Sainte-Chapelle – bijuteria gotică din inima Parisului

  

de Livia Mihaela Manzatu

„Paris este mereu o idee bună”! De nu ar fi rostit Audrey Hepburn aceste cuvinte, devenite celebre, cu siguranță ele mi-ar fi trecut prin minte când am ales Parisul.

Început de septembrie...o dimineață caldă, senină, cu străzi foarte puțin animate de trecători... Ajung în Île de la Cité, considerată inima culturală, istorică și spirituală a orașului, pregătită să vizitez una dintre cele mai impresionante bijuterii gotice: Sainte-Chapelle, renumită pentru vitraliile sale spectaculoase. Împreună cu  La Conciergerie este unul dintre vechile vestigii ale Palatului Regal din Île de la Cité care se întindea pe locul unde se află acum Palatul de Justiție din Paris.

Construită între 1242 și 1248 la dorința regelui Ludovic al IX-lea al Franței (devenit Saint Louis prin recunoașterea ulterioară ca sfânt de către Biserica Catolică), Sainte-Chapelle a fost destinată adăpostirii prețioaselor relicve creștine, inclusiv Cununa de spini a lui Hristos, achiziționată în 1239 pentru o sumă care depășea cu mult costul de construcție a Capelei însăși. Prin acest gest, Ludovic al IX-lea a adăugat prestigiu Parisului și, implicit, Franței, care, în ochii Europei medievale, a devenit "Noul Ierusalim", și, prin urmare, a doua capitală a creștinismului. Deși deteriorată în

Gherla, perla barocă a României. Locul unde se află singurul tablou de Rubens din Transilvania

de Claudiu Padurean

Unul dintre cele mai frumoase oraşe baroce din această parte a Europei este Gherla. Este vorba de primul oraş sistematizat din România. Odinioară, Gherla purta numele de Armenopolis şi era considerat drept o veritabilă capitală a armenilor din Transilvania.

Centrul vechi al oraşului Gherla a fost proiectat de un arhitect italian angajat de bogaţii negustori şi bancheri armeni stabiliţi în Transilvania sub conducerea episcopului Oxendius Verzelescu. Armenii au acceptat Unirea religioasă cu Biserica Romei şi au devenit protejaţii Habsburgilor. Oraşul lor, denumit Armenopolis, Gherla de azi, a fost construit cu străzi care se intersectează în unghi drept, iar casele masive, pictate în culori vesele şi cu ornamente sculptate în calcar arătau prosperitatea aşezării. Printre cele mai frumoase se numără Casa cu Atlanţi, transformată în Muzeul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla sau palatul în care a locuit cardinalul Iuliu Hossu. Însă cea mai impresionantă clădire este catedrala armeano-catolică, care se înalţă în piaţa dreptunghiulară din centrul oraşului. Este vorba de o biserică dedicată Sfântului Grigore Luminătorul, apostolul naţional al armenilor, cel care a transformat vechea Armenie în primul stat creştin din lume. Într-o capelă laterală a acestei biserici baroce se află singurul tablou de Rubens din Transilvania, pânza intitulată Coborârea de pe Cruce. De altfel, moştenirea culturală armenească este prezentă în centrul vechi al oraşului, deşi armeni au mai rămas puţini în Gherla. ”Armeni mai sunt puţinei. Ei s-au ţinut mai mult de unguri şi şi-au uitat limba”, spune unul dintre localnici.

Tot în centrul oraşului se află şi un parc secular. ”O legendă spune că el a fost amenajat de un arhitect care a creat şi grădinile Palatului Imperial Schonbrunn din Viena şi care a fost închis în penitenciarul Gherla după ce şi-a ucis soţia, într-un acces de gelozie. Patrimoniul construit al oraşului poate reprezenta un punct de plecare pentru un adevărat circuit turistic”, spune Mircea Corăbean, fostul preşedinte al Comisiei de Cultură din Consiliul Local Gherla. În Gherla se mai află şi fostul palat al cancelarului Transilvaniei, episcopul Gheorghe Martinuzzi. După moartea cancelarului, palatul a fost transformat în închisoare, destinaţie pe care şi-o păstrează şi în prezent. În fostele şanţuri de apărare ale palatului, în incinta penitenciarului de azi, se află amenajat şi un muzeu unic, dedicat victimelor comunismului, care poate fi vizitat cu o programare prealabilă.

Celebrele PATIO din Cordoba

de Marian Lisu

O suavă adiere împrăștie parfum diafan de flori de portocal. La trei pași în lateral, lămâii își revarsă mirosul proaspăt în nările scormonitoare de noi descoperiri prin largile curți interioare (Patio) ale vechilor conace sau case cochete înghesuite laolaltă pe străduțele șerpuinde ale vechiului cartier, La Juderia.

Cum să nu pui plusvaloare instantaneelor surprinse împrejurul Mezquitei, în special pe Calleja de las Flores!? Ori pe lângă marile biserici medievale, unde localnicii pioși împodobeau curțile pentru primirea oaspeților de soi, veniți în special în perioadele sărbătorilor care pun accent pe prezența florilor, pentru a crea arhitectura vegetală!?

Prin climatul specific, Andalucia avea perioade lungi cu temperaturi ridicate, populațiile de aici fiind oarecum obligate să-si ridice locuințe în jurul unei fântâni centrale (nu dintre cele forate, ci unele ce aveau apă prin acumulare). De aici apariția unor terase generoase, unde se putea sta la umbra pereților laterali în zilele toride.

Dacă la începutul existenței lor erau construite ca edificii cu destinație precisă (palate, conace, mănăstiri), casele normal gândite pentru traiul uzual vor deveni micul colț de Rai pe care cei care leneveau prelung în zona umbroasă le transformă în grădini în miniatură. Plante cățărătoare ce copiază relieful structurilor, ghivece meșteșugite atârnate în fel și chip, vase decorative ce susțin plante colosale sau simple jardiniere menite să poarte specii diferite, multicolore. Totul este într-o mare de alb dat de varul pereților interiori, care erau de la începuturi gândiți a fi cadrul ideal de a valorifica aranjamentele de orice fel, asemenea ecranului cinematografic ce susține claritatea peliculei. Plante decorative, colorate în tot spectrul paradisiac, laolaltă trandafiri și iasomie, crizanteme și mușcate curgătoare, poziționate tocmai să pună în valoare spațiul, indiferent de dimensiune.

În centrul teraselor stau mândre fântâni arteziene, unele menite să răcorească aerul în zilele toride, altele doar să potolească setea celor ce le trec pragul, spre admirația aranjamentelor și peisajului general creat cu pricepere și sârguință.

Cu timpul, devine un obicei ce se perpetuează din generații, iar anual (în luna mai) se organizează competiții de frumusețe, unde sunt admiși doar vreo 50 de participanți, unii de pe străduțele înguste, alții din micile piețe publice, restul din cochetele conace.

Pentru a înțelege spiritul amenajării Patios, am ales să parcurgem traseul interior Palacio de Viana, un conac făcut acum șase secole, păstrat impecabil. Nu doar interioarele lui sunt o atracție pentru cei curioși să treacă prin poarta timpului preț de secole de-a rândul, ci am pus accent pe percepția senzorială a grădinilor istorico-artistice (declarate monument național), un mix romanic și maur, în care ulterior sunt adăugate elemente baroce sau romantice. Obiceiul islamic completase cultura romană, adăugase edificiilor plante naturale pentru a crea senzația de răcoare, rezultatul fiind o fuziune culturală unică. Marmura, gresia și mozaicul erau preferate pentru execuția podelelor, etajele având deseori balcoane și spații mari pentru circulația aerului, dormitoarele bucurându-se de prezența baldachinelor. Sunt 12 asemenea spații interioare, niciuna neasemănându-se cu alta. Unele au curți distincte înconjurate de coloane, altele au fântâni, iar altele au arteziene. Aflăm rapid secretul diferențelor care dau unicitate: casele apropiate au fost cumpărate pe rând și integrate într-un întreg, fără a modifica definitiv vechile structuri și concepții arhitecturale.

Amurgul ne zorea oarecum pașii ce nu se lăsau purtați prea repede din zonele vaste, unde obiectivul flămând scurta linia orizontului, dar și detalii mărunte în zona limitrofă. Cum ar fi la piscina de gresie, cu arteziene laterale, unde mirosul crinilor la ora scăpătării era oarecum ireal sau la Patio al Arhivei. Ori la Patio de la Madama, acolo unde arhitectura se completa perfect cu peisajul floral, iar prezența statuilor tematice conferea spațiului de relaxare o senzație de întoarcere în timpurile legendelor cu zei și nimfe. Este astfel un exemplu monumental al curților andaluze, căci la Patio del Pozo, la Patio de los Jardineros și la Patio de la Alberca, care aveau inițial rol de grădini deservite de grădinari, iasomia albastră intră în rezonanță cu roșul mușcatelor ținute în ghivece stilizate. În plus, din loc în loc apar și vestigiile unor civilizații spulberate în colbul istoriei (ale vechilor greci sau romanilor imperiali).

Competițiile pentru amenajările din Patios sunt permanente de pe la începutul de secol XX, pe când în spațiile interioare începuseră să se țină spectacole de muzică și dans, acele cluburi de Flamenco, alt patrimoniu imaterial ce se prezintă călătorilor pasionați de tradiții locale unice.

