Manastirea Poblet din Catalunia

de Marian Lisu

Printre razele unui blând soare hibernal și bătând drumuri nu prea umblate de cei care nu-s de prin partea locului (o vale înconjurată de Munții Prades), accesăm acum o minunăție emblematică în sfera monumentelor catalane. O primă întrebare ne bântuie gândurile la vederea măiastrelor edificii –e palat, castel, e oare sediu al puterii monarhice medievale, păstrate prezentului în plină glorie arhitecturală?!

Nimic nu sugerează de la distanță că ne aflăm pe pământ de sacralitate, căci spiritualitatea se împletește aici cu goticul cistercienilor, care încă deservesc mănăstirea, ținând aprinsă flacăra credinței, la capetele încoronate ce dorm somn greu sub albul alabastru dur, amplasat cum nu se mai găsește altundeva.

E astfel necropolă regală, căci cei de pe-aici o știu drept Panteonul Regal al confederației Catalano-Aragoneze. De pe la jumătatea secolului al XII-lea începuse zidirea, inițial în stil romanic, închinarea fiind făcută Sfintei Fecioare. Ceea ce începuse ca zonă dedicată cultului se dezvoltă succesiv secolele ce urmează, locul devenind reședință regală, palat de forță, dar și complex militar de temut.

Ducele Barcelonei dorise abația și ca loc de refugiu în caz de primejdie, de unde și arhitectura tipic militară a zidurilor defensive, în sistem integrat, ca și modelul porților monumentale (cea a Regelui sau cea de Aur). Doar zona claustrului te duce imediat în zona sacrului, căci modelul imensului spațiu mărginit de coloane ce susțin arcadele goticului timpuriu sunt unele tipice unei mănăstiri din zona spaniolă.

Timpul lasă răni adânci, căci mute din dependințe au trebuit refăcute sau restaurate, iar cele care au supraviețuit impecabl trecerii vremiurilor stau mărturie a frumuseții arhitecturale - splendidul altar sculptat în marmură albă (capodopera maestrului Damia Forment), imensele sarcofage suspendate astfel încât poți trece pe sub acestea în părțile laterale, ori frumoasele arce sau colonade, de o rară geometrie, ce tinde spre perfecțiune.

Secolul al XVI-lea e unul de răstriște - mănăstirea fiind jefuită în timpul Războiului Religios Spaniol, când o mare parte din bogăția și arta de aici e distrusă pe vecie, iar trei veacuri după e o altă tragedie pentru edificiu - guvernul spaniol îl vinde, iar noii proprietari văduvesc temeinic patrimoniul inestimabil. Retrocedarea către Ordinului Cistercian (1940) o repune pe harta rutelor mănăstirilor regale, ca simbol al istoriei și culturii catalane.

Arhitectura sa romanică grandioasă ne întâmpină la nivelele superioare, unde sălile regale troneazăînaltul, colidoarele au coloanele zvelte, cu linii simple, iar arcadele gotice din zona basilicii copletează peisajul general, conferind mănăstirii o prezență maiestuoasă. Varietatea stilurilor e completată de elemente renascentiste și baroce, tocmai această combinație dau farmecul aparte edificiilor, recunoașterea UNESCO având în vedere acest aspect, alături de importanța istorică și religioasă pe care o deține acesta.

Accesăm alene spațiile interioare anexe – curtea mare cu fântâna arteziană, bucătăria cu parte din inventarul original, sala de mese, cea capitulară, salonul și biblioteca, trapeza și reflectoriul, iar apoi facem o trecere în revistă a zidurilor fortificate, ce completează în lateralele fațada bisericii abației.

Mormintele regale îi înfățișează în scupturi de marmură pe regii și reginele locului - regii Alfonso al II-lea, Peter al IV-lea, James I, Alfonso al V-lea, Martin ( dinpreună cu Maria de Luna), John al II-lea ( alături de a sa aleasă Eleanor de Albuquerque), la picioarele lor veghind simbolurile de forță – leii. Cei ineresați vor găsi chiar cavaleri cruciați, înfățișați în piatra dură cu sabia lungă și armura completă, dar și înalți prelați ce și-au câștigat dreptul de a fi alături de cei ce au condus destinele țării lor.

