Petrecem câteva zile pe plajă la Balcic de unde putem admira priveliştea castelului şi a grădinilor, manifestările mării şi coloritul stâncilor. Privind dinspre mare spre castel şi spre grădini peisajul impresionează prin linia ascendentă a teraselor, vilelor, copacilor. De aici poţi privi latura de sud şi de est a castelului, poţi zări grădina de trandafiri, magnoliile, „Capela Stella Maris”, vârful stâncilor terasate, acoperite de arbori şi arbuşti verzi, vila „Săgeata albastră”, care se ridică mândră, albă şi luminoasă pe creasta cea mai înaltă şi copacul care alături de ea zvâcneşte din stâncă înalt şi dominator, dornic să lege cerul şi pământul.
În partea dinspre răsărit vecin cu marea în care parcă ar vrea să coboare se înalţă protectoare o stâncă albă, acoperită pe anumite suprafeţe de copaci verzi. Cromatic marea de verde a copacilor este pigmentată de albroşcatul pietrelor de pe terase şi dominată şi luminată de albul vilei, al copacului de lângă ea şi al stâncii, creându-se un puternic sentiment de viaţă, ascensiune, contopire a elementelor naturii. Înainte de răsăritul soarelui marea este calmă, liniştită, aerul este blând, cald şi mângâietor. La răsărit, pe cer deasupra stâncii începe spectacolul de lumini. În spatele şi deasupra stâncii care mărgineşte golful cerul are reflexe aurii care strălucesc printre nori din ce în ce mai puternic.
Pe cer prezenţa încă ascunsă a soarelui ia forma unei hărţi sau a unui munte în care două culori se luptă să învingă: albastrul plumburiu al boltei cereşti şi auriul soarelui. Chipul ascuns al soarelui ne stârneşte şi mai mult curiozitatea. Treptat soarele reuşeşte să învingă şi să domine cerul la răsărit. Norii se pierd treptat şi sunt înlocuiţi de lumina solară. Fascicule de raze pleacă în evantai spre înaltul cerului. Chipul lui se reflectă în mare asemenea unei fâşii strălucitoare. Devine cerc luminos, auriu-argintiu înconjurat de o aură galbenă. Fâşia de pe mare este din ce în ce mai strălucitoare. In jurul lui cerul devine auriu cu reflexe liliachii până la mari depărtări. O lumină aurie se împrăştie deasupra golfului. Se anunţă o zi senină, caldă. Soarele devine o vâlvătaie aurie ce se înalţă pe cer. Cerul este senin cu mici pete de nori albi. Marea are străluciri de diamant ce se sparg în mii de cioburi de oglinzi ce plutesc în valuri iluzorii.
Soarele aduce luminozitate diferită în partea de răsărit şi de apus. La răsărit, imaginea stâncii de pe care răsare este estompată de strălucirea lui. În partea opusă răsăritului cerul este senin, marea este albastră, dealurile şi stâncile sunt clare, începând să strălucească. Căldura se intensifică. Natura pare cuprinsă de nemişcare. Mişcarea valurilor este o legănare lină, un uşor clipocit se sparge de ţărm, pescăruşii nu mai zboară, se lasă legănaţi uşor de valuri, alţii se odihnesc pe acoperişul restaurantului vecin cu plaja, unul stă pe plajă, mândru de prada lui, un peşte pe care îl ţine în gură.
Pe măsură ce soarele se înalţă, stâncile devin din ce în ce mai albe şi mai strălucitoare. La ora prânzului, briza adie foarte uşor, marea devine verde cu nuanţe de verde-albastru sau albastru-roşcat. Asfinţitul soarelui ne oferă un spectacol de lumini asemănător şi totuşi opus celui de la răsărit, desfăşurându-se în direcţie inversă de pe înălţimea boltei cereşti înspre stânci, lumina mergând de la strălucire la estompare. Soarele devine un disc strălucitor între nori, marea se retrage în sine si parcă dormitează, clipocitul ei se loveşte firav de ţărm. Soarele apare şi dispare dintre nori. Când se arată pe cer într-o lumină strălucitoare orbitoare, marea străluceşte pe margini, împrejurimile devin aurii.
O ceaţă pare a acoperi dealurile din zare. Cerul şi marea încep să aibă aceeaşi culoare gri-albastră. Un nor alb creează o pată de lumină pe marea plumburie a cerului. Cu cât soarele se coboară spre asfinţit, cu atât coloritul mării se schimbă, dobândind nuanţe uimitoare. Jumătate de mare are culoare verde-argintie, cealaltă dinspre răsărit are culoare albastră. Ca şi în răsăritul soarelui pe mare se manifestă o fâşie de lumină argintie, dar mult mai palidă decât cea din răsărit.
Totul este cuprins de nemişcare, marea pare că dormitează, clipocitul ei se loveşte firav de ţărm, stoluri de pescăruşi se adună pe ţărm, pregătindu-se parcă de somn. Soarele începe să îşi piardă din strălucire, stâncile devin albgălbui. Dealurile din partea de vest încep să se lumineze. Cerul dobândeşte reflexe aurii cu slabe nuanţe roşietice. Soarele devine o pată aurie cu margini difuze şi chip strălucitor. În preajma lui cerul se înseninează. Chipul luminos al soarelui se restrânge şi se apropie din ce în ce de dealuri. Fâşia strălucitoare de pe mare se restrânge şi ea. Soarele îşi pierde aura difuză ce îl înconjoară şi ia forma unui disc strălucitor. Treptat se ascunde în spatele dealurilor, cu toate acestea lumina lui aurie persistă pe cer în locul unde s-a aflat el şi în împrejurimi. Din punctul respectiv razele lui pleacă în evantai luminând cerul până la mari depărtări.
O parte din nori sunt luminaţi de razele lungi ale soarelui, alţii au culoare liliachiu-roşcată. Treptat spectacolul de lumini dispare, cerul pregătindu-se şi el de culcare. Lipsite de strălucirea soarelui, stâncile se contaminează de cenuşiul împrejurimilor. Soarele pare a fi adevăratul stăpân al Balcicului şi al Universului.
Frumuseţea naturală a Balcicului este dependentă de manifestările lui. Când soarele se ascunde în nori sau când plouă, marea, stâncile, copacii devin întunecaţi, îşi pierd strălucirea. Când se înalţă triumfător pe cer întregul ţinut străluceşte în lumina lui aurie. Stâncile din mat-cenuşiu devin gălbui şi treptat îşi recapătă puritatea şi strălucirea. Timp de câteva zile am avut ocazia să ne cufundăm într-un spaţiu paradisiac care graţie minţii cuprinzătoare a reginei pe o suprafaţă relativ restrânsă ne-a oferit o sinteză a celor mai îndepărtate zone ale lumii. Poposind chiar şi pentru puţin timp în complexul reginei Maria de la Balcic ai impresia că ai călătorit oriunde în lume, făcând economie de bani şi de timp, că ai scăpat de oboseala drumului şi de căldurile toropitoare ale deşertului.
