sâmbătă, 12 noiembrie 2022

Ordinul lui Cristos si castelul din Tomar


 de Ioan Laslo

    Zi senina de toamna in momentul in care, dupa un drum de vreo 100 de kilometri cu autocarul am ajuns la Tomar. Eram nerabdator sa vad locatia in care vechii templieri (deveniti dupa desfiintarea Ordinului, la 1312, Cavalerii lui Cristos) si-au desfasurat activitatea. Iar nerabdarea s-a dovedit a fi pe deplin justificata. Chiar daca, din ratiuni de poandemie, cateva sali au fost inchise pentru public(ma refer aici la vechile chilii, la dormitoare, vizita s-a dovedit a fi una fascinanta. Nu e de mirare ca obiectivul este inscris in Patrimoniul Unesco inca din 1983.
    Toate cele 16 curti interioare au o particularitate. Incepand cu Curtea Cimitirului, apoi cu Curtea Mare si toate celelalte, ai senzatia ca te intorci in timp,iar cavaleri cu manta alba pe care este brodata crucea rosie a templierilor, sau cea neagra a ordinului care i-a urmat te insotesc aievea. Ajungi apoi la celebra fereastra capitulara, bijuterie a stilului manuelin si ai senzatia ca, de alaturi, Marele Maestru dechide fereastra pentru a o admira. Este probabil cel mai inaltator loc din castel.
    Convento de Cristo, cum ii spun localnicii castelului-manastire merita o vizita atenta. Cei 6 euro de la intrare sunt insignifianti, pentru ca iti permit sa patrunzi intr-o lume paralela parca. Uiti de pandemie, de grijile zilnice si te teleportezi intr-o alta epoca, care avea alte reguli si care a putut lasa posteritatii asemenea frumuseti arhitecturale. Iar daca ai ocazia sa ai cu tine si un ghid de turism de exceptie, cum este d-na Corina Stancu , cea care ne-a spus si povestea locurilor, satisfactia este garantata. Am sa va las in compania unor fotografii care sper sa fie sugestive!   
 

4 comentarii:

  1. Am fost in aceasta excursie cu ghid doamna Corina acum cativa ani,in luna aprilie cand portocalii amari din curtea acestei manastiri aveau fructe si flori.Un obiectiv spectaculos care-ti ramane in suflet.De altfel Potugalia e o tara spectaculoasa!Vizitati!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact ce spuneam si eu domnule(doamna) necunoscut(a)! Colega mea este un izvor de informatii si da plus valoare oricarei vizite in Portugalia!

      Ștergere