vineri, 18 decembrie 2020

Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte



de Elena Trifan

Vălenii de Munte este un oraș de provincie din județul Prahova, situat pe Valea Teleajenului la 110 km. depărtare de București, 29 km. de Ploiești și 86 km. de Brașov, într-o zonă liniștită, cu un climat de cruțare.

Ca să îți dai seama de specificul acestuia este de ajuns să îi privești stema bogată în elemente și în semnificații: „[…] un scut tăiat în două de un brâu undat, încărcat cu trei pruni naturali. Pe un câmp verde, o carte deschisă, de aur, o biserică de argint, pe o terasă verde. Brâul undat reprezintă râul Teleajen, ce străbate localitatea. Prunii reprezintă bogațiile naturale cele mai cunoscute ale zonei. Cartea de aur este simbolul activității desfășurate în perioada interbelică de către savantul Nicolae Iorga… Silueta bisericii este legată de tradiția religioasă ce a însoțit, în decursul timpului Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului”

Sub raport cultural Dumnezeu i-a dat o șansă, o călătorie făcută aici, în anul 1908 de către savantul român Nicolae Iorga la sugestia cumnatului său, Ștefan Bogdan. Episodul stabilirii la Vălenii de Munte este prezentat cu multă sinceritate în cartea autobiografică „O viață de om așa cum a fost”.

Fiind obișnuit să călătorească în spații vaste, inițial, nu i-a trecut prin cap gândul de a se stabili într-o localitate așa de mică, al cărei nume abia îl prinsese „din pagini de cronică”, greu accesibilă, deoarece nu avea cale ferată și nici podul de la Drajna nu era construit și pentru a ajunge de la Ploiești aici trebuia să parcurgi vreo 2 ore cu trăsura.

I-a recunoscut totuși câteva calități care l-au încântat: „Era aici o pace, o bună înțelegere românească, o armonie întârziată, fără niciun amestec de populație străină, care cucerea îndată, ca și încunjurimea, pe care am străbătut-o în câteva zile, descoperind tot ceea ce se ascundea necercetat în bisericile și mănăstioarele, în casele de moșneni înstăriți de belșugul prunelor din acele bătrâne case”. Sugestia de a se stabili aici i-a venit din partea vizitiului, care spera că un om cu o personalitate ca a lui Iorga va reuși să facă ceva pentru binele localității.

În anul 1908, de la urmașii polcovnicului Panca a cumpărat o casă modestă, atestată documentar în anul 1833, situată „într-un colț de sălbăticie”, al cărei aer curat îi era necesar, mai ales fiicei sale celei mari. La aceasta s-a adăugat romantismul locului care l-a încântat: „[…] și ce frumoasă era aici imaculata iarnă, cu sărutul soarelui clar pe gheață, cu pitorescele cortegii ale irozilor mergând foarte serioși, ca în Botoșanii mei, din casă în casă”.

În alt loc vorbește de „absoluta tăcere căzând de sus din stelele limpezi.”

Casa a fost renovată și Iorga și-a mutat aici întreaga familie, unde și-a desfășurat aproximativ 30 de ani din viață. Dintr-un „simplu loc de retragere” s-a dovedit a fi „un spațiu prielnic gândului și lucrului”, departe de zgomotul Capitalei și de mulțimea preocupărilor profesionale.

Casa se află în centrul istoric al orașului, pe strada George Enescu, nr. 3, în apropierea Monumentului Eroilor din cele două Războaie Mondiale.

Este înconjurată de un gard solid de piatră, construită în stil muntenesc, de tip culă, cu beci și un nivel deasupra solului, cu cerdac în stil brâncovenesc, văruită în alb, cu geamuri metalice, cu giurgiuvele, specifice timpului când a fost construită.

Intrarea în curte se face pe o poartă străjuită de doi stâlpi masivi de zid, de culoare albă, prevăzuți cu câte două coloane și cu acoperiș de culoare roșie.

O statuie a savantului realizată în bronz de Oscar Han în semn de omagiu veghează parcă asupra casei și asupra întregului spațiu care a aparținut familiei Iorga.

Pe o placă este menționat destinul casei: „Această casă în care au muncit, s-au bucurat și au suferit Nicolae și Ecaterina Iorga a fost dăruită statului în 1963 și 1978 de către urmașii lor.”

Frumusețea, liniștea și aerul curat al locului sunt sporite de vița-de-vie ce acoperă până la jumătate fațada clădirii, de copacii și pomii care cresc în fața ei, dominați de bradul înalt, plantat aici chiar de către Nicolae Iorga, un alter-ego al Domniei Sale, căruia i-a dedicat poezia premonitorie ”Bradul bătrân”.

Am vizitat muzeul în prima jumătate a lunii decembrie, când vegetația începuse deja să fie cuprinsă de uscăciunea iernii, doamnele muzeograf Claudia Giannotti și Carmen Ionescu ne-au invitat să venim și vara sau in lunile mai și octombrie pentru a ne putea bucura cum se cuvine de frumusețea locului. Casa lui Iorga de la Vălenii de Munte este, de fapt, un complex arhitectural, alcătuit din trei corpuri, cel inițial și alte două corpuri construite din inițiativa proprietarului, deoarece vechea casă era neîncăpătoare pentru familia lui numeroasă, alcătuită din soția Ecaterina și cei șapte copii, la care se adăugau, musafiri, prieteni, cunoștințe, persoane oficiale. O idee originală te întâmpină. Corpurile casei sunt unite printr-o pasarelă.

Ce poți să simți când mergi să vizitezi casa unei astfel de mari personalități din istoria lumii?

Dorință de cunoaștere, curiozitate, nerăbdare de a afla informații inedite, dar și respect și chiar sfială, că pătrunzi într-un spațiu intim ce a aparținut unei mari personalități.

Vechiul corp este construit, după moda timpului cu hol mare pe mijloc, cate două camere laterale, cu intrări separate din hol, dar care comunică și între ele.

Fiecare cameră, fiecare obiect au o proveniență, o destinație și o structură specifică și dezvăluie ceva din personalitatea savantului și a familiei sale.

În partea stângă se află camera de studiu în care energiile creatoare ale istoricului, scriitorului, criticului literar, publicistului, omului politic Nicolae Iorga se simt încă prezente.

În prim-plan se află biroul la care a studiat, a scris, a conceput marile valori ale creației sale. Obiectele de pe el sunt așa cum le-a lăsat proprietarul. Pana de scris, sugativa se află parcă în procesul scrisului. Un manuscris, o mapă din piele, două volume de discursuri parlamentare așteaptă să fie deschise. Ți-l poți imagina pe marele savant fie stând la masa de scris, pe scaunul lui, cu spatele spre ușă, concentrat asupra manuscriselor, fie stând în picioare în partea opusă, cu fața spre ușă, bucuros că după atâția ani are oaspeți. Trei biblioteci găzduiesc o parte infimă și totuși numeroasă din cele aproximativ 80.000 de exemplare, cât se spune că a avut biblioteca sa.

Pe un suport o colecție a ziarului „Neamul românesc”, editat la Văleni oferă o sugestie modestă a bogatei publicistici iorgiene.

Ceea ce ar putea să pară o cameră a studiului abstract este însuflețită de câteva imagini ale unor persoane/personalități dragi: fotografia soției Ecaterina se află pe birou, pe un perete o litografie cu chipul domnitorului cel mai îndrăgit, Mihai Viteazul, sugerează totodată pasiunea acestuia pentru istoria patriei, pe alt perete, portretul cumnatului său, slavistul Ioan Bogdan. O statuetă sub formă de cal, aflată pe birou a interesat, probabil, datorită provenienței sau poate forței pe care o transmite.

O icoană pe sticlă, specifică secolului al XVIII-lea, de origine maramureșeană, reprezentând Sfânta Treime, creează o impresie de blândețe și lumină ocrotitoare, fiind totodată o dovadă a pasiunii savantului român pentru arta sacră, cât și a credinței în Dumnezeu.

Alături se află dormitorul matrimonial, înviorat de culoarea grena a covorului și mai ales de culoarea roșie a modelelor geometrice de pe cuvertura și de pe perdelele lucrate la Școala de Țesături de la Drajna. Mobilierul: un pat matrimonial, două dulapuri, o oglindă de cristal, creează subtile sugestii patriotice și estetice prin pictura discretă și originală realizată în culorile Tricolorului.

Deasupra patului trei icoane pe sticlă, a Sfântului Haralambie, a Macii Domnului și a Sfântului Nicolae priveghează acest spațiu intim și întreaga casă. Pe lângă obiectele de uz comun, sunt prezente și cele individualizatoare. Doamna Ecaterina Iorga este reprezentată de o fotografie care o înfățișează la vârsta de 18 ani, îmbrăcată în costum popular din zona Brașovului și obiecte de cochetărie feminină: o casetă de abanos pentru bijuterii, peria și oglinda. Probabil, din lipsă de spațiu, intelectualul Nicolae Iorga este prezent și aici printr-un birou la care își scria și citea corespondența.

Încă o dovadă de rigoare și de inteligență. O corespondență așa bogată ca a lui ar fi fost un impediment printre multele studii și cărți din biroul de lucru. Obiectele de pe masă sunt așa cum le-a lăsat Iorga: lampa, mapa în care ținea plicurile, îmbrăcată în argint, pe care se află un cuțit de fildeș, suport de cerneală, toc, fotografia lui Mircea, fiul cel mare. Și aici este prezent același suflu de viață, de muncă în desfășurare, ca și în camera de studiu.

Pe partea dreaptă a holului central poți pătrunde în salonașul doamnei Iorga unde ai posibilitatea de a vizualiza portretul acesteia pictat de Sever Burada în 1825, fotografie cu copiii, portretul lui Erasmus din Rotterdam, aflat pe secreterul doamnei Iorga, obiecte din porțelan din Europa și din Asia.

Timpul însă a stat. Filele unui calendar de perete s-au oprit la data de 11 noiembrie 1940, când din cauza cutremurului cleui mare petrecut cu o zi înainte, familia Iorga a părăsit Vălenii de Munte și s-a mutat la Sinaia. Întâmplare fatidică, tatăl familiei nu avea să mai revină niciodată în acest loc, deoarece în data de 27 noiembrie a aceluiași an avea să fie ridicat cu forța din locuința sa de la Sinaia și ucis la Strejnic, lângă Ploiești. Din nefericire, premoniția bradului bătrân s-a adeverit: „Au fost tăind un brad bătrân,/Fiindcă făcea prea multă umbră”…

De aici putem trece în Salonul de primire al lui Nicolae Iorga, o cameră spațioasă și luminoasă.

Cum și-a mobilat Iorga camera în care își primea oaspeții, inclusiv persoane oficiale de rang înalt? În stil autentic românesc, covoare oltenești, de un bleu-albastru plăcut și relaxant, mobilier realizat în stil bucovinean, din care reține atenția, în mod deosebit, o canapea cu spătar înalt. Fotografii de familie înfățișează patru generații, în elementele lor reprezentative: străbunicul, vornicul Iordache Drăghici, îmbrăcat după moda fanariotă, mama Zulnia Iorga, cu patru dintre nepoți, o fotografie cu toți membrii familiei sale și El, Nicolae Iorga, savantul de renume mondial, fascicul de lumină al familiei sale și al întregului neam românesc, este prezentat la vârsta de 60 de ani, purtând pe piept Legiunea de Onoare a Franței, într-un tablou pictat de Catul Bogdan. Galeria de portrete este completată de cele realizate de Magda, fiica familiei Iorga. O notă de prospețime, puritate, interes pentru peisajul autohton și pictura națională aduc tablourile care înfățișează aspecte din natură: „Flori de măr” și „Pe Valea Câmpiniței” de Nicolae Grigorescu și „Flori roșii” de Elena Popea.

