În al doilea oraș sârbesc ca importanță, dar poate primul ca frumusețe, Novi Sad găsim muzeul regiunii, în care am avut (de la început până la sfârșit) senzația de aparținătate.
Voivodina, cu o moștenire istorică și culturală bogată și variată, ne surprinde plăcut – mai ales că are o galerie întreagă alocată familiei Corvin, din care personajele principale sunt Iancu de Hunedoara și Mateiaș, ambii lăsând locului amintirea vremurilor de glorie.
Dar, așa cum îi stă bine unui muzeu universal, începem cu zona veche, de fapt foarte îndepărtată – avem expuse vestigii ale paleoliticului.
Vase de lut, statui cu zeități – de la cea a fertilității – cu niște forme de invidiat pentru damele care doresc să-și sporească proporțile unor zone delicate, la jucării stilizate – gen totemuri. Personaje fantastice: eroi cu chip de vultur, fețe de alieni ori alte hidoșenii plăcute, mână care de luptă fără forță propulsoare – o ciudățenie la acele vremuri, bașca multitudinea de zvastici, care acoperă un trup ce nu dă șansa privitorului să afle cui aparține (e om, e pasăre, e personaj măiastru...).
Zona romanității nu are doar celebrele statui de zeități din fostele temple ori minunatele reprezentări în frescă ale sarcofagelor antice. Comori fără de seamăn stau compact depuse, astfel ca soarele să reflecte frumusețea aurului pur, dublat de pietre nestemate. Sunt cele trei coifuri de generali imperiali, de după anul 300, găsite în urma săpăturilor în zona limitrofă Dunării.
Medievalul depune muzeului colecții de arme, toate purtând amprenta vremurilor grele și întunecate, cu amintiri a unor conflagrații ce a udat în sânge și teritoriul limitrof, iar pasionații de carte veche și corespondență regală au cu ce se desfăta.
La un moment pare prea mult, pe de-o parte a galeriei e colecție de arme; pe de cealaltă, e galerie de artă, iar la mijloc, să nu putem respira de frumos concentrat, au pus calești regale – unde să te împarți degrabă?!?!
Cum lumea evoluează, iar noi suntem contemporani cu ea, pășim agale prin alte timpuri, mai liniștite de-acum: colecții de straie de sărbătoare, de gală, de ceremonie ori de trai zilnic, vechi de 200, ori de 100, de toate găsești aici. Mândră lucrare, dar parcă portul e comun cu cel de-al nostru și parcă suntem la întrecere de senzațional cu ei.
Oricum, le place să-și prezinte campionii, căci sunt și vitrine cu trofee, din cele vechi, că de-astea noi ne-am săturat deja.
Iar de final, ne poartă pașii pe o stradă interbelică, cea cu bresle și a lor muncă, pe care o admirăm cu respect și considerație, căci ei au fost aceia care au făcut lumea să se miște. În bine, pe-atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu