de Valentin Oanta
Bisericile de lemn construite în sudul Poloniei în regiunea cunoscutã sub numele de Polonia Micã reprezintã exemple remarcabile ale tradiţiilor medievale. Au fost concepute folosind tehnica aşezãrii orizontale a buştenilor, comunã în estul Europei încã din Evul Mediu. Stilul îşi are originea la sfârşitul sec. XVI şi a început cu ornamente gotice şi detalii policrome. Forma bisericilor este profund influenţatã de prezenţa greco-catolicã şi ortodoxã în regiune. Unele afişazã planuri de cruci greceşti si cupole tip ceapã, iar cele mai interesante biserici din lemn combinã aceste caracteristici cu forme romane cu nave alungite şi clopotniţe. Aceste lãcaşuri de cult sunt efectiv muzee în aer liber, precum cea vizitatã de mine, la Powroznik lângã cocheta staţiune montanã Nowy Sacz. Aici, preotul paroh îndeplineşte cu har şi misiunea de ghid mãrturisind istoria şi evolutia din vremuri de demult şi pânã azi. La biserica de lemn de lângã Nowy Sacz cel mai uimitor aspect este acela cã nu este folosit niciun element de metal pentru construcţie. Totul este din lemn cu excepţia crucii, paratrãznetului şi stingãtorului de incendii.
Este o zonã de munte foarte frumoasã şi deosebit de interesantã, nu prea departe de România. Vã invit sã o vizitaţi. Nu veţi regreta !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu