6 martie - Ziua lui Michelangelo Buonaroti

 

de Ioan Laslo

"...in Casentino s-a nascut acest fiu in anul de grazie 1474, in ziua de sase martie, patru ore inainte de revarsarea zorilor, intr-o luni. Zodie mare, de bunaseama, care a aratat indata ce om avea sa ajunga copilul, si ce geniu; pentru ca Mercur si Venus, aflati in a doua casa a lui Jupiter, s-au aratat binevoitori, prevestind ceea ce si avea sa se implineasca; nasterea acestui inalt si nobil spirit s-a petrecut in asa fel, incat a trebuit sa-i reuseasca absolut orice a intreprins, dar mai cu seama artele ce trezesc incantarea simturilor, ca pictura, sculptura si arhitectura" (Ascanio Condivi)

Citind acest text mi-am amintit ca este ziua de nastere a unui geniu renascentist: Michelangelo Buonaroti (6 martie 1475 - 18 februarie 1564). Nu exista iubitor de arta care sa nu ii aprecieze opera. De la sculpturi precum Pieta (foto, aflata in Catedrala Sf. Petru din Vatican), Moise (impresionant in San Pietro in Vicoli din Roma), Pieta Rondanini (azi piesa de rezistenta a colectiei de arta din Sforzesco de la Milano), David (dincolo de excelentele copii din Piazza della Signoria sau Piazzale Michelangelo, gasim originalul la Galeria del Academia din Florenta) la celebra Capela Sixtina, sau alte creatii de geniu ale arhitectului Michelangelo, toate poarta marca frumusetii perene. Superbe mi se par si sonetele sale!

Intr-o lume in care cheltuim energii pe lucruri minore si suntem zilnic bombardati de estetica uratului, a ne aminti de artisti precum Michelangelo ne poate oferi doza de optimism necesara pentru a merge mai departe. Este ceea ce va invit sa facem astazi, cand sarbatorim ziua venirii pe lume a unui fiu de pietrar. Dar ce a facut din piatra este o adevarata poveste perena!

Circuitul Italia D Amore, pe care nu o data am avut placerea sa il ghidez, ne ofera sansa de a lua contact cu creatiile marelui renascentist. 

Palatul Alhambra - minunea din Granada

 

de Marian Lisu

E visul transpus aievea, spectaculoasa realizare a minții și a mâinilor puse în slujba frumosului, mai frumos decât ce se făcuse vreodată altundeva.

Califii din Nasrid, iubitori de cuceriri dar și de realizări care să înfrunte timpul, ne vor lăsa aici una dintre maiestuoasele arhitecturi militare și utilitare, amprenta primară pe orașul din oraș fiind a lui Muhammad Ibn al-Ahmar. Regulile islamului fuseseră impuse Peninsulei Iberice, iar din Palatul palatelor va prelua ideile primului Mohamed, completând apoi minunea pe vremurile lui Iusuf și preț de patru secole după (până în XIV), în timpul lui Mohamed al V-lea.

Granada e cunoscută acum drept ultimul oraș musulman și primul spaniol, căci regii catolici duc la apogeu Reconquista, iar locul devine curte regală pentru Isabela de Castillia și Ferdinando al Aragonului. Dar nu vor distruge definitiv frumusețile plăsmuite, așa cum nici în faimoasa Cordoba se păstrează Mezquita.

Modelul maur al arhitecturii clădirilor vechiului emirat înființat în zona sudică spaniolă, special în prima jumătate de secol XIV, capătă formă prin prelucrarea pietrei și a lutului roșiatic – de unde și numele edificiului „Qalat al Hamra” (Castel Roșu), nuanță ce ne încântă privirea pe lungimea zidurilor groase, până în înaltul turnurilor semețe văzute dinspre Colina Sabica, din cartierul rezidențial.

Realizarea Medinei maure, îndărătul fortificațiilor impresionante, erau oarecum ascunse privirii muritorilor de rând. Multele săli dreptunghiulare, cu multele lor coloane și arce, aveau pereții împodobiți cu motive ale islamului – forme geometrice tridimensionale din cele mai diverse, flori nemaivăzute ori inscripții meșteșugite.

Pictura tavanelor și lemnul sculptat migălos completau splendoarea locului. Lui Iusuf îi datorăm grija pentru detalii. Pentru a păstra senzația de prospețime perpetuă sunt instalate arteziene, dar și bazine masive, dintre care cel mai apreciat este cel din Curtea Mirtilor, cu plante mari ce formau zid viu, cea înconjurată de Palatul Comares – apogeul arhitecturii ce stă la umbra celui mai înalt turn.

În Curtea Leilor interioarele sunt povești din 1001 de Nopți, cele 124 de coloane de marmură și arcadele lor decorate fiind reprezentarea Raiului într-o viziune maură. De vei sta la jumătatea spațiului colosal, vei simți instant că e ca o imagine ce pare reflectată în oglindă, căci e gândit identic pentru părțile laterale, până la cel mai mic detaliu. Și peste toate avem aici o sală a regilor, asemenea celorlalte surate din marile palate regale.

Palatul Nasrid era destinat nobilimii și își primea oaspeții de soi în zona Mexuarului, în Camera Ambasadorilor – spațiu menit să impresioneze diverșii emisari sau diplomați cu modelele viziunilor celor 7 ceruri ale islamului. Apoi, urmau sălile sau dormitoarele emirilor din Palatul Comares, dar și haremul Mirador de Dorava sau băile tradiționale.

Sub zidurile grele se află și o primă structură militară – Cazarma Gărzilor („Alcazaba”), spațiul adiacent care pe vremuri era folosit de apărători, cu camere diverse în centru, iar în laterale cu turnuri - Torre Puerta de Armas și Torre del Cubo, din înaltul cărora se văd cele mai complete și complexe panorame ale Alhambrei.

La doi pași găsim Palatul lui Carlos al V-lea, un colos dreptunghiular la exterior și circular înăuntru, cu scările lui monumentale și care găzduiește Muzeul Alhambra, loc în care aflăm detalii sau admirăm diferitele obiecte recâștigate timpului din vechile încăperi.

După preluarea spațiului drept curte regală de către „Regii Catolici”, se mai adaugă complexului frumoasa Biserică închinată Sf. Maria. În curtea mănăstirii devenită cu timpul hotel de lux, am găsit mormintele Isabelei și a lui Fernando, care dorm somnul greu alături, așa cum spunea dictonul vremurilor lor de glorie: „Tanto monta, monta tanto, Isabel como Fernando”, căci deveniseră un singur suflet deși separat în corpuri cu sex distinct, armonia existenței referindu-se la egalitatea deplină în stăpânire, drepturi și decizie.

Girona - Braavos din Game of Thrones

de Marian Lisu

„Girona m'enamora” (”Girona inspires me with love”) e eticheta care va rămâne peren în sufletele călătorilor însetați de frumosul universal ce ni-l înfățișează orașul de vis.

Pentru fanii serialelor de top e bine de știut dinainte că orașul vechi a fost cadrul perfect al multor scene din seria a șasea din Game of Thrones. E orașul Braavos, catedrala e reședința Marelui Sept de Baelor, pe străduțele de piatră o vedem deseori în film pe Arya Stark, iar în Băile Arabe își găsise scăparea. Și multe cadre din Debarcaderul Regelui sunt filmate aici, în mănăstire (Cetatea din Oldtown) e locul unde Jaime Lannister îl înfruntă pe High Sparrow, când voia să anuleze pedeapsa „mersului rușinii” pentru regina Margaery. Ce încântare!

Trecând cadrele ficțiunii, Girona are o rară moștenire istorică și culturală, căci trecutul său de mai bine de 2.500 de ani păstrează prezentului multe edificii etalon, vestigii neprețuite și o atmosferă de poveste unică.

Abordăm traseul din zona râului Onyar, de unde se obțin cele mai spectaculoase instantanee. Coloritul spectaculos al caselor, ce copiază valea râului, pun splendid în valoare cadrul general secund, cel cu bisericile și turnurile medievale, a căror reflexie în luciul de apă dublează spectacolul vizual.

Pont Pedra sau Podul Eiffel (Palanques Vermelles) sunt, de altfel, cele mai accesate căi pietonale peste albia lină, fiind intrările consacrate în vechiul cartier, cel plin de nestemate arhitecturale.

Orașul a reprezentat acum 2.500 de ani o importantă fortificație a ibericilor, căci se afla pe drumul Galiei, pe care ulterior romanii o cuceresc facil și o botează Oppidum Gerunda. Istoria îi perindă aici pe vizigoți și mai apoi pe musulmani (care au păstrat melodicitatea numelui – Jerunda).

Pe drumul șerpuit de piatră de râu, bătută cu modele geometrice sau florale, intrăm în prima catedrală din Girona, ce a funcționat până în secolul al X-lea. Un colos gotic cu o clopotniță înaltă pân’ la cer – Sant Feliu, de o poți vedea de oriunde în peisajul general. Din exterior pare castel, iar interiorul are nave gotice întunecate, cu nervuri zvelte.

La doar câțiva pași, la propriu, este Piața Catedralei cu multele sale trepte late, pe platoul pe care domină orizontul e marea catedrală ce intră în topul „Cele mai...”, căci are cea mai largă navă fără stâlpi de susținere din lume. Mileniul care a trecut peste ea îi sporește frumusețea goticului nemaivăzut altundeva, căci este cel care domina stilul romanic, în care se începuse edificiul, și rămăsese determinant în fața celui neo-clasic, ce dorise să adauge plusvaloare.

Nu trebuie ratat Tezaurul, aici nu ai de admirat numai cărți valoroase sau obiecte de cult deosebite, ci deține o relicvă de o importanță colosală. Tapiseria Creației, o ciudățenie pentru cercetătorii care au încercat să-i deslușească înțelesurile, în cadrul acesteia apărând zei și eroi mitologici, sfinți și obiceiuri, dar centrul tuturor lucrurilor era evident Mântuitorul.

În spatele zidurilor înalte, trecând pe lângă Băile Arabe, aflăm repede zona istorică din spatele zidurilor carolingiene. Frumoasa Biserică Sant Pere, în clasicul stil romanic consacrat, dar de dimensiuni impresionante, adăpostește și Muzeul Arheologic, iar în proximitate are alte biserici de piatră sau capele.

Urcăm zidurile fortăreței medievale, pentru a accesa turnurile de observație, de unde se văd Pirineii înzăpeziți și, în special, orașul de vis – zidurile romane se evidențiază rapid de cele carolingiene, dar sunt la fel de bine conservate.

Jos, ne pierdem la propriu printre străduțele neregulate, pietruite strașnic admirând arhitectura Cartierul evreiesc, cel mai bine conservat din lume, din secolul al X-lea și până la finele celui de-al XV-lea, căruia cei de aici îi spuneau El Call, păstrat exact ca acum cinci veacuri.

Găsim aici o altă bijuterie medievală – Biserica Sant Nicolau, care și-a pierdut rolul religios cedând spațiul interior culturii, însă valoarea construcției romanice este dată de bolta distinctă, multe coloane cu capiteluri sculptate și o cupolă grandioasă.

Și nu am luat în calcul doar turul patrimoniului în orașul vechi. Girona e spectaculoasă cu totul, în partea stângă a râului vei găsi o parte contemporană de neuitat și o alta modernă, cu viață socială intensă.

Anse Marron - cea mai izolata, salbatica si greu accesibila plaja din Seychelles

de Paul Drosu

Seychelles este un arhipelag in care nu este deosebit de complicat de ajuns. De aceea, sunt si ceva postari despre el, pe Net. Dar, odata ajuns aici, sunt zone deosebit de pitoresti si de putin frecventate, in care este greu sau chiar foarte greu de ajuns. Despre care, nu degeaba, sunt mai putine, catre deloc, postari. Cum este si aceasta minunata plaja, ANSE MARRON, printre cele mai (daca nu chiar "cea mai") greu accesibile, salbatice si izolate, dar si, probabil, cea mai frumoasa "Anse" (Golfulet cu plaja) din Seychelles. In limbajul creolo-frantuz de aici, "Anse" se refera la mici golfulete si plajele aferente, retrase si ascunse intre bolovanii uriasi specifici. Si, in plus, daca ajungi atunci cand trebuie, cum am facut si noi, o poti gasi complet pustie... Ceea ce, in Seychelles, nu este asa de uzual... 

O "ANSE" compusa din doua parti: prima formata din 2 minunate piscine naturale, "personale", separate si protejate de ocean prin "pereti" de bolovani de care se sparg valurile furioase ale Oceanului Indian, iar cealalta este o superba plaja cu apa neprotejata de bolovani, in care se pot imbaia cei curajosi si priceputi, caci curentii sunt deosebit de periculosi, ca si momentul in care ajungi, daca fluxul destul de mare este in crestere. 

Pentru a ajunge aici, trebuie sa faci nitel efort... Pana acolo vei trece, ca puscasii marini, prin apa, pe sub apa, prin padure, te vei catara pe stanci (Bouldering), pe sub stanci, prin mici stramtori intre stanci, cu apa care vine peste tine... Este foarte indicat sa se apeleze la serviciile unuia dintre cei 2-3 ghizi autorizati, caci drumul este destul de greu si, mai ales, intortocheat si se merge functie de ora fluxului si a refluxului…curentii sunt extrem de puternici si periculosi.

P.S. 1 - Piscine protejate de cel mai vechi granit de pe planeta, din care sunt formate niste insule oceanice. De altfel, singurele insule oceanice (in plin ocean) formate din granit si cele mai vechi insule de pe planeta (alaturi de Madagascar), provenind direct din super-continentul Gondwana! Granitul pe care il atingem are in jur de 750 de milioane de ani! Observati ca are o usoara tenta de roz.

P.S. 2 - Posibil si ca numele acestei "Anse" - "MARRON" (din argoul frantuzesc) sa fi aparut tot ca urmare a dificultatii accesului.

 

A doua jumatate a acestui golfulet magnific si destul de greu accesibil, Anse Marron, cu o plaja minunata si fara populatie omeneasca si o apa la fel de minunata, dar accesibila, in principiu, la distanta mai mare de tarm, doar celor obisnuiti cu inotul si balacitul in ape cu curenti puternici si periculosi, in preajma a tot felul de bolovani de granit, subacvatici sau semiacvatici. Caci granitul este o roca deosebit de dura...

Eu as recomanda Anse Marron celor carora le place sa faca miscare si vor sa vada si locuri fara multa omenire, chiar si in Seychelles. Drumul pana aici este minunat si divers si, in plus punctele de plecare/sosire pana la Anse Marron sunt alte 2 celebre plaje din insulita La Digue - "Anse Source d'Argent", recunoscuta ca fiind si cea mai fotografiata plaja din lume (insa, pentru mine, este deja prea turistizata) si "Grand Anse".

Cum spuneam si in postarea precedenta despre Anse Marron, ar fi indicat sa apelati la serviciile unuia dintre cei 2-3 ghizi autorizati, caci drumul este destul de greu si, mai ales, intortocheat si se merge functie de ora fluxului si a refluxului…curentii sunt extrem de puternici si periculosi.

Edinburgh - oras de vis in Tara Cimpoiului

de Andreea Bucur-Miklosi

     Edinburgh? Fără a enumera tot ce ştim legat de istoria Scoţiei sau de aşezarea geografică a oraşului, îl putem descrie ca un oraş vesel, plin de culori şi nuanţe, învăluit în sunete magice care îşi au izvorul în două surse: una este cea a faimosului cimpoi, care îţi încântă auzul, iar cealaltă se aude de la un grup de tineri foarte talentaţi care dau spectacole in Grădina Princes, cântând muzică de calitate, jazz şi incearcă modest, dar imperios a-şi vinde propriile CD-uri, care nici măcar nu costă o avere, 5 lire.

Noi oamenii suntem foarte diferiţi astfel într-o excursie sau călătorie fiecare căutăm altceva, după nevoile noastre psihologice. Eu am căutat liniştea, calmul, relaxarea, spectacolul, culorile fascinante si o frântură de istorie. Toate acestea le-am găsit în Parcul Princes. Este atât de relaxant să faci acolo o plimbare şi să admiri florile, care dau spectacol ochilor şi se întrec între ele în culori, odoare şi frumuseţe. Este o lume de poveste, natura este generoasă în Parcul Princes. Sunt o sumedenie de copaci, de tufişuri elegant tunse, diverse flori şi forme inedite. Vara este magică în Edinburgh, nu cred că am văzut un oraş mai frumos şi mai plin de flori. Dacă străbaţi toată aleea parcului, la capăt vei găsi nişte scări, de pe ale căror trepte poţi face un selfie foarte reuşit cu un fundal de vis sau de ce nu o poză de grup alături de ghidul dumneavoastră. Cine resimte nevoia de andrenalină, are ocazia să