miercuri, 1 martie 2023

Portul Bristol si vasul Matthew

de Ciprian Napradean

Pfuuu, ce frig e in portul Bristol! Cele 3 grade plus umiditatea ridicata mi-a adus aminte de croaziera spre balene din Islanda. În zadar am cautat o cârciumă unde sa bem o cafea și sa mancam un sandviș. Luni dimineața planeta muncește, nu cafeleste Noroc cu braseria universitatii din Bristol. Minunat local si minunat expreso. Aroma acestui oraș e veche de 2500 de ani. Schimburile comerciale pe calea apei s-au tot amplificat de-a lungul istoriei, iar în evul mediu aici a funcționat cel mai important port al Angliei. Puțini stiu ca John Cabot, un mare exlorator al vremii, și-a pregatit aici expeditia pe nesfarsitul, la vremea aceea, Atlantic. Era cu 12 ani inainte ca Cristofor Columb sa plece in aceeași direcție. Prima expeditie spre nicaieri a lui Cabot s-a incheiat cu o revolta a echipajului. Ajunsesera in Islanda (la doi pasi de coasta Groenlandei). De aici, din Bristol, a ridicat a doua oară ancora spre America. Era anul 1497 și a ajuns în America de Nord. Doi ani mai târziu, într-o altă călătorie spre America, în timpul unei furtuni, Oceanul Atlantic l-a înghițit pe amiral și întreg echipajul sau. În portul din Bristol poate fi văzută o replică a vasului acestuia (Matthew). Nu am reusit sa-l vizitam fiind inchis pana la finele lunii martie. E fantastică insa corabia de secol XV. E impresionant cum cineva a avut curajul, acum mai bine de 500 de ani, sa urce pe acea coaja de nuca și sa plece spre capătul Pământului. Curiozitatea de a descoperi ce e dincolo de orizont ne-a înălțat umanitatea.

Acropole si miracolul clasic

de Daniel Stefan
Atena, orasul zeilor, orasul zeitei razboinice, Athena, abunda de obiective turistice de neratat, chiar daca nu stati in oras mai mult de o zi, doua. Este foarte greu de facut un top, deoarece sunt foarte multe, va recomand sa nu le ocoliti, chiar daca mergeti in Atena doar pentru un city break. Ca vizitati Acropole, Parcul Central, Cladirea Parlamentului, Stadionul Olimpic sau Cartierul Plaka, toate sunt de neratat!
Pe primul loc in acest top, este inevitabil Dealul Acropole. Dintre toate templele pe care le-au construit grecii, mai maret si mai sublim este Parthenonul. Daca ajungeti in Atena este mare pacat sa nu il vedeti! L-am vazut de doua ori dar de fiecare data am descoperit ceva nou. Pentru a vizita dealul Acropolei iti trebuie aproximativ 4 ore. Cu biletul de intrare puteti vedea si alte obiective aflate in apropiere. Atena este construita, ca si Roma pe sapte coline. Pe una dintre aceste coline, care se numeste Acropola, se afla Parthenonul. Dealul Acropole, supranumit si “Stanca Sacra” a Atenei, este poate cel mai important loc din toata capitala Greciei. Pe rand, loc de cult, zona rezidentiala sau amandoua, cladirile ridicate aici, adevarate minuni arhitectonice, reflecta exact trecerea timpului peste Grecia. Prima data Acropole a fost locuit in perioada neolitica. In perioada arhaica (650-480 I.Hr.) s-a instaurat in acest loc cultul zeitei Athena, dupa cum arata numeroasele insemnari de pe cladiri sau bazoreliefuri decorative. In timpul perioadei clasice au fost ridicate cele 3 temple importante: Parthenon, Erechtheion si Templul lui Nike. De asemenea, Propylaea, intrarea monumentala in zona sacra, a fost construita in aceeasi perioada. Parthenonul este cel mai important si mai cunoscut monument al civilizatiei vechi grecesti, fiind deseori considerat simbolul Greciei. Este dedicat zeitei Athena Parthenos, patroana orasului Atena. Constructia sa a durat 9 ani, iar decoratiunile exterioare au fost finalizate 6 ani mai tarziu, in 432 i.Hr. Monumentala constructie a fost initiata de Perikles, supervizata de Pheidias, faimosul sculptor atenian, in timp ce Iktinos si Kallikrates au fost arhitectii cladirii. Este construit in stil doric, cu 8 coloane pe fiecare din fetele mici si 17 pe cele doua mari. De-a lungul epocilor, Parthenon-ul si-a pastrat caracterul de lacas religios, fiind transformat pe rand in biserica bizantina, latina si apoi, in timpul ocupatiei turce in moschee musulmana. Putin in stanga Parthenonului se afla Erechtheion-ul, un templu construit in stil ionic a carui parte principala este impartita in doua sectiuni, dedicata venerarii celor doua zeite din Attica: Athena si Poseidon – Erechtheus. In partea de sud a templului se afla faimoasele Cariatide, care sunt niste coloane in forma de zeita, anume parca asezate sa pazeasca "Marea lui Poseidon". Inlocuite cu copii fidele, "Cariatidele", doar doua dintre ele se gasesc in muzeul aflat tot aici pe colina. In acest muzeu mai gasiti, pe langa statui si bucati de marmura ce apartineau templelor de odinioara, daramate de persi in anul 480 i.Hr. si cateva capodopere datorate lui Fidias si elevilor sai, lucrari descoperite printre ruinele Parthenonului si Erechtheionului. De asemeni muzeul mai pastreaza si balustradele templului Athenei Nike. Inainte de a vedea Partenonul turistii trec prin Propilee, poarta de intrare a Acropolei, monument care anunta parca viitoarele minuni arhitectonice.
Un alt abiectiv pe care il gasim aici, pe Acropole este teatrul lui Dionisos. Aceasta potcoava de marmura incanta privirile vizitatorilor chiar de la primi pasi pe care ii facem pe Acropole. Acest amfiteatru este functional de aproape 3000 de ani pana in present. Aici se tin concerte si piese de teatru.
De aici, de pe Acropole poti vedea toata splendoarea Atenei. Atena este nespus de frumoasa privita de aici de sus. Este minunat sa iti rotesti privirea de jur imprejur si sa nu te mai saturi de ceea ce vezi! Celelalte patru obiective pentru un top al vizitelor le gasiti  cu un click aici!

Ansamblul arheologic din Tarragona,Catalunia,Spania

de Marian Lisu

De vei căuta gloria și decăderea Eternei, aici e locul ideal să simți cu adevărat ce a însemnat puterea imperială, în cel mai bine păstrat oraș ce ilustrează perfect nu doar arhitectura militară, ci și planificarea urbană. Undeva lângă țărmul scăldat de Mediterană, dar pe pământ iberic.
Tarragona de acum e un oraș splendid, un mix de culturi într-un amalgam de construcții diferite, dar care lasă privitorului destul cât să înțeleagă ceea ce exista aici încă de acum 2200 de ani.
Doar la umbra înaltelor ziduri defensive, păstrate impecabil timpului în secțiuni complete (dintre care cea mai importantă are circa 850 de metri), ai imaginea completă și complexă a gândirii strategice care a sistematizat aria ce urma să fie acoperită cu mândre edificii. Inginerii antichității și-au dat mâna cu iluștrii constructori lăsând posterității pavăza de piatră cimentată ce urcă hăt... în culmea dealului semeț.
Pentru a documenta trecutul romanic, accesăm locurile unde se păstrează vestigiile ce pomenesc numele celor mai însemnate personalități ce au trecut pe-aici, dar și locurile în care somnul de veci al celor înhumați fusese tulburat vremelnic de munca neobosită a arheologilor și antropologilor, scormonitori după cât mai multe detalii care să pună în lumină grandoarea.
Muzeele te poartă în urmă cu mai bine de două milenii, când inscripțiile îi pomenesc pe celebrii frați-generali Scipio (din care mai cunoscut e Publius „Africanul”, care-l învinge pe Hanibal în bătălia de pe câmpia Zama), pe Cezarul Iulius, pe Pompei, dar cel mai celebru e chiar Augustus.
Căci atât de mult l-au îndrăgit supușii pe Octavian încât i-au ridicat primul templu din Imperiu, chiar sus coama dealului din centrul orașului. Acolo unde acum se află măreața Catedrala Santa Tecla, cea începută acum vreo nouă veacuri în stil romanic, dar terminată gotic, chiar peste marele Templu al lui Augustus. La câțiva pași stau martori muți coloanele romane, ce susțineau arcadele acoperișurilor dinspre îngustele străduțe din piatră, ramificate ca un sistem sangvin și o fac plecând de aici – ca inimă a vechiului oraș roman.
Numele dat inițial de Tarraco este înlocuit de Iulius Cezar sub denumirea Colonia Iulia Urbs Triumphalis Tarraco, drept capitală a provinciei Hispania Citerior.
Pe Via Augusta mergem agale să găsim Muzeul Arheologic, undeva în zona de promenadă, chiar pe malul mării. Înăuntru aflăm cum s-au făcut descoperirile, ce au dezvăluit artefactele și multele vestigii puse fain în valoare în vitrinele interactive. Ne este prezentată și zeița protectoare a gladiatorilor ce căutau glorie în luptele sângeroase din Circul Roman, edificiu pe care îl descoperim ceva mai sus, la scurtă distanță.
Bolțile ce susțineau tribune în aliniament mai sunt și acum în picioare, strașnic protejați de structura metalică. Ele oferă privitorilor posibilitatea de a accesa facil mega structura, în părțile laterale fiind depozitate resturile de coloane.
La doi pași e vasta Plaza del Rey, de unde se poate intra în măruntaiele complexului palatului, spre cea mai înaltă structură – Turnul Pretorienilor (El Pretori). Forumul e realizarea împăratului Vespasian și avea rol multiplu (sală de consiliu, trezorerie, templu, sală de audiențe).
Avantajul urcării în înalt este că de aici ai cea mai completă imagine a orașului spre Balconul Mediteranei, cu vederi fabuloase peste drumul de ape, înspre capitala Imperiului.
Amfiteatrul care se vede pe linia plajei avea o capacitate de circa 15.000 de locuri și este bine conservat, iar noaptea pus în evidență de o lumină galbenă ce-l inundă spectaculos.
Cunoașterea Necropolei paleo-creștină, cea de secol III, ne dezvăluie perspectivele îmbrățișării aici a noii religii impuse în Imperiu, căci avem inclusiv ruinele unui prime biserici. Muzeul de aici are și el un rol important, având expuse statui, basoreliefuri, sarcofage și pietre funerare cu inscripții latine, ce au reprezentat izvor de cunoaștere a vieții din Hispania.
Pentru o imagine completă a peisajului romanității din Tarraco se pot vizita și Apeductul Les Ferreres (pe care localnicii l-au botezat diabolic Pont del Diable), Arc de Bera (pe sub care trecea triumfal trupele „pacificatoare”), cât și ruinele bine scoase la lumină ale unei foste vile romane, iar ca monument funerar, Turnul Los Escipiones (al lui Scipio). Rămasă conservată este și vechea carieră romană Medol, unde se pot vedea blocurile tăiate rămase neridicate.

