Altamira - Capela Sixtina a Preistoriei

 

de Marian Lisu

Sfâșietoarea poveste adevărată de acum ne va purta privirile și imaginația într-unul dintre cele mai importante locuri ale umanității, în Altamira, spre a admira ceea ce a fost supranumită „Capela Sixtină a Preistoriei”.

La vremea descoperirii splendorilor rupestre ce vin din Paleoliticul Superior (încă de acum 35.600 ani și care au continuat a fi creeate până acum vreo 15.000), proprietarul suferea o veritabilă dramă existențială.

În 1879, Marcelino Sanz de Sautuola e anunțat de fiica lui Maria că niște animale ciudate care „aleargă” haotic se găsesc pe pereții peșterii ce se căscase în apropierea locuinței de pe micul domeniu. Mai exact, în proximitatea pitorescului oraș medieval Santilana del Mar.

Răspândirea veștii privind descoperirile preistorice sunt însă vehement disputate tocmai de către cei care trebuiau să se aplece serios asupra studiului. Se va demonstra fiind cea mai veche formă de manifestare artistică. Perioadele de datare exacte plasează primele execuții puțin după apariția Homo sapiens, cel care începea să-și demonstreze discernământul și rațiunea – ruperea de linia Erectus și desprinderea de Neanderthalieni.

Trecut prematur spre veșnicie și având încredere până la final în adevărul cauzei sale, îi sunt recunoscute meritele abia post-mortem. Lumea științifică își va recunoaște greșala de a fi mai aproape de interesele ecleziastice decât de adevărul științific, diplomele și titlurile putând fi observate în muzeul dedicat amenajat lângă casă (chiar în imediata apropiere a peșterii).

Dar scenele celebre cu bizonii multicolori și celelate animale reprezentate în peșterile asociate, aflate de-a lungul coastei dinspre Santander și Bilbao, le vedem în marele muzeu în care sunt aduse dovezile elocvente și reproduse identic.

Redările umanoizilor din epoca de piatră reprezintă în cadru larg picturi ce au copiat forma peșterii, cu bizoni (zimbri) în galop, de parcă e un tablou în mișcare a modului în care indienii nativi își imaginau Paradisul (veșnicele câmpuri de vânătoare).

Uimirea întregii lumi se cristalizează abia când se demonstrează că arta de pe pereți are o vechime de mai mult de 10.000 de ani, cât se credea inițial de către descoperitor. Fiind aproape de patru ori mai veche, dogmaticii sau reacționarii se vor recunoaște învinși, recunoscând unanim că în peștera Altamira se găsește reprezentarea maximă a spiritului creator uman, cel de la începuturi. Atenția la detalii se poate observa facil – în zona de detaliu sunt contururi cu detalii, zonele interioare fiind umplute de culori nuanțate, spre a reproduce cât mai realist personajul vizat.

Nu vorbim aici doar de pictură pe stâncă, sunt locuri unde se găsesc gravuri sau altele cu desene.

Peșterile celelalte aduc în atenția publică animale care sunt și acum specifice zonei – cabaline și căprioare (bizonii dispărând de mult de pe Bătrânul Continent). Găsim pe stânci inclusiv amprentele mâinilor „artiștilor” – formate nu prin imprimarea palmelor cu culoare, ci prin suflarea peste acestea a pulberelor de oxizi.

Recunoașterea universală a manifestărilor artei paleolitice nu se rezumă doar la tradițiile culturale manifestate în negura vremurilor, ci și ca un moment semnificativ al istoriei umanității. Astfel, manifestările diferite, tematica vastă și diversitatea tehnicilor (stilurilor) demonstrează că nu era o manifestare locală, unitară, ci o expresie a unei comunități larg răspândite pe un areal ce cuprinde mare parte a zonei nordice din Peninsula Iberică.

Era o reprezentare a unei lumi înconjurătoare cu detalii elocvente – modul în care omul primordial percepe raportarea la Mama Natură, fără idoli sau zei, fără ierarhii și diviziuni sociale, fără răutăți și învrăjbiri, ci doar realitățile din proximitate.

Santillana del Mar - un pueblo de poveste

de Ioan Laslo

Spania este plina de surprize mai ales in zonele sale rurale. Nici Santillana del Mar nu face exceptie, cei mai multi dintre turistii pe care i-am condus aici considerand zona sa istorica incantatoare. Din acest sezon, vizita din programul Tara Bascilor si nordul Spaniei este inscrisa ca un optional gratuit, astfel ca toti turistii sa poata vedea aceasta bijuterie medievala. Un click pe numele programului va ajuta sa va inscrieti!

Orasul este plin de cladiri care dateaza din secolele XIV-XVIII si care au apartinut odinioara unor familii nobiliare (numeroasele blazoane de la intrare dovedesc acest lucru). Astazi, ele sunt folosite ca magazine cu produse locale excelente, restaurante, spatii de cazare, mici muzee etc. Localnicii (putin peste 4000!) s-au mutat in afara centrului istoric si traiesc marea lor majoritate din turism.

Centrul istoric este pietruit si exclusiv pietonal, fiind grupat in jurul a doua strazi care se unesc pentru a duce la cel mai important obiectiv turistic din pueblo (si din intreaga Cantabrie), La Colegiata, o biserica romanica ale carei inceputuri dateaza din secolul al IX-lea si pe care va recomand cu insistenta sa o vizitati si pe interior. Pe parcurs intalnim Palatul Valdivieso (astăzi a fost transformat în hotel. Acesta datează din secolul al XVIII-lea și îl puteți găsi la sfârșitul străzii Calle del Cantón), Palatul Velarde (cunoscut si sub numele de „Palatul arenelor”. Construcția sa a început în secolul al XV-lea, cu influente gotice, dar și renascentiste), Casa Hombronilor (construită între secolele XV și XVII), Casa Arhiducesei (chiar în stânga La Colegiatei, datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea), Palatul Barreda (denumit si Parador National de Gil Blas, deoarece aici se desfasoara ispravile picanteresti ale burlescului personaj din opera lui Alain-René Lesage), Casas de los Quevedo (de fapt doua case unite, datand din secolul al XVII-lea), Casa Leonor de la Vega (datează de la sfârșitul secolului al XV-lea. Se spune că aici a locuit Leonor, mama primului marchiz de Santillana) si multe altele pe care va las sa le descoperiti intr-o plimbare lejera, la fata locului. Adaugati la tentatii un mic Muzeu al Torturii (scoate in evidenta tehnicile Inchizitiei), un Muzeu al Traditiilor Cantabreze (sunt fascinante mastile ritualice de aici!), Casa Memoriala Jesus Otero (unul dintre cei mai apreciati sculptori cantabrezi), numeroasele mici magazine care atrag mai ales doritorii de produse hand-made, sau de produse traditionale cantabreze si va puteti face o impresie despre acest sat turistic splendid. Iar, daca sunt prea sarace cuvintele, va invit sa vizionati urmatoarele doua filmulete, cu informatii care sper sa fie relevante

Trasee turistice in muntii Romaniei - Varful Ciucas

de Calin Nicolae Marginean

Virful Ciucas (1.954 m)

Trebuie ajuns in pasul Bratocea cu masina, pentru a beneficia...

- de cel mai scurt timp de facut acest virf +

- de cel mai usor traseu +

- pentru a avea TIMP „la greu” de admirat tot ce poate sa ofere acest munte SUPERB / MINUNAT (atentie MARE ca NU folosesc deloc cuvinte mari inutil, ci stiu ce vorbesc !)

Pentru cine vine din Nordul tarii (ca mine) se ajunge din Tg. Secuiesc => Prejmer => Sacele => (stinga) Pasul Bratocea !

DACA ati venit dinspre Brasov (Sacele), opriti in pasul Bratocea (e loc de parcat „la greu” si gratuit !) si o luati la stinga (in unghi de 900), pe drumul forestier care se desprinde din sosea, la al carui start, pe dreapta, sint 2 table de informare cu rezervatia Ciucas. Marcaj „banda rosie” !

