vineri, 14 aprilie 2023

Celebrele PATIO din Cordoba

de Marian Lisu
O suavă adiere împrăștie parfum diafan de flori de portocal. La trei pași în lateral, lămâii își revarsă mirosul proaspăt în nările scormonitoare de noi descoperiri prin largile curți interioare (Patio) ale vechilor conace sau case cochete înghesuite laolaltă pe străduțele șerpuinde ale vechiului cartier, La Juderia.
Cum să nu pui plusvaloare instantaneelor surprinse împrejurul Mezquitei, în special pe Calleja de las Flores!? Ori pe lângă marile biserici medievale, unde localnicii pioși împodobeau curțile pentru primirea oaspeților de soi, veniți în special în perioadele sărbătorilor care pun accent pe prezența florilor, pentru a crea arhitectura vegetală!?
Prin climatul specific, Andalucia avea perioade lungi cu temperaturi ridicate, populațiile de aici fiind oarecum obligate să-si ridice locuințe în jurul unei fântâni centrale (nu dintre cele forate, ci unele ce aveau apă prin acumulare). De aici apariția unor terase generoase, unde se putea sta la umbra pereților laterali în zilele toride.
Dacă la începutul existenței lor erau construite ca edificii cu destinație precisă (palate, conace, mănăstiri), casele normal gândite pentru traiul uzual vor deveni micul colț de Rai pe care cei care leneveau prelung în zona umbroasă le transformă în grădini în miniatură. Plante cățărătoare ce copiază relieful structurilor, ghivece meșteșugite atârnate în fel și chip, vase decorative ce susțin plante colosale sau simple jardiniere menite să poarte specii diferite, multicolore. Totul este într-o mare de alb dat de varul pereților interiori, care erau de la începuturi gândiți a fi cadrul ideal de a valorifica aranjamentele de orice fel, asemenea ecranului cinematografic ce susține claritatea peliculei. Plante decorative, colorate în tot spectrul paradisiac, laolaltă trandafiri și iasomie, crizanteme și mușcate curgătoare, poziționate tocmai să pună în valoare spațiul, indiferent de dimensiune.
În centrul teraselor stau mândre fântâni arteziene, unele menite să răcorească aerul în zilele toride, altele doar să potolească setea celor ce le trec pragul, spre admirația aranjamentelor și peisajului general creat cu pricepere și sârguință.
Cu timpul, devine un obicei ce se perpetuează din generații, iar anual (în luna mai) se organizează competiții de frumusețe, unde sunt admiși doar vreo 50 de participanți, unii de pe străduțele înguste, alții din micile piețe publice, restul din cochetele conace.
Pentru a înțelege spiritul amenajării Patios, am ales să parcurgem traseul interior Palacio de Viana, un conac făcut acum șase secole, păstrat impecabil. Nu doar interioarele lui sunt o atracție pentru cei curioși să treacă prin poarta timpului preț de secole de-a rândul, ci am pus accent pe percepția senzorială a grădinilor istorico-artistice (declarate monument național), un mix romanic și maur, în care ulterior sunt adăugate elemente baroce sau romantice. Obiceiul islamic completase cultura romană, adăugase edificiilor plante naturale pentru a crea senzația de răcoare, rezultatul fiind o fuziune culturală unică. Marmura, gresia și mozaicul erau preferate pentru execuția podelelor, etajele având deseori balcoane și spații mari pentru circulația aerului, dormitoarele bucurându-se de prezența baldachinelor. Sunt 12 asemenea spații interioare, niciuna neasemănându-se cu alta. Unele au curți distincte înconjurate de coloane, altele au fântâni, iar altele au arteziene. Aflăm rapid secretul diferențelor care dau unicitate: casele apropiate au fost cumpărate pe rând și integrate într-un întreg, fără a modifica definitiv vechile structuri și concepții arhitecturale.
Amurgul ne zorea oarecum pașii ce nu se lăsau purtați prea repede din zonele vaste, unde obiectivul flămând scurta linia orizontului, dar și detalii mărunte în zona limitrofă. Cum ar fi la piscina de gresie, cu arteziene laterale, unde mirosul crinilor la ora scăpătării era oarecum ireal sau la Patio al Arhivei. Ori la Patio de la Madama, acolo unde arhitectura se completa perfect cu peisajul floral, iar prezența statuilor tematice conferea spațiului de relaxare o senzație de întoarcere în timpurile legendelor cu zei și nimfe. Este astfel un exemplu monumental al curților andaluze, căci la Patio del Pozo, la Patio de los Jardineros și la Patio de la Alberca, care aveau inițial rol de grădini deservite de grădinari, iasomia albastră intră în rezonanță cu roșul mușcatelor ținute în ghivece stilizate. În plus, din loc în loc apar și vestigiile unor civilizații spulberate în colbul istoriei (ale vechilor greci sau romanilor imperiali).
Competițiile pentru amenajările din Patios sunt permanente de pe la începutul de secol XX, pe când în spațiile interioare începuseră să se țină spectacole de muzică și dans, acele cluburi de Flamenco, alt patrimoniu imaterial ce se prezintă călătorilor pasionați de tradiții locale unice.

joi, 13 aprilie 2023

Obiective turistice de vizitat în Durres

 

de Ștefan Daniel
Dürres, este al doilea oras ca marime din Albania, dupa capitala Tirana si este un important port la Marea Adriatica. Este legat de capitala printr-o autostrala, de 37 de km., la jumatatea careia se afla si principalul aeroport al tarii. Orasul este impartit in doua, zona de oras propriu zis si zona de hoteluri, unde este si frumoasa plaja de cativa km. lungime. Orasul este destul de linistit si foarte frumos. Mie mi-a placut foarte mult. Sunt multe de vazut si parerea mea este ca orasul este mai frumos decat Tirana. Zona de statiune este intr-adevar, foarte aglomerata, dar nu si plaja, care este aranjata cu sezlonguri si umbrele. Orasul a fost fondat de grecii antici din Corint si Corfu, sub numele de Epidamnos in secolul al VII-lea i.H. Mai tarziu sub numele de Dyrrachium, a devenit parte integranta a Imperiului Roman si a succesorului sau Imperiul Bizantin.

1. Un obiectiv important din oras este Turnul Venezian. Este principala atractie a orasului, si a facut parte din Castelul Dürres care a fost construit de imparatul bizantin Anastasius I, in secolul III d.H. La acel moment a fost unul dintre cele mai fortificate orase de la Marea Adriatica. Cu toate astea zidurile au fost devastate de un cutremur in anul 1273 si a trebuit sa fie reparate. In perioada de dominare a Republicii Venetia, castelul a fost consolidat cu mai multe turnuri de aparare. In perioada Imperiului Otoman, a fost consolidat si zidul de aparare. Astazi din castel a mai ramas doar unul dintre turnurile venetiene si o parte din ziduri. In interiorul turnului este acum un coffe bar si la etaj o frumoasa terasa. De sus de pe terasa din turn, poti admira in liniste intreg centrul orasului si faleza.


2. Pentru ca Durres este unul dintre cele mai vechi orase din Albania si a fost un oras de pe vremea Imperiului Roman, avem aici si un Amfiteatru Roman. Amfiteatrul este construit in secolul al II-lea d.H., in timpul domniei imparatului roman Traian. Acum este asezat in centru orasului si este doar jumatate din el scos de sub pamant. Amfiteatrul este unul dintre cele mai mari din Peninsula Balcanica. El poate gazdui pana la 20.000 de spectatori si este singurul din Albania. A gazduit spectacole pana in secolul al IV-lea d.H. si probabil a fost deteriorat de cutremurul din 345/346. Amfiteatrul are o forma eliptica, cu axele de 132.4 metri si 113.2 metri. Arena are o dimensiune de 61.4 metri / 42.2 metri si este inalta de 20 de metri. Candideaza acum pentru includerea in Patrimoniul Unuversal UNESCO.


3. De la Turnul Venetian, incepe orasul vechi. Un bulevard lung, flancat de palmieri inalti de o parte si de alta, ne duce direct in centrul vechi, pietonal unde avem si Marea Moschee. Moscheea este cea mai mare din Dürres. Este asezata pe un mic deal aflat in piata centrala a orasului. De pe terasa ei se poate vedea toata piata, unde oamenii stau in fiecare seara pe bancute, de vorba sau la o partida de table. De jur imprejurul pietei sunt mai multe terase la care poti savura un ceai sau o cafea turceasca. Pe locul moscheei de astazi, a fost o cladire veche otomana. Moscheea a fost ridicata cu ajutorul financiar din partea lui Ymer Lushkaj, in timpul domniei regelui Ahmet Zogu. Constructia a inceput in anul 1931 si a fost terminata in anul 1938, 39 sau 1940 dupa unele descrieri. La acel moment era cea mai mare moschee din Albania. In anul 1967, o data cu interdictia religiei in Albania, moscheea a fost inchisa, a fost scos minaretul si a fost transformata in centru de cultura pentru tineri. In anul 1979 cladirea a fost deteriorata de un cutremur. In 1993 a fost redeschisa cu ajutorul Organizatiei Islamice. Cladirea a fost renovata in 2003 si 2013.

4. Daca ajungeti in Durres trebuie sa faceti o plimbare si pe faleza orasului. Este un frumos loc de promenada, unde gasiti si cateva restaurante unde puteti manca sau puteti bea o bere rece, la terasele ce dau spre mare. Faleza da intr-un frumos parc de distractii pentru copii, unde va puteti distra sau puteti cumpara o nemaipomenita inchetata italieneasca. Pe faleza sunt si cateva statui cu care va puteti face niste poze frumoase.


5. Dar venind in Dürres trebuie sa dati o fuga si pana pe frumosa plaja cu nisip, ca sa faceti o baie in Marea Adriatica. Plaja este foarte frumoasa si este amenajata de la un capat la altul cu sezlonguri si umbrelute. Costul a doua sezlonguri si o umbrela este de doar 2.5 euro si in acesti bani aveti asigurata si toaleta la terasele de pa faleza si internet free. De la un capat la altul pe cei cativa km. aveti foarte multe terase si magazine de unde puteti cumpara, in special dulciuri sau bere sau unde puteti manca orice din bucataria internationala. Nisipul este fin si marea este foarte curata si pentru a ajunge sa poti inota, trebuie sa mergi foarte mult prin apa. Este asadar un loc nemaipomenit pentru familiile cu copii. Avem si doua diguri lungi, la cateva sute de metri distanta unul de altul, in capatul carora sunt doua baruri foarte frumoase.

miercuri, 12 aprilie 2023

Gradinile Generalife din Granada

de Marian Lisu

Deși ne aflăm tot într-un palat regal denumirea locului derivă din frumusețea grădinilor adiacente – termanul arab ,,Jannat al-Arif” se referea la cea mai frumoasă dintre grădini ( a artiștilor / gnosticilor).
Protectorul artelor frumoase – Ismail I de Granada, din dinastia Nasrid, realizează lângă marele palat-fortăreață o zonă de relaxare, unde califii vor urma să-și dezmierde consoartele, multe la număr.
Perioadele călduroase obligau arhitecții medievali să gândească spații largi și aerisite, indiferent de zona creațiilor – apare astfel oaza de liniște de pe colina Cerro del Sol.
După ce traversăm marea alee de piatră ce duce spre podul de peste râul aproape secat accesăm un palat cochet, cu multe spații interioare vivace. Sus, după multe trepte din piatră, ne scăldam privirea spre cartierele megieșe, casele albe ale Albacin-ului făcând senzație olfactivă, ca dealtfel și zona marelui zid de piatră ce stă aici pavăză de secole bune.
E Terasa Șanțului de Irigare, de sub coloanele căreia ni se perindă modelele islamice ale cerurilor paradisiace. Coridorul mărginit de coloane și bolți e o veritabilă zonă de belvedere.
În spate e Patio de la Acequia, care ne ajută cu imaginea de ansamblu asupra grădinilor Generalife. Bazinul de piatră împodebit cu florile primăverii andaluze e strabatut de arteziene multe, dar calme. Tufele de mirt se combină cu portocali sau chiparoși, iar trandafirii proaspăt tăiați te invită practic la o revenire în sezonul estival, pentru o imagine completă.
Deși curtea regală a suferit transformări succesive, în special în zona băilor tradiționale, monumentalul sistem de aducțiune și dispersie se păstrează original, dovadă a înaltei tehnologii a vremurilor apuse.
Cea mai frumoasă imagine e însă în Curtea Chiparosului Sultanei, loc de legendă dramatică – aleasa lui Boabdil făcea aici ochi dulci unui frumos cavaler, din nobila casă a familiei Abancerais. Îmbrățișările suave au dus nu la o legătură vie, căci răzbunarea sultanului fu peste măsură de crudă – sub cuțitele încovoiate ale gărzilor vor fi tăiate capetele întregului trib din care făcea parte voinicul, drept exemplu pentru cei care vor mai încerca doar să gândească adulterul.
Patio del Cipres de la Sultana păstrează vechea fântână de piatră, iar bazinele au parcă oglindite în apa curată lacrimile sultanei căreaia i se frânseseră visurile unei iubiri secrete.
Tot din înalt se văd și resturile Palatelor Dar al-Arusa și Alixares, ce se aflau pe malurile opuse –unul spre râul Darro și celălat spre Genil.
Elementul omniprezent - apa proaspătă de munte, captată din muntele vecin și transportată prin tubulatură de teracotă, ce se subțiază la scurgeri pentru a asigura presiuni suficiente nivelelor artezienelor. Nu doar o vezi ci o și auzi și simți la atingere – o scară de apă (cu balustrade amenajate astfel încât să devină două izvoare gemene) sau fântâni care se ating gingaș în jocuri de apă asemenea unor bolți răcoroase.
Plantele decorative sunt alese astfel încât să incadreze impecabil peisajul , stricat oarecum de ceva corpuri apărute ulterior. Gardul viu, care formează adevărate labirinturi, este întrteținut și acum, ca și atunci, impecabil.
În preajma micilor iazuri nu sunt doar grădini decorative, parfumul florilor ne mângîia nările la orice adiere – ci multe sole cu legume specifice zonei, ce susțineau în trecut nevoile bucătăriilor regale.

luni, 10 aprilie 2023

The Hospital de la Santa Creu i Sant Pau Barcelona, Spain

de Marian Lisu

Precum sper să vă fi fascinat cu creațiile copleșitor de frumoase ale maestrului arhitect „Don Lluís” (Domenech i Montaner), vă supun interesului o nouă pleiadă de bijuterii făcute din fier forjat, cărămidă, mozaic, ceramică sau vitralii, măiestru asamblate pentru a crea impresia unui complex ideal.
Când am pus cap-compas pe marea hartă barceloneză nu gândeam cum ne-ar putea impresiona un spital, care să îmbine artele aplicate la un nivel neînchipuit în veac. Nu se are în vedere la realizarea proiectului doar la clădiri cu scop medical, ci la un întreg ce urma să oblojească pe lângă trupul afectat și sufletul celor în suferință: grădini cu arbori decorativi sau fructiferi (exotici), menite să bucure ochiul și să oxigeneze aerul. Anexe colorate și fistichii ce aveau în sarcină relaxarea după tratamentele delicate, unități decorate cu sfinții protectori sau denumirea pavilioanelor cu asemenea nume, menite să ducă pacienții mai aproape de starea de protecție sau iertare.
Când ajungi din bulevardul ce ține în capătul sudic celebra Sagrada (opera lui Gaudi, contemporan lui Montaner), te întâmpină o fațadă colosală – e Pavilionul Administrativ al Spitalul Sfintei Crucii și Sfântul Pavel – un palat modernist cu două alveole masive (care să inspire Sfânta Treime, căci mai tot ce vom găsi în perimetru are valoare simbolistică, preponderent religioasă).
Cel ce finanțase mega proiectul de început de secol XX era bancherul Pau Gil, care avusese dorință testamentară expresă în a se alătura numelui vechiului Spital al Sfintei Cruci și numele sfântului sub care nume fusese botezat.
Noul centru de sănătate urma să aducă aici pe cei mai importanți medici ai regiunii, care îți vor desăvârși tratamentele medicale prin dezvoltarea de tehnici inovatoare, ducând rapid medicina la un nivel superior (în special inovații în domeniul neuropsihiatric), dar atent asistați de măicuțele ce se dedicaseră întrutotul ajutării celor suferinzi.
Multele pavilioane gândite în stil Art Nouveau nu pot fi desăvârșite de marele arhitect, căci moartea luase tribut vremelnic, singura alinare în lumea de apoi fiind faptul că munca îi va fi continuată de fiul său Pere Domenech i Roura. Acesta va construi în stil modernist catalan și următoarele edificii, dar în stil oarecum diferit față de cele din partea din față a complexului.
Frumusețea arhitecturală ne uimește în special în zona uimitoare Pavilionului Administrativ, cu sălile lui voluminoase, luminoase din belșug, cu linii frânte sau dinamice și cu decorațiuni ce amintesc de perioada maură. Scara monumentală ne duce într-o atmosferă de poveste, treptelor albe fiindu-le uitat repede numărul căci ochiul însetat de frumos fixează cu nesaț tavane de o splendoare desăvârșită.
Din holurile colorate de lumina filtrată prin mari vitralii pașii ne sunt purtați spre aula unde se țin prelegeri, dar în special în sala deciziilor, unde te simți mai degrabă ca într-o galerie de Bell’Arte. Din tavane îți zâmbesc forme geometrice atent alese. Lateralele sunt ofertante prin pictură și sculptură în marmură dură, iar peisajul exterior este cel care conferă obiectivului fotografic panoramice ale edificiilor interioare pe o rază de circa un kilometru.
De aici se poate constata lejer de ce complexul este considerat cel mai mare în stil Art Nouveau la nivel mondial, deși nu poți percepe de la înălțimi ce se află în măruntaiele ce se întrezăresc printre alveolele amplasate în fața crucii din piatră din centrul platoului. Deasupra tronează un ceas maiestuos, amplasat astfel încât cei care doreau să știe ora la care aveau programări să poată fi găsită rapid.
Nu e chiar un labirint, deși aceasta este impresia inițială. Culoarele largi subterane, luminate excepțional de luminatoare gândite să disperseze generos lumina naturală, conduceau rapid echipele medicale spre blocul operator, saloanele pacienților sau pentru accesul facil al personalului auxiliar ce aveau ca atribuții să curețe, să pregătească hrana sau să pregătească instrumentarul sau medicația.
Pavilionul Sant Rafael și Pavilionul Sant Jordi oferă celor ce le trec pragurile o imagine destul de laborioasă referitoare la modul în care se desfășurau activitățile în perimetrul spitalicesc. Am parcurs rapid inventarul aparaturii de specialitate cu care se lucra acum un secol, am cunoscut metodele inovatoare ce au dat omenirii speranțe pentru tratamente cu rezultate favorabile, ne-am făcut o idee despre ce presupunea tratamentul unui suferind și grija pe care cei care au dus la îndeplinire sarcina construirii unui spital nemaivăzut și-au dus planul spre culmile succesului.
Și peste toate, ne-a bucurat peste măsură frumusețile nebănuite într-un tărâm care nu atrage prin destinație, ci prin arhitectura desăvârșită, culoare și atmosfera pe care o conferă împletirea elementului natural, perfect integrat peisajului general.

 

sâmbătă, 8 aprilie 2023

Centrul Atenei nu este doar Acropolis!

de Daniel Stefan

Atena, orasul zeilor, orasul zeitei razboinice, Athena, abunda de obiective turistice de neratat, chiar daca nu stati in oras mai mult de o zi, doua. Este foarte greu de facut un top al obiectivelor turistice, deoarece sunt foarte multe, dar eu am incecat sa gasesc 5 obiective si va recomand sa nu le ocoliti, chiar daca mergeti in Atena doar pentru un city break.
1. Despre Dealul Acropole am scris aici , dar topul are si alte tentatii asupra carora vreau sa ma opresc acum!
2. Al doilea obiectiv de vazut in Atena, dupa parerea mea, este Parcul Central. Aflat la doar cateva sute de metri de Acropole, parcul, un fel de Herastrau de pe la noi, adaposteste foarte multe specii de plante tropicale si animale. O data ce ati intrat in parc, va deconectati automat de toata forfota Atenei si datorita multitudinii de plante de aici, scapati si de caldura infernala ce cuprinde orasul, mai ales in lunile de vara. Mie mi-a placut extraordinar de mult acest parc, datorita, asa cum va spuneam, multitudinii de plante, cum ar fi, palmierii, leandrii, trandafirii si extraordinar de frumoaselor fantani arteziene, amenajate din loc in loc. Mai puteti vedea aici si multe animalute de toate felurile.
3. Pe locul trei in acest top este Parlamentul Greciei. Odata ajunsi in centrul Atenei in Piata Sintagma ne apare in fata, impunatoare, cladirea Parlamentului Grec. Aici pe langa impunatoarea cladire, putem admira de doua ori pe zi, o data la pranz si o data seara, cum se schimba garda. Spectacolul care dureaza o ora este splendid si reda un ritual aproape la fel ca cel de la Palatul Buckingam din Londra. Aici spre deosebire de soldatii londonezi, atenienii sunt imbracati cu niste costume populare originare din insula Creta, avand in picioare un fel de opinci cu un ciucure mare in varf. Cu soldatii puteti face poze, dar nu aveti voie sa ii atingeti.
4. Pe locul patru in top este frumosul cartier de la poalele Acropolelui, Cartierul Plaka. O data ce am coborat de pe colina Acropolelui intram in cartierul Plaka. Aici sunt o sumedenie de taverne (terase) unde se poate manca foarte bine, de la vestita bucatarie greceasca cu nelipsita salata de tzatziki, musaca de cartofi sau vestitele fructe de mare, pana la bucataria europeana. In zecile de magazine din acest cartier gasiti aproape orice va trece prin cap, de la suveniruri de 0.50 euro pana la cele de sute de euro care pot fi coloane, statui sau fantani arteziene. Datorita numarului mare de manastiri si biserici ortodoxe gasiti aici foarte multe icoane si obiecte religioase unele facute chiar in manastirile din Grecia.
5. Pe locul cinci in top se afla stadionul pe care s-au tinut pentru prima oara in istorie Jocurile Olimpice Moderne. Nu foarte departe de centrul Athenei puteti vedea Stadionul Olimpic, unde s-au tinut in anul 1896 primele intreceri olimpice moderne, inaugurate de francezul Piere de Coubertin. Acesta este un stadion impunator, construit in intregime din marmura. Stadionul este intact si acum dupa 127 de ani de la inaugurare.