Exponatele de pe holul central reliefează interesul pentru istorie românească și universală, reprezentat de: două litografii cu portretele lui Al.I. Cuza și al soției sale Elena Cuza, o hartă a Imperiului Turcesc, Arab și Persan de la 1780, pentru arta populară românească, reliefat prin vasele de ceramică din Nordul Moldovei, completează imaginea familiei, prin protretul uneia dintre fiicele acesteia, Valentina.

Piesa centrală este însă un portret al lui Nicolae Iorga, în robă de dr. honoris causa al Universității din Oxford, pictat de fiica sa Magda Iorga.

Pentru a ajunge în corpul B trebuie să parcurgi pasarela care în partea dreaptă îți oferă o frumoasă imagine a casei și a grădinii cu arborii și pomii ei fructiferi, iar în partea stângă, în plan apropiat poți privi o salcie reprezentativă pentru peisajul casei și o parte din pereții celor două muzee aflate în aceeași curte, iar la distanță de câteva sute de metri ai impresia că se află o copie a Casei-muzeu ”Nicolae Iorga”, văruită în alb, cu cerdac în stil brâncovenesc. Nu, nu este casa lui Nicolae Iorga, ci clădirea Protoieriei Vălenii de Munte, construită după modelul acesteia.

În corpul B al muzeului se aflau dormitoarele copiilor care astăzi găzduiesc expoziții documentare permanente, care reflectă atât aspecte din activitatea internă a lui Nicolae Iorga, cât și din cea externă. Manuscrise, carnetul de note, Jurământul de consilier regal, fotografii de familie, individuale sau cu diverse persoane și personalități din țară și din lume îți incită curiozitatea și îți completează cunoștințele despre acest titan al spațiului românesc și al culturii și științei universale.

După cum foarte bine se știe, Iorga a avut un rol covârșitor în dezvoltarea culturală a localității Vălenii de Munte, prin înființarea unui număr mare de așezăminte culturale, ale căror imagini le putem vedea într-un panou expus pe unul din pereții acestor camere: Tipografia „Datina”, Școala de Misionare Națională și Morală „Regina Maria” ale cărei eleve se îmbrăcau numai în costume populare și învățau cu cele mai bune cadre didactice, după programă alcătuită de Nicolae Iorga, Teatrul, Universitatea de Vară care funcționează și astăzi și care a atras de-a lungul timpului personalități de mare valoare din țară și din străinătate. Datorită lui Nicolae Iorga localitatea Vălenii de Munte s-a bucurat de vizita majorității membrilor familiei regale.

Nicolae Iorga nu a fost numai savantul închis în camera de lucru, ci a conferențiat, și-a expus cunoșțințele și și-a îndeplinit misiunea științifică și culturală în diverse spații românești și universale.

Fotografiile și documentele din aceste camere fac dovada relațiilor lui cu mari personalități ale vremii: Nicolae Titulescu, regele Carol al II-lea al României, generalul Berthelot, regele Vittorio Emanuelle al III-lea al Italiei, profesorii – Giorgio del Vecchio, Charles Bemont, Edmond Denisson, cu românii din America și din Italia unde a înființat ”Casa Romena”. Alte obiecte, precum: două chei onorifice ale Parcului Național din Arizona, o pendulă primită de la românii din Harrisburg – Pennsylvania, cheia orașului Chicago, un fanion de membru al Clubului Tineresc Român din Indiana Harbour, diploma de membru corespondent al Societății de Studii Istorice – Torino, colanul Ordinul ”Regele Ferdinand”, uniforma de academician, cusută cu fir de aur la guler și la manșete, cu bicorn pe cap, după model francez, sunt o dovadă a recunoștinței și a aprecierii de care s-a bucurat atât în țară, cât și în străinătate.

În Corpul C, în timpul vieții lui Nicolae Iorga s-au aflat sufrageria, bucătăria, dependințele familiei, iar astăzi aici sunt organizate expoziții temporare.

Deși călătorise foarte mult și avea o cultură foarte bogată, Iorga și-a mobilat casa în cel mai autentic stil românesc, în care utilul se împletește cu un simț estetic fin, rafinat, discret, respectul pentru familie și pentru tradiții cu o trăire patriotică exprimată în forme materiale originale. Totul pare a fi fost făcut pentru a se întoarce spre lumea interioară a individului, ci nu spre cea exterioară.

Pătrunzând în intimitatea casei și în spațiul din curte, te întâmpină o puternică atmosferă de intelectualitate, învăluită în tihna și armonia familială, în liniștea naturii înconjurătoare.

Simți că Iorga nu a murit, că spiritul lui puternic este prezent încă aici, în fiecare obiect, că privește pătrunzător din fiecare tablou, că energia lui creatoare titanică încă mai pulsează în încăperile în care și-a conceput cea mai mare parte a creației sale monumentale, că viețuiește încă în bradul bătrân din curtea casei care a rămas să înfrunte veacurile ca o veșnică aducere aminte.

Bucurestiul pregatit de un Craciun pandemic

Anul acesta, Bucurestiul nu mai are haina de Sarbatoare cu care ne-a obisnuit. Chiar daca Livia Mihaela Manzatu a simtit nevoia sa monteze imaginile filmate azi pe marile bulevarde si in zona centrala, adaugand multe stelute si briz-briz-uri, printre ele se poate vedea imaginea unui oras trist, cu alte preocupari decat venirea Craciunului. Totul este in acord cu deja celebrul indemn de a sta acasa izolat, pe care il auzim zilnic propagat prin toate mijloacele media. Pandemia a invins in Capitala, desi administratiile altor orase de tipul sau au incercat sa suplineasca tocmai printr-un iluminat spectaculos (transmis la nevoie online) tristetea din sufletele oamenilor. Imi vine in minte acum exemplul Parisului, ca tot se alinta localnicii ca ar fi locuitorii Micului Paris. Si lipseste si Bradul de Craciun, ca sa fie totul perfect! Ramane promisiunea (ca atatea altele) ca lucrurile vor sta diferit data viitoare. Sper ca macar fondul sonor al filmuletului sa va aduca putina bucurie!  

joi, 17 decembrie 2020

Parisul , in vreme de pandemie...


 de Ioan Laslo

Am ajuns de multe ori in capitala Frantei si nici nu este de mirare, deoarece Parisul este, de departe, cel mai vizitat oras din Europa. L-am gasit uneori exagerat de aglomerat, plin de schele(parca era mereu ceva de renovat, dar cunoscatorii spun ca acest lucru este de bun augur, aratand preocupare si existenta fondurilor), alteori in pline demonstratii de strada(un localnic imi spunea ca un parizian veritabil, cand se trezeste dimineata, trebuie sa se gandeasca daca mai bine merge la munca sau mai bine gaseste un protest la care sa se alature), dar asa cum l-am gasit in  aceasta toamna nu l-am mai prins vreodata. Aproape pustiu, lipsit de vesnicii turisti asiatici, cu strazi curate, dar parca triste. Marile obiective turistice precum Muzeul Louvre sau Versailles-ul erau lipsite de vizitatori. Sau daca aveau, erau programati atat de clar pe internet(pentru unele obiective era singura cale sa iti procuri bilet), incat deja traditionalele cozi de la intrare erau inexistente. 


Putine agentii de turism au facut circuite culturale anul acesta pe motiv de pandemie. Eu am avut sansa sa lucrez pentru Christian Tour si sa insotesc doua grupuri in orasul iubirii. A fost asa de multa relaxare, atat de mult timp care ne-a permis sa exploram orasul, o stare de fericire a celor care eram obisnuiti sa calatorim si abia acum am realizat ce important era acest lucru pentru noi.  Novotel La Defence, locul nostru de cazare ne-a primit aproape gol. Unii am avut chiar sansa de a avea la fereastra o panorama superba a orasului, cu Arcul de Triumf, Turnul Eiffel luminat superb noaptea aproape de orele fixe, iar, in departare, cu Sacre Coeur... Nu ma pot abtine sa nu postez chiar o poza facuta de la fereastra camerei de

Landesmuseum Niedersachsisches Hanovra

de Marian Lisu

Cum poate sparge bariera urii un gest de ne-nțeles, vedem roșu-figurat pe scaunul măreței Republici, care se stinge brusc – dând naștere Imperiului, iar mai apoi victoria unui alt personaj controversat, dar respectat.
Fabritius ne zugrăvește opera intitulată ,,Continența lui Scipio”, unde găsim exemplificarea sublimă a înfrânării dorinței de dominare totală, în virtutea principiilor care dau măsura unui adevărat lider militar.
Plecând de la scrierile lui Liviu, descriind istoriile Romei, ca regat – după evenimentele majore, ce ar fi putut schimba radical lumea cu totul căci Hannibal oprise măcelul fără să știe ce stârnea apoi. Măritul comandant roman Scipio, își câștigase de-acum renumele de ,,Africanul” – îl zdrobise la Zama pe Hannibal, spulberând Cartagina. Pentreu a nu mai exista nici pomenirea numelui orașului de care Eterna suferise îndelung,pleacă în Noua Cartagină, în zona spaniolă, unde distruge totul.
În scena de acum intervine momentul de luciditate, îmbinat cu o excelentă strategie militară – Scipio o eliberează pe Lucreția, salvată fiindu-i viața, prin luarea în robie, de frumusețea-i fără seamăn.
La picioarele comandantului, când armele încă nu se coborâseră, sunt părinții fetei rugând iertare. La spatele lor sunt daruri de răscumpărare, multe și

marți, 15 decembrie 2020

Cracovia - cel mai frumos oras al Poloniei


    de Valentin Oanta

     Cracovia, al doilea mare oraș al Poloniei, fostă capitală, are un iz medieval datorat numeroaselor palate și clădiri vechi de multe secole. Prima atestare documentară datează din 966, când un evreu sefard, Abraham Ben Iacob, scria despre Cracovia că este un centru comercial notabil. Orașul a fost inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO in anul 1978. In calitate de fostă capitală a Poloniei, s-a bucurat întotdeauna de o imensă importanță în ceea ce privește tradițiile și cultura. Este un oraș regal, impunător, gotic și renascentist.


    Simbolul orașului îl reprezintă Castelul Regal Wawel. Aici erau încoronați regii polonezi, fiind totodată locul unde aceștia și-au găsit odihna veșnică. Castelul este impresionant nu numai prin dimensiuni, ci și prin faptul că este un obiectiv sacru al polonezilor, având 900 de ani. Oare, noi ce făceam pe atunci ?Plimbându-ne pe Calea Regală, care începe de la Barbican și trece pe lângă Catedrala Sfânta Maria, operă a artistului Venit Stoss, putem vedea tot ce este tradițional în Cracovia (Krakow în poloneză). Catedrala oferă un interior fabulos, cu cel mai mare altar gotic din lume (sec.14), dar și un spectacol aparte. La fiecare oră, o trompetă se face auzită în oraș, melodia fiind interpretată de un pompier aflat în turnul central al edificiului. La amiază, melodia este radiodifuzată în toată lumea pe programul 1 al