Obiective turistice de vizitat în Durres

 

de Ștefan Daniel

Dürres, este al doilea oras ca marime din Albania, dupa capitala Tirana si este un important port la Marea Adriatica. Este legat de capitala printr-o autostrala, de 37 de km., la jumatatea careia se afla si principalul aeroport al tarii. Orasul este impartit in doua, zona de oras propriu zis si zona de hoteluri, unde este si frumoasa plaja de cativa km. lungime. Orasul este destul de linistit si foarte frumos. Mie mi-a placut foarte mult. Sunt multe de vazut si parerea mea este ca orasul este mai frumos decat Tirana. Zona de statiune este intr-adevar, foarte aglomerata, dar nu si plaja, care este aranjata cu sezlonguri si umbrele. Orasul a fost fondat de grecii antici din Corint si Corfu, sub numele de Epidamnos in secolul al VII-lea i.H. Mai tarziu sub numele de Dyrrachium, a devenit parte integranta a Imperiului Roman si a succesorului sau Imperiul Bizantin.

1. Un obiectiv important din oras este Turnul Venezian. Este principala atractie a orasului, si a facut parte din Castelul Dürres care a fost construit de imparatul bizantin Anastasius I, in secolul III d.H. La acel moment a fost unul dintre cele mai fortificate orase de la Marea Adriatica. Cu toate astea zidurile au fost devastate de un cutremur in anul 1273 si a trebuit sa fie reparate. In perioada de dominare a Republicii Venetia, castelul a fost consolidat cu mai multe turnuri de aparare. In perioada Imperiului Otoman, a fost consolidat si zidul de aparare. Astazi din castel a mai ramas doar unul dintre turnurile venetiene si o parte din ziduri. In interiorul turnului este acum un coffe bar si la etaj o frumoasa terasa. De sus de pe terasa din turn, poti admira in liniste intreg centrul orasului si faleza.

2. Pentru ca Durres este unul dintre cele mai vechi orase din Albania si a fost un oras de pe vremea Imperiului Roman, avem aici si un Amfiteatru Roman. Amfiteatrul este construit in secolul al II-lea d.H., in timpul domniei imparatului roman Traian. Acum este asezat in centru orasului si este doar jumatate din el scos de sub pamant. Amfiteatrul este unul dintre cele mai mari din Peninsula Balcanica. El poate gazdui pana la 20.000 de spectatori si este singurul din Albania. A gazduit spectacole pana in secolul al IV-lea d.H. si probabil a fost deteriorat de cutremurul din 345/346. Amfiteatrul are o forma eliptica, cu axele de 132.4 metri si 113.2 metri. Arena are o dimensiune de 61.4 metri / 42.2 metri si este inalta de 20 de metri. Candideaza acum pentru includerea in Patrimoniul Unuversal UNESCO.

3. De la Turnul Venetian, incepe orasul vechi. Un bulevard lung, flancat de palmieri inalti de o parte si de alta, ne duce direct in centrul vechi, pietonal unde avem si Marea Moschee. Moscheea este cea mai mare din Dürres. Este asezata pe un mic deal aflat in piata centrala a orasului. De pe terasa ei se poate vedea toata piata, unde oamenii stau in fiecare seara pe bancute, de vorba sau la o partida de table. De jur imprejurul pietei sunt mai multe terase la care poti savura un ceai sau o cafea turceasca. Pe locul moscheei de astazi, a fost o cladire veche otomana. Moscheea a fost ridicata cu ajutorul financiar din partea lui Ymer Lushkaj, in timpul domniei regelui Ahmet Zogu. Constructia a inceput in anul 1931 si a fost terminata in anul 1938, 39 sau 1940 dupa unele descrieri. La acel moment era cea mai mare moschee din Albania. In anul 1967, o data cu interdictia religiei in Albania, moscheea a fost inchisa, a fost scos minaretul si a fost transformata in centru de cultura pentru tineri. In anul 1979 cladirea a fost deteriorata de un cutremur. In 1993 a fost redeschisa cu ajutorul Organizatiei Islamice. Cladirea a fost renovata in 2003 si 2013.

4. Daca ajungeti in Durres trebuie sa faceti o plimbare si pe faleza orasului. Este un frumos loc de promenada, unde gasiti si cateva restaurante unde puteti manca sau puteti bea o bere rece, la terasele ce dau spre mare. Faleza da intr-un frumos parc de distractii pentru copii, unde va puteti distra sau puteti cumpara o nemaipomenita inchetata italieneasca. Pe faleza sunt si cateva statui cu care va puteti face niste poze frumoase.

5. Dar venind in Dürres trebuie sa dati o fuga si pana pe frumosa plaja cu nisip, ca sa faceti o baie in Marea Adriatica. Plaja este foarte frumoasa si este amenajata de la un capat la altul cu sezlonguri si umbrelute. Costul a doua sezlonguri si o umbrela este de doar 2.5 euro si in acesti bani aveti asigurata si toaleta la terasele de pa faleza si internet free. De la un capat la altul pe cei cativa km. aveti foarte multe terase si magazine de unde puteti cumpara, in special dulciuri sau bere sau unde puteti manca orice din bucataria internationala. Nisipul este fin si marea este foarte curata si pentru a ajunge sa poti inota, trebuie sa mergi foarte mult prin apa. Este asadar un loc nemaipomenit pentru familiile cu copii. Avem si doua diguri lungi, la cateva sute de metri distanta unul de altul, in capatul carora sunt doua baruri foarte frumoase.

Gradinile Generalife din Granada

de Marian Lisu

Deși ne aflăm tot într-un palat regal denumirea locului derivă din frumusețea grădinilor adiacente – termanul arab ,,Jannat al-Arif” se referea la cea mai frumoasă dintre grădini ( a artiștilor / gnosticilor).

Protectorul artelor frumoase – Ismail I de Granada, din dinastia Nasrid, realizează lângă marele palat-fortăreață o zonă de relaxare, unde califii vor urma să-și dezmierde consoartele, multe la număr.

Perioadele călduroase obligau arhitecții medievali să gândească spații largi și aerisite, indiferent de zona creațiilor – apare astfel oaza de liniște de pe colina Cerro del Sol.

După ce traversăm marea alee de piatră ce duce spre podul de peste râul aproape secat accesăm un palat cochet, cu multe spații interioare vivace. Sus, după multe trepte din piatră, ne scăldam privirea spre cartierele megieșe, casele albe ale Albacin-ului făcând senzație olfactivă, ca dealtfel și zona marelui zid de piatră ce stă aici pavăză de secole bune.

E Terasa Șanțului de Irigare, de sub coloanele căreia ni se perindă modelele islamice ale cerurilor paradisiace. Coridorul mărginit de coloane și bolți e o veritabilă zonă de belvedere.

În spate e Patio de la Acequia, care ne ajută cu imaginea de ansamblu asupra grădinilor Generalife. Bazinul de piatră împodebit cu florile primăverii andaluze e strabatut de arteziene multe, dar calme. Tufele de mirt se combină cu portocali sau chiparoși, iar trandafirii proaspăt tăiați te invită practic la o revenire în sezonul estival, pentru o imagine completă.

Deși curtea regală a suferit transformări succesive, în special în zona băilor tradiționale, monumentalul sistem de aducțiune și dispersie se păstrează original, dovadă a înaltei tehnologii a vremurilor apuse.

Cea mai frumoasă imagine e însă în Curtea Chiparosului Sultanei, loc de legendă dramatică – aleasa lui Boabdil făcea aici ochi dulci unui frumos cavaler, din nobila casă a familiei Abancerais. Îmbrățișările suave au dus nu la o legătură vie, căci răzbunarea sultanului fu peste măsură de crudă – sub cuțitele încovoiate ale gărzilor vor fi tăiate capetele întregului trib din care făcea parte voinicul, drept exemplu pentru cei care vor mai încerca doar să gândească adulterul.

Patio del Cipres de la Sultana păstrează vechea fântână de piatră, iar bazinele au parcă oglindite în apa curată lacrimile sultanei căreaia i se frânseseră visurile unei iubiri secrete.

Tot din înalt se văd și resturile Palatelor Dar al-Arusa și Alixares, ce se aflau pe malurile opuse –unul spre râul Darro și celălat spre Genil.

Elementul omniprezent - apa proaspătă de munte, captată din muntele vecin și transportată prin tubulatură de teracotă, ce se subțiază la scurgeri pentru a asigura presiuni suficiente nivelelor artezienelor. Nu doar o vezi ci o și auzi și simți la atingere – o scară de apă (cu balustrade amenajate astfel încât să devină două izvoare gemene) sau fântâni care se ating gingaș în jocuri de apă asemenea unor bolți răcoroase.

Plantele decorative sunt alese astfel încât să incadreze impecabil peisajul , stricat oarecum de ceva corpuri apărute ulterior. Gardul viu, care formează adevărate labirinturi, este întrteținut și acum, ca și atunci, impecabil.

În preajma micilor iazuri nu sunt doar grădini decorative, parfumul florilor ne mângîia nările la orice adiere – ci multe sole cu legume specifice zonei, ce susțineau în trecut nevoile bucătăriilor regale.