miercuri, 3 noiembrie 2021

Angelokastro, punctul de aparare perfect pentru Paleokastrita!

de Ioan Laslo
    Angelokastro este una dintre cele trei fortarete bizantine care au mai ramas in picioare pe Insula Corfu. Aflata la 305 m deasupra nivelului marii, pe varful unei stanci, cetatea domina zona Paleokastrita, una dintre cele mai incantatoare din "Insula Verde" a Marii Ionice. Impreuna cu cetatile din Kassiopi si Garniki, ea formeaza un adevarat triunghi defensiv. Satenii erau adapostiti aici in timpul invaziilor de odinioara. Cetatea a fost construita undeva in secolul al XIII-lea, dar spre finalul acestuia a fost cucerita de venetieni, care se pare ca au preluat-o de la regele Siciliei ce facea parte din dinastia de Anjou napoletana. Din sec. al XIV pana in sec al XVI-lea, in timpul venetienilor, "castelanul", guvernatorul castelului era numit de consiliul orasului Corfu. El era si comandantul flotei venetiene cantonata pe insula.


       In timpul lui Soliman Magnificul, celebrul sultan otoman, Angelokastro si Fortareata Veche din Corfu Town au fost singurele care au

marți, 2 noiembrie 2021

„Muzeul de Etnografie” din Balcic


de Elena Trifan 

„Muzeul de Etnografie” din Balcic oferă o imagine complexă a mediului de viaţă tradiţional din zonă. Într-una din săli se află unelte tradiţionale pentru munca la câmp, în centru o masă rotundă, joasă, înconjurată de scaune mici, obiecte de uz casnic: pirostrii, ploscă, putinei, dublă pentru măsurat cantităţi, vase de metal: căldăruşe, talere, tăvi, oale de ceramică. Vizitatorii pot admira un costum tradiţional păstoresc pentru bărbaţi alcătuit din iamuruc „glugă ciobănesc㔺i torba „traistă” ţesută în război, cu figuri geometrice de diferite culori. În ea se află un caval, iar alături ghega „obiect de lemn, pentru prins oile de picior.” Tot în această cameră se află manechini îmbrăcaţi în costume tradiţionale de bărbat şi de femeie. Costumul bărbătesc este alcătuit din: calpac „căciulă” neagră de oaie, riza „cămaşă” din pânză albă, ţesută în casă, încheiată în nasturi, guler pe gât, mânecă lungă cu manşetă, elek „bundiţă” de miel de culoare albă naturală, cu aplicaţii din piele maro, poturi „pantaloni” negri din postav, bufanţi, poias „brâu” negru de postav din lână, cu dungi colorate, verticale, calţuni „ciorapi” din lână albă, până la genunchi, prinşi peste pantaloni cu şnur maro, ţărvuli „opinci”. Costumul de femeie este alcătuit din zăbratca „batic” negru, riză „cămaşă” albă, din pânză cu mâneci lungi, largi, la baza gâtului, fără guler, fără nasturi, deschisă cu o tăietură, sucman „sarafan” de culoare neagră, din lână, anchior, fără nasturi, prestilca „şorţ” în dungi de diferite culori: negru, maro, galben, roşu deschis, colan „brâu din lână, mai îngust decât cel bărbătesc, în dungi orizontale de culoare: galben, negru, roşu deschis. O cameră este dedicată meseriilor din zonă. Astfel vizitatorii pot vedea obiecte care au aparţinut: pescarilor, fierarilor, tâmplarilor, dogarilor, cizmarilor, croitorilor. La etaj într-una din camere sunt expuse bijuterii din metal: brăţări, inele, mărgele, centuri cu paftale, gherdan „colier”, racla „ladă de zestre”, o traistă, două costume de damă. Faţă de cele din prima cameră sunt mai vii, mai tinereşti. Unul din ele este alcătuit din: terliţi „opinci din postav”, basma de culoare galben-portocaliu, cămaşă albă, sarafan roşu cu dunguliţe galbene, la poale cu volan alb, de pânză, şorţ negru cu motive geometrice, divers colorate. Un alt costum se deosebeşte de acesta numai prin faptul că are vestă şi sarafanul fără volan.Muzeul şi-a propus să ofere informaţie despre modul de viaţă al mai multor categorii sociale din zonă. Astfel, vizitatorul are posibilitatea de a pătrunde şi într-o cameră foarte luxoasă şi luminoasă ce se pare că a aparţinut unei familii înstărite. Pe podea se află un covor asemănător cu scoarţele olteneşti, cu motive geometrice, în mijloc, o masă rotundă acoperită cu o faţă de masă de culoare albă, din pânză ţesută în război, scaune, o canapea, o comodă, oglindă mare de toaletă, sfeşnice, o lampă tradiţională. Un manechin poartă vestimentaţia unei doamne tinere foarte elegante: rochie albă, lungă, din pânză, cambrată, bolerou de catifea, pălărie, poşetă, pantofi. O altă cameră este mobilată tot în stil rustic, reuşind să creeze o impresie puternică de viaţă, naturaleţe, prospeţime. Ochiul şi curiozitatea vizitatorului sunt încântate de: lăzi de zestre, covor ţesut în război, paturi din lemn acoperite cu covoare ţesute în război, carpetă neagră cu motive florale pe care sunt ţesute scene de viaţă: chipuri umane, cai, păsări, dispuse într-o simetrie perfectă, costume ţărăneşti de femeie şi bărbat. Îmbrăcămintea femeii se compune din: batic alb, cămaşă albă cu mâneci creţe jos, sarafan mai scurt şi şorţ de culoare bleumarin, făcut din pânză, nu din postav. Bărbatul poartă căciulă neagră, cămaşă albă, vestă lungă din blană de oaie, pantaloni negri din postav lungi, drepţi, opinci.
O mare surpriză o constituie o masă mică, rotundă, pe care este sculptată o adevărată concepţie despre Univers, ce ne face să credem că este mai degrabă opera unui filozof decât a unui ţăran dulgher. În mijloc se află câteva cercuri concentrice, ce pot simboliza centrul Universului, o Fiinţă Supremă sau eventual Soarele. De la ele pornesc în evantai 12 rânduri de încrustaţii la capătul cărora se află câte un cerc, toate cele 12 cercuri marginale fiind unite atât cu centrul, cât şi între ele. Doisprezece este o cifră cu o simbolistică bogată, reprezentând vârsta la care Iisus a intrat în templu, cele 12 seminţii ale lui Israel, cele 12 ore ale zilei, cele 12 luni ale anului, cele 12 zodii etc. Indiferent la care din aceste semnificaţii s-o fi gândit creatorul acestei mese, cert este că pentru el Universul este un tot circular, bazat pe o ordine, o simetrie şi un echilibru perfecte, ce se desfăşoară în curgerea neîncetată a Timpului.
Vizita la Muzeul de Etnografie din Balcic evidenţiază şi câteva asemănări lexicale româno-bulgare. Câţiva din termenii auziţi aici ne amintesc de cuvinte româneşti precum: suman, pistelcă, rodan, raclă, târlici, unele din ele fiind considerate în DEX de origine bulgărească.

Trepte de lumină în Banat - Clisura Dunarii

 de Elena Trifan

Dorinţa mea de a cunoaşte mai bine acest ţinut al ţării noastre mă obsedează de aproximativ 30 de ani, când întorcându-ne dintr-un concediu petrecut la Moneasa am făcut un scurt popas în Timişoara, am admirat din mers splendoarea Dunării la Cazane, am poposit o noapte în Drobeta şi a doua zi de dimineaţă am vizitat piciorul podului lui Apolodor din Damasc, ruinele castrului roman şi Muzeul Regiunii Porţile-de-Fier. Ne-am continuat drumul spre Orşova, Eşelniţa, Herculane, Oraviţa, având şansa de a pătrunde într-una din cele mai senzaţionale porţiuni de pe cursul Dunării, cunoscută cu numele de clisură sau defileu.


Un popas la Porţile-de-Fier ne-a oferit posibilitatea de a vizita Muzeul Hidrocentralei şi Sala turbinelor. Prin intermediul planşelor şi al exponatelor muzeul oferă o prezentare sintetică a peisajului, a formelor de viaţă şi civilizaţie din zonă. Astfel, poţi dobândi cunoştinţe despre flora şi fauna regiunii, formaţiuni geologice, unelte şi arme din timpurile vechi, cetăţi, ateliere de cărămidărie, cele 13 tezaure monetare din bronz descoperite în zona Banatului ce datează din secolele IV-V, vase fluviale, costume populare. O apariţie insolită şi atrăgătoare este un interior specific locuinţelor din Insula Ada-Kaleh în a cărui organizare turcii au adus concepţia veche a cortului. Pe lângă covor, care este elementul central, pot fi admirate măsuţa scundă, lăzi, obiecte de îmbrăcăminte, tablouri vechi cu sentinţe din scrieri sacre. Am coborât cu liftul în Sala turbinelor unde ne-au fost oferite noi informaţii. Aici am aflat că hidrocentrala a fost construită între anii 1964-1972 prin cooperare româno-sârbă. În total sunt 6 turbine, fiecare având o greutate de 3680 tone, grosime de 30 metri, înălţime de 20 metri şi o putere de 1195 kw, un transformator şi un rezervor de 60 de tone de ulei.

Clădirea barajului are o înălţime de 74 metri, este garantată pentru 100 de ani. Pe locul unde a fost construit lacul de acumulare au fost strămutate 10 localităţi de pe teritoriul românesc, 7 de pe teritoriul sârbesc, Insulele Ada-Kaleh şi Şimian, confirmându-se încă o dată principiul că „Nimic măreţ nu poate fi construit fără un mare sacrificiu.”


Un scurt popas la Orşova a fost dedicat vizitării Bisericii Romano-Catolice „Neprihănita Zămislire,” un impresionant monument de arhitectură şi pictură religioasă. Este singura biserică de rit catolic care a fost construită în comunism (1972-1974), deoarece din cauza lucrărilor pentru realizarea barajului de la Porţile-de-Fier credincioşii catolici din zonă riscau să rămână fără biserică. Originalitatea ei este dată de câteva elemente: interiorul în formă de cort, acoperişul şi luminatorul de la altar în formă de cruce, pictura interioară „Drumul Crucii” în care pe lângă scene biblice sunt pictate şi persoane din lumea profană: V.I. Lenin, Nadia Comăneci, John Lennon, Florin Piersic, Anna Széles. Slujba religioasă se oficiază în patru limbi. Pe o placă de marmură se menţionează faptul că „La Orşova a fost ascunsă în perioada 1848-1853 Coroana Sfântă pentru a cărei amintire în anul 1855 s-a ridicat <Capela Sfintei Coroane>. Astăzi această capelă este acoperită de apele Dunării.” 


luni, 1 noiembrie 2021

Muzeul de Istorie din Balcic


 de Elena Trifan

În „Muzeul de Istorie” din Balcic se află o colecţie bogată de obiecte aparţinând unor epoci îndepărtate, reprezentative pentru reconstituirea istoricului localităţii: lămpi, opaiţe religioase, obiecte de adoraţie, vertebre de mamuţi, veselă pentru idoli din neolitic, veselă şi ceramică, frescă tracă tombală de la Alexandrov, exponate tracice şi celtice din epoca târzie a fierului, un model de altar, bazorelief în piatră, statuia lui Pan - replică, obiecte de cult din bronz, capul statuii lui Priest, decoraţii romane, torsul lui Dionisos, tablou faţadă templu (templul lui Dionisos) din marmură, interiorul templului, numismatică din localităţile: Istrus – Callatis, Apollonia Pontica, Dionysopolis, Messembria, Odesos, Marcianopolis, Alexandrov, Lysimachos, Sariakos, tablou frescă din Pompei, sec. I inainte de Cristos care îi reprezintă pe Bacchus, Ariadne şi Satyr, lămpi romane şi veselă din ceramică, lămpi din teracotă şi figurine din epoca elenistică, amfore, depozit de pietre şi ancore, podoabe medievale etc.

Trepte de lumină în Banat - Drobeta Turnu Severin

 de Elena Trifan

Dorinţa mea de a cunoaşte mai bine acest ţinut al ţării noastre mă obsedează de aproximativ 30 de ani, când întorcându-ne dintr-un concediu petrecut la Moneasa am făcut un scurt popas în Timişoara, am admirat din mers splendoarea Dunării la Cazane, am poposit o noapte în Drobeta şi a doua zi de dimineaţă am vizitat piciorul podului lui Apolodor din Damasc, ruinele castrului roman şi Muzeul Regiunii Porţile-de-Fier. Power point-urile primite de la cunoscuţi cu imagini ale Dunării la Cazane mi-au incitat şi mai mult această dorinţă. Abia în toamna anului 2017 dorinţa mi-a fost împlinită când împreună cu un grup de excursionişti am făcut o călătorie cu un itinerariu destul de complex în localităţi de pe malul Dunării şi din Banatul Montan: Porţile-de-Fier, Orşova, Eşelniţa, Băile Herculane, Oraviţa, Anina, Rudăria. Drobeta-Turnu Severin, oraşul de pe malul Dunării, cu o istorie milenară, gazda multor „musafiri” mai mult sau mai puţin doriţi şi-a creat un aspect şi o cultură originale aflate la confluenţa mai multor civilizaţii. În mod indirect poate fi numit element sine qua non al formării poporului român, căci fără podul lui Apolodor din Damasc construit aici peste Dunăre de către romani, aceasta nu ar fi fost posibilă.


Piciorul podului şi castrul roman stau mărturie şi astăzi a acelor vremuri de măreţie arhitectonică şi militară, dar, din păcate, nu au putut fi vizitate, în schimb panorama Dunării şi Cetatea Medievală a Severinului ne-au oferit o frumoasă şi interesantă formă de cunoaştere. Cetatea Medievală, cel mai important obiectiv strategic din regiune în Evul Mediu, impresionează atât prin construcţia în sine, cât şi prin cadrul de natură în care se află: în Parcul „Dragalina” şi pe malul Dunării, locuitorilor oraşului de astăzi şi turiştilor oferindu-le şi un minunat prilej de recreere. Cetatea a fost construită în anul 1233 şi fortificată după fiecare atac. Evenimente importante din istoria ei amintesc de numele lui Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Matei Corvin etc. După 300 de ani de existenţă a fost distrusă din ordinul lui Suleiman Magnificul şi materialele ei duse pe malul sârbesc. Cetatea a fost reconstruită între anii 2013-2015 şi impresionează prin culoarea şi grosimea zidurilor de 1,5 – 2 metri, prin felul în care este compartimentată, capelă, turnuri de apărare. Viaţa pulsează parcă în zidurile şi în interiorul ei, într-o dezvoltare a verticalităţii din vremuri imemorabile, cu deschideri spre apa Dunării, sub ocrotirea mai mult sau mai puţin luminoasă a cerului. 


În apropierea ei se află Palatul Culturii „Theodor Costescu”, monument de arhitectură, aflat pe lista UNESCO. A intrat în circuitul public în 1924 şi poartă numele celui care a fost directorul Liceului „Traian” din Drobeta, membru al Academiei şi a contribuit cu fonduri proprii şi prin organizarea de subscripţii la construirea acestuia. Privită din exterior clădirea impresionează prin monumentalitate si prin stilul plăcut, elegant, rafinat. 


În apropierea palatului un copac cu frunze de un galben intens luminează peisajul şi fascinează privirea. Frunzele lui par a fi bucle de lumină curgătoare, aur fraged şi însufleţit. În faţa lui este Fântâna Cinetică, o invenţie din oţel inoxidabil, creaţie a sculptorului Constantin Lucaci, unul din marii sculptori în oţel ai lumii, laureat al Premiului Herder. Ingenioase ţâşniri acvatice izvorăsc pe rând din axul central sau din panouri laterale, părând braţele unor dansatori cuprinşi într-un dans al armoniei universale. Privită în ansamblul formelor şi manifestărilor ei fântâna este un elogiu adus apei ca simbol al germinaţiei veşnice, într-o mişcare ce sfidează trecerea timpului, în sens invers acelor de ceasornic.

Mergând spre centrul oraşului, într-un spaţiu verde bine îngrijit, loc de relaxare şi promenadă, poţi admira statuile lui Decebal şi a lui Traian, poţi face un popas la Biserica Catolică sau urca în Turnul de Apă pentru a admira priveliştea oraşului şi a împrejurimilor acestuia. Am avut şansa de a ajunge într-o zi însorită, când oraşul atât cât s-a putut vizita din el într-un timp foarte scurt şi-a arătat întreaga splendoare autumnală. Peste liniştea şi curăţenia lui, peste clădirile construite într-un stil arhitectonic plăcut şi elegant, peste albastrul Dunării strălucea blândă, aurie şi pură lumina soarelui de toamnă. În mod involuntar mi-a venit în minte imaginea unui alt oraş construit pe malul Dunării, Bratislava.