Stonehenge si povestea plimbării Pământului pe orbita

de Ciprian Napradean

Dupa cateva peripeții am ajuns la Stonehenge. Situl arheologic antic este destul de greu accesibil (mai ales acum, cand principalul drum de acces dinspre Bristol e inchis pt reparații). Munca de convingere a GPS-ULUI, ca trebuie sa caute o ruta alternativă, e un lucru dificil când ai de-a face cu un gadget cu CIP-ul pe dreapta. Ma rog... Stonehenge ne-a întâmpinat ca tot UK-ul, cu vant si frig, dar si cu o raza de soare. Soarele cu dinți a ajutat coloșii de piatră sa-si arunce umbrele si sa spună povestea plimbării Pământului pe orbita.

Povestea umbrelor se repeta de 5000 de ani si va continua (cu sau fara observatori). Va întrebați ce i-a îndemnat pe oameni să aducă de la peste 300 de km, zeci de blocuri de piatră, cântărind peste 50 de tone fiecare? Cum au reușit niște bieți agricultori din epoca de piatră să facă asta? Poate că strămoșii nostri erau mai inteligenti și mai determinați decât știm azi. Cert este că locul asta a funcționat ca un mare calendar. Solstitiul de vara era sărbătorit de druizi și oamenii de rând. Cât de important era pentru acei agricultori să știe exact când e echinocțiul de primăvară și când să semene pământul! Probabil că înțeleptul care a descoperit asta nu a ratat ocazia de a deveni zeu. La cca 2 km de Stonehenge, in zona parcării, este amenajat un mic sat neolitic. Bordeiele agricultorilor ce au ridicat complexul sunt locuințe circulare simple, acoperite cu stuf. Aceasta era locuința specifica primilor agricultori din neolitic. Fața reconstituita a unuia poate fi văzută la muzeul complexului. 

 

O oaza de liniste: Pensiunea Ozon Turist din Ciumani, Harghita

de Ioan Laslo
         Atunci cand o buna prietena m-a invitat la ziua ei de nastere la Ciumani, in judetul Harghita, nu banuiam ce locatie deosebita a ales. Am "aterizat" la Pensiunea Ozon Turist, in mijlocul unei paduri, intr-o oaza de liniste, dar cu dotari moderne si excelenta pentru relaxare. Baia sarata in butoi (sarea adusa de la Praid, cu proprietati terapeutice), piscina acoperita, sauna norvegiana, salina artificiala, dar si locatia pentru picnic, iazul pentru pescuit pastrav, terenul de fotbal si, indeosebi, gazdele extrem de primitoare si amabile, au constituit tot atatea motive de incantare. Iar daca adaugam placerea unei plimbari prin padure, intr-un decor natural mirific ne putem da seama ce este aici. Cea mai solicitata perioada este insa, dupa cum ne-a spus administratorul pensiunii, iarna, cand partiile din apropiere fac locatia o destinatie extrem de greu de gasit libera. Priviti instantaneele pentru a va convinge:

Insula Capri si Tiberius

de Ciprian Napradean

Desi vremea la Napoli nu a fost cea mai grozavă, vântul făcându-si de cap, ne-am hotărât totusi sa vizitam Insula Capri. Ideea a fost bună in pofida faptului ca era sa nu mai avem cu ce ne intoarce spre Napoli (cum nu e plin sezon, circula putine ambarcațiuni dintr-o parte in alta).

Puțini stiu ca această insula, situată la câțiva km de Napoli, a devenit celebra în timpul Împăratului Tiberius. Acesta si-a construit aici reședința (actuala villa Jovis) si nu a mai plecat la Roma. A condus 10 ani imperiul din vila sa cocoțata pe stânci. Cum a fost posibil asta? Cum sa conduci lumea intr-o vreme fără mijloace moderne de comunicare? Ei bine! Când ai la dispoziție un sistem birocratic cum era cel roman orice era posibil. De la Capri la Roma mesajele ajungeau în 24 de ore. Dinspre insula erau transmise mesaje codate, prin intermediul unui far, înspre Sorrento. Desi situl arheologic era inchis astazi, am reușit sa ne strecuram înăuntru si sa facem cateva poze, inclusiv locului unde fusese instalat vechiul far. Mesajele erau preluate și trimise spre senatul de la Roma. În ciuda educației alese, Tiberius a fost dictator fără scrupule. Reședința sa era un loc special proiectat pentru plăcere. Condamnabil nu e hedonismul in care a ales sa-si trăiască viața, ci felul în care a inclus în povestea aceasta copii și alte ființe nevinovate. Cei care nu se supuneau dorințelor împăratului se spuneau legilor gravitației, de pe țărmul stancos al insulei. Plimbându-mă printre ruine ma gândeam la viata împăratului Tiberius, care a fost contemporana cu cea a lui Isus. Primul avea o lume intreaga la picioare. Dupa 2000 de ani, ilustru anonim, la vremea aceea, Isus este cel care are o lume întreaga la picioare.

Dacă ajungeți în zona, insula Capri nu trebuie ratată. Străduțele, înguste cat ai deschide brațele, serpuiesc printre vilele și grădinile de citrice. Locul este mult mai alb si mai salubru decat tot ce am vazut in ultimele 3 zile. Restaurantele și cafenelele sunt la tot pasul, iar vinul ireal de bun.

 

Mezquita: Moscheia-Catedrală

de Marian Lisu

Punctul focal, inima pulsândă a splendidei Cordoba este Mezquita – Moscheia-Catedrală cum greu se poate cuprinde în cuvinte, căci este de o frumusețe ireală.

Edificiul inițial, moscheea, este ctitoria lui Abd Ar-Rahman, cel care-i făcuse pe mauri stăpânii Andaluziei, pe la începuturi de secol VIII.

Piatra de temelie se pune la 784, dar îi trebuiesc vreo două veacuri să termine adaosul de frumos, iar importanța colosală era dată și de faptul că deținea moaștele lui Mohamed și un Coran de pe la începuturile religiei lor, deci devine rapid loc de pelerinaj musulman.

Deși acum nu mai are grandoarea inițială nu este dificil să ne-o imaginăm aievea, căci și elementele de ,,noutate” – adaosurile creștine sunt vechi de vreo șapte secole (prima capelă).

Palatul emirului se conecta direct cu marea moschee, mai târziu creștinii îl transformă în sediu episcopal. Mixul de stiluri ne evocă o veritabilă istorie a artei, căci nu avem aici doar splendoarea califală ci o multitudine de alte curente europene – elenistice, gotice, renascentiste, baroce.

Curtea interioară păstrează și acum vechile fântâni, înconjurate și acum de palmieri și portocali, pe care o asimilăm unei oaze de sănătate fizică înaintea celei spirituale interioare. Coloanele fără de număr din perioada califatului susțin arcadele-potcoavă ce trimit privitorul la o imagine nesfârșită de palmieri, cremul pietrei în mixaj cu roșul-cărămiziu al arcadelor trimițând la ideea paradisului.

Sunt materiale nobile, recâștigate preponderent din desființarea marilor temple romane, dar și din resturile bisericii vizigote a Sf. Vincent, care erau încă aici la cucerirea maură. Emirul era tolerant cu religiile universale, motiv numai bun ca și acum să admirăm mozaicurile creștine de la începuturile noii religii europene.

Cupola se gândise sub forma unui cort musulman la scară majoră , la construcție fiind folosite grinzi de lemn intercalate, sculptate cu modele geometrice. Modelul ales era similar celor din Damasc sau Ierusalim.

În oglinda istoriei, asemenea Sf. Sofia - perla creștină a Bizanțului, se ajunge ca marea moschee sa devina Catedrală creștină, iar la distanță de mai bine de două secole se începe construcția anexelor – Capela Regală, naosul gotic sau turnul-clopotniță apărând în peisaj.

