Poveste fara sfarsit...

de Mircea Poeana

Nu sunt aproape niciodată singur. Asa e munca mea.

Îmi urmez si imi urmăresc călătorii și încerc să le citesc gândurile.

De pilda, incerc să aflu ce cred ei când privesc icoanele.

Este ca și cum ai încerca să populezi diferite lumi în același timp.

Apoi, dupa aceasta geneza fara de sfarsit, le spun:

“Va rog să urcati în autocar. E timpul să plecăm"

Se duc unul câte unul încă uitându-se la icoane.

Odată, după plecarea tuturor, s-a întâmplat ca un domn să ramana pe o bancă, aproape nemișcat.

Doar ochii lui păreau să

CIPRIAN PORUMBESCU, COMPOZITORUL ADORAT LA BRAȘOV

de Maricela Stupar

 

Personal, pe Ciprian Porumbescu îl consider unul dintre marii compozitori ai lumii și sunt mândră că cea mai frumoasă perioadă din viața lui a trăit-o în orașul  de care mă leagă totul, oraș care i-a oferit tot ce a avut mai bun pentru ca marele compozitor să poată crea și pentru a se împlini ca muzician.

Născut cu numele Ciprian Golembiovski, la data de 14 octombrie 1853, în comuna Şipotele Sucevei, în Bucovina, localitatea Șipotele Sucevei pe atunci situîndu-se în Imperiul Austro-Ungar. A devenit Ciprian Porumbescu în anul 1881, (Galamb traducându-se porumbel în limba maghiară), fiind fiul preotului ortodox Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Klodnitzki, de origine poloneză și a fost al doi-lea copil din nouă al părinților lui.

Din copilărie s-a deosebit de ceilalți copii din sat ca un copil intelligent și deosebit de talentat, însă predispus spre boală dar mereu plin de lumină și de viață. Porumbescu a crescut ascultând muzica dulce și veselă a folclorului românesc, care îl fascinează și se îndrăgostește de muzică. Tatăl, prieten cu unul dintre marii poeți ai neamului - Vasile Alecsandri, i-a cultivat fiului dragostea pentru țara și neamul său românesc. Însuși muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al

De la tramvaiul 41 la cel luxemburghez...

de Cezara Iorga

Anul 2019 a fost un an plin de schimbari - de locatie. Plecasem din orasul meu natal Targu-Mures, catre Bucuresti, catre deschidere de noi orizonturi. Bucurestiul m-a fascinat mereu, dincolo de lucrurile mai putin placute precum renumitul tramvai - linia 41 - o fosila de tramvai care se chinuie din rasputeri (pana si sunetul sinelor ne spune ca nu mai poate deja...) sa mai duca o tura de oameni catre destinatie. De fiecare data cand luam tramvaiul ma asteptam sa cedeze in mijlocul calatoriei, dar el, saracutul, inca mai duce putin, de altfel, ca multi seniori de acasa, care se mai agata de un job la 60+ pentru a-si ocupa timpul intr-un mod folositor. Noi, acasa, nu stim sa ne bucuram de timpul liber. Daca avem mai mult timp liber decat de obicei, deja ne panicam, cautam ceva munca in plus, nu cumva sa ne relaxam, sa respiram, sa ne bucuram de cate un lucru marunt. 

Eh, in 2019 spre final, din motive personale, am luat decizia de a parasi tara, pentru a ma reloca in Luxemburg. Da, eu, cea care mereu am

Viena e o stare!

de Mircea Poeana

Viena e o stare. O traire, o metafizica a finetii.

De la iarba taiata cu migala, pe care se odihnesc tinerii, nu departe de Hofburg, pana la bancile imaculate, unde seniorii isi savureaza pipa cu tutun adiind a continent exotic si amintirile cu mireasma de femeie frumoasa.

Viena zvoneste a valsul pe care il auzi odata cu freamatul frunzelor din Stadtpark, e galbenul Rococo al Schönbrunn-ului Theresian.

E forfota de catifea a cafenelelor, "institutii de socializare", unde savurezi un Einspänner pentru placerea de a vedea si de a fi vazut.

Viena poarta nume austriece, germane, sarbesti, croate, poloneze, turcesti... amintind de patima cuceririlor si a victoriilor cantate in marsuri.

Cum s-o intelegi, daca nu poti patrunde sensul cuvantului "Imperial"?

Cum s-o savurezi daca dincolo de mustatile stufoase ale Kaiser-ului Franz Josef, nu-ti talmacesti intelesurile si celorlalte nume ale sale - Ferenc József, Giuseppe Francisco, Франц Јосиф?...

Cum sa-i patrunzi aerul aristocratic si tainele de

Povestea lui Moise și a Turnurilor Gemene…

de Mircea Poeana

La 11 septembrie 1609, exploratorul și navigatorul englez Henry Hudson a descoperit insula Manhattan care a devenit cea mai dens populată dintre cele cinci cartiere din New York.

La începutul anilor 1960, Minoru Yamasaki, architect de origine japoneza, a construit aici o uimitoare structură - Turnurile Gemene, cu 110 etaje.

În iulie 1991, stăteam în fața World Trade Center și ma simteam ca in Star Trek. Născut și trăit la etajul 9 al unui bloc „baroc-stalinist” mi-am imaginat mulți ani că sunt chiriașul unui “zgârie-nori”.

WTC mi s-a părut o conexiune de neimaginat cu cerul, expresia supremă a dorinței umane de