de Marian Lisu
Liverpool, Anglia, la Walker – muzeul de artă în care petreci o jumătate de zi, fără păreri de rău că l-ai bifat pe lista dorințelor.
Pentru a te familiariza direct cu seria Marilor Maeștrii, au amenajat spațiile expoziționale cât mai familial, cu locuri de relaxare, spre a nu fi prea curând obosit de-atâta frumos concentrat laolaltă.
Dalilah, voluptoasa vicleană, cu o dragoste de fațadă, pentru un bărbat ce chiar o merita, îndrăgostită sincer doar de banii filistenilor, ce-l doreau pierdut pe ultimul Hercule al israeliților, stă privind ca o vrăjitoare blestemată în colțul de tablou. Nu este chair momentul descris în biblia iudeilor, în capitolul Judecătorilor, căci în scena veritabilă Delicata (Dalida) nu era prezentă, defel, la scena prinderii cu vicleșug, după ce i se tăiase părul lui Samson, lipsit fiind de-acum de sursa puterii gigantice. Și chiar sleit, Samson face fașă celor 5 vânjoși ce-l înconjoară, iar cel din ușă sună goarna – să vină ajutoare, căci e gata trădarea. Ce dramă, cât de actuală scena!.. Că doar te-ar vinde și azi vampa, pe-o mână de cenți, fără tăgadă.
În altă prezentare, e Dante, tânăr și încă nu în glorie deplină, întâlnind-o pe Beatrice, dragostea lui la prima vedere, rămasă veșnic neâmpărtășită, căci ea va fi femeia unui bancher prosper. Dar ce sentiment putea fi mai înălțător decât al unei iubiri pătimașe (ascunse-n adâncul sufletului celui ce ne-a dat Divina Comedie), dezvăluit chiar de acesta, având deja demult soție și copii, în seria poemelor autobiografice - La Vita Nuova. Cea din tablou e prima întâlnire, de dinaintea Ponte Vechio, unde frumoasa florentină trece fără a-l putea privi direct, diafană și pură, iar însoțitoarele, în rochii colorate, îl sorb din priviri pe tânărul chipeș. Dar ce e dragostea neâmpărtășită ,decât o tristă alinare a memoriei, care transmite stomacului deschiderea robinetului cu fluturi? Și a inimii încăpere secreta, ținută sub cheie până la refuz, doar într-un târziu, pasiunea a dat zăgaz cufărului tainic cu amintirea iubirii nedestăinuite. Pesemne că și Henry Holiday a avut aceleași sentimente, căci era destul de tânăr când a ales subiectul.
Aproape, este expus Albert Moore, cu a lui capodoperă – O noapte de vară. Ce muze trebuie să fi avut, ce viziune?!?! Căci rezultatul muncii e mirific, muzele fiind asemenea unor zeițe ale frumuseții, îmbrăcate-dezbrăcate, nici în paturi-nici pe jos, nici adormite, nici în reverie, ci doar prinse-n pânza de păianjăn a unui somn ce vine molcom.
John Waterhouse ne propune mitul lui Narcis, din scrierile mitologice ale lui Ovidiu, din Metamorfoze. Nu e subiect deloc străin societății occidentale, obișnuită prea devreme cu latura homosexualității, căci și-n această cheie putem privi lucrarea. Cum să nu te îndrăgostești de Echo, nimfa ce-l îndrăgise pe tânărul rebel din prima clipă, iar el, neâmpărtășindu-i pasiunea, e mai degrabă atras de corpul unui bărbat – chiar el oglindit în apa lină de izvor? Ori poate egoul iubirii sinelui e înțelesul lucrurilor strâmbe, căci nu se putu astfel consuma o dragoste divină.
Am zabovit puțin în fața scenelor de luptă, a unor momente înghețate în istoria lumii așa cum este înghețat Împăratul ,în greaua campanie pentru Rusia, ori pentru a surprinde sfârșitul amiralului Nelson, pe propria navă, căci soața mă împinse spre marele cârmuitor, cel de pe tronul Angliei - Henric al VIII-lea ,imortalizat de Hans Holbein (fiul) și pentru a rămâne memoriei ,se transformă într-una din soții, fără a gândi că o putea aștepta un crunt sfârșit.
Dar nu vă las până nu vă spun și despre Gioconda din Liverpool, varianta de tablou a minunatei Lisa Gheraldini, al cărui original se află la Paris. De ce vorbim de acesta? E vechi, o replică perfectă cu patina timpului, ce a indus în eroare experții, mult timp. Fără de acesta nici originalul nu avea parte de publicitate și implicit, de mai puțină valoare comercială și artistică. Deci ,merită toată admirația, deși autorul este un anonim al secolelor de-acum duse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu