Bisericile de lemn din sudul Poloniei

 

de Valentin Oanta

    Bisericile de lemn construite în sudul Poloniei în regiunea cunoscutã sub numele de Polonia Micã reprezintã exemple remarcabile ale tradiţiilor medievale. Au fost concepute folosind tehnica aşezãrii orizontale a buştenilor, comunã în estul Europei încã din Evul Mediu. Stilul îşi are originea la sfârşitul sec. XVI şi a început cu ornamente gotice şi detalii policrome. Forma bisericilor este profund influenţatã de prezenţa greco-catolicã şi ortodoxã în regiune. Unele afişazã planuri de cruci greceşti si cupole tip ceapã, iar cele mai interesante biserici din lemn combinã aceste caracteristici cu forme romane cu nave alungite şi clopotniţe. Aceste lãcaşuri de cult sunt efectiv muzee în aer liber, precum cea vizitatã de mine, la Powroznik lângã cocheta staţiune montanã Nowy Sacz. Aici, preotul paroh îndeplineşte cu har şi misiunea de ghid mãrturisind istoria şi evolutia din vremuri de demult şi pânã azi. La biserica de lemn de lângã Nowy Sacz cel mai uimitor aspect este acela cã nu este folosit niciun element de metal pentru construcţie. Totul este din lemn cu excepţia crucii, paratrãznetului şi stingãtorului de incendii.

Este o zonã de munte foarte frumoasã şi deosebit de interesantã, nu prea departe de România. Vã invit sã o vizitaţi. Nu veţi regreta !

Siracusa - oras al arhitecturii, culturii si frumusetii cadrului natural

de Diana Stoica

    Siracusa este orasul  Siciliei peste care timpul trece fara a-i modifica frumusetea. Pare ca, fiecare an care i se adauga aduce un plus de farmec. In perioada sa de aur, a fost cel mai mare oras al lumii antice. Siracusa si mai ales Insula Ortigia ne ofera posibilitatea nu doar de a ne imagina, ci de a trai atmosfera vremurilor de mult apuse prin urme ale istoriei ramase neclintite de-a lungul timpului, urme ce fac parte din viata de zi cu zi a localnicilor. Astfel, Ortigia este locul unde vechiul ofera armonie noului.

    In urma unei plimbari, piano, piano, cum este obiceiul in Italia si mai ales in sud, se pot admira piatetele in stil baroc clasic, neo-baroc si baroc Sicilian. Acest stil architectural predominant a exprimat triumful Bisericii, al statului si al burgheziei. Intalnim stilul maur si strazi medievale ce au culoarea mierii. Neavand suficienta marmura in insula, au folosit calcar. Inundat de razele soarelui acesta ofera culoarea mierii. Totodata, simtim influenta pescarilor , fiind un oras cu iesire la mare, admiram si frumusetea vaselor de croaziera. Este, asadar un oras al contrastelor intre vechi si nou, traditii, modestie si opulenta.

    Este al patrulea oras ca numar de locuitori din Sicilia, fiind parte a Patrimoniul Unesco din 2005. De Siracusa se leaga numele mai multor personalitati istorice cu ar fi : Arhimede, Eschil, Euripide, Platon , Tiranul Dionysios, Caravaggio etc, care fie au vizitat.o, au trait ori s-au nascut acolo. Siracusa a fost fondata in sec VIII i.Hr, odata cu venirea coloniilor corintice, care s-au extins catre actuala insula Ortigia (numele provine din grecescul ortyx = prepelita). A fost cucerita, in 212 i.Hr, de romani, mai tarziu a ajungand sub stapanire bizantina, apoi sub stapanire araba (moment in care a inceput declinul). A reinflorit sub dominatie normanda. Cu toate ca a trecut prin mainile mai multor popoare, ele au pastrat urme ale civilizatiei cucerite , iar astazi stau marturie trecerii timpului. Ca exemplu, avem teatrul grec, amfiteatrul roman, cariera de piatra a paradisului, urechia lui Dionysios (reflecta perioada antica), templul lui Apollo (contruit de greci, mostenit mai apoi de romani, bizantini, arabi si normanzi) , ce prezinta succesiunea popoarelor, Piazza Domului (Primaria, Domul, Palatele nobiliare, Biserica Sfintei Lucia, toate in stil baroc sicilian) si fantana Aretusei (a fost motivul intemeierii orasului de catre greci).

    Pentru un plus de farmec si relaxare recomand sa faceti o plimbare pe mare, unde veti admira grotele, coralii in ritmuri de tarantele siciliene si va veti indragosti de culoarea marii. Sau, de ce nu? sa veniti impreuna cu mine pe programul Aventura siciliana. 

Villa Adriana din Tivoli - in Patrimoniul Mondial UNESCO

de
Reintoarcerea în minunatul Tivoli a fost o binecuvântare deoarece nu uitasem deloc minunea ce o admirasem mai demult aici – Villa d”Este.

Dar acum ne întoarcem cu mult în istoria locului, în Tibur – pe când valea străbătută de Aniene era în același timp spațiul unde împăratul Hadrian ridicase unul dintre cele mai surprinzătoare monumente imperiale – complexul ce se baza pe principiul creației umane integrate într-un peisaj de poveste, cu chiparosi, pini argintii și măslini rodnici.

Împăratul nu ridicase doar o colosală reședință ci gândise locul ca o imensă oază de relaxare: o imensă piscină înconjurată de statui ce trece în revistă aproape toată mitologia, un teatru în stil grecesc, teatru solar, teatru acvatic (nautic) și multe terme.

Ne ostoim setea de frumos spre înnobilarea sufletului și trupului trecând în revistă zona grădinilor, a fântânilor, a băilor calde sau reci, a stadionului și hipodromului, printre marile temple, prin gimnaziu sau basilică.

Casa pretorului, grandioasa sală a filosofilor, vechile depozite sau cele 100 de magazine (camere destinate trocului cu mărfuri din imperiu sau de oriunde) chiar dacă sunt în ruină impresionează privitorul, oferind o imagine completă și complexă asupra edificiilor gândite pe vreo 35 de hectare, lăsând oricui posibilitatea să-si imagineze ce se întâmpla aici acum aproape două milenii (secolul al II-lea).

Ideile puse în practică provin, se pare, din pasiunea împăratului de a călători în zona elenistică și cea egipteană, iar multe dintre creațiile de aici au inspirat ulterior arhitectura datorită proporțiilor, considerate perfecte.

În muzeul de pe culme se păstrează statui marmorate, mozaic și capiteliuri, resturile coloanelor sau bucăți de friză. După abandonarea locului de către autorități s-au produs dese vandalizări, multe dintre operele expuse fiind ,,împrumutate” de proprietăți private din proximitate.

Jos, pe laturile marii piscine sunt alte artefacte, arcadele rămase și statuile păstrate fiind un alt muzeu, în aer liber de această dată.

Cu toate prăduielile Teatrul Maritim rămâne reper – ideea de preamărire a vieții în raport cu sfârșitul, de neevitat în perspectivă.

Continuăm periplul spre masivele structuri, pe lângă Turnul Rocca Bruna, spre Sala Palatului, unde mai sunt și acum mozaicuri originale și coloane ce susțin arcade. Undeva mai în margine e Templul lui Venus, o structură bine conservată, ce pare o clonă a unui templu circular doric al vechilor greci, căci Afrodita Cnidia (zeița reprezentată) e ca cea din Cnidus (Asia Mică), surprinsă ieșind de la îmbăiere.

Complexul rămâne posterității drept cel mai mare edificiu ce a aparținut unui împărat roman, dar și cu cel mai înalt nivel de exprimare al arhitecturii romane.

