Arbanasi - o adevărată fortăreaţă medievală

de Elena Trifan

Ne îndreptăm spre satul Arbanasi, o adevărată fortăreaţă medievală, situat la 4 kilometri de Târnovo, inclus în patrimoniul UNESCO. Bazele satului au fost puse de albanezi şi greci. Timp de câteva secole s-a aflat sub stăpânirea Imperiului Otoman. 

Numele localităţii este menţionat pentru prima dată într-un document din 1538, prin care sultanul Soliman Magnificul a dăruit această aşezare ginerelui său, marele vizir Rustem paşa, căsătorit cu Mirimah, fiica sultanului. Satul a cunoscut o dezvoltare înfloritoare în secolele al XVII-lea – al XVIII-lea când a dezvoltat relaţii comerciale puternice cu Italia, Austria, Ungaria, Rusia, Transilvania, India. Demne de remarcat sunt relaţiile existente de-a lungul timpului între Arbanasi şi Ţările Române. În 1639 în Sibiu s-a constituit Compania grecească condusă de persoane din Arbanasi.

În Arbanasi, în anumite perioade au trăit familii aristocratice româneşti, precum Cantacuzino, Brătianu, Filipescu, Brâncoveanu. Constantin Brâncoveanu avea o casă în Arbanasi. Stema Cantacuzinilor a fost sculptată pe iconostasul Bisericii „Naşterea lui Iisus” şi al Bisericii „Sfântul Nicolae”. Domnitorul român Vasile Lupu s-a născut în Arbanasi de unde era originară familia sa. Mai multe familii de boieri valahi trăiau în Arbanasi si locuitori ai satului Arbanasi s-au retras in Valahia în timp de ciumă, holeră şi din cauza atacurilor bandiţilor turci. (După Petya Ovcharova - Arbanasi Veliko Târnovo; Arbanasi e la chiesa Natività di Cristo).

Ajungem în localitate şi suntem impresionaţi în primul rând de arhitectura tradiţională păstrată de localnici cu sfinţenie, de aerul curat şi aspectul îngrijit al aşezării. Totul degajă o puternică impresie de vechime, siguranţă şi rigoare geometrică, un puternic instinct de apărare a proprietăţii individuale şi colective. Fiecare casă este alcătuită în partea de jos din piatră şi în cea de sus din zid văruit alb sau din lemn sau jumătate este din zid şi jumătate din lemn. Ferestrele şi uşile sunt vopsite într-un maro antichizat, ceea ce sporeşte impresia de vechime. La geamuri au gratii din fier forjat. Fiecare casă este înconjurată de un zid solid, construit din piatră acoperită cu olane de culoare roşie. Pe oameni nu îi deranjează uniformitatea, nu simt nevoia concurenţei de a fi cât mai originali în construcţiile lor, pentru ei important este să conserve un mod de viaţă emblematic. Pătrundem pe o stradă îngustă, străjuită de zidurile gardurilor identice, unde ai impresia că pe caldarâm auzi mersul cailor de altădată sau vezi o lume pestriţă, ţărani în costume populare, turci cu turbane, căruţe trase de măgari, trăsuri boiereşti, soldaţi înarmaţi, meşteşugari ce îşi vând produsele.

Plimbarea pe o singură stradă ne dezvăluie aspecte complexe ale vieţii din Arbanasi. În magazinul pictorului Ivan Ivanov găsim o colecţie bogată de obiecte vechi, vase moderne de ceramică, foarte multe picturi cu motive laice şi religioase, realizate pe vase de lemn, mai ales pe copăiţe, scoarţă de copac, jumătate de cofă, chiar şi pe un fier de călcat vechi. Pictorul şi-a propus să adune în tablourile sale tradiţie şi originalitate, să imortalizeze peisaje, clădiri şi chipuri umane din Arbanasi şi din zonă. La un colţ de stradă sunt tarabe cu icoane pe sticlă, feţe de masă cu motive populare. Ajungem la Complexul Etnografic Bakgarka, vechi de aproximativ 350 de ani, alcătuit dintr-o vilă cu două etaje, o curte spaţioasă şi relaxantă, situat într-un spaţiu liniştit, cu aer curat, înconjurat de un zid solid. A aparţinut de-a lungul timpului mai multor proprietari. La un moment dat s-a aflat şi în proprietatea domnitorului român Constantin Brâncoveanu despe care se spune că după înfrângerea revoltei de la Chiprovtii i-a adăpostit pe refugiaţii bulgari in ţara sa. Clădirea a avut un rol important în istoria Bulgariei, de-a lungul timpului servind ca loc pentru diverse familii în momente de nelinişte sau de robie şi pentru călugării de la Athos. De asemenea, a funcţionat ca şcoală şi spital pentru copii. Astăzi, Complexul Bakgarka a fost transformat în hotel şi restaurant.

Într-o curte, ascunsă parcă privirilor se află Biserica „Naşterea lui Hristos”, datând din secolul al XVI-lea, o minune arhitectonică şi picturală, o sinteză de artă, ştiinţă, religie, viaţă sacră şi profană, un mod de exprimare a unei viziuni proprii despre lume şi viaţă.

Pătrundem într-un singur restaurant, „Cheshmata”, ai cărui pereţi sunt bogat împodobiţi cu obiecte tradiţionale de artizanat: costume populare, furcă de tors cu caier, ştergare etc. Cei doritori aici pot servi cheshmata, un preperat culinar propriu, pregătit din cinci feluri de carne. Şi aici ca şi în celelate localităţi vizitate, oamenii sunt primitori, amabili, preţurile la muzee sunt acceptabile, variind între 4-6 leva, în muzee se pot face fotografii fără a se plăti taxă suplimentară, uneori plata se poate face şi în lei, la pangare şi în magazine pot fi găsite albume şi pliante redactate şi în limba română, unii vânzători şi muzeografi au cunoştinţe modeste de limba română. Mai presus de toate se află respectul locuitorilor pentru tradiţie despre care putem spune fără să greşim că aici are rezistenţa pietrei.

Plecăm spre casă. În timp ce coborâm colina pe care se află localitatea, în faţa noastră, la o depărtare nu prea mare, pe un spaţiu agricol plat o mare de rapiţă galbenă ne încântă privirea. Drumul de întoarcere se desfăşoară în lumina blând-aurie a soarelui de primăvară ce se pregăteşte să coboare spre asfinţit. 

Biserica „Naşterea lui Hristos” Arbanasi

de Elena Trifan

Într-o curte, ascunsă parcă privirilor se află Biserica „Naşterea lui Hristos”, datând din secolul al XVI-lea, o minune arhitectonică şi picturală, o sinteză de artă, ştiinţă, religie, viaţă sacră şi profană, un mod de exprimare a unei viziuni proprii despre lume şi viaţă.  Biserica ale cărei părţi au fost construite la date diferite este alcătuită dintr-un naos pentru bărbaţi, un pronaos pentru femei, o galerie şi o capelă. Este de înălţime joasă, pereţii şi bolta sunt bogat împodobite cu fresce realizate în culori vii, strălucitoare. În total sunt pictate aproximativ 5000 de chipuri omeneşti. În naos se află picturi precum: „Sfânta Maria”, „Euharistia”, „Liturghia cerească”, părinţi ai Bisericii, martiri şi sfinţi, sărbătorile, patimile şi miracolele lui Iisus, „Naşterea Maicii Domnului”, „Adormirea Maicii Domnului”,”Intrarea în Templu” etc. Pe bolta Bisericii sunt trei picturi care îi reprezintă pe Hristos Emanuel, Iisus Pantocratorul purtat de îngeri în zbor, Trinitatea înconjurată de îngeri. Iconostasul sculptat foarte fin în lemn aurit este luminos şi strălucitor. Pe el se află icoane impresionante, printre care şi Geneza. În pronaos sunt pictate Judecata Universală, sfinţi monahi, scene din viaţa Fecioarei Maria, 24 de scene din „Imnul către Fecioară”. Pe peretele de nord şi pe boltă sunt imagini unice: în partea de jos portretele a doisprezece filozofi greci şi deasupra lor arborele genealogic al lui Iisus a cărui rădăcină este regele David. În centrul arborelui genealogic se află figura lui Iisus Hristos. Pe boltă este pictat Iisus Pantocratorul înconjurat de imagini cu îngeri, de Fecioara Maria şi de Ioan Botezătorul. În colţuri sunt imaginile celor patru evanghelişti şi pe ambele părţi figuri de profeţi.

În Capela „Sfântului Ioan Botezătorul” sunt pictate imagini din viaţa sfântului şi din minunile sale, un calendar mural, supliciul martirilor din lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, Naşterea lui Hristos, Masacrul Pruncilor. Pe cupolă este şi aici pictată imaginea lui Iisus Pantocratorul. În Galerie poate fi admirată printre alte picturi o imagine mai puţin obişnuită pentru o biserică, dar foarte bine realizată, „Roata vieţii”, alcătuită din cercuri concentrice care înfăţişează etape din viaţa omului, lunile anului şi zodiacul. 

Privită în ansamblul ei Biserica „Naşterii Domnului” din Arbanasi constituie o adevărată enciclopedie în imagini a unei viziuni despre viaţă şi moarte, în care aspecte consacrate de scrieri mai ales religioase sunt prezentate într-o manieră originală de pictorii atenţi la stilurile picturii religioase a timpului, dar dornici să dea glas şi modului propriu de a gândi, de a simţi, de a înfăţişa. Biserica „Naşterii Domnului” din Arbanasi este totodată un elogiu adus devenirii cosmosului şi Creatorului Suprem, o formă de rezistenţă a unui mod de viaţă şi a religiei ortodoxe, în ciuda valurilor istoriei care s-au abătut asupra localităţii aflate secole de-a rândul sub ocupaţie otomană. Imaginile foarte numeroase şi culorile vii în care sunt înfăţişate creează o impresie sui-generis de viaţă.

Veliko Târnovo - un „Oraş împărătesc”

de Elena Trifan

Spre Veliko Târnovo peisajul este asemănător cu cel al Dobrogei noastre, colinar, stâncos pe alocuri, acoperit de lanuri verzi de grâu, înviorate din loc în loc de strălucirea galbenă a florilor de rapiţă cultivată pe suprafeţe mici. Drumul este străjuit de copaci izolaţi sau adevărate liziere înverzite din care nelipsiţi sunt nucii şi liliacul înflorit, amintind de peisajul din partea de sud-vest a ţării noastre. Cenuşiul caselor, majoritatea modeste, acoperite cu ţiglă de culoare roşie, este înviorat de verdele naturii. Cu cât ne apropiem de Târnovo înălţimile cresc si cerul devine mai luminos.

Istoria localităţii Târnovo începe cu aproximativ 7000 de ani în urmă. În secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, a devenit capitala celui de-al doilea Ţarat Bulgar, având numele Târnovgrad, „cel mai frumos dintre toate oraşele Hlemului.” Oraşul este situat pe malurile râului Iantra, pe şi în jurul colinelor: Ţaraveţ, Trapeziţa, Sveta Gora, Momina Krepost. În Evul Mediu a cunoscut o dezvoltare înfloritoare, demne de remarcat fiind cele două cetăţi bine fortificate, de pe colinele Ţaraveţ şi Trapeziţa. Datorită statutului şi aspectului său de-a lungul timpului localitatea Târnovo a primit diverse denumiri: „Regina oraşelor”, „Oraşul ţarilor, ocrotit de Dumnezeu”, „Oraş împărătesc”, „O mare de case”. (După Petya Ovcharova - Arbanasi Veliko Târnovo).

Când ajungem la Târnovo, în mod surprinzător, oraşul ne întâmpină zâmbitor în lumina soarelui de primăvară. În faţa noastră se înalţă măreaţă, plăcută şi elegantă Cetatea „Ţaraveţ” al cărei turn se zăreşte de la distanţă, ca o emblemă a acestei străvechi aşezări. Aceasta se întinde pe o suprafaţă de 100.000 de mp. şi are trei intrări. Trecem podul, pătrundem prin cele trei porţi succesive şi vizităm biserica pe ai cărei pereţi sunt picturi realizate în variantă modernistă de pictorul Teofan Sokerov, reprezentând aspecte din istoria Bulgariei medievale. În absenţa unui ghid local şi a timpului necesar, ne mulţumim să aruncăm o simplă privire. Atât de la poalele cetăţii, cât şi din turnul acesteia admirăm panorama oraşului, ce poate fi asemănat cu un amfiteatru sau cu grădina fermecătoare a paradisului. Jos curge apa Iantrei, pe malurile ei şi pe versanţii colinelor sunt case cu acoperişuri roşii de ţiglă. Peste toate se înalţă cupolele verzi ale Bisericii „Bogorodniţa”. Totul este înconjurat de un zid protector, păstrat de secole şi restaurat recent. Natură, oameni şi creaţiile lor sunt statornicite aici de veacuri, într-un spaţiu binecuvântat de Dumnezeu şi hărăzit să reziste, în ciuda vremurilor mai mult sau mai puţin potrivnice. Într-un arbust vedem agăţate şnururi de mărţişoare, „Mărţişorul” fiind un obicei specific şi bulgarilor. Tinerii stau la coadă pentru a se fotografia pe un tron aidoma celor ale ţarilor, expus într-un foişor. Intrăm în cateva magazine unde predominante sunt dulceaţa şi cosmeticele de trandafiri, obiectele de artizanat: ştergare ţesute în război pe fond bej, roşu, verde, vase de ceramică ale căror modele amintesc vag de ceramica de Horezu, farfurii de lemn pictat cu motive tradiţionale, pliante şi albume turistice etc.

Biserica „Sfintei Fecioare” Ivanovo

de Elena Trifan

Prin Defileul Rusenski Lom ne îndreptăm spre Ivanovo. După cum ne informează ghizii noştri, la o distanţă de 22 kilometri la sud-vest de oraşul Ruse, pe malurile râului Rusenski Lom, la o altitudine de 32 metri deasupra nivelului apei, în această zonă se află o reţea de aproximativ 300 de chilii din care 40 au devenit biserici, fiind săpate în stâncă de călugării eremiţi stabiliţi aici începând cu secolul al XIII-lea. Cele mai renumite sunt cele cinci biserici din piatră datorită picturii lor murale din secolele XIII-XIV, bine conservate, în care sunt prezente motive ale artei antice: cariatide nude, capiteluri cu ulei şi măşti. Acestea au fost incluse în patrimoniul universal UNESCO.

Vizităm numai Biserica „Sfintei Fecioare”. Pentru a ajunge la ea urcăm o scară de piatră săpată pe peretele aproape vertical al stâncii. Ni se atrage atenţia să fim foarte atenţi pentru a evita accidentele. Peştera este situată la o înălţime de 38 de metri deasupra drumului, are o lumgime de 16 metri, lăţime de 4 metri, înlăţime de 2,5 metri. Este compusă din două încăperi şi o capelă. Pe pereţii şi pe tavanul ei se mai păstrează fragmente de frescă veche, reprezentative pentru arta medievală bulgară din secolul al XIV-lea, realizată în manieră originală, în culori vii, de artişti necunoscuţi. Imaginile reprezintă scene biblice din Săptămâna Patimilor şi din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul. În naos se află portretul ţarului Ivan Alexandru şi al soţiei lui Teodora care au susţinut financiar construirea şi pictarea bisericii. În capelă sunt pictaţi sfinţi eremiţi creştini sirieni.

La capătul peşterii există o deschidere în zid şi de pe un balcon poate fi admirată panorama peisagistică. Deosebit de interesante şi atractive sunt şi stâncile, monumente ale naturii, din preajma mânăstirii, înalte, calcaroase cu aspect scorburos. Fiind situate în locuri stâncoase, înalte, greu accesibile, peşterile şi lăcaşurile de cult de la Basarabovo şi Ivanovo au oferit, într-adevăr, de-a lungul timpului spaţii de refugiu şi asceză, fiind pentru vizitatorii de astăzi sursă de cunoaştere geologică, peisagistică şi religioasă. Pătrunzând în ele, în mod involuntar ne vin în minte lăcaşurile rupestre româneşti din partea de sud a ţării, precum: Biserica „Corbii de Piatră” din localitatea Corbi, Biserica de la Nămăeşti, judeţul Argeş, Peştera „Sfântului Grigorie Decapolitul” de la Mânăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea.

Dobrogea, ținutul contrastelor și al diversității - manastirile din Judetul Tulcea

 

de Elena Trifan

O călătorie prin ţinutul Dobrogei spre Murighiol şi Mahmudia îţi dezvăluie o regiune a contrastelor şi a diversităţii: dealuri arse de soare sau presărate cu arbuşti, care uneori stau faţă în faţă cu suprafeţe de câmpii roditoare, uscat şi ape, câmpuri impecabil lucrate sau ierburi uscate, verde fraged, verde matur, verde pigmentat de maroniul toamnei sau uscăciune totală, soare şi vânt, localităţi şi obiective turistice cu nume româneşti sau turceşti, vile moderne şi case tradiţionale, mori de vânt şi centrale eoliene, albastrul cerului şi verdele mării, abundenţă de insecte şi absenţa lor. 

Un prim obiectiv al călătoriei a fost o vizită foarte scurtă la Mânăstirile din judeţul Tulcea: Cocoş, Saon şi Celic Dere. 

Mânăstirea Cocoş este situată la aproximativ 6 km. de comuna Niculiţel, la poalele muntelui Cocoşului acoperit cu păduri de tei. O legendă spune că în vechime aici s-a auzit glasul unui cocoş însoţit de glas de toacă. La intrare te întâmpină un turn înalt pe a cărui poartă veche din lemn sunt sculptate chipuri de sfinţi. Imagini contrastante, impresionante se profilează în curte. În partea stângă, tradiţie arhitectonică şi sculpturală şi un miniparadis floral divers şi viu colorat creează o puternică impresie de frăgezime, puritate şi prospeţime.  În partea dreaptă un gard viu de tuia, copaci şi arbuşti între care predomină coniferele, trimit spre lumea pădurii şi a muntelui din apropiere. În mijlocul lor albă şi impunătoare, cu trei turle cu acoperişul arămiu se înalţă Biserica cu hramul „Sfânta Treime”. În exterior, la intrare sunt patru coloane, iar pe pereţi, de o parte şi de alta a uşii din lemn sunt portretele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gravril, ale apostolilor Marcu şi Luca, o pictură din partea superioară înfăţişează „Sfânta Treime”. În interiorul bisericii pe lângă picturile obişnuite, ne reţine atenţia motivul viţei-de-vie cu struguri ce se înalţă din ghivece la colţuri şi este pictat din abundenţă pe catapeteasmă. În biserică se află moaştele a patru martiri: Zotic, Atal, Camisie, Filip ale căror oseminte au fost găsite în anul 1971 într-o criptă din localitatea Niculiţel. Sărbătorirea lor pe 4 iunie atrage o mulţime de pelerini.

La 11 km. depărtare de Tulcea pe malul bălţii Saon se află mânăstirea cu acelaşi nume care înseamnă „căldare, ceaun,” denumire dată de la forma pe care o ia apa. În apropierea Mânăstirii Saon sunt podgorii foarte bine lucrate. În curte pot fi admiraţi salcâmi vechi, cu trunchiuri contorsionate, roase de vechime, o moară de vânt, flori, o barcă cu năvod, plină cu ghivece de flori, păsări atrăgătoare: struţi, păuni, fazani. Biserica cea nouă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, în formă de cruce, cu trei turle este suplă, plăcută şi intimă, cu pictură şi sculptură luminoase, catapeteasma, o adevărată bijuterie scluptată în lemn de culoare deschisă, cu motivul viţei-de-vie şi chipuri de sfinţi. Stranele sunt sculptate din acelaşi lemn de culoare naturală, cu motive florale şi imaginea Sfintei Cruci. În biserică se află moaşte şi veşminte de sfinţi şi o părticică din lemnul Sfintei Cruci.

Mânăstirea Celic Dere este situată la 24 km. de Tulcea. Şi-a luat numele de la pârâul din apropriere care în limba turcă înseamnă „apă/pârâu de oţel.” Este situată într-un spaţiu în pantă, prevăzut cu moară de vânt, brădet de baltă, alei cu arbuşti şi flori. Peisajul urcă spre mânăstire ca pe o scară spre lumină, spre pace şi bucurie. Mânăstirea este mare, spaţioasă, elegantă, etajată, cu pictură realizată în stil neo-bizantin, cu chenare orientale, catapeteasmă lucrată în lemn de păr aurit şi multe icoane, despre unele spunându-se că au puteri miraculoase. “Icoana Mântuitorului Iisus Hristos” numită şi “Icoana care se curăţă singură” a fost adusă la mânăstire de către un soldat, în timpul conflictelor ruso-turce. Era înnegrită şi în timp a început să se cureţe singură. Despre “Icoana Maicii Domnului Eleusa, Îndurătoarea sau Grabnic Ajutătoarea” pictată pe lemn, adusă de la Sfântul Munte se spune că le-a vorbit măicuţelor, iar despre “Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni” se afirmă că a scăpat de două ori din incendii, a cerut să fie dusă “La Fecioare” şi a vindecat doi călugări.