La etaj se află și Muzeul mănăstirii, loc de neratat fie și numai pentru scara de piatră pe care o urci ajutându-te de o balustradă lucrată în fier forjat în forma unui dragon înfiorător. Spațiul expune privitorului multe artefacte, cărți rare, podoabe și obiecte destinate cultului, pictură și sculptură în tematică.

Poznan in ritm de polca

de Ioan Laslo

Am gasit o filmare din prima mea vizita la Poznan si m-am amuzat de comentariul pe care l-am facut atunci. Ajunsesem ca turist, in plina pandemie in Polonia si eram socat de multimea polonezilor adunati in Piata Centrala a Orasului Vechi (Stary Rynek). Ce nu stiam atunci este ca, la ora 12, acest lucru este firesc, deoarece cantecul de trompeta este punctul culminant al unui eveniment care se desfasoara zilnic. Atunci, cele doua capre aflate sub ceas amintesc de o legenda conform careia acestea au atras atentia printr-o confruntare asupra unui incendiu care ar fi putut distruge intreaga asezare. Intre timp, ghidand de mai multe ori Polonia in ritm de polca, unul dintre cele mai frumoase circuite ale Agentiei de turism Christian Tour, am avut ocazia sa asist des la acest moment care este ca un magnet pentru turistii aflati in Poznan.

Dar, dincolo de cladirea Ratusz (vechea primarie construita in stil renascentist in secolul al XVII-lea, dar cu numeroase adaugiri si refaceri in urma unor incendii), piata aceasta patrata cu o latura de aproximativ 140 m are multe alte obiective turistice splendide. Cele patru fantani (m-a impresionat cea a lui Neptun!), numeroasele statui (splendida statuia lui Ioan Nepomuc, chiar daca acesta este legat mai mult de Praga prin viata, dar mai ales moartea sa!) si intreg lantul de palate cu ornamente policrome superbe (multe dintre ele sunt astazi muzee) constituie tot atatea atractii turistice splendide. Cum o atractie in sine constituie zi Zamek (care dateaza doar de la inceputul secolului al XX-lea, fiind proiectat de arhitectul Albert Speer si a fost transformat de nemti in resedinta pentru kaiser). Astazi este un centru cultural. Mai adaugam o multitudine de biserici baroce, fiecare in sine o tentatie si avem imaginea unui oras care constituie o surpriza placuta pentru oricine il viziteaza.

Revenind in Stary Rynek, nu ai cum sa ratezi restaurantele locale, cu meniuri imbietoare, unde bucataria de influenta germana este la ea acasa. Iar, daca sunteti in viteza, nu ratati celebri cartofi cu cas, deliciosi aici, sau o ciocolata calda! Iar de aici calatoria poate continua spre Wroclaw, un alt oras fabulos al lesilor.

Vizitam Pompei sau Herculanum?

 

de Ciprian Napradean

Azi am descoperit masina timpului și ne-am intors in ziua fatidica de 24 august 79 i.Hr., în Pompei și Herculaneum. Doua orașe romane pe care Vezuviul le-a trimis in istorie. Întâmplarea a făcut ca înainte de a ajunge la Herculaneum sa o luam în direcție greșită și sa ajungem la muzeul de istorie. Tot raul spre bine! Aici am vazut cele mai multe fresce și obiecte din vechiul Pompei. In situl arheologic din fostul oraș roman au rămas puține lucruri in picioare. Vulcanul s-a manifestat extrem exploziv aici, distrugand nivelurile superioare ale clădirilor. De asemenea, faptul ca stratul de lava și cenușă a fost relativ subtire, a făcut din Pompei o prada ușoară pentru vânătorii de comori. Orașul Herculaneum a avut o soarta ușor diferita. Locuințele sunt mult mai bine conservate decât la Pompei. Pe de o parte stratul de cenușă a fost de 2-3 ori mai mare, ceea ce l-a ascuns de mana hoților, iar pe de alta aici nu a căzut acea ploaie de pietre, ca la Pompei. Se pare chiar ca orașul a fost funcțional câteva luni bune după dispariția primului. În concluzie, dacă ajungeți la Napoli și doriti sa vizitați un singur sit din cele două, va recomand Herculaneum. Chiar dacă e mai mic, iar mare parte a fostului oraș e încă nedescoperita, locul e mult mai spectaculos.

Sainte-Chapelle – bijuteria gotică din inima Parisului

  

de Livia Mihaela Manzatu

„Paris este mereu o idee bună”! De nu ar fi rostit Audrey Hepburn aceste cuvinte, devenite celebre, cu siguranță ele mi-ar fi trecut prin minte când am ales Parisul.

Început de septembrie...o dimineață caldă, senină, cu străzi foarte puțin animate de trecători... Ajung în Île de la Cité, considerată inima culturală, istorică și spirituală a orașului, pregătită să vizitez una dintre cele mai impresionante bijuterii gotice: Sainte-Chapelle, renumită pentru vitraliile sale spectaculoase. Împreună cu  La Conciergerie este unul dintre vechile vestigii ale Palatului Regal din Île de la Cité care se întindea pe locul unde se află acum Palatul de Justiție din Paris.

Construită între 1242 și 1248 la dorința regelui Ludovic al IX-lea al Franței (devenit Saint Louis prin recunoașterea ulterioară ca sfânt de către Biserica Catolică), Sainte-Chapelle a fost destinată adăpostirii prețioaselor relicve creștine, inclusiv Cununa de spini a lui Hristos, achiziționată în 1239 pentru o sumă care depășea cu mult costul de construcție a Capelei însăși. Prin acest gest, Ludovic al IX-lea a adăugat prestigiu Parisului și, implicit, Franței, care, în ochii Europei medievale, a devenit "Noul Ierusalim", și, prin urmare, a doua capitală a creștinismului. Deși deteriorată în

Gherla, perla barocă a României. Locul unde se află singurul tablou de Rubens din Transilvania

de Claudiu Padurean

Unul dintre cele mai frumoase oraşe baroce din această parte a Europei este Gherla. Este vorba de primul oraş sistematizat din România. Odinioară, Gherla purta numele de Armenopolis şi era considerat drept o veritabilă capitală a armenilor din Transilvania.

Centrul vechi al oraşului Gherla a fost proiectat de un arhitect italian angajat de bogaţii negustori şi bancheri armeni stabiliţi în Transilvania sub conducerea episcopului Oxendius Verzelescu. Armenii au acceptat Unirea religioasă cu Biserica Romei şi au devenit protejaţii Habsburgilor. Oraşul lor, denumit Armenopolis, Gherla de azi, a fost construit cu străzi care se intersectează în unghi drept, iar casele masive, pictate în culori vesele şi cu ornamente sculptate în calcar arătau prosperitatea aşezării. Printre cele mai frumoase se numără Casa cu Atlanţi, transformată în Muzeul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla sau palatul în care a locuit cardinalul Iuliu Hossu. Însă cea mai impresionantă clădire este catedrala armeano-catolică, care se înalţă în piaţa dreptunghiulară din centrul oraşului. Este vorba de o biserică dedicată Sfântului Grigore Luminătorul, apostolul naţional al armenilor, cel care a transformat vechea Armenie în primul stat creştin din lume. Într-o capelă laterală a acestei biserici baroce se află singurul tablou de Rubens din Transilvania, pânza intitulată Coborârea de pe Cruce. De altfel, moştenirea culturală armenească este prezentă în centrul vechi al oraşului, deşi armeni au mai rămas puţini în Gherla. ”Armeni mai sunt puţinei. Ei s-au ţinut mai mult de unguri şi şi-au uitat limba”, spune unul dintre localnici.

Tot în centrul oraşului se află şi un parc secular. ”O legendă spune că el a fost amenajat de un arhitect care a creat şi grădinile Palatului Imperial Schonbrunn din Viena şi care a fost închis în penitenciarul Gherla după ce şi-a ucis soţia, într-un acces de gelozie. Patrimoniul construit al oraşului poate reprezenta un punct de plecare pentru un adevărat circuit turistic”, spune Mircea Corăbean, fostul preşedinte al Comisiei de Cultură din Consiliul Local Gherla. În Gherla se mai află şi fostul palat al cancelarului Transilvaniei, episcopul Gheorghe Martinuzzi. După moartea cancelarului, palatul a fost transformat în închisoare, destinaţie pe care şi-o păstrează şi în prezent. În fostele şanţuri de apărare ale palatului, în incinta penitenciarului de azi, se află amenajat şi un muzeu unic, dedicat victimelor comunismului, care poate fi vizitat cu o programare prealabilă.