 

luni, 27 februarie 2023

Castelul Santa Barbara din Alicante

de Ioan Laslo

Castelul Santa Barbara domina, de pe Muntele Benacantil, orasul Alicante. Cei peste 150 m deasupra nivelului marii il fac vizibil din orice parte a orasului. Desigur, constituie astfel si principalul punct de panorama asupra acestui superb oras. Accesul este foarte facil, cu ajutorul unui lift, sau, foarte spectaculos, pentru cei cu picioare sanatoase. Exista insa sosea si o asfaltata care duce pana la intrarea in cetate. O alta varianta este prin cartierul Santa Cruz. Pe aceasta am ales-o eu si nu am regretat, casele de vacanta de aici fiind cu adevarat spectaculoase. Cartierul isi are originea inca din secolul al XI-lea...
Astazi, se pot identifica trei nivele ale cetatii care se pare ca isi are originile din perioada stapanirii maure. Partea superioara, dominata de Torre del Homenaje, este locul care ii atrage pe toti turistii. Simti de acolo efectiv lumea la picioarele tale (orasul, in acest caz!), iar panorama asupra portului, Plajei Postiguet si orasului este splendida. Aici au fost pastrate si cateva parti din cladirile maure, bastionul englezesc si Casa Guvernatorului, care astazi gazduieste o reusita expozitie de ceramica locala (gasiti imagini la finalul filmarii!).
Nivelul de mijloc gazduieste partea cladita de spanioli. Sala Armelor, Sala Filip al II-lea, Corpul de Garda sau Bastionul Reginei atrag privirile atente ale turistilor. Tot aici se fac rezervari pentru experiente gastronomice traditionale. Pana la urma, fericirea trece (si) prin stomac!
Nivelul de jos este de fapt o parcare. Tot aici intalnim si monumentul unui eru local, Felix Berenguer.
Se pare ca numele actual al cetatii provine de la ziua in care Alfonso al X-lea a cucerit fortificatia de la mauri. Era 4 decembrie 1248, adica fix de Santa Barbara. De altfel aceasta este si patroana spirituala a orasului, alaturi de San Nicolas (catedrala inchinata acestuia se afla si ea foarte aproape, in zona centrala a orasului!). Fireste, cetatea a fost de multe ori reconstruita si in repetate randuri asediata. Cel mai cunoscut asediu, care a dus si la distrugerea unei mari parti din ea l-am descris in filmarea care urmeaza.

