de Marian Lisu
Szekesfehervar, Ungaria , la Bory-Var (Castelul-muzeu Bory).
Cât poate atârna într-o balanță fiorul unei iubiri nemăsurate?!?! Cât merită sacrificat, pentru draga lui dragă, un suflet creator, căci în exemplul de azi avem o dublă măsură a demonstrației de investire, cu cel mai nobil sentimen uman, între barbat și femeie, între cel care dă atât de mult încât nici nu gândești cum de-a putut primi o muză.
Dacă afirm că Bory-var este Taj Mahal-ul unguresc, greșesc ceva-n detalii. Căci dacă Shah Jahan dusese la extrem frumosul din arhitectură la Agra, pentru memoria fostei iubite, ce odihnea pe-atunci în somn de veci și nu se bucura de minunea lumii, ei bine, creatorul de aici muncește fără preget, pret de vreo 40 de ani, neântrerupt. E Bory Jeno, sculptor, pictor și arhitect de geniu, căci ce visa, a doua zi prindea contur, iar dragostea pentru a sa aleasă, era cel mai nimerit liant. Cum de-a muncit non-stop? Păi ca să-și finanțeze visul, spre a-l transpune realității, a dăltuit din greu lucrări pentru potenții țării lui, iar banii obținuți sunt transformați în artă pură. E artă pentru artă, trocul cel mai cinstit cu putință, iar rezultatul e mirific, de la grădina cu trandafiri, cu fântâni și statui la turnurile castelului, nici unul semănund cu altul (de la scările interioare la modelele pilonilor, al coloanelor, al nuanțelor și al lucrărilor tematice alese spre a împodobi interioarele).
Veți spune – ce oare opere ne mai descrii acum? Ce mari artiști, ce mai lucrări de geniu??? Ei bine, azi e doar el, Jeno și oarecum ,a sa aleasă, căci arta molipsește dacă ai aproape un creator atins de geniu. Nu a fost de ajuns să scoată-n ipsos marile figuri istorice din cărțile lor de istorie ci a văzut-o și pe ea imortalizată-n albul unei marmuri de Cararra, asemenea Fecioarei, într-o capelă stilizată.
Tablouri multe, unele de interes ,căci aparțin și unor pictori cunoscuți lor, asemenea unei istorii veritabile a locului, de la sfârșit de secol XIX, spre jumatatea celui următor, de multe ori fiind distras de la subiect de formele frumoase ale coloanelor cu dichis.
După parcurgerea multelor camere, a spiralelor de piatră și a culoarelor cu stil, ne tragem sufletul în mijlocul unei grădini interioare, Curtea celor 100 de coloane, unde realizezi ,cât mai exact, grandoarea crației.
Și oricum e orașul, cel cu nume greu de reținut, dar frumos peste măsură – unul roman, cu băi termele, cu zone din Medieval și centru liniștit și înghețată de-aia bună rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu