarul Cristóbal de Andino , sticlarul Arnao de Flanders sau pictorii Alonso de Sedano ,Mateo Cerezo , Sebastiano del Piombo sau Juan Ricci. Iar lista ar putea continua.

Sub podeaua navei principale se afla mormantul eroului national al luptei de reconqiusta, El Cid Campeator si al iubitei lui Ximena. Dar ceea ce impresioneaza cel mai mult sunt numeroasele capele, una mai tentanta decat alta sub aspect vizual. Opulenta Capela a Conetabilului, eleganta Capelei Bunei Vestiri, maiestuoasa Capela Sfanta Ana, sau a Conceptiei, cele inchinate Sfantului Nicolae, Sfantului Grigorie, Sfintei Catalina si toate celelalte necesita un timp indelungat de vizita. Fiecare dintre ele este amplu  si intuitiv explicata cu ajutorul unei aplicatii moderne disponibila prin scanarea codului de  la intrare cu telefonul dumneavoastra mobil. Eu am fost extrem de impresionat de Corul Catedralei, realizat din lemn masiv de mahon si nuc. Va invit si pe dumneavoastra sa veniti sa o vedeti! Pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei, pe care il puteti accesa dand un click aici  exista o excursie optionala la Burgos, in care abia astept sa va insotesc!

joi, 19 mai 2022

Hogueras de Alicante (Focurile Sfântului Ioan)

 


de Ioan Laslo

Fiestele din diversele orașe ale Spaniei sunt un moment în care, cu mic, cu mare, toată populația urbei se distrează. De obicei, ele sunt legate de un sfânt catolic și au o tradiție îndelungată. Am scris anterior de Falas din Valencia, iar azi ii vine rândul orașului Alicante. 
Alicante sărbătorește sosirea verii cu "Focurile lui San Juan". Înconjurați de muzică, culoare, praf de pușcă și spectacol, mii de oameni ies în stradă pentru a experimenta acest festival care aduce un omagiu focului. Pentru a sărbători începutul verii, locuitorii din Alicante merg, în mod tradițional, la cina în mediul rural în penultima săptămână din iunie: mânanca produse tipice și, când vine miezul nopții, aprind focuri de tabără, dansează în jurul lor, lansează rachete și se scaldă în mare. Acest obicei a fost menținut de-a lungul timpului și, în 1928, a fost înființat oficial ca festivitățile "Hogueras de San Juan".
Timp de câteva zile, în fiecare an, se aduce un omagiu focului, în care principalii protagoniști sunt opere autentice de artă efemeră: „focurile”, figurile uriașe de carton și lemn care sunt arse în noaptea de San Juan. În luna mai, regina festivităților, așa-numita „Bellea del Foc” (Frumusețea Focului), este aleasă dintre candidatele prezentate de comisia fiecărui cartier. Festivitățile încep oficial cu plantà (așezarea) monumentalelor „focuri” care, cu aerul lor satiric, umplu străzile din Alicante cu ingeniozitate și bună dispoziție. În acea zi sunt instalate și „barăcile” , unde se țin sărbătorile populare și se degustă smochinele și coca tipice, un fel de empanada de ton, ceapă și nuci de pin. Printre cele mai reprezentative acte ale festivalului se numără Intrarea Trupelor și Comisiilor, cu „frumusețile” lor respective și domnișoarele de onoare îmbrăcate în costume tradiționale; ofranda florală către hramul orașului, Fecioara Remedioi și parada folclorică internațională, o procesiune colorată la care participă grupuri de dans din întreaga lume. În plus, în fiecare zi la două după-amiază, în Plaza de los Luceros au loc focuri de artificii : sunt „mascletàs” zgomotoase , care ar trebui să fie însoțite cu dopuri de urechi, având în vedere vuietul provocat de praful de pușcă și rachete. În sfârșit, la ora douăsprezece  noaptea, în ultima zi a fiestei din iunie, sosește „cremà”, momentul de vârf. După un extraordinar palmier alb de artificii, „focurile” răspândite în tot orașul ard de bucurie, dansuri și cântece, în același timp în care pompierii aruncă cu apă în participanți în ceea ce este cunoscut sub numele de „banyá”. Cu toate acestea, petrecerea nu s-a încheiat încă. Serile viitoare, pe plaja Postiguet are loc concursul de artificii, în timp ce zona veche a orașului prinde viață cu piața medievală și diversele sale spectacoleEste o adevărată bucurie, la care participă și numeroșii turiști aflați în vacanță pe Costa Blanca! Filmulețele de mai jos o sa va facă sa înțelegeți mult mai bine evenimentul... 

marți, 22 martie 2022

Guinness Storehouse – un „Disneyland” dedicat adulților

de Livia Mihaela Manzatu
Ce poate fi mai incitant decât să guști din experiența senzorială pe care ți-o oferă cea mai cunoscută bere stout din lume, chiar la ea acasă? 
Această experiență am avut-o când am vizitat Dublinul într-un city-break, pe o vreme tipic irlandeză. Aventura cunoașterii orașului nu se putea încheia fără vizitarea atracției numărul 1: Guinness Storehouse.
Situat pe St. James's Gate, în plin centrul orașului, Guinness Storehouse ne-a oferit mai mult decât ne așteptam: de la istoria celor peste 250 de ani de tradiție până la degustarea celei mai apreciate beri din lume de la înălțimea celor 44 de metri ai clădirii cu o panoramă spectaculoasă asupra Dublinului. 

Experiența noastră a început de la parterul clădirii, unde, după