PALAU DE LA MUSICA CATALANA – Barcelona (Spain)

de Marian Lisu

Vă invit acum într-o călătorie de neuitat, undeva arc peste timp, preț de peste un secol. În inima Barcelonei, lângă celebrul Barri Gotic, cartierul ce deține atât de multe atracții, găsim ușor minunea căreia îi trecem pragul marmorat multicolor.

Lăsați-vă purtați pe aripi de timp în cea mai frumoasă sală de concerte făcută vreodată, nu o operă în sensul direct, ci un spațiu dorit a găzdui spectacole de tot soiul (piese simfonice, cor, spectacole de Flamenco, cabaret).

Ne facem loc timid în mulțimea pestriță, ce vine dinspre marele bulevard La Rambla, pe locul unde activase până spre finele de Secol al luminii vechea Mănăstire Sant Francesc de Paula. Lăsase parțial spațiu vital realizării celui mai însemnat edificiu Art Nouveau - Palau de la Musica Catalana, grandios edificiu gândit de arhitectul de geniu Lluis Domenich i Montana. Mulți îl consideră a fi peste Gaudi, căci contemporaneitatea acestora în perioada modernistă făcea ca rivalitatea creațiilor să atingă culmi nebănuite.

E de fapt perioada de redeșteptare barceloneză, cea rămasă în memoria locului drept Renașterea catalană „Renaixença”, care-i va face renumiți și pe Miro, Dali, Sorolla (în domeniul artelor), atunci când apar edificiile cele mai reprezentative pentru această parte a lumii.

Încă de la intrarea în foaier se aud sunetele aranjate să încânte auditoriul. Suntem luați de curentul de curioși spre o sală colosală, inundată de lumină multicoloră, ce vine din înaltul unei cupole ce pare mai degrabă gândite să reflecte culorile Paradisului. Vitraliile susținute în structura metalică, ce lasă impresia unui clopot răsturnat, creează senzația naturaleței, căci nici nu trebuie aprinse încă lămpile grele, de inspirație medievală, amplasate la intrare sau pe pereții laterali.

Vreți să stăm jos, să simțim pe deplin acordurile grave sau înaltele? Ori energiile ce sunt transmise de cei care oferă senzaționalul spectacol de muzică, dans și trăire intensă? E primul impuls, deci hai să luăm loc pe catifeaua de vișină putredă, spre a ne minuna de spectacolul vizual până la momentul de început. Admirăm pe rând scena – o arhitectură unică și splendid decorată cu elemente sugestive, ce ne fac să ne familiarizăm cu elementele îndrăgite de societatea catalană, acelea pe care societatea corală Orfeo Catala și le dorise de la celebrul arhitect spre a le fi spațiu de creație, pentru repetiții, reprezentații și loc unde să poată la final a aduna laurii recunoștinței publicului însetat de cultură.

Deasupra sunt arcade multe, strașnic decorate, iar peisajul din înalt dă senzația de Grădina Raiului, căci vreo 2000 de trandafiri din ceramică pictată par a se prăvăli din boltă. Din lojele amplasate pe nivele diferite străbat doar murmure, mai târziu vor izbucni urale, ovații și sala se va cutremura sub aplauzele fără de sfârșit, cu siguranță.

Nu suntem obturați de cortină, căci lipsește cu desăvârșire, rolul acesteia pare a fi luat de razele de lumină ce vin fie din înaltul luminatorului măiastru ori din spatele scenei, unde sunt alte vitralii magnifice. Lateralele scenei sunt ținute de stâlpi colosali, completați spre înalt de grupuri sculpturale. La dreapta tronează bustul lui Beethoven, titanul muzicii clasice, deasupra lui fiind reprezentate Valkiriile din opera lui Wagner, ce par să colinde într-o odă a bucuriei spre copacul stilizat amplasat în dreapta și deasupra bustului lui Josef Clave, gigantul muzicii tradiționale din Catalunia, ce are la baza stâlpului său o altă alegorie: cea a florilor de Mai, reprezentată de muze ce încântă piatra cu tonalități nemaiauzite pe scenele de operă, căci e de fapt muzica poporului. E un cadru cu simbolism grav – universalitatea muzicii face legătura directă între cea elevată cu cea tradițională, a celor mulți.

La nivelul scenei ne încântă multe muze diverse, ca și instrumentele ce le utilizează cu sârg – o altă alegorie a universalității muzicii, deasupra fiind o orgă ce completează spațiul dreptunghiular al structurii ușoare de oțel.

Geometria sălii e astfel determinată matematic: sala pătrățoasă, scena dreptunghiulară, tavanul cu cercuri concentrice, linii drepte cu arcade semicirculare, spiralele din scări. Candelabrele stilizate spânzurate din înalt prin orificii atent gândite împrăștie lumină lină – doar o senzație de supliment de firavă strălucire, căci tavanul colosal își face pe de-a întregul misiunea.

Timpul ce trecu ne pusese alături de dame bine, cu rochii sofisticate și pălării cu boruri mari, produse unicat pe semne, iar domnii – niște domni (în costume complete și mustăți sau frizuri ce trimit cu gândul la mult prea multul timp petrecut în frizeriile epocii).

Arc peste timp, revenind în cotidian – scena e animată și acum, ca și atunci – trupa artiștilor scenei face pregătirile finale spectacolului ce urma scenei. Regizorul dă ultimele indicații, cei de la lumini și sunet par implicați peste măsură. Cei care performează par a nu ne observa, deși stăm la o atingere de aceștia, baritonul ridică vocea chiar în momentul în care filmarea era în toi, violonista trece cu arcușul rapid, la o distanță de-i puteam simți răsuflarea. Te bagă definitiv în piesa lor, aparții oarecum locului, suntem parte a spectacolului – e festival de bucurie trăită pe deplin. Din priviri ne înțelegem că nu este suficient pentru a potoli sufletul, hrana spirituală trebuie savurată la maxim, deci adăstăm locului momente pe care le-am dori perene.

Farmecul clădirii monument nu este doar marcat de atmosfera interioară, cea plină de culoare și poveste, căci inspirația ne produce endorfine. Mai ales că trecem pe lângă Pegașii grei din piatră albă, ce străjuiesc coloanele din înalt, acolo, undeva spre spirala scării, unde stau atârnate până la nivelul solului tuburile de lumină pe care stau posterității numele celebrităților a căror activitate a fost prezentată aici – opere și autori.

Prin foaier ne strecurăm și în zona de socializare, spațiul unde se destindeau la bârfe cei din vechea societate, chiar în fața cafenelei și a restaurantului. Terasa e un spectacol vizual, coloanele pline de culoare creând o stare de bună dispoziție.

În marele hol realizăm dimensiunile urieșești ale edificiului. Afară trecem în revistă mențiunile cu informații generale, îi recunoaștem pe cei de pe scenă în multele afișe ce anunțau premiere, dar cel mai important – admirăm exteriorul din partea cea mai interesantă. Acolo unde tronează pe lateral imensul grup statuar ce reprezintă simbolul Orfeo Catala: o Venus flancată de tineri și maturi, deasupra tuturor veghind simbolul catalan – Sfântul Gheorghe, purtând steagul biruinței.

 

Florenta - punct de reper pentru iubitorii de arta

V-am pregatit o poveste de primavara, cu gandul ca intr-un alt anotimp sa ne putem revedea. Asa isi prezinta Melania Cotoi filmuletul prin care doreste sa ne apropiem de Orasul Renasterii. Ramane doar sa tastati play!

Marele Bazar din Istanbul

de Daniel Stefan

Nu putem pleca din Istanbul fara sa vizitam un obiectiv, poate unic in lume. Marele Bazar (Kapali Carsi) nu trebuie ratat, indiferent daca veniti aici pentru cumparaturi sau pentru a vizita pur si simplu acest monument de o frumusete rar intalnita. Trecand prin fata Universitatii si apoi prin piata, printre sute de vanzatori ambulanti din toate tarile estice in special, ajungeti in fata Marelui Bazar, ale carui ulicioare sunt marginite de catre peste 4000 de magazine. Aici poti gasi absolut tot ce-ti doresti, de la zeci de tone de bijuterii, in special de aur, la kilometri intregi de tesaturi si foarte multe suveniruri. Aici, ca de altfel in toata lumea musulmana, esti servit de catre comercianti, cu un paharel de ceai fierbinte foarte tare doar ca sa simti ca esti un oaspete bine poftit in pravalia respectiva. Micul "orasel" este construit in anul 1461 si de-a lungul secolelor a fost reconstruit de mai multe ori. Aici de-a lungul ulicioarelor, care la intersectii sunt acoperite cu frumoase cupole, se gaseste o moschee, un post de politie, o banca si case de schimb valutar. Interesant de stiut este faptul ca vanzatorii sunt foarte superstitiosi, astfel daca esti primul client trebuie neaparat sa cumperi ceva, chiar negociind foarte mult pretul, deoarece altfel se zice ca vanzarea din ziua respectiva nu va merge asa de bine. Asa ca daca vreti sa va luati un obiect valoros la pret de suvenir, trebuie sa va treziti de dimineata si la ora opt cand se deschide bazarul sa pasiti pe uliciorele lui si sa va opriti la unul din miile de magazine.

