de
Elena Trifan6 aprilie 2022, după o iarnă grea bântuită de uscăciune, de boli și de știri dure de război, o vizită la Muzeul „Crama 1777”, din comuna Valea Călugărească, județul
Prahova poate fi o adevărată binecuvântare.
Cum poți să ajungi aici? Este simplu. Dacă te vei deplasa dinspre Ploiești spre
Buzău pe șoseauna națională, spre ieșirea din localitatea Valea Călugărească, situată la poalele Dealului Mare, renumită pentru podgoriile sale bogate și vinul care îi poartă numele, când ajungi în dreptul brutăriei „La cuptorul cu lemne”, faci la stânga pe un drum asfaltat, care se numește chiar Strada Muzeului. Poți parcurge drumul cu mașina personală, dar cel mai bine ar fi să te deplasezi pe jos, într-o drumeție pe care nu o vei uita niciodată și pe care, cu siguranță, vei dori să o repeți. Casele sunt rare, chiar foarte rare, natura însă te încântă cu roadele ei, mulțimea podgoriilor și a pomilor fructiferi, cu muguri abia mijind sau frunze de un verde crud, cu frăgezimea pură a pomilor în floare, care se ține lanț în tot anotimpul zămislirii, de la albul corcodușilor, la cel al perilor și al vișinilor, la rozul pal al merilor și cel intens al piersicilor. Un duh blând și calm plutește în aer, o liniște patriarhală învăluie întregul peisaj și îți pătrunde mângâietor în suflet, singurele sunete sunt ale vântului care abia adie printre frunze și cântecul stingher și vesel al vreunei păsări. Simți că te cufunzi într-o altă eră apusă, în care zgomotul lumii nu ajunsese, în care timpul trece mai încet. Oricât ai vrea să zăbovești pe acest drum care ai vrea să nu se mai termine, un indicator îți spune că ai ajuns.
Ce te întâmpină aici? În primul rând, o oază de verdeață, alcătuită din ienuperi și tuia ce cresc de-a lungul unui gard metalic. În interior cu multă amabilitate ești întâmpinat de personalul acestui muzeu: doamna muzeograf Emilia Savelovici și doamna supraveghetor Carmen Dinu, care sunt nerăbdătoare să îți ofere informații despre această casă a vinului. Vița-de-vie cunoscută încă din antichitate era una din plantele sacre ale zeului Dyonisos și ni se atrage deja atenția că ne aflăm într-un loc binecuvântat, deoarece a fost cultivat cu viță-de-vie ale cărei mlădițe sunt cei care trăiesc astăzi pe el.
Până în prezent, am vizitat o singură cramă, pe cea de la Cricova, modernă și bine utilată. Județul Prahova ne propune altceva, o cramă cu iz de vechime, unde vița-de-vie este tratată ca o regină a plantelor, iar rodul ei, vinul, pare a fi însăși esența pământului, izvorât din vremuri imemorabile și este urmărit de-a lungul timpului în evoluția procedeelor de obținere și a valorificării sale, a interacționării cu alte domenii de activitate.
Privită de pe Internet, clădirea muzeului părea o casă veche și neatrăgătoare. În realitate, s-a dovedit deosebit de interesantă prin arhitectură, prin obiectele pe care le conține, prin semnificațiile lor. Casa care găzduiește muzeul este o reconstituire a unei crame care a fost construită în anul 1777, la vreo 20 km. depărtare, pe Valea Popii, descoperită în anul 1971 de către istoricul, cercetătorul și muzeograful Nicolae Simache. Din cauza cutremurului din 1977, casa a fost puternic avariată și s-a decis demolarea ei. După modelul acestei crame vechi a fost construită una nouă pe strada Valea Largă, care astăzi se numește Strada Muzeului. Este o construcție solidă, alcătuită din ciment și bârne de lemn, cu prispă cu stâlpi de lemn, patru încăperi, acoperiș cu șiță de brad, pe care se află ferestre-ochi, prevăzute cu câte o rozetă din lemn, denumită de personalul muzeului rozeta sufletului, ce fac legătura dintre micro și macrocosmos și atrag energiile pozitive ale Universului. Din vechea cramă se mai păstrează numai cei doi stâlpi de la intrarea pe prispă și fragmente de uși împreună cu feroneria lor expuse în crama muzeului. Casa-muzeu este dedicată vinului, această licoare străveche, simbol al vieții, al sacralități, dătător de energii și stări de bine, dacă este consumat cu măsură, dar prin felul în care a fost amenajată, reușește să ofere o imagine a unui mod tradițional de viață, reprezentat prin elementele sale esențiale: lutul, lemnul, pânza, pasărea, vița-de-vie, munca, un univers rustic securizant prin elemente apotropaice și aflat sub protecție divină. Fantezia gazdelor, combinată cu o foarte bună cunoaștere a civilizației arhaice românești fac din ea un simbol al ospitalității, al duioșiei, o transformă într-un loc plăcut, primitor, plin de viață, atrăgător, protejat și protector.
Primul element în care pășești este prispa casei, cu stâlpi de susținere din lemn, cu pereții și tavanul din bârne de lemn, prinse în coadă de rândunică, cu ajutorul cuielor de lemn. Grație măiestriei meșterului Petre Ghițeanu pe prispă sunt agățate șiraguri de figurine din lemn, cu rol de cunoaștere și protecție, reprezentând serafimi și heruvimi, dragobetele, simbolul dragostei, reprezentat prin două păsări care formează o singură inimă și păsări specifice zonei: pupăza, cucul, rața etc. Un element esențial care ne reține atenția este ușa dublă, de la intrarea în pivniță pe al cărei toc este încrustat motivul colților de lup, cu rol de apărare a casei de relele care o pot bântui și, în mod deosebit, de invidie. Deasupra ușii este încrustat cu litere chirilice anul construirii cramei inițiale, 1777. Pe de o parte și de alta a ușii au fost expuse crenguțe de gherghine uscate, datorită culorii lor roșii, simbol al vieții și un șirag de cănițe de lut. Pe prispă se află câteva obiecte reprezentative pentru civilizația locului: sticle de vin și cănițe de lut, un zdrobitor de struguri, costume populare din pânză, un ulcior. Scaune mici, aflate pe lângă perete, amintesc de vechile șezători care aveau loc aici, unde se depănau doine, zicători, legende, printre care se află și cele dedicate viței-de-vie.
Locul se află sub binecuvântarea divină, reprezentată de două icoane, a Maicii Domnului și a Sfântului Trifon, ocrotitorul livezilor, al viilor, cel care vindecă bolnavii și alungă diavolii. Cele două uși de lemn fac trecerea spre pivnița cramei, unde te așteaptă un adevărat laborator de obținere a vinului, privit de-a lungul evoluției sale, cât și ilustrarea prin intermediul exponatelor a unor faze necesare îngrijirii viței-de-vie, recoltatului, îmbuteliatului și conservării vinului. Un lin, adică un fel de jgheab din lemn, este o dovadă a celei mai arhaice metode de prelucrare a strugurilor, care erau puși în acest vas și zdrobiți cu picioarele de fete nemăritate, după ce se dezinfectau cu ceai de pelin. Pentru producțiile foarte mici era
folosită o putină foarte mică din lemn, în care strugurii erau zdrobiți cu un obiect de lemn. Odată cu dezvoltarea tehnicii, au apărut și metode moderne, mai eficiente, precum zdrobitorul de struguri și teascul. Strugurii erau depuși într-un zdrobitor de unde curgeau în tocitoare și de aici erau transferați într-un teasc în care mustul era separat de coji și de cozile ciorchinelui. Muzeul posedă două tipuri de zdrobitoare, unul cu tambur din lemn, unul cu tambur metalic și un teasc în forma labei de urs. Cu ochii minții îi vedem parcă pe harnicii podgoreni, muncind cu sârg, răsturnând strugurii parfumați și divers colorați în tocitoare și mustindu-i cu zdrobitoarele, simți deja gustul dulce al mustului înspumat și forța omului combinată cu puterea vinului.
Cum vinul trebuia să fie depozitat în vase speciale, organizatorii acestui muzeu au realizat aici, în pivniță și un adevărat atelier de dogărie, în care sunt expuse unelte, precum: sfredele, dălți folosite la confecționarea vaselor de lemn, precum putine și butoaie; doage, cercuri fie din lemn de alun, fie din metal. Astfel, cei dornici de cunoaștere și care au fost total desprinși de munca la țară pot să vadă cum arătau sfredelele, dălțile, barda cu care a fost construită crama, un budan cu o capacitate de 1500 de kg. Sunt prezente și pompa pentru pritocit vinul, cea pentru stropit sau afumat via, coșul din scânduri de lemn care se purta în spate, cât și cel confecționat din nuiele, ce serveau la transportul strugurilor, dopuitorul, spălătorul de sârmă pentru sticle. Nu lipsesc nici sticlele de vin expuse în două secțiuni, una cu vin vechi, chiar din perioada interbelică și una cu cele premiate la diverse concursuri, precum vinul de Budureasca etc.
Într-un spațiu și un timp restrânse secole de existență a societății românești cu elementele ei de civilizație legate de cultivarea viței-de-vie îți sunt puse la dispoziție. Dacă vei reveni pe prispa casei și vei pătrunde prin ușa de la capătul ei, vei ajunge într-o sală de trecere în care te întâmpină alte elemente, reprezentative pentru spiritul organizatoric și activitatea muzeului, receptiv la tot ceea ce înseamnă creație etnografică. Pe câteva panouri și în vitrine poți admira expoziții temporare. La acestea se adaugă obiecte și expoziții permanente, cu valoare simbolică, dovadă a creativității umane, a puterii de asociere și valorificare a elementelor specfice diverselor domenii de activitate. Pe un perete pot fi admirate două icoane pictate pe lemn, având în centru arborele vieții, pe care într-una din ele se află Maica Domnului înconjurată de sfinți și în cealaltă Maica Domnului și Fiul.
Coborând o scară de lemn, poți ajunge într-o altă cameră unde se află butoaie din lemn, dar și obiecte care simbolizează ospitalitatea, generozitatea, recunoștința față de Dumnezeu pentru roadele obținute, priceperea și ingeniozitatea umană, dorința de a trăi sănătos prin prelucrarea elementelor naturale. Pe o masă mică, rotundă, cu scaune pe măsură, din lemn, sunt expuse oale și cănițe de lut, printre care se află oala chelarului, de fapt o oală dublă cu toartă cu care acesta ieșea toamna la poartă și îi servea cu vin la discreție pe trecători, fără a le permite să ia și acasă. Pe o masă lungă din lemn, este amenajat un colțișor dedicat Sfintei Treimi reprezentată prin cele trei elemente materiale cu valoare sacră: vinul roșu, untdelemnul și pâinea. În continuare sunt expuse sticle de băuturi cu valoare terapeutică, obținute din plante sau diverse combinații de vin și plante, preparate după leacuri strămoșești, învățate de la bătrânele satului în timpul șezătorilor de pe prispa casei: afeniacul – un fel de afinată, pregătită din țuică
și afine, mursă de miere – un preparat realizat cu apă în care s-au spălat fagurii de miere și care era folosită pentru îndulcit ceaiul și laptele, dimineața. mustariță – preparat cu ajutorul lăptișorului de mesteacăn care se obținea printr-o incizie făcută la baza copacului de unde era extras cu un pai; util pentru tratarea anemiei. vin cu usturoi – pregătit din 1-2 căpățâni de usturoi, pisate, amestecate cu 2 linguri de miere, lăsate la macerat 7 zile, peste ele se toarnă vinul fiert, înainte de a da în clocot; util pentru hipertensiune arterială. vin cu leuștean - 10 fire de leuștean, 2 linguri de miere se macerează timp de 10 zile, se fierbe vinul, fără să dea în clocot și se pune peste ele. Se bea cu păhărelul de țuică; bun pentru circulația fiere. Vin cu mentă, vin cu pătrunjel, vin cu pelin se preparară după aceeași rețetă ca vinul cu leuștean. Cel cu pelin este util pentru ficat, cel cu mentă pentru plămâni, cel cu pătrunjel pentru tensiune cardiacă. Sunt prezente și vecinătăți ale vinului, precum: berea, votca și derivate ale lui (vermut, spumant și vinars de Basarabia îmbuteliat în sticlă de forma sabiei lui Ștefan cel Mare).
Femeile din sat erau atente și cu îngrijirea tenului pentru care pregăteau creme din ingrediente naturale: de exemplu, untură fără sare și pulbere de semințe de struguri.
La etaj se află Sala ”Mlădițele vieții”, o cameră luminoasă, plină de viață, în care motivele vegetale al viței-de-vie, pomului vieții se împletesc cu cele umane ale familiei, dragostei, nunții și cu cele divine: heruvimi și serafimi, în creații umane realizate cu finețe, hărnicie, îndemânare, din lemn și pânză. Viața este un amestec de sacru și profan, pomul vieții are la bază perechea, ca simbol al familiei și pe ramuri pecetare, pristolnice, heruvimi și serafimi, care o veghează. Tot ideea de pereche, de familie, de viață se află și la baza unui covor ucrainean, de culoare roșie, datând din anul 1896, țesut în război vertical, în furculiță, expus în fundal. Pe margine este prevăzut cu motivul colților de lup, cu scop de protecție, urmează un chenar cu motivul viței-de-vie, alt chenar cu motivul ghindei și în mijloc, ca într-un centru al unui univers plin de viață, protejat, apare ea, perechea de tineri logodiți, îmbrăcați în costume populare ucrainene, având între ei floarea dragostei, trandafirul roșu. Ideea de nuntă este accentuată în această expoziție și de lăzile de zestre și de plosca din lemn pictat, simplă sau cu două compartimente, unul pentru vin și altul pentru țuică, folosită pentru a fi invitați nuntașii; de steagul de nuntă, sub formă de cruce, care are agățată de brațe o icoană din argint, cu imaginea sfântului al cărui nume îl poartă tânărul care duce steagul sau o stea cu Maica Domnului și sfinții, în cazul în care tânărul nu are nume de sfânt. Un alt obiect valoros și sugestiv este batista de nuntă, dovadă a hărniciei fetei, a trăiniciei dragostei în viață și dincolo de ea, a durerii sfâșietoare de care erau cuprinși cei care se despărțeau pentru totdeauna.
Muzeul are și o impresionantă colecție de toiege de diverse tipuri, de episcop, de stareță, de pustnic, de cioban, traista în băț, de plugușor pentru copii mari și mici, steaua de copii sau de ginerică. Alte obiecte, precum cofa pentru apă sau lapte, furca de tors cu motivul undei apei sugerează alte necesități și îndeletniciri din viața comunității sătești. Pe laterale, în vitrine și pe lăzile de zestre sunt expuse costume populare din Muntenia și din Oltenia, din care majoritatea au cusut pe ele motivul viței-de-vie și al strugurelui sau au culoarea vinului. Ne reține atenția și o ie de culoare galbenă, cu motivul urcușului și coborâșului în viață și al crucii. O față de pernă în cusăturile ei asociază motivul păsării cu cel al florii.
Dragă călătorule, o vizită făcută aici te poate ajuta să te încarci cu energiile pozitive ale locului, să îți îmbogățești cunoștințele, să te bucuri de bucuria gazdelor că le-ai trecut pragul, să te cufunzi în marea taină a liniștii cosmice și, cu siguranță, vei reveni. Nu numai muzeul, ci și ambianța în care este amplasat poate trezi interes pentru un turist: în fața casei se află pomi fructiferi și viță-de-vie, o casă modernă, prototip al viitorului, în spatele casei, cea mai veche casă din județul Prahova și un arbore de tuia, vechi de 100 de ani, pe marginea drumului lateral, câțiva ulmi, despre care ni s-a spus că după ce li se scutură florile, unduiesc în bătaia vântului asemenea valurilor unei mări. Un univers pe care l-ai vrea închis pentru a te putea bucura de energiile pământului și ale cerului, de a scăpa de zgomotul lumii, pentru a trăi în ritmul unei vieți arhaice, profunde, naturale și originale.
