de Marian Lisu
Muzeele Regale de Arte Frumoase, de acum, sunt amplasate sub aceeasi ,,umbrelă” – o aripă a Palatului Regal, în care le găsim pe cele mai valoroase: Oldmasters, Fin-de-siecle și Magritte.
Prometeu, expus prin filtrul imaginației lui Theodoor Rombouts, e groaza personalizată. Atât de mult iubise omul, că îi dăruise focul, fiind de-acum expus furiei zeilor, titanului fiindu-i dată crunta pedeapsă de a-i fi sfârtecat ficatul de un vultur, ca mai apoi să se regenereze și să o ia mereu de la-nceput, asemeni unui perpetuum mobile. Contorsionat, în plină agonie, personajul mitologic transmite însă o idee altfel, căci el nu dă doar focul viu ci chiar focul rațiunii, cel care duce la cunoaștere, a multor lucruri din afară și din sine. Și astfel, triumfă arta, ca nobil sentiment uman, căci asta stârnea focul rațiunii, iar cel ce este asimilat unui creator de frumos este un titan, ce