 

Sfanta Sofia - un simbol

 

de Daniel Stefan

Acest monument al Istanbulului, de o rara frumusete a epocii bizantine a fost construit intre anii 532 – 537, in timpul domniei Imparatului Iustinian, de catre doi arhitecti din Asia Minor, Anthemios din Tralles si Isidor din Milet, si refacuta in perioada 558–562. In aceasta perioada de 5 ani de zile au muncit la ridicarea monumentului 10.000 de oameni, iar la inaugurarea lui, Imparatul Iustinian, care a si comandat constructia catedralei a exclamat : "O, Solomon, te-am intrecut!". Prin acest monument Imparatul Iustinian a vrut sa demonstreze perfectiunea creatiei artei bizantine. La inceput Sf. Sofia a fost o catedrala ortodoxa, si ca orice monument bizantin, este plin de aur si purpura, culori ce definesc pregnant stilul bizantin. Sf. Sofia devine in timpul asediului otoman asupra Constantinopolului ultimul refugiu al populatiei crestine din cetate. Cuceritorul Mahomed al II–lea, constient de valoarea inestimabila a monumentului a interzis distrugerea si pradarea lui. Trecand peste acest ordin al sultanului, un ostas a incercat totusi sa distruga pavimentul de aur, dar sultanul insusi l-a ucis pe loc, si inmuindu-si palma in sangele lui a marcat pe perete, dreptul sau exclusiv de a dispune de acest monument. Semnul se vede si astazi innegrit de trecerea vremii. Dupa cucerirea sa de catre sultanul Mohamed al II–lea, Sf. Sofia a fost transformata in moschee prin construirea a patru minarete in cele patru colturi ale cladirii. Moscheea a fost transformata apoi in muzeu ce nu trebuie ocolit sub nici o forma de nici un trecator prin Istanbul. Acum din ordinul dat de Presedintele Erdogan, Muzeul este transformat la loc in Moschee. Vizitarea sa se face dupa regulile de vizitare ale oricarei moschei.

Istanbul si Palatul Topkapi

de Daniel Stefan

Istanbulul este si in prezent unul dintre cele mai mari centre comerciale ale lumii, un oras cu o populatie de circa 15 milioane de locuitori, care se intinde pe o suprafata de 100 de km. lungime si cam 50 km. latime, un oras cosmopolit unde se intalnesc cam toate natiile globului si unde poti auzi foarte multe limbi. Un oras care s-a dezvoltat pe o axa centrala, pornind de la palatul Topkapi- palatul sultanului, Moscheea Sf. Sofia – fosta catedrala ortodoxa, pana la caderea Constantinopolului, Moscheea Albastra, Universitatea, Marele Bazar unde se gasesc cele mai multe magazine de aur din lume si centrul Laleli, centrul comercial cu stradutele lui inguste, cam ca pe Lipscaniul nostru, dar unde gasesti absolut tot ce-ti trece prin cap. Istanbulul se intinde in cea mai mare parte a sa pe tarmul European, in proportie de 97%, dar puteti trece foarte usor pe tarmul Asiatic cu feribotul sau pe podul care uneste cele doua continente. De curand a mai fost construit un pod peste Bosfor la nivel de autostrada si un tunel ce trece pe sub faimosul canal Bosfor. Partea Europeana este si partea turistica a Istanbulului si cuprinde vechiul Istanbul, cartierul modern Pera si cartierul comercial Galata. Tot in partea europeana de-a lungul a 7,5 km., orasul este strabatut de apele golfului Cornul de Aur. 

Din varful peninsulei pe care este asezata partea europeana a orasului si pana la Sf. Sofia, cu largi terase orientate spre Bosfor si Cornul de Aur, se intinde Palatul Topkapi (poarta tunului), unul dintre cele mai mari palate din Turcia. Pe acest loc cu mii de ani in urma grecii, romanii si apoi bizantinii au controlat trecerea dinspre Marea Neagra spre Marea Mediterana. Din ordinul dat de Mohamed El Fatih (Cuceritorul), a carui domnie marcheaza inceputul celei mai infloritoare epoci a Imperiului Otoman, arhitectul Sinan a ridicat aici cel mai grandios palat cunoscut sub numele de Topkapi. Topkapi nu seamana deloc cu marile palate din Europa occidentala a caror simetrie este la ea acasa, si ne duce cu gandul mai mult la niste sanctuare din Creta, Mesopotamia sau Anatolia. Palatul poarta numele unei vechi cladiri care era asezata pe malul marii si care a ars in intregime in anul 1862. Acum el se intinde pe o suprafata de 600.000 de metri patrati, din care partea vechilor gradini ale sultanilor au devenit parc public (Gulhame Parki), iar cladirile palatului sunt astazi muzee ce adapostesc foarte multe obiecte de valoare ce au apartinut sultanilor Imperiului Otoman. Zidul palatului care este intarit de turnuri de aparare, are sapte porti dintre care patru sunt in interorul peninsulei si trei spre mare. Dintre aceste porti cea mai importanta este poarta dinspre Sf. Sofia. Aceasta poarta se mai numeste si poarta imperiala (Babi Humayun). Zidul de aparare si prima cladire a fost construita intre anii 1465 – 1478. Palatul are patru curti care comunica prin patru porti care nu sunt asezate ca in palatele occidentale una in fata celeilalte. Nici cladirile nu sunt un tot unitar fiind rezultatul contributiei in diferite epoci a diferitilor arhitecti ai vremii.