duminică, 12 februarie 2023

Siracuza, locul unde a trăit și cugetat Arhimede


de Valentin Oanta

O vizită în Sicilia în miezul iernii diferă puțin de una pe timp de vară, doar prin temperatura care este totuși acceptabilă și numărul de turiști ce permite o altă abordare a locurilor vizitate.
Siracuza, locul unde a trăit și cugetat Arhimede, este un oraș situat în estul Siciliei, întemeiat de corintieni în secolul VII î Hr. Sub greci a devenit unul dintre cele mai importante centre de putere din Mediterana, pentru aproape 500 de ani. Magna Graecia, cu capitala la Siracuza, și-a întemeiat propriile colonii înființând orașe precum Cefalu, Taormina sau Messina. A fost cucerit de romani în 212 î Hr apoi de goți și bizantini. În 878 au venit arabii, apoi nomazii, iar în 1870 cetatea a fost anexată Italiei.
Vizita în Siracuza începe aproape obligatoriu cu partea veche a orașului, un cartier aflat pe mica insulă Ortigia, unde se găsește miticul izvor Aertisa. Acum, în plină iarnă, soarele și căldura nu sunt prea darnice cu turistul, dar locurile au farmecul lor și în acest anotimp. Insulița Ortigia era legată de Siracuza printr-un mic pod de lemn, lung cam de 20 de metri. Din 2014 însă a fost construit Podul Sânta Lucia. Aici, în Ortigia, se presupune ca Arhimede a strigat "evrika" la descoperirea principiilor hidrostaticii. Aici, vestitul matematician a descoperit multe din principiile sale, este locul unde a și murit în timpul asediului cetății din 212 î HR.
Străzile din Ortigia sunt ba late, ba înguste, cu o mare densitate de clădiri vechi, încărcate de istorie. La intrare, imediat după pod, te întâmpină Templul lui Apollo, vestigiile sale fiind foarte bine conservate. Mergem apoi pe străduțe către piața Arhimede, unde se află fântâna dedicată celui care a aproximat prin calcule valoarea numărului PI, vestitul 3,14! Urmează piața Domului cu Catedrala impozantă. Este, de fapt, cel mai vechi lăcaș de cult din Europa, cu o activitate neîntreruptă timp de 2500 de ani, deoarece a fost templu păgân în perioada greco-romane (inițiat în 480 î.Hr). Apoi admirăm Fântâna Aretusa. Legenda zice că zeița Artemis a transformat-o pe frumoasa sa slujnică Aretusa într-un izvor pentru a o proteja împotriva zeului răului, Alpheus .
Pe faza nordică găsim o altă fațetă a mării, mai agitată, cu valuri ce matură coastele înalte. Aici se afla castelul Maniace.
Alte atracții ale Siracuzei sunt parcul arheologic Neapolis, Amfiteatrul Roman, Templul și Teatrul grec (cel mai mare de pe insula, unde încăpeau cam 16.000 de oameni). Dar despre aceste vestigii, altă dată sau poate, de ce nu, aștept eu impresii din viitoarea voastră călătorie pe aici, eventual spre vulcanul ce oferă o priveliște superbă!

 

sâmbătă, 11 februarie 2023

In extrasezon, pe Costa Blanca

 

de Ioan Laslo

"-Tu cand mergi in concediu?
- Eu lucrez in turism!" 

De ceva ani am inteles toate sensurile acestei conversatii. Sunt liber doar in extrasezon, cand incerc, pe cat posibil, sa ating destinatii noi. Este exact ceea ce am facut la inceputul lui februarie, cand am incercat sa driblez saptamana de frig de la noi si am zburat in Costa Blanca. Numai ca extrasezonul aduce uneori destule surprize. Un simplu drum cu trenul (Tram Metropolitan ii spun ei) de la Alicante la Denia poate duce la o adevarata epopee. Ca sa fiu mai bine inteles, dezvolt puțin ideea. Trebuia sa merg aproximativ o ora si 20 de minute pana la Benidorm, apoi sa schimb si sa ajung la Denia, in aproximativ inca o ora. Legatura perfecta, la cateva minute in statia Benidorm Intermodal. Doar ca socoteala de acasa, cu cea din... tren... Asa ca am ajuns la Benidorm, unde ni s-a comunicat ca trebuie sa coboram in statia principala si de acolo o sa fim transbordati cu un autobuz spre Benidorm Intermodal. Se lucra la remedierea unei stricaciuni la sina intre cele doua statii. Ajuns in statie, am realizat ca autobuzul circula doar din ora in ora. Am aruncat o privire fugara prin Benidorm, apoi mi-am pus masca in autobuz(la ei este obligatorie si acum in mijloacele de transport in comun!), am mers vreo 3 km prin statiune, la Intermodal am realizat ca pana la plecare mai asteptam vreo 30 de minute. Am luat-o apoi catinel si.....surpriza iar. La Teulada toata lumea jos. Vine un alt tram(desigur peste alta jumatate de ora!). Bine ca am ajuns in final la Denia. Recapituland, cam ce trebuia facut in aproximativ 2 ore si 30 de minute, ne-a luat patru ore mari si late. Ca sa te bucuri de vacanta in extrasezon! Filmarile facute la fata locului au farmecul lor. Haideti sa le urmarim ca pe un vlog!

vineri, 10 februarie 2023

O plimbare prin Assisi

de Ioan Laslo 

Nimic nu este mai frumos ca Assisi! Sau cel putin asta sustin italienii... In ultimii ani, am avut ocazia sa merg des pe acolo (cu ocazia circuitului Christian Tour) si sunt perfect de acord cu ei. Am facut filmarea in plina pandemie, cand putini aveau sansa de a calatorii. Toti turistii tind sa vada in primul rand biserica cu numele lui San Francisco, patronul spiritual al Italiei. Si este normal acest lucru. Apoi insa, este bine sa incerci o plimbare lejera pe stradutele acestui orasel fabulos. Filmarea de mai sus este facuta pe aceste stradute si este insotita de un mic si improvizat live comentariu. Sper sa va placa! Si...va astept si pe dumneavoastra! Daca v-a placut, va puteti inscrie in circuitul Italia D Amore cu un click aici !

Bruxelles - capitala Europei

de Ioan Laslo
      Oricum o intorci, cand te gandesti la Bruxelles, primul lucru care iti vine in minte este "capitala Europei". Dar orasul are, dincolo de Cartierul European, numeroase alte atractii, care il  fac o destinatie de neratat. Incepand cu Grand Place , in apropieraea carei se afla si mica statueta care constituie simbolul orasului, Manneken-Pis,si continuand cu numeroase muzee de cea mai buna calitate sau cu o serie de catedrale exceptionale (desigur,  renumita este Saints Michel et Gudule) . Personal am fost extrem de impresionat de Muzeul Dantelariei, care gazduieste adevarate capodopere. Iar daca timpul iti permite, este foarte bine sa te arunci putin si in afara orasului, fie in zona Heysel (nu atat pentru macabrul sau stadion, cat pentru Atomium) sau in Parc de Cinquantenaire (Muzeul Horta merita o

marți, 7 februarie 2023

Büyükada – cea mai mare Insulă a Prinților

 

de Livia Manzatu

O nouă zi în Istanbul, o nouă tentație! După tumultul zilelor în care am vizitat principalele obiective turistice din Istanbul, iată că a venit ziua mult așteptată de relaxare pe cea mai mare Insulă a Prinților din Marea Marmara: Büyükada.

Având ferryboat-ul programat la prima oră a dimineții (ora 9.30), imediat după micul dejun am profitat din nou de linia de tramvai T1 (stația Aksaray) aflată în apropierea hotelului și, însoțiți de ghidul nostru, am ajuns în portul Kabataș (capăt de linie tramvai T1 - Kabataș). Însuflețiți de vremea caldă și senină, mulți dintre noi ne-am ocupat locurile pe puntea superioară a ferryboat-ului, pentru a ne bucura din plin de briza mării și soare. De pe mare am putut admira Palatul Dolmabahce, Palatul Topkapi, Moscheea Hagia Sofia și priveliștea minunată a orașului Istanbul.

Büyükada, insula pe care urma să poposim pentru o jumătate de zi, este doar una dintre cele 9 insule care formează un arhipelag în Marea Marmara, fiind cea mai mare și cea mai vizitată de turiști. Cele 9 insule se află la distanțe cuprinse între 10 și 23 de kilometri sud-est de Strâmtoarea Bosfor, făcând parte din zona asiatică a Istanbulului. Din cele 9 insule, doar 4 sunt locuite: Büyükada, Heybeliada, Burgazada, Kınalıada. Districtul se numește Adalar, iar administrația se află chiar pe Insula Büyükada.

După o călătorie de o oră și un sfert am ajuns pe insulă. Vegetația mediteraneană, liniștea, aerul curat, atmosfera de vacanță, cu toate acestea ne-a întâmpinat Büyükada. Ne-am îndreptat spre o stație de microbuze electrice și, împărțiți în grupuri de câte 10, ne-am ocupat locurile. Preț de aproximativ 40 de minute am făcut înconjurul insulei fără oprire. Din când în când, șoferul microbuzului ne mai atrăgea atenția asupra vreunui obiectiv demn de fotografiat. De o parte și de alta a străduțelor se ridicau vilele somptuoase ale celor care au ales acest loc de poveste ca reședință de vacanță sau permanentă, precum și câteva hoteluri de lux.

„Insulele Prinților” poartă acest nume deoarece, în perioada Imperiului Bizantin, aici erau exilați prinții sau alți membri ai familiilor regale. Ceea ce face unică această insulă este lipsa mașinilor alimentate cu carburant. Acestea sunt interzise pentru a nu polua. Doar mașinile Poliției, Pompierilor și cele de salubritate fac excepție. Piața din centrul insulei este mică, înconjurată de restaurante cu specific pescăresc, magazine de suveniruri şi puncte de închiriat biciclete.