Catedral de Santiago Bilbao

de Ioan Laslo

 

Principala biserica din Bilbao se afla in centrul lui Castro Viejo si a fost initiata, in stil gotic, la finalul secolului al XIV-lea. Fatada si turnul au fost reconstruite in secolul XIX in stil neogotic, iar dupa inundatiile catastrofale din 1983 (care au afectat tot centrul vechi al orasului) tot edificiul a trebuit sa fie renovat. Interiorul sau este extrem de echilibrat. Capela Principala si Capela Ingerilor(sau a Pelegrinilor cum mai este ea numita) impresioneaza prin elementele gotice inflorite. Desigur, exista numeroase capele laterale: Capela Sf. Ioan Botezatorul, Capela Montserrat, Capela Santa Maria del Carmen etc. Pe mine m-a impresionat sacristia, care are si o expozitie de obiecte bisericersti, si curtea interioara (a fostei manastriri), splendid desenata arhitectural. Ca toate catedralele din zona, si aceasta se afla pe El Camino de Santiago, varianta de coasta a drumului pelerinilor spre Santiago de Compostela.

Biletul de intrare contine si un ghid audio in mai multe limbi, care ofera amanunte semnificative. Dincolo de filmarea facuta ,,cu insotitor,, (fapt care nu mi-a permis un comentariu descriptiv) am adaugat mai jos si cateva fotografii care curg pe muzica traditionala basca.

Orașul Coimbra și povestea frumoasei Ines, regina încoronată după moarte

de Cristian Cealera

Lisabona și Porto nu sunt, nici pe departe, singurele orașe ce merită vizitate în Portugalia. Un turist care își petrece vacanța în țara lusitanilor trebuie să ajungă, măcar și pentru câteva ore, și la Coimbra. Este un oraș superb, aflat pe un deal la poalele căruia curge molcom râul Mondego. Coimbra este o așezare extrem de pitorească, încărcată de istorie. Turiștii pot vizita o universitate înființată în Evul Mediu, muzee, biserici și palate, toate vechi de sute de ani.

Un loc deosebit este Mânăstirea Santa Clara – a Velha, care are o vechime de peste 700 de ani. De acest lăcaș de cult se leagă una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale Portugaliei. Este povestea frumoasei Ines de Castro, „regina încoronată după moarte”!

Pe jumătate catalană, Ines s-a refugiat împreună cu familia ei în Portugalia. A fost domnișoară de onoare a prințesei Constance, soția prințului moștenitor Pedro. Acesta s-a îndrăgostit de frumoasa catalană și au devenit amanți. La moartea prințesei Constance, Pedro și-a anunțat tatăl, (pe regele Afonso IV al Portugaliei), că vrea să o ia de soție pe Ines de Castro. Regele i-a interzis dar chiar și așa, cei doi s-au căsătorit în secret. Speriat că fiul său va deveni prea apropiat de familii catalane, precum de Castro, Afonso IV a exilat-o pe Ines de la curte și a trimis-o la Coimbra, chiar la mânăstirea Santa Clara a Velha. Pedro și Ines au trăit împreună la Coimbra și au avut patru copii.

După câțiva ani de liniște, regele însă a mers și mai departe: a trimis la Coimbra trei ucigași iar aceștia au asasinat-o pe Ines, chiar în fața copiilor ei, în interiorul mânăstirii! Când a aflat, prințul Pedro i-a urmărit, i-a prins și i-a executat, smulgându-le inimile din piepturi. Toate aceste grozăvii s-au întâmplat în anul 1355! După doi ani, regele Afonso a murit iar Pedro a devenit noul conducător al țării. El a declarat că a fost mereu căsătorit cu Ines de Castro și a impus curții să o recunoască pe Ines drept regină a Portugaliei. Povestea spune că i-a exhumat trupul și i-a forțat pe toți să-i sărute mâna. Ines a fost încoronată ca regină apoi a fost lăsată să își ducă somnul de veci. Pedro I a devenit un mare rege al Portugaliei și a domnit timp de 10 ani ca Pedro I cel Just. Nu a uitat-o niciodată pe Ines de Castro, regina inimii sale…