Büyükada – cea mai mare Insulă a Prinților

 

de Livia Manzatu

O nouă zi în Istanbul, o nouă tentație! După tumultul zilelor în care am vizitat principalele obiective turistice din Istanbul, iată că a venit ziua mult așteptată de relaxare pe cea mai mare Insulă a Prinților din Marea Marmara: Büyükada.

Având ferryboat-ul programat la prima oră a dimineții (ora 9.30), imediat după micul dejun am profitat din nou de linia de tramvai T1 (stația Aksaray) aflată în apropierea hotelului și, însoțiți de ghidul nostru, am ajuns în portul Kabataș (capăt de linie tramvai T1 - Kabataș). Însuflețiți de vremea caldă și senină, mulți dintre noi ne-am ocupat locurile pe puntea superioară a ferryboat-ului, pentru a ne bucura din plin de briza mării și soare. De pe mare am putut admira Palatul Dolmabahce, Palatul Topkapi, Moscheea Hagia Sofia și priveliștea minunată a orașului Istanbul.

Büyükada, insula pe care urma să poposim pentru o jumătate de zi, este doar una dintre cele 9 insule care formează un arhipelag în Marea Marmara, fiind cea mai mare și cea mai vizitată de turiști. Cele 9 insule se află la distanțe cuprinse între 10 și 23 de kilometri sud-est de Strâmtoarea Bosfor, făcând parte din zona asiatică a Istanbulului. Din cele 9 insule, doar 4 sunt locuite: Büyükada, Heybeliada, Burgazada, Kınalıada. Districtul se numește Adalar, iar administrația se află chiar pe Insula Büyükada.

După o călătorie de o oră și un sfert am ajuns pe insulă. Vegetația mediteraneană, liniștea, aerul curat, atmosfera de vacanță, cu toate acestea ne-a întâmpinat Büyükada. Ne-am îndreptat spre o stație de microbuze electrice și, împărțiți în grupuri de câte 10, ne-am ocupat locurile. Preț de aproximativ 40 de minute am făcut înconjurul insulei fără oprire. Din când în când, șoferul microbuzului ne mai atrăgea atenția asupra vreunui obiectiv demn de fotografiat. De o parte și de alta a străduțelor se ridicau vilele somptuoase ale celor care au ales acest loc de poveste ca reședință de vacanță sau permanentă, precum și câteva hoteluri de lux.

„Insulele Prinților” poartă acest nume deoarece, în perioada Imperiului Bizantin, aici erau exilați prinții sau alți membri ai familiilor regale. Ceea ce face unică această insulă este lipsa mașinilor alimentate cu carburant. Acestea sunt interzise pentru a nu polua. Doar mașinile Poliției, Pompierilor și cele de salubritate fac excepție. Piața din centrul insulei este mică, înconjurată de restaurante cu specific pescăresc, magazine de suveniruri şi puncte de închiriat biciclete.

Carnavalul de la Venetia

 

de Ioan Laslo

Carnavalul Venetiei dateaza inca de la 1162, cand localnicii s-au adunat in Piata San Marco si au inceput sa cante si sa danseze in onoarea unei victorii pe care au obtinut-o impotriva Patriarhului din Aquileia. In curand manifestarea a devenit o traditie si dura 40 de zile inaintea Postului Pastelui. Este clar ca a devenit unul dintre simbolurile Orasului din Laguna, alaturi de gondola, sau Basilica San Marco. Napoleon l-a interzis, insa, in 1979 a fost relansat si exista o asociatie care se ocupa anual de organizarea sa.

Pe vremuri, Carnavalul era considerat un moment al egalitatii tuturor, deoarece rangurile dispareau si toata lumea se adresa cu apelativul ,,domnule mascat,,. Exista chiar butada ,,O masca ii face pe toti egali,, Mastile sunt fanteziste si au un carcter fantastic. Pot fi maschera nobile sau comedia del arte si au ca materiale pielea, portelanul sau papier marche-ul. Ultimele sunt cele mai des intalnite, pentru ca fabricarea lor este mai usoara. Se toarna ipsosul in forme de lut ars si apoi se acopera cu hartie (cleiul folosit le confera un aspect lucios) si se decoreaza de la foarte simplu la pretentios. Mai exista cateva ateliere pe stradutele Venetiei cu specialisti in arta confectionarii acestora. Desgur, intre timp s-a trecut si la comercializarea celor chinezesti (ieftine, insa de o calitate indoielnica).

Carnavalul are procesiuni mascate in piete, celebra defilare de pe Canal Grande, diverse spectacole publice (va atasez o filmare cu Nebula Solaris - Remember the Future, desfasurat anul trecut la Arsenal si ii multumesc Argentinei Diaconu, ghid local de turism la Venetia pentru amabilitatea de a ne-o pune la dispozitie!), dar si diverse baluri mascate private, focuri de artificii, procesiuni in acorduri baroce etc. Totul considerat de unii localnici haotic si comercial, in timp ce altii sunt convinsi ca salveaza orasul (considera ca viata la Venetia este incomoda si scumpa, iar Carnavalul ofera o imagine pozitiva, fiind o forma de rezistenta). 

Peisaj de tundră în inima Ardealului - Tinovul Fantana Brazilor

de Elena Trifan

Pentru a ajunge la tinovul de la Fântâna Brazilor, din județul Harghita, din localitatea Corund ne-am deplasat cu un autocar și după aceea în căruțe trase de cai secuiești și conduse de vizitii pricepuți, oameni ai locului pentru care calul reprezintă o valoare și un element indispensabil vieții lor.

În fața noastră se vedea un peisaj muntos, ce părea de culoare albastră în lumina soarelui strălucitor. De la ghidul nostru am aflat că localitatea Fântâna Brazilor a fost la origine un simplu loc de popas în procesul transhumanței. Oamenii au întemeiat însă o așezare aici, atrași de condițiile naturale prielnice, lemnul și fructele muntelui, iarba pajiștilor, aerul curat, posibilitatea unei vieți tihnite, în liniștea naturii. Locuitorii sunt, în general, crescători de animale și trăiesc din resurse proprii, izolați în cea mai mare parte a iernii.

Bucuria și curiozitatea noastră au crescut la culme, ne aflam parcă într-o caravană, pe un drum de țară, plecată în cine știe ce experiență de cunoaștere, liniștită, originală și relaxantă. Am ajuns la marginea pădurii și însoțiți de cei doi ghizi, Ioan Sebastian Laslo și Pál Zoltán, am pătruns în uimitorul tinov. Zoli cel priceput la toate ne-a ținut o adevărată lecție de geologie, geografie, ecologie etc. Explicațiile lui au putut fi completate cu cele existente din plin pe plăcuțe documentare, care ne-au întâmpinat cu denumirea TAIGA. Deja am simțit că pătrundem într-o altă lume și am plecat curioși în cunoașterea ei. Accesul în tinov se face pe o punte de scândură situată pe sol, construită cu generozitatea localnicilor care au contribuit cu câte o scândură pe care și-au scris și numele. Surpriza a fost mare. Tinovul de la Fântâna Brazilor, deși în esența sa este asemenea celui de la Mohoș, se deosebește totuși de acesta, prin terenul mai solid, pe care am putut să călcăm fără riscul de a ne scufunda. Copacii sunt mai înalți cu cât te afunzi spre inima lui, speciile de plante sunt aceleași, cu mici deosebiri. Pinii silveștri care cresc aici sunt mai înalți, pot atinge o vârstă matusalemică și dacă se usucă pot rămâne în picioare până la 100 de ani. Ghidul nostru ne-a sfătuit să îi îmbrățișăm pentru a ne convinge de forța lor. Spre deosebire de Tinovul Mohoș, aici nu sunt așa de mulți copaci uscați. Pál Zoltán a avut grijă să ne explice și cauza uscării copacilor. Ursoaica pentru a-și învăța puii să se cațere îi aruncă repetat în capaci și așa aceștia sunt zgârâiați și se usucă. O lecție frumoasă ne-a ținut și despre cauzele schimbării comportamentului urșilor și despre felul în care trebuie să ne comportăm în relație cu aceștia. Care este secretul? Când vedem ursul, să nu ne apropiem de el și de puii lui, să ne îndepărtăm, dacă se poate, mergând ca racul înapoi, să nu ne apărăm animalele dacă vine să ni le ia. În ceea ce privește zgomotele pe care ni s-a recomandat să le facem, în alte zone ale țării ni s-a spus că nu se mai teme de ele, ci doar de sprayul cu piper, dar cum sunt la îndemâna oricui, nu ar fi rău să le producem.