Pereții cei noi devin spațiu vital exprimării catolice – frescele aparțin unor pictori de seamă, epoca spaniolă aducând plusvaloare prin claritatea și coloritul personajelor, mai cu seamă prin bogăția detailistică.

Sculptorii își aduc consistentul aport, dar nu sunt mai prejos argintarii sau aurarii, ce lasă posterității opere inspitraționale.

Uneori simți că frumosul te copleșește la propriu, în special când ajungi în zona spațiului corului. Geniul creator, indiferent de religia sau perioada de exprimare, reprezintă factorul determinant ce pune în valoare bijuteria arhitecturală. Schimbul de valori, perpetuarea formelor arhitecturale excepționale fără a distruge precedentul ci asimilând elementele altor culturi, desăvârșirea artistică, bogăția elementelor, prezența aici a etapelor distincte ale istoriei lumii – sunt cu toate elementele definitorii ale declarării monumentului ca bun patrimonial universal.

Actualul turn-clopotniță –Campanario, păstrează în corpul său vechiul minaret – Aljama. Chemarea muezinulu pentru musulmani se înlocuise cu dangătul clopotelor liturgice. Ușile au forme diferite, echipate deseori cu personaje mitologice, altele cu scene ale evoluției spirituale – de la Arcul Binecuvântării până la Poarta Iertării.

Privită ca un ansamblu Mezquita e practic un manual de istorie andaluză – sunt laolată resturi din perioada episcopală creștină de secol VI, construcția clădirii inițiale din vremea lui Abderraman I și extensiile în succesiune din perioada urmașilor, până când cel de-al III-lea se proclamă calif (929), cât și elementele ulterioare medievale, de după stăpânirea regilor catolici.

O altă parte de însemnătate pentru cunoașterea medievală a minunatului oraș sunt cele opt biserici vechi: Santa Marina, San Pedro, San Francisco, San Lorenzo, San Augustin, San Andreas, Santiago Apostol și Carmen de Puerta Nueva, cele cunoscute ca aflate generic în categoria Templele Fernandinas. Unele sunt atât de mari că nu le pot cuprinde obiectivul în integralitate, au porți masive cu arcade grele, interioarele uneori austere, răcoroase. Sunt animate de agitația credincioșilor care le trec pragul până la supraplin, cor însoțit de orgă, slujbele fiind o adevărată încântare. Nu doar edificiile în sine sunt o atracție pentru pasionații arhitecturii medievale, căci unele sunt construite sub forma unor fortărețe, imediat după Reconquista.

 

Lacul Belis, o destinatie interesanta

de Claudiu Padurean

Zona lacurilor de acumulare din Munţii Apuseni îi atrage tot mai mult pe turişti, atât pe cei români, cât şi pe cei străini. Lacul Beliş este o destinaţie preferată de cei care doresc să se doresc să se relaxeze, dar şi de cei care iubesc excursiile pe jos, cu bicicletele sau cu maşinile.

În jurul lacului Beliş - Fântânele au apărut zeci de pensiuni. Unele dintre ele funcţionează chiar pe malul lacului, iar altele în satele din apropiere. Specialiştii în turism se aşteaptă ca investiţiile în acest domeniu să crească şi mai mult în viitor, pentru că a sporit semnificativ numărul oaspeţilor din străinătate. Această tendinţă este confirmată de Gabriela Rădoi, a cărei familie deţine o pensiune în Beliş. În general, turiştii străini preferă circuitele de mai multe zile. Ei se relaxează, dar fac şi excursii în împrejurimi, spune preşedintele Asociaţiei Pelaghia, care promovează turismul în Ţara Moţilor, Viorel Pleşa. Ultimii ani au adus creşteri constante şi consistente ale numărului de turişti în judeţul Cluj. Unii merg, de exemplu, la Salina Turda, care este cel mai vizitat obiectiv turistic din România. Alţii vin pentru marile festivaluri precum Untold, Electric Castle sau TIFF. De asemenea, creşte foarte rapid şi turismul rural, care pune în valoare frumuseţea Carpaţilor Occidentali.