San Vicente de la Barquera - vechiul sat de pescari devenit o statiune superba

de Ioan Laslo

Cantabria, provincia spaniola cu iesire la Atlantic din nordul Spaniei abunda de locuri cu peisaje superbe. Aparata de caldura torida de briza Oceanului si brazdata de rauri scurte, izvorate din Cordilierii Cantabrici si care se varsa prin superbe estuare, zona este printre favoritele spaniolilor in a-si petrece concediile. Tot intr-un astfel de estuar se afla si San Vicente de la Barquera, statiune pe care o vizitam impreuna cu turistii Christian Tour, intr-o excursie optionala pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei.

Statiunea de azi a fost la baza un sat de pescari, pe care unii istorici chiar il identifica cu vechiul Encia din vremea romana. Portus Vereasueca se afla aici si este cert ca localitatea isi are denumirea de la un cunoscut martir aragonez de la inceputul secolului al XIII-lea. Originea sa este dovedita si azi de faptul ca pescuitul este, dupa turism, a doua ocupatie a localnicilor (in port exista mereu tiruri care sunt incarcate cu peste si ajung in diverse locuri din Spania), dar si de procesiunile din a doua duminica de dupa Pastele catolic (La Folia) si cea din 16 iulie (Procesiunea lui Carmen).

Plajele sale, Fuentes, Primera de San Vicente, El Rosal, El Tostadero, Merón și Gerra sunt de foarte buna calitate, iar in estuar gasim mereu barci colorate care fac delciul vizual al zonei. Biserica Santa Maria de los Angeles, construita in stil gotic in secolele XIII-XIV este situata in partea cea mai inalta a orasului, pe un pinten stancos si ofera o panorama spledida. In interiorul sau se afla si cripta familiei Marelui Inchizitor Corro (casa acestui localnic este azi sediul Primariei). Castel del Rey poate fi azi vizitat. Dateaza din secolul al XIV-lea (din vremea lui Alfonso I) si are o forma neregulata care urmareste relieful zonei. Este aproape un dreptunghi cu laturile de 55 pe 20m si facea parte din sistemul defensiv al orasului. In interior se afla o reusita expozitie de modele de nave medievale. De altfel resturi din zidul vechii fortificatii care inconjura orasul vechi se pastreaza si azi. De asemenea sunt vizibile si ruinele vechii manastiri franciscane. Interesante sunt si cele doua poduri: Puente Maza, cu 28 de arcuri dateaza din secolul al XVI-lea, in vreme ce Puente Parral a fost construit in secolul al XVIII-lea.

Excelenta bucatarie locala bazata pe peste si crustacee poate fi de asemenea o tentatie. Numeroase restaurante si terase domina zona portului si sunt recomandate turistilor. De altfel, noi am ajuns chiar pe la ora mesei sine-am bucurat din plin de bunatatile de aici.

Büyükada – cea mai mare Insulă a Prinților

 

de Livia Manzatu

O nouă zi în Istanbul, o nouă tentație! După tumultul zilelor în care am vizitat principalele obiective turistice din Istanbul, iată că a venit ziua mult așteptată de relaxare pe cea mai mare Insulă a Prinților din Marea Marmara: Büyükada.

Având ferryboat-ul programat la prima oră a dimineții (ora 9.30), imediat după micul dejun am profitat din nou de linia de tramvai T1 (stația Aksaray) aflată în apropierea hotelului și, însoțiți de ghidul nostru, am ajuns în portul Kabataș (capăt de linie tramvai T1 - Kabataș). Însuflețiți de vremea caldă și senină, mulți dintre noi ne-am ocupat locurile pe puntea superioară a ferryboat-ului, pentru a ne bucura din plin de briza mării și soare. De pe mare am putut admira Palatul Dolmabahce, Palatul Topkapi, Moscheea Hagia Sofia și priveliștea minunată a orașului Istanbul.

Büyükada, insula pe care urma să poposim pentru o jumătate de zi, este doar una dintre cele 9 insule care formează un arhipelag în Marea Marmara, fiind cea mai mare și cea mai vizitată de turiști. Cele 9 insule se află la distanțe cuprinse între 10 și 23 de kilometri sud-est de Strâmtoarea Bosfor, făcând parte din zona asiatică a Istanbulului. Din cele 9 insule, doar 4 sunt locuite: Büyükada, Heybeliada, Burgazada, Kınalıada. Districtul se numește Adalar, iar administrația se află chiar pe Insula Büyükada.

După o călătorie de o oră și un sfert am ajuns pe insulă. Vegetația mediteraneană, liniștea, aerul curat, atmosfera de vacanță, cu toate acestea ne-a întâmpinat Büyükada. Ne-am îndreptat spre o stație de microbuze electrice și, împărțiți în grupuri de câte 10, ne-am ocupat locurile. Preț de aproximativ 40 de minute am făcut înconjurul insulei fără oprire. Din când în când, șoferul microbuzului ne mai atrăgea atenția asupra vreunui obiectiv demn de fotografiat. De o parte și de alta a străduțelor se ridicau vilele somptuoase ale celor care au ales acest loc de poveste ca reședință de vacanță sau permanentă, precum și câteva hoteluri de lux.

„Insulele Prinților” poartă acest nume deoarece, în perioada Imperiului Bizantin, aici erau exilați prinții sau alți membri ai familiilor regale. Ceea ce face unică această insulă este lipsa mașinilor alimentate cu carburant. Acestea sunt interzise pentru a nu polua. Doar mașinile Poliției, Pompierilor și cele de salubritate fac excepție. Piața din centrul insulei este mică, înconjurată de restaurante cu specific pescăresc, magazine de suveniruri şi puncte de închiriat biciclete.

Carnavalul de la Venetia

 

de Ioan Laslo

Carnavalul Venetiei dateaza inca de la 1162, cand localnicii s-au adunat in Piata San Marco si au inceput sa cante si sa danseze in onoarea unei victorii pe care au obtinut-o impotriva Patriarhului din Aquileia. In curand manifestarea a devenit o traditie si dura 40 de zile inaintea Postului Pastelui. Este clar ca a devenit unul dintre simbolurile Orasului din Laguna, alaturi de gondola, sau Basilica San Marco. Napoleon l-a interzis, insa, in 1979 a fost relansat si exista o asociatie care se ocupa anual de organizarea sa.

Pe vremuri, Carnavalul era considerat un moment al egalitatii tuturor, deoarece rangurile dispareau si toata lumea se adresa cu apelativul ,,domnule mascat,,. Exista chiar butada ,,O masca ii face pe toti egali,, Mastile sunt fanteziste si au un carcter fantastic. Pot fi maschera nobile sau comedia del arte si au ca materiale pielea, portelanul sau papier marche-ul. Ultimele sunt cele mai des intalnite, pentru ca fabricarea lor este mai usoara. Se toarna ipsosul in forme de lut ars si apoi se acopera cu hartie (cleiul folosit le confera un aspect lucios) si se decoreaza de la foarte simplu la pretentios. Mai exista cateva ateliere pe stradutele Venetiei cu specialisti in arta confectionarii acestora. Desgur, intre timp s-a trecut si la comercializarea celor chinezesti (ieftine, insa de o calitate indoielnica).

Carnavalul are procesiuni mascate in piete, celebra defilare de pe Canal Grande, diverse spectacole publice (va atasez o filmare cu Nebula Solaris - Remember the Future, desfasurat anul trecut la Arsenal si ii multumesc Argentinei Diaconu, ghid local de turism la Venetia pentru amabilitatea de a ne-o pune la dispozitie!), dar si diverse baluri mascate private, focuri de artificii, procesiuni in acorduri baroce etc. Totul considerat de unii localnici haotic si comercial, in timp ce altii sunt convinsi ca salveaza orasul (considera ca viata la Venetia este incomoda si scumpa, iar Carnavalul ofera o imagine pozitiva, fiind o forma de rezistenta). 

Peisaj de tundră în inima Ardealului - Tinovul Fantana Brazilor

de Elena Trifan

Pentru a ajunge la tinovul de la Fântâna Brazilor, din județul Harghita, din localitatea Corund ne-am deplasat cu un autocar și după aceea în căruțe trase de cai secuiești și conduse de vizitii pricepuți, oameni ai locului pentru care calul reprezintă o valoare și un element indispensabil vieții lor.

În fața noastră se vedea un peisaj muntos, ce părea de culoare albastră în lumina soarelui strălucitor. De la ghidul nostru am aflat că localitatea Fântâna Brazilor a fost la origine un simplu loc de popas în procesul transhumanței. Oamenii au întemeiat însă o așezare aici, atrași de condițiile naturale prielnice, lemnul și fructele muntelui, iarba pajiștilor, aerul curat, posibilitatea unei vieți tihnite, în liniștea naturii. Locuitorii sunt, în general, crescători de animale și trăiesc din resurse proprii, izolați în cea mai mare parte a iernii.

Bucuria și curiozitatea noastră au crescut la culme, ne aflam parcă într-o caravană, pe un drum de țară, plecată în cine știe ce experiență de cunoaștere, liniștită, originală și relaxantă. Am ajuns la marginea pădurii și însoțiți de cei doi ghizi, Ioan Sebastian Laslo și Pál Zoltán, am pătruns în uimitorul tinov. Zoli cel priceput la toate ne-a ținut o adevărată lecție de geologie, geografie, ecologie etc. Explicațiile lui au putut fi completate cu cele existente din plin pe plăcuțe documentare, care ne-au întâmpinat cu denumirea TAIGA. Deja am simțit că pătrundem într-o altă lume și am plecat curioși în cunoașterea ei. Accesul în tinov se face pe o punte de scândură situată pe sol, construită cu generozitatea localnicilor care au contribuit cu câte o scândură pe care și-au scris și numele. Surpriza a fost mare. Tinovul de la Fântâna Brazilor, deși în esența sa este asemenea celui de la Mohoș, se deosebește totuși de acesta, prin terenul mai solid, pe care am putut să călcăm fără riscul de a ne scufunda. Copacii sunt mai înalți cu cât te afunzi spre inima lui, speciile de plante sunt aceleași, cu mici deosebiri. Pinii silveștri care cresc aici sunt mai înalți, pot atinge o vârstă matusalemică și dacă se usucă pot rămâne în picioare până la 100 de ani. Ghidul nostru ne-a sfătuit să îi îmbrățișăm pentru a ne convinge de forța lor. Spre deosebire de Tinovul Mohoș, aici nu sunt așa de mulți copaci uscați. Pál Zoltán a avut grijă să ne explice și cauza uscării copacilor. Ursoaica pentru a-și învăța puii să se cațere îi aruncă repetat în capaci și așa aceștia sunt zgârâiați și se usucă. O lecție frumoasă ne-a ținut și despre cauzele schimbării comportamentului urșilor și despre felul în care trebuie să ne comportăm în relație cu aceștia. Care este secretul? Când vedem ursul, să nu ne apropiem de el și de puii lui, să ne îndepărtăm, dacă se poate, mergând ca racul înapoi, să nu ne apărăm animalele dacă vine să ni le ia. În ceea ce privește zgomotele pe care ni s-a recomandat să le facem, în alte zone ale țării ni s-a spus că nu se mai teme de ele, ci doar de sprayul cu piper, dar cum sunt la îndemâna oricui, nu ar fi rău să le producem.

Vegetația este mai abundentă, solul este acoperit de un covor de afin și am avut posibilitatea de a ne bucura de puținele afine roșii care au mai rămas neculese. Plantele care cresc aici, aidoma celor din

Tinovul Mohoș, sunt benefice sau toxice. În Tinovul de la Fântâna Brazilor este o liniște desăvârșită, ai impresia că timpul a stagnat, că singura formă de existență este aceasta cuprinsă între marginile pădurii, că un duh existențial benefic vine din adâncuri și plutește îmbietor și mângâietor în atmosferă, sălășluiește în fiecare plantă și se deplasează spre vârfurile copacilor. 

Paris - inegalabilul oras al iubirii

de Anca Stefana Ciolacu

       Paris este orașul iubitorilor, al iubitorilor de artă, al iubitorilor de cultură, al iubitorilor de gastronomie, al iubitorilor de iubire. Orașul pe care nu ai cum să nu-l iubești, pe care-l poți vizita mereu și mereu, rămânând întotdeauna ceva nou și special de descoperit. Parisul îți deschide mii de porți, îți schimbă permanent starea de spirit, te îndeamnă să vrei mai mult și să visezi larg. În Paris te plimbi necontenit și trăiești intens, cu fiecare străduță pe care o parcurgi, cu fiecare pahar de vin pe care-l savurezi, cu fiecare pod, peste Sena, pe care te oprești.

Peste 15 milioane de turiști îl vizitează anual, iar iubitorii de artă și cultură nu se regăsesc în niciun oraș mai mult decât aici. Nu doar prin Luvru, cel mai vizitat muzeu de artă din lume, dar mai ales prin Musée D’Orsay care mie, cel puțin, mi-a plăcut mai mult. Oferă mai multă intimitate, tihnă și idea de spațiu cultural autentic, cu cea mai mare colecție de picturi impresioniste - Monet, Renoir, Manet, dar și peste 20 dintre picturile lui Van Gogh. Luvru nu înseamnă însă doar Mona Lisa care da, este mică și abia vizibilă printre zeci de