Vegetația este mai abundentă, solul este acoperit de un covor de afin și am avut posibilitatea de a ne bucura de puținele afine roșii care au mai rămas neculese. Plantele care cresc aici, aidoma celor din

Tinovul Mohoș, sunt benefice sau toxice. În Tinovul de la Fântâna Brazilor este o liniște desăvârșită, ai impresia că timpul a stagnat, că singura formă de existență este aceasta cuprinsă între marginile pădurii, că un duh existențial benefic vine din adâncuri și plutește îmbietor și mângâietor în atmosferă, sălășluiește în fiecare plantă și se deplasează spre vârfurile copacilor. 

Paris - inegalabilul oras al iubirii

de Anca Stefana Ciolacu

       Paris este orașul iubitorilor, al iubitorilor de artă, al iubitorilor de cultură, al iubitorilor de gastronomie, al iubitorilor de iubire. Orașul pe care nu ai cum să nu-l iubești, pe care-l poți vizita mereu și mereu, rămânând întotdeauna ceva nou și special de descoperit. Parisul îți deschide mii de porți, îți schimbă permanent starea de spirit, te îndeamnă să vrei mai mult și să visezi larg. În Paris te plimbi necontenit și trăiești intens, cu fiecare străduță pe care o parcurgi, cu fiecare pahar de vin pe care-l savurezi, cu fiecare pod, peste Sena, pe care te oprești.

Peste 15 milioane de turiști îl vizitează anual, iar iubitorii de artă și cultură nu se regăsesc în niciun oraș mai mult decât aici. Nu doar prin Luvru, cel mai vizitat muzeu de artă din lume, dar mai ales prin Musée D’Orsay care mie, cel puțin, mi-a plăcut mai mult. Oferă mai multă intimitate, tihnă și idea de spațiu cultural autentic, cu cea mai mare colecție de picturi impresioniste - Monet, Renoir, Manet, dar și peste 20 dintre picturile lui Van Gogh. Luvru nu înseamnă însă doar Mona Lisa care da, este mică și abia vizibilă printre zeci de

Estadio San Mames - Catedrala fotbalului basc

de Ioan Laslo

Cu cele peste 53.000 de locuri disponibile, stadionul lui Athletic Bilbao a primit supranumele de Catedrala. Pentru ca este mult mai mult decat un simplu loc unde sportul rege este practicat. Este, probabil si singurul loc in care bascii isi pot striga off-urile impotriva guvernului de la Madrid fara a fi sanctionati. De aceea, de multe ori, meciurile echipei locale sunt adevarate demonstratii.

Toti microbistii stiu ca fotbalistii echipei Atletic Bilbao trebuie sa fie basci sau sa aiba un stramos basc. Este politica pe care clubul o are  dintotdeauna. Una normala, daca ne gandim la modul in care este implicata politica in fotbalul spaniol.

Vechiul stadion, inaugurat in 1913 a fost inlocuit cu unul ultramodern la exact 100 de ani dupa. Ca oricarui stadion din categoria elita(conform standardelor UEFA), terenului i se adauga spatii precum muzeul clubului(prezintă peste 1000 de obiecte originale și 900 de videoclipuri pentru a vă ajuta să înțelegeți esența și istoria clubului din 1898), doua restaurante, sali de conferinte, sediul membrilor clubului etc. Afișările luminoase ale San Mamés (denumit astfel dupa vechiul palat aflat in imediata apropiere) au devenit una dintre caracteristicile semnăturii stadionului. Acesta este echipat cu un sistem dinamic de iluminare cu LED care permite să schimbe panourile albe de pe fațada stadionului în orice altă culoare sau combinație de lumini. Efectul este deosebit! Nu puteam sa nu adaug pe fundalul pozelor de la fata locului imnul lui Athletic Club de Bilbao, mai ales ca bascii sunt recunoscuti pentru imnuri si muzica lor corala.

Preturile la meciuri sunt destul de piperate (cam asa este in toata Spania!), pornind de la 160 de euro pentru partidele obisnuite din campionat, dar cei care doresc sa vada interiorul pot face si tururi de 45 de minute(cu ghid audio), pentru care scot din buzunar 14 euro(5 euro pentru copiii pana la 14 ani).