Victoria & Albert este ,,must see” pentru toti iubitorii artelor, sub toate tipurile de manifestare. Este imens, poți parcurge fără să realizezi distanțe de ordinul kilometrilor, deținând peste 2,3 milioane exponate, pentru toate gusturile si toate varstele. Regina Victoria dispusese edificarea unui imens complex în stil Victorian, la finele secolului al XIX-lea, pentru spații expoziționale, dar acesta devine cu timpul spațiu al cunoașterii și creativității. Sunt atât de mulți artiști care lucrează după modelele expuse încât sunt situații când trebuie să te strecori de-a dreptul, atmosfera de lucru fiind asigurată de numele mari etalate, dar și de clonele perfecte, ridicate în mulaj după originale. Marele avantaj al copiilor e scara 1 la 1, iar partea interesanta este ca se
Columna lui Traian este prezentată în 3 secțiuni și curioșii pot vedea toate scenele de la câțiva metri, nu de la distanță, ca în Eterna. Detalii excelente ni se perindă privirii – Ușile Paradisului – porțile aurite ale Baptisperiului din fața Domului din Florența, Portico de la Gloria – intrarea monumentală în Catedrala Santiago de Compostela, Amvonul, cel meșteșugit cioplit în marmură, aflat în mijlocul Catedralei din Pisa, în care maestrul Pisaro dăltuise scene preluate din Judecata de Apoi. Frumosul David, îl regăsim multiplicat aici în trei versiuni, cea consacrată e a lui Michelangelo, dar sunt și variantele filtrate prin mințile creative ale maeștrilor Verroccio și Donatello. Sus, atârnat în înalt, e tabloul preluat din fresca minunată a lui Rafael cu ,,Școala din Atena”, cu Platon și Aristotel dezbătând în mijlocul tinerilor învățăcei.
Opere clasice în stil romanic, gotic sau renascentist stau atât de aproape încât senzația te copleșește de-a dreptul.
Camerele regale sunt reinstalate conform planurilor originale, ca și armuri sau hainele princiare ale unora din dinastiile Tudor-ilor sau Stuart-ilor. Și ca să fiu plăcut la dame, vă las și mostre de frumos, prin moda veritabilă, căci sunt expuse modele clasice, unele purtate de vedete ori starlete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu