de Alina Coman
În fiecare an îmi vine de cel puţin două ori, cu o regularitate constantă, un dor imens de ducă. Poate fi oriunde, oricând, oricum şi cu oricine. Din motive raţionale şi financiare nu pot da frâu liber acestor porniri, aşa că, de ceva vreme, o parte din vacanţă e alocată familiei, iar o parte dorului meu nebun de a călători. Încerc să beneficiez de diferite facilităţi, particip la schimburi de tineri, mă implic în diferite proiecte, astfel încât nevoile mele personale să nu dezechilibreze major bugetul familiei.
Un astfel de prilej mi-a fost oferit de asociaţia în care sunt voluntar de vreo 14 ani. E vorba de un youth exchange la care au participat 25 de tineri din Letonia, Italia, România, Iordania şi Egipt. Proiectul a fost implementat în Iordania şi a avut o temă atractivă: Şomajul în rândul tinerilor şi cetăţenia activă. Reacţiile celor dragi în momentul în care le-am comunicat intenţia mea de a pleca în Regatul Haşemit al Iordaniei au fost diferite: mami era disperată că merg între terorişti, soţul meu mă încuraja spunând că e o ţară sigură care merită văzută, tati a încercat să-mi cumpere renunţarea cu o sumă care ne-ar fi fost aproape suficientă pentru un sejur pe litoralul românesc, cei doi copii ai mei vroiau să-mi intre în bagaje. Încăpăţânată din fire, în 4 august eram deja într-o maşină care ne ducea spre Budapesta. Costul biletului de avion era mai redus pe această rută: Budapesta, escală Istanbul, Amman. Trebuie să mărturisesc că m-am silit să dorm cât mai mult din drum după ce mi-am văzut moartea de vreo două ori la manevrele şoferului nostru grăbit. Sărmana de mine, nici nu bănuiam că