(NU CUMVA sa o luati pe drumul – tot forestier – care se desprinde din sosea si care o din dreapta soselei, prin padure, ca va duceti in alta parte !!!)

Ati plecat deci pe drumul cel bun, ati trecut de cele 2 table si o tineti pe drumul forestier mentionat mai sus, intr-o urcare exterm de usoara, printr-o mica padurice, FARA a va

"Focurile Sfântului Ioan", la Alicante

de Ioan Laslo

Fiestele din diversele orașe ale Spaniei sunt un moment în care, cu mic, cu mare, toată populația urbei se distrează. De obicei, ele sunt legate de un sfânt catolic și au o tradiție îndelungată. Am scris anterior de Falas din Valencia, iar azi ii vine rândul orașului Alicante. 

Alicante sărbătorește sosirea verii cu "Focurile lui San Juan". Înconjurați de muzică, culoare, praf de pușcă și spectacol, mii de oameni ies în stradă pentru a experimenta acest festival care aduce un omagiu focului. Pentru a sărbători începutul verii, locuitorii din Alicante merg, în mod tradițional, la cina în mediul rural în penultima săptămână din iunie: mânanca produse tipice și, când vine miezul nopții, aprind focuri de tabără, dansează în jurul lor, lansează rachete și se scaldă în mare. Acest obicei a fost menținut de-a lungul timpului și, în 1928, a fost înființat oficial ca festivitățile "Hogueras de San Juan".

Timp de câteva zile, în fiecare an, se aduce un omagiu focului, în care principalii protagoniști sunt opere autentice de artă efemeră: „focurile”, figurile uriașe de carton și lemn care sunt arse în noaptea de San Juan. În luna mai, regina festivităților, așa-numita „Bellea del Foc” (Frumusețea Focului), este aleasă dintre candidatele prezentate de comisia fiecărui cartier. Festivitățile încep oficial cu plantà (așezarea) monumentalelor „focuri” care, cu aerul lor satiric, umplu străzile din Alicante cu ingeniozitate și bună dispoziție. În acea zi sunt instalate și „barăcile” , unde se țin sărbătorile populare și se degustă smochinele și coca tipice, un fel de empanada de ton, ceapă și nuci de pin. Printre cele mai reprezentative acte ale festivalului se numără Intrarea Trupelor și Comisiilor, cu „frumusețile” lor respective și domnișoarele de onoare îmbrăcate în costume tradiționale; ofranda florală către hramul orașului, Fecioara Remedioi și parada folclorică internațională, o procesiune colorată la care participă grupuri de dans din întreaga lume. În plus, în fiecare zi la două după-amiază, în Plaza de los Luceros au loc focuri de artificii : sunt „mascletàs” zgomotoase , care ar trebui să fie însoțite cu dopuri de urechi, având în vedere vuietul provocat de praful de pușcă și rachete. În sfârșit, la ora douăsprezece  noaptea, în ultima zi a fiestei din iunie, sosește „cremà”, momentul de vârf. După un extraordinar palmier alb de artificii, „focurile” răspândite în tot orașul ard de bucurie, dansuri și cântece, în același timp în care pompierii aruncă cu apă în participanți în ceea ce este cunoscut sub numele de „banyá”. Cu toate acestea, petrecerea nu s-a încheiat încă. Serile viitoare, pe plaja Postiguet are loc concursul de artificii, în timp ce zona veche a orașului prinde viață cu piața medievală și diversele sale spectacole. Este o adevărată bucurie, la care participă și numeroșii turiști aflați în vacanță pe Costa Blanca! Filmulețele de mai jos o sa va facă sa înțelegeți mult mai bine evenimentul... 

Basilica San Francisco de Assisi

de Marian Lisu

Până acum aproape un mileniu, Assisi era un mic oraș medieval ce nu se prea pomenea pe hărțile importante,ridicat pe coasta unui deal semeț (Asio) de la poalele muntelui Subasio, de unde vederea asupra văii Umbriei este una senzațională.

Un eveniment epocal, undeva spre finele secolului al XII-lea, schimbă decisiv soarta orașului, aici născându-se Giovanni Bernardone, pe care acum îl știm drept Sf. Francisc de Assisi, patronul spiritual al Italiei.

Ordinul Franciscanilor, cel ce se constituie și dezvoltă galopant, aduce în perioada medievală manifestări artistice fără precedent – pictori renumiți, sculptori și arhitecți de soi, întrecându-se în a-și arăta măiestria.

Genialul florentin Giotto, Lorenzetti (cel ce a prefigurat arta Renașterii), sienezul Simone Martini, sunt printre numele care lasă posterității lucrări inestimabile – locul ce deține cele mai impresionante capodopere fiind Bazilica San Francesco.

Era mișcarea ce nu va primeni doar zona italică ci practic tot Bătrânul Continent, dovadă că genul creativ uman a găsit în Assisi locul prefect de manifestare în Evul Mediu.

Încă de la mare distanță poți observa lejer detaliile arhitecturale ale megastructurii ce ține în spatele unor ziduri urieșești trei biserici, una peste cealaltă.

Cultul pe care fostul mistic, sanctificat pentru priceperea transmiterii mesajului divin (dovadă cum se difuzează ulterior mișcarea Ordinului Franciscan în toată lumea creștină), detemină papii să dea locului o însemnătate deosebită, admițând valoarea mesajului universal pe care Francisc îl propovăduise, bazat pe pace și bună-înțelegere.

Devenise un simbol de credință, modul modest în care se îmbrăca și jurământul de sărăcie spre a se dedica întru-totul rugăciunii și ascezei îl fac și acum model pentru adepții ce vin în număr mare să vadă locul de unde izvorâse credința.

În spatele porților grele pătrundem alene printre case de secole, amplasate astfel încât fiecare spațiu vital să fie utilizat la maximă eficiență. Urcarea puțin abruptă ne duce rapid într-o piață vastă, mărginită de coloane și porticuri, toate la umbra unor ziduri ce trimit privitorul la zidurile defensive a le unui mare castel. Locul edificiului fusese spațiul de tristă amintire, unde condamnații cu pedepse capitale erau sfârșiți, numele fiind elocvent – Colinele Iadului. Proiectul se începuse romanic (partea inferioară) și se continuase în stil gotic (biserica superioară).

Lucrările duraseră vreo trei veacuri, de după 1228, iar locul ce amintea a moarte se va spăla de vechile păcate și va lua nume nou – Dealul Paradisului, deci de la agonie la extaz.

În memoria sfântului în cripta bisericii inferioare au fost depuse moaștele, locul cu liniște și pace fiind spațiu sacru, unde energiile acumulate secole de-a rândul te copleșesc gradual.

Deasupra, boltele sunt decorate cu fresce minunate, cu sute de personaje vivace, cu un colorit spectaculos, ce de multe ori te copleșește olfactiv.

Rozete meșteșugite, arcade imense frânte, sub care se ivesc alte arcade joase-n semicerc , ogile ce deschid capele cu tematici biblice din cele mai diverse – toate te îndeamnă să descoperi rafinamentul artistic pe care autorii doriseră să impresioneze privitorii.

Marele altar gotic deține însă cele mai spectaculoase fresce – Alegoriile Virtuțiilor franciscane și Slava Sf. Francisc, făcute de colectivul condus direct de Giotto.

Pentru a accede biserica superioară urcăm scările monumentale și admirăm claustrul, curtea de dimensiuni apreciabile având nivelele suprapuse pironite cu stâlpi deși, ce impactează ochiul, ajutându-l să facă trecerea lejeră de la excepționalul de la nivelul de jos spre magnificul de la zona goticului.

După alte rânduri de trepte de piatră se pătrunde în cel mai vast spațiu de sacralitate – din zona altarului fiind vizibile detaliile desăvârșite ale rozetei centrale. Lateralele poartă fresce cu viziuni îngerești, scene din viețile sfinților, dar și personaje ce revin în actualitate din perioada Vechiului Testament.

Culorile paradisului te însoțesc din înalt – stilul combinat (gotic și renascentist) fiind ceva altceva – totul gândit spre a pune în evidență cele mai importante scene, legate de viața sfântului ce a legat orașul de istoria umanității.