sâmbătă, 25 februarie 2023

Cefalu - imaginea de altdata a Siciliei

 

de Diana Stoica

Daca Taormina este perla Siciliei, Cefalu este esenta insulei. Intalnim traditii si obiceiuri din vremurile de aur ale insulei. Este un oras vechi, dateaza din perioada feniciana, cand a fost numit Ras Melkart (promontoriul lui Hercule, 396 I .Hr). Trece apoi in mainile grecilor sub dominatia lui Dionysios I (Dionisio) si apoi Agathokles (Agatocle), timp in care a purtat numele de Kephaloidion . In timpul dominatiei romane (254 I Hr) s-a numit Cephaloedium. Nu numai fenicieni, greci sau romani au stapanit orasul, ci si bizantini, arabi si normanzi. Toate aceste popoare au lasat in urma marturii ale existentei lor, care sunt intalnite la tot pasul, chiar si in zilele noastre. Ziduri de aparare, cladiri in stil arab, pavajul, sistemul de aparare al orasului etc. Ca in mai toate orasele din Italia, Cefalu a trecut in mainile familiilor nobiliare, pe la jumatatea sec.  al XV-lea.
Pe drumul catre centrul vechi se simte parfumul marii, ne insotesc piscinele naturale, roca ce apara orasul vechi si o multime de smochini si pini mediteraneeni. Pe masura ce intram in oras, casele si strazile de influenta araba ne acapareaza privirea. Daca aveti ocazia de a ajunge in jurul orei 10 dimineata, veti vedea ceva extraordinar. In fiecare dimineata, la aceeasi ora, un domn conduce o masina cu remorca plina de fructe si legume. Striga in dialect sicilian pentru a informa locuitorii ca a ajuns. Cei mai in varsta ies la balcon , coboara un cosulet pentru ca domnul sa il umple cu fructe si legume, apoi cu ajutorul aceluiasi cosulet, ii trimit banii.
Peisajul centrului vechi este desprins din povesti. Datorita aspectului sau si pentru faptul ca este foarte bine conservat, in 2022, a fost platou de filmare pentru ,,I leoni di Sicilia’’. La tot pasul sunt magazine artizanale pline cu ceramic, bijuterii, broderii, esente naturale (din flori de lamai si portocali). 
Comoara orasului este Catedrala, inchinata Sfintei Fecioare Maria. Constructia reprezinta un amalgam de stiluri, o imbinare armonioasa ce pleaca din perioada normanda (atunci cand Roger al II–lea, a pus prima piatra de temelie in anul 1131), continuand cu turnurile de influenta romana, portalul de sec. XV sau vitraliile abstracte de sec XVI. Altarul este realizat din ordinul lui Roger al II –lea. Este alcatuit din mozaic bizantin cu foita de aur incastrat in vetru pentru a putea fi conservat pe parcursul trecerii timpului. Acesta il reprezinta pe Isus Hristos Pantocrator (Atotstapanitor). Este infatisat purtand o mantie de culoare rosie ce simbolizeaza latura Sa umana si peste, una de culoare albastra ce semnifica latura divina. Tine bratele deschise, ceea ce inseamna ca suntem cu totii bine primiti in casa Sa. Distanta dintre cele 2 brate are nu mai mult si nu mai putin de 10 m. Ochii par ca ne privesc oriunde ne-am indrepta in catedrala. Este o tehnica a picturii in 3d (desigur, la vremea aceea, nu se numea asa). Se pare ca tehnica a aparut in sec XIV, cand artistul Filippo Brunelleschi a introdus conceptul de perspectiva liniara. Acesta presupune sa picteze in idea in care tot ce se afla in imagine se strange intr-un singur punct. Mozaicul fusese realizat in sec XII, inaintea lui Brunelleschi, de maestri in arta mozaicului adusi de la Constantinopol.
Piazza Duomo este minunata datorita arhitecturii, singurul element ce nu se potriveste cu restul atmosferei este Primaria (realizata in stil Mussolini). Aici predomina miros de zahar si vanilie, asta pentru ca de jur imprejur se afla cofetarii artizanale, care mai de care mai imbietoare.
Daca ajungeti in Cefalu, Lavatoio, locul unde femeile spalau rufele in perioada medievala este de neratat. Realizat din bazalt, reprezinta o oaza de liniste, un loc umbrit si racoros din Cefalu. Sunt numai 7 locuri unde se puteau spala rufele, asa ca femeile trebuiau sa se inteleaga asupra zilei si orei la care aveau sa vina sa spele, avand in vedere ca nu era loc pentru toata lumea. Aici curge Cefalino, ce mai rece, cel mai iute si mai pur rau.
Fiind un oras cetate, zidurile de aparare se pot admira si astazi, existau patru porti de acces in oras. Cea mai cunoscuta este Porta Pescara (Poarta pescarilor). Este si cea mai frumoasa, privelistea iti taie respiratia. Marea se uneste cu cerul, intr-un albastru infinit, un tablou pe care il puteti gasi gata pictat pentru a-l lua acasa si pentru a va aduce aminte de Cefalu.