Înălțimile din Peru

 de Paul Drosu

Lantul muntos "CORDILLERA BLANCA", avand in centru muntele HUASCARAN, muntii Anzi, Peru.

O particica doar din fenomenalul zid al muntilor Anzi, "CORDILLERA BLANCA" este un lant muntos tropical (la doar circa 9* latitudine sudica), celebru printre alpinistii lumii, lung de vreo 200 de km de la nord la sud (Fagarasul are vreo 70 km), extrem de dificil, caci, dupa cum se si numeste, este, efectiv, inecat in zapada si gheata, fiind cea mai mare suprafata tropicala de pe planeta acoperita de gheata si una dintre principalele surse de apa ale bazinului amazonian, prin alimentarea fluviului Maranon, care, prin confluenta cu fluviul Ucayali (la peste 4.000 de km de Atlantic), formeaza cel mai maret fluviu al planetei - Amazonul... Aceasta suprafata de gheata tropicala s-a redus, totusi, cu circa 1/3 din anul 1970! 

In centrul fotografiilor si al acestui lant muntos, este "regele" lui, legendarul munte HUASCARAN, de 6770 m, cel mai inalt varf din Peru, varf care este doar cu 200 de metri mai scund decat Aconcagua, cel mai inalt varf din cele două Americi.

Numele lui Huascaran provine din numele "Huascar", al unui imparat incas. "Varful" Huascaran este format, de fapt, din doua varfuri gemene, separate de o sa, Huascaran Norte (nord) si Huascaran Sur (sud). Din varful nordic, in anul 1970, in urma unui puternic cutremur de pamant, de 8 grade Richter, s-a prabusit o bucata imensa, generand o avalansa uriasa de gheata si stanci, de o magnitudine dincolo de orice inchipuire, avalansa care a ras de pe fata pamantului cateva orase si sate si care a cauzat peste 66.000 de morti inclusiv o echipa de 15 alpinisti cehoslovaci, care nu au mai fost gasiti niciodata, lasand si un milion de oameni fara locuinte! 

Varful lui Huascaran este al doilea cel mai indepartat punct de pe suprafata globului pamantesc, fata de centrul Pamantului (primul fiind varful vulcanului Chimborazo din Ecuador, si nu Everestul, cum s-ar crede la prima vedere). Iar in varful lui Huascaran este CEA MAI MICA forta de atractie gravitationala de pe suprafata Pamantului, conform "Science Daily". 

Strada Sforii - obiectiv de neratat in Brasov

de Maricela Stupar

Atestată documentar încă din secolul al XVII-lea, Strada Sforii este situată în centrul vechi al Brașovului, între strazile Cerbului si Poarta Schei, foarte aproape de Poarta Schei. Vizitarea centrului vechi al orașului, nu poate exclude o mică plimbare  deosebit de plăcută, interesantă și recomandată de toți ghizii pe străduța îngustă de doar 111 cm, cel mult 135cm în unele locuri și cu o lungime de 80 metri. Este considerată cea mai îngustă stradă din Europa de est și a devenit un obiectiv turistic recunoscut pe plan internațional.

La început, străduța a fost construită  doar ca o cale de legătură între străzile Poarta Şchei şi Cerbului atât pentru locuitorii orașului, dar mai ales pentru  pompieri, pentru a ajunge mai uşor în Şchei în cazul producerii unor incendii, incendii care în acele timpuri erau foarte dese, casele orașului fiind construite din lemn iar focul în case se făcea doar cu lemne. Strada de fapt reflectă tendințele de urbanizare ale Brașovului medieval. 

În capătul din Strada Cerbului a străzii Sforii, există Muzeul Străzii Sforii. Este un muzeu privat, modern, cu un aer contemporan, foarte plăcut.  Muzeul cuprinde 4 încăperi. În primele două camere de obicei se găsesc expoziţii ale artiştilor locali de pictură sau de fotografie. În cea de-a treia cameră se găsesc imagini vechi ale oraşului de sub Tâmpa, precum şi o machetă a

Prin "vagaunile" din Gibraltar

de Ioan Laslo 
    Placerea de a te afunda prin "vagaunile" pamantului este prezenta la fiecare om curios. Ajuns la capat de Europa, dincolo de locul  unde Hercule considera ca "nu mai este nimic", esti tentat sa patrunzi in "maruntaiele" Stancii. Fie ca intri in una dintre cele aproximativ 140 de pesteri naturale, fie ca esti tentat sa vizitezi tunelurile sapate de mana omului (desigur, in scop militar), experienta este interesanta. Am ales una dintre cele mai spectaculoase (si mai bine promovate turistic) pesteri: St.Michael. Stalactite si stalagmite deosebite, luminate in diverse culori (de altfel senzatia mea este ca tocmai acest sistem de iluminare duce la succesul atat de mare in randul turistilor!), o sala imensa, folosita destul de des pentru diverse concerte (dovada ca s-a ajuns la a pastra permanent o scena si cateva sute de scaune acolo!), forme bizare, tendinta spre visare. Desigur ca cei care organizeaza excursiile in zona te cam grabesc, dar tot ajungi sa iti faci o impresie. Filmuletul care urmeaza vrea sa va arate atmosfera din zona. Si pentru ca eram cu niste turisti Christian Tour, este firesc sa faca parte din peisaj si acestia!

Cascada Iguazu si legenda ei

de Paul Drosu

  In primul rand, ce inseamna numele "Iguazu" si care este originea sa? Este un cuvant care, de fapt, provine din 2 cuvinte ale limbajului bastinasilor indieni guarani, adica (aproximativ) "Y"+"GUAZU", care inseamna "Apa Mare". Limbajul guarani este vorbit pe scara larga in regiune si este, alaturi de spaniola, limba oficiala in Paraguay, dar se mai vorbeste si in tarile vecine: in nord-estul Argentinei, sud-estul Boliviei si sud-vestul Braziliei. Limba Guarani este unica in lume prin faptul ca este, din cate stiu eu, singura limba a unor bastinasi/indigeni dintr-o zona a lumii, care nu a disparut sau dispare incet-incet, ci a fost adoptata si vorbita si de catre "cuceritorii" albi!

Si cum mie imi plac povestile pe care le-am aflat despre locurile minunate din lume prin care am avut bucuria sa ajung, as vrea sa va povestesc si dumneavoastra una dintre frumoasele legende despre cum M'Boi, Sarpele-Zeu a creat minunatele cascade Iguazu:

inaintea sosirii spaniolilor, pamantul din jurul raului care astazi se numeste Iguazu apartinea indienilor Guarani. In fiecare an, acestia sacrificau o frumoasa fata virgina Sarpelui-Zeu care salasuia in raul Iguazu. De mici, aceste fete erau sortite sacrificiului si acest lucru era

Muzeul Thyseen-Bornemisza din Madrid

 

de Marian Lisu

Avem azi vorbe despre zambile, rebeliuni de îngeri, o dragoste-n oglindă și-o muză ce încântă, indiferent de vremuri.

Nu vă speriați de ciorba cu de toate – e suflul artei ce mi s-a părut demnă de a o pune în valoare, altfel.

Colecția e una dintre cele mai de seamă, poate doar Prado s-o întreacă în zona spaniolă, căci stau degrabă marii maeștri, renascentiști desigur, dar și flamanzi și marile genii cu penel hispanic.

La o scară aproape naturală, găsim pe Hyacinthus și Apollo, în viziunea lui Tiepolo. Venețianul preia un mit al vechilor greci, unul despre iubire, deși subiect tabu și-acum – între bărbați puternici și frumoși, despre o moarte crudă și regrete, dar cu final divin – căci el se va întrupa în flori, în fiecare primăvară ce-o să vină după.

,,Moartea lui Hyacinthus” preia tema antică punând-o în actualitatea secolului italianului (al XVIII-lea), căci jocul antic, cel cu aruncări de discuri, e înlocuit aici de mingi de piatră, lovite cu palete de bărbați potenți.

Se spune că Zefirul deviase traseul proiectilului, căci nu era cu putință ca Apollo să cadă în mrejele unui muritor, chiar dacă era