de Paul Drosu
Puerto Eden (ce ironie!), un mic satuc, ascuns undeva printre miile de fiorduri si insulite sudice chiliene, unde nu se poate ajunge decat de pe mare (de fapt oceanul Pacific) si care este socotit la fel de inaccesibil ca si Rapa Nui (insula Pastelui). Unul dintre cele mai izolate si greu accesibile locuri din lume in care traiesc oameni!
Puerto Eden, este, alaturi de Mount Waiʻaleʻale din Hawaii, locul de pe Pamant cu cele mai multe zile cu ploaie intr-un an de zile - doar in jur de 20 de zile pe an sunt fara ploaie! Insa aici sunt cele mai multe zile ploioase la nivelul marii! Iar media lunara de precipitatii este in jur de 500 de mm, relativ constanta in fiecare luna. In Puerto Eden ai "steady rain", luna de luna, in fiecare zi, peste 11 luni de zile dintr-un an! Recordul este din 1916, cand, in tot anul, au fost doar 18 zile fara ploaie! Nu prea vezi soarele mult timp… Din cauza acestui climat extrem, in satuc nu exista drumuri sau mijloace de transport terestru…nu exista nici macar poteci (!), ci doar niste podete din lemn.
Iar in acest satuc incredibil de izolat traieste o populatie de circa 170 de suflete, formata din ultimii indieni alacalufi (Kawéshkar, cum se numesc ei insisi) din lume… Un alt popor de pe planeta Pamant, pe care europenii pot bifa ca l-au exterminat "cu brio"…
Iata si o poza cu "INOCENTA ALACALUFA"- doi copii alacalufi, sora mai mare si cu fratiorul mai mic si mai rusinos, incercand sa ne vanda noua, celor cativa turisti "picati" prin satucul lor de la capatul lumii, cateva mici amintiri – scoici, melci, barcute miniaturale alacalufe din piele de foca. De altfel, unii antropologisti au numit poporul alacaluf "canoe-people", caci pana la inceputul secolului 20, acesti oameni au trait, efectiv, numai pe mare.
Dragalasenia si puritatea acestor copii ne-au "dat gata"… Copii care incearca sa duca mai departe sangele indienilor alacalufi…sange care se tot dilueaza si se dilueaza… De altfel, acum vreo 10 ani, mai erau doar vreo 15 oameni cu sange 100% alacaluf. Acesti doi copilasi sunt, totusi, o raza de lumina si de speranta…
Va mai aduceti aminte de "Toate panzele sus" si de indienii alacalufi? Astfel mi-am indeplinit inca un vis din copilarie…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu