de Mircea Poeana Ninge marunt si hotarat pesteAbatia Melk.
Ninge a Nastere si nicidecum a Crucificare.
E frig si e tare alb.
Intru intr-o carciumioara cat degetarul sa ma incalzesc.
Gospodarii locului ma coplesesc cu un Grüß Gott, rostit din toata inima si ma conving ca au cel mai bun Leberkäse din tot oraselul benedictin.
Il incerc, neaparat cu niste mustar picant si le dau dreptate.
Ora et Labora este chemarea locului.
Roaga-te si munceste!
Ma rog a multumire si nu ma muncesc mai deloc sa savurez bucatele gazdelor.
Ba mai cer si o pereche sanatoasa de Frankfurteri, fara sa ma tem ca am sa comit vreo blasfemie
Mama familiei serveste la galantar (policrom Corn al Abundentei!), tatal prepara pe loc tot felul de Wursti si o salata de cartofi celesta, fiul serveste la cele patru mese.
Ma uit la ei si ma gandesc cat de simpla si de frumoasa este viata atunci cand iti cunosti rostul.
Simpla la prima vedere, ca povestea din Numele Trandafirului, despre labirinticul destin al monahului medieval, extrem de complicata, precum simbolurile tesute cu migala filigranata de Umberto Eco.
Mananc incet si clipele se condenseaza intr-un fulg de nea.
Ce frumos este Raiul, dar cat de fantastic e pamantul!
”Conectăm mințile, creăm viitorul” este tema Expoziției Mondiale din Dubai. Acest gen de evenimente au rolul de a aduce cumva omenirea împreună și a proiecta un drum mai bun speciei noastre. Prima expoziție de acest gen a avut loc în Londra, în 1851. De atunci și până azi s-au mai organizat încă 4 astfel de expoziții (doua în SUA și doua în Japonia). De fiecare data scopul a fost să se promoveze descoperirile tehnologice și proiectele arhitectonice grandioase. La aceasta din urma s-a adăugat tema sustenabilitatii și a colaborării dintre oameni. Evident ca ambele sunt deziderate frumoase, insa realitatea în care se mișcă specia noastră este destul de diferita (încă suntem dependenti de combustibilii fosili și găsim competiția mai dulce decât colaborarea). Dar sa nu intram în detalii.
Plimbându-te pe străzile centrulului expozitional ai impresia ca te-ai teleportat în viitor. Clădiri care sfidează gravitația, forme și materiale parca nepământene, străzi pe care circula exclusiv mașini electrice si patrulează robotei polițiști, sunete și lumini ce se joaca cu mintea trecătorilor. Probabil acesta e un crampei din realitatea urbana a sfârșitului de secol. Sper sa nu derapam prea mult de pe acest drum și sa știm sa îmbinam inteligent tradiția cu modernitatea. Noi românii suntem dependenti cumva de tradiții. Pavilionul României se prezintă cu dansuri populare (în aceasta seara au dansat Junii Sibiului), cu țuică și apa Borsec. Fiecare tara își prezintă / asuma trecutul, dar isi afișează și viziunea pentru viitor (achiziții tehnologice, proiecte spatiale, descoperiri medicale, valorificarea unor noi surse de energie, etc). Spre exemplu pavilionul Ungariei, care este unul dintre cele mai frumoase, are tema centrala apa. Vecinii noștri au creat un adevărat spectacol multimedia în jurul licorii vieții și a conștientizării importantei acestei resurse (doar în aparență inepuizabilă).
Nu am fost singurii care am fuserit amenajarea pavilionului. Au fost și alții: Marea Britanie (cu o o bijuterie arhitecturala, dar goala pe interior), Uruguay și Argentina (fiecare cu cate - un filmuleț despre fotbal), etc.
La polul opus cu pavilioane minunate, care sa spună despre tine cine ești, ce-ai făcut in istorie și cum iti vezi viitorul, m-au impresionat: Franța, China (chit ca vorbesc doar despre roboti, nu și despre oameni), Rusia (chiar dacă știi ca e doar o vitrina), Ucraina, Pakistan, Brazilia, etc.
“-Da’ se poate sti pe cine căutați? Eu sunt aici!”- Așa e Chisinaul. “Aici”. Te observa si te pune la inima. Aidoma omului care încerca sa ma ajute azi, crezandu-ma ratacita cumva. Așa cum foarte probabil si păream cu ping pong-ul de priviri voluptoase directionat spre fațada vreunei sau altei case. (Ma fixasem pe detaliile arhitecturale ale conacului urban Inglezi, cel de la nr. 52, așa incat procesul admirativ era in toi)
In vorbe putine, rare sunt locurile in care sa ma simt “din neant” bine si nu-mi pot explica pe deplin de unde-i vine. Toată energia care îl conține, care te tămăduiește si te cuprinde provocându-te sa iei aminte la detalii care nu ți-ar fi trecut prin minte. A fost dimineata unui mix intrigant: sofisticat & cuminte. Rece & fierbinte. Între tristeti discursive și hohote de ras nestăvilite. Cu vilele urbane de pe Eminescu. Sau Vlaicu Parcalab. Cu Sf Haralambie. Cupola Galbena cu chipuri solare, privindu-te deopotriva din cerul frescelor dar si din catul ușii de la intrare. Cu rochia de fetița și nu de femeie, luată de drag, (sau poate din impuls), de la boutique-ul jucăuș in fata căruia doi ursi de plus, umpluți cu rumeguș, își beau ceaiul și-amus. Cu lumi noi de Grafitti pe interfete vechi de vieți prăbușite. Cu cea mai fina și girly style Morpho-locanta, in care m-am conversat, pe englezește, cu o ucraineanca.
Se spune că orașul Brașov este un oraș de poveste. Acest loc pare desprins din poveștile cu cavaleri în armuri și frumoase domnițe. De unde sa incepi o aventura in acest oras medieval? Cum sa să închei o astfel de aventura (oricum nu se poate!) intr-o singură zi. Brașovul este ca orașul boem de provincie din Franța, Spania sau Italia, oraș care te determină să îl iubești din prima clipă în care îl vezi, din prima clipă în care îi respiri aerul curat și parfumat de cetina (prezentă din centrul orașului până în cele mai limitrofe zone), iar amintirea lui să nu dispară niciodată din memoria ta.
Pe tot parcursul anului, centrul vechi este luat cu asalt de mii şi mii de turişti, din toate colțurile lumii, turiști care rămân încântați de istoria (prezentă la tot pasul), de muzeul în aer liber pe care ți-l dezvăluie orașul, oferindu-ți șansa să dai frâu liber imaginației și, nu în ultimul rând, de peisajele mirifice.
Orasul este situat în Transilvania, una dintre regiunile istorice ale Romaniei, o regiune aflata in
Cappadocia – tărâmul cailor frumoși, al peisajelor de basm pe care le poți admira de la înălțimea zborului cu balonul cu aer cald, al orașelor subterane, este și leagănul unui ritual ce datează de peste 700 de ani, ca parte a datinii, istoriei, credinței și culturii turcești.
De o astfel de experiență culturală m-am bucurat când am participat, alături de alți turiști, la o ceremonie a dervișilor rotitori. Îi întâlnisem la București, la o reprezentație scurtă în cadrul Festivalului turcesc din parcul IOR, dar un spectacol „la ei acasă”, cu toată simbolistica atât de renumita, nu trebuia ratat. Ajunși la un centru cultural, am fost întâmpinați de gazde cu ceai fierbinte și cu rugămintea ca pe parcursul ceremoniei să păstrăm liniște și să nu utilizăm telefoanele mobile sau aparatele foto, pentru a nu-i distrage pe derviși. Ni s-a promis la final un fragment din spectacol pentru a-i putea filma sau fotografia.
Vestimentația dervișilor este plină de semnificații: pălăriile înalte, tronconice reprezintă piatra funerară a ego-ului, cămășile albe cu poale largi semnifică giulgiul ego-ului, iar mantiile negre (pe care le abandonează la începutul ceremoniei) reprezintă nașterea spirituală întru adevăr. Ceremonia dervișilor rotitori sau Ceremonia Mevlevi Sema este în primul rând o ascensiune spirituală spre perfecțiune, numită „Înălțarea”. Combinând recitări din poemele lui Mevlana (cunoscut ca maestrul Rumi) și pasaje din Coran acompaniate de muzică tradițională orientală, dansul dervișilor este un amestec de mișcări care armonizează mintea, sufletul și corpul deopotrivă. Muzica le induce dervișilor o stare profundă ce le permite să se detașeze de lumea reală și chiar să intre în transă, putând executa la nesfârșit aceste mișcări. Cele șapte părți ale ceremoniei reprezintă tot atâtea etape ale călătoriei mistice spre perfecțiune. La începutul și la finalul fiecărui stadiu al ceremoniei, brațele încrucișate simbolizează uniunea cu Divinitatea. Pe măsură ce se rotesc, ei își deschid brațele cu mâna dreaptă ridicată spre cer pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu și cu cea stângă spre pământ, pentru a transmite darul spiritual al lui Dumnezeu către oameni. Rotirea în sens antiorar are semnificații mistice, simbolizând trecerea de la lumea materială la Divinitate.
Din anul 2005, Ceremonia Mevlevi Sema este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
