luni, 19 decembrie 2022

“Eu sunt Čumil, cea mai fotografiată statuie din Bratislava”

de Livia Manzatu
Dacă nu mă cunoști, eu sunt statuia de la intersecția străzilor Laurinská și Panská, nu departe de centrul vechi al orașului Bratislava. Lumea mă știe și sub numele de “om la muncă”.
Cerându-i-se să sculpteze o statuie care să mai estompeze din aspectul comunist al zonei, Viktor Hulik, “tatăl” meu, a considerat că cel mai potrivit ar fi să mă întruchipeze în bronz, nici mai mult nici mai puțin decât într-un muncitor de la canalizare. Nici nu bănuiam că peste ani voi deveni atât de faimos și fotografiat de toată lumea care mă vede!  
La 26 iunie 1997 am apărut în fața lumii. Fiind amplasat la o intersecție și stând cu capul afară din canal (deh, la muncă își mai ia omul și pauză), am avut parte de multe peripeții din partea trecătorilor care se împiedicau literalmente de mine sau din partea șoferilor neatenți…de câteva ori mi-am pierdut capul, dar nu după domnișoare frumoase – așa cum unii au

duminică, 18 decembrie 2022

Manastirea Jasna Gora - locul unde se afla Madona Neagra de la Czestochowa

de Ioan Laslo

Peregrinarile prin Polonia imi fac mereu placere. Polonezii au ceva care ma face sa ma simt intotdeauna bine in mijlocul lor. Intr-unul dintre circuitele pe care le ghidez facem transferul de la capitala culturala a Poloniei, Cracovia catre cea administrativ-politica, Varsovia. Pe drum, poposim pentru cateva ore la Jasna Gora (Muntele luminos), locul  in care se afla probabil cea mai cunoscuta manastire din spatiul Sileziei. Ea a fost fondata in 1382 de calugarii paulini, chemati din Ungaria de Wladyslaw, duce de Opole si gazduieste Madona Neagra de la Czestochowa. Se spune ca, in secolul al XVII-lea, in timpul asediului suedez asupra manastirii, icoana ar fi salvat-o. Este cert ca, la scurt timp, regele Ioan Cazimir a proclamat-o pe Fecioara de la Czestochowa patroana spirituala peste toate domeniile sale. Jan Sobieski insusi s-a rugat la aceasta icoana inainte de a pleca sa depresureze Viena in 1683. Este firesc, prin urmare ca mii si mii de pelerini sa vina la aceasta manastire si sa se roage la celebra icoana. De altfel, in interiorul bisericii exista numeroase ofrande oferite de cei care sunt convinsi ca, in urma rugaciunilor, salvarea le-a venit de la Madona Neagra.
Mai multe informatii gasiti in filmuletele pe care le-am facut la fata locului:
 

sâmbătă, 17 decembrie 2022

Targul de Craciun de la Bratislava

 

de Ioan Laslo

Targul de Craciun de la Bratislava a fost anul acesta surpriza placuta a excursiei pe care am facut-o prin Europa cu scopul de a vedea acest gen de manifestari. Atmosfera excelenta din Piata Mare a Orasului Vechi, excelentul gust al medovinei (o bautura facuta din miere si extrem de populara in Slovacia si Cehia), ciganska (un fel de hamburger local), loksa (o clatita pe baza de catofi umpluta cuficat de pui), mirosul de scortisoara prezent la tot pasul, cadrul exceptional oferit de cladirile unui oras vechi frumos intretinut si renovat, dar mai ales buna dispozitie si modul in care te primesc localnicii, toate contribuie la ceea ce eu numesc o adevarata reusita. Lipseste kitsch-ul, atat de des intalnit prin alte parti, copiatul obsesiv, jucariile chinezesti, aerul de fals. Este o sarbatoare a originalitatii si bunului gust! Desigur, locul cel mai vizitat este in zona centrului Orasului Vechi, insa exista zone amenajate si in alte locuri. Va invit deci, pana pe 22 decembrie, sa vedeti un targ de craciun autentic! Mai puteti vizita Castelul de pe malul Dunarii, splendida Catedrala Sf.Martin (locul incoronarii regilor maghiari pana la 1830!), sau, de ce nu?, puteti sa va invitati jumatatea la celebrul restaurant aflat deasupra podului peste Dunare.

vineri, 16 decembrie 2022

Frumusetea perena a muntelui - Piatra Singuratica

de Ioan Laslo

Muntele ne-a oferit mereu locul unde putem sa gasim linistea si admira frumusetea perena. Oricand, o vizita pe traseele montane ne poate scoate din rutina zilnica si ne poate incarca bateriile. Este ceea ce am dorit si noi, alegand pentru aceasta o vizita la Piatra Singuratica, din Masivul Hasmasu Mare. Si nu am fost singurii, dovada fiind numeroasele masini aflate parcate jos, la Balan, in locul din care porneste traseul. Zapada proapat cazuta a adus si ea bucata de frumusete pe un traseu care insa merita facut in orice anotimp. Cine ajunge la cabana, care este punct de pornire pentru numeroase trasee turistice, are in fata sa peisajul splendid al

joi, 15 decembrie 2022

Targul de Craciun de la Praga

de Ioan Laslo

Praga a fost si va fi o destinatie turistica fascinanta. Iar atunci cand imbraca haine de Sarbatoare, inaintea Craciunului, tentatia de a o vizita este si mai mare. Dupa ce nu am avut posibilitatea aceasta timp de doi ani (covid, bata-l vina, cu toate restrictiile a anulat si Targul de Craciun de la Praga), am revenit cu mare placere si ne-am incarcat bateriile cu atmosfera de poveste din Orasul de Aur. Nu aveam cum sa nu luam cateva instantanee de atmosfera si pentru dumneavoastra. Si, pentru ca se stie ca o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte, va las in compania imaginilor: