Villa Carlotta - bijuteria de pe Lacul Como

de Ioan Laslo
  "Gratia si sublimul se combina aici intr-un grad de neegalat" considera Stendhal in "Chartreuse de Parme"(Manastirea de la Parma), cand deschidea celebrul sau roman in aceasta locatie. Dupa ce vizitase Villa Carlotta, scriitorul francez a ramas indragostit de aceasta vila burgheza din nordul Italiei, care ofera peisaje splendide catre Lacul Como si are niste gradini de vis. Daca vizita la Roma, cu tentatiile ei, v-a obosit, merita sa o luati spre nordul Italiei, unde Lacul Como va asteapta pentru o bine-meritata vacanta.

  Vila este construita in 1690 pentru marchizul milanez Giorgio Clerici in mijlocul unui domeniu ce masoara peste 70.000 de metri patrati. La 1843 ea a constituit dat de nunta din partea principesei Marianna a Prusiei catre fiica sa, Carlotta, ducesa de Saxa-Meiningen. De atunci vila poarta numele sau.

      Cladirea sobra a devenit un adevarat centru de arta a secolului XIX, o vizita interioara fiind o incantare pentru iubitorii de gen. Lucrari de Canova, Thorvaldsen si Hayez  fac o concurenta fericita intrarii cu a sa scara impozanta si terase. Fantana de la intrare te duce , de asemenea cu gandul la un loc al desfatarii.

      Dar adevarata placere o traiesti in gradinile ce inconjoara vila. Rododendroni si azalee, camelii si

Sicilia mai puţin cunoscutã - Piazza Armerina

 de Valentin Oanta

Continuam explorarea Siciliei mai putin cunoscute, poposind in Piazza Armerina, un oraș cu o referință arheologică datorată prezenţei uneia dintre cele mai frumoase așezări romane ce au ajuns până la noi. Oraşul s-a dezvoltat aproape de Villa Casale, cea care a fost distrusă de Guillaume II în 1161 deoarece îi adăpostise pe rebeli. Apoi, a fost reconstruită pe locul unde se află azi.

Centrul urban este dominat de Dom. La origine, în secolul al XV-lea, era un edificiu cãruia, în 1604 i-au fost adăugate si alte elemente. Portalul este baroc, iar campanilla conservă structura originală catalană gotică. Altarul principal este îmbogățit cu un tabernaclu cu masa Madonei Victoria.

Vila Romană Casale este un ansamblu de o mare importanţă arheologică datorită mozaicurilor sale de paviment, printre cele mai frumoase ale romanității. Era o reşedinţă de ţarã şi de vânătoare, locuită pânã în sec.XII, când s-a scufundat datorită unei alunecări de teren. A fost recuperată aproape integral în sec.XX. Ansamblul este compus dintr-o intrare, o zonă termală, o bazilică şi apartamente private, iar mozaicurile sunt opera unor meșteri africani. Din atrium, acoperit în parte de mozaicuri, se trece în vestibul, decorat de asemenea cu mozaicuri, apoi în periptor, având o coloană din marmură, un bazin central şi decoraţii de mozaic. Regăsim mozaicuri şi în partea septentrională, precum sala micii vânători. În sala gimnastelor, denumită şi "Sala celor zece fete", descoperim tinere îmbrăcate în costume asemănătoare bikinilor actuali, care practică diferite jocuri. În sala situată lângă fântâna centrală îl observăm pe Orfeu, iar în partea de sud se află partea destinată locuitului, de asemenea ornate cu mozaicuri. Alte săli din partea orientală prezintă teme mitologice iar "peripterul eliptic" este constituit dintr-o curte cu un portic, în mijloc aflându-se o fântână. Aici găsim alte scene din mozaic ce reproduc personaje aflate la pescuit sau la culesul viilor. Din Triclinium-ul decorat cu mozaicuri reprezentând scene mitologice se trece în "Salonul circului", aici mozaicurile reprezentând scene de competiție de la circul Massimo din Roma. Urmează Frigidarium, Trepidarium şi Calidarium, care conservă încă urmele evidente ale sistemului de încălzire.

Vã invit cu căldură să descoperiți aceste minunăţii ale unei Sicilii mai puţin cunoscute.

Prin Parcul National Ceahlau

de Raluca Sofian

Mi-a parut delicioasa (și mi-a rămas peste timp draga) replica scriitoarei Reggie Nadelson referitoare la călătorii. Desi nu e tocmai genul de afirmatie pe care sa o simți, fără prealabile ajustări, pliabilă propriului crez. Dar, detine tușa aceea echilibrata de cinism care poate scoate o părere, sau alta, din anonimat. Citind din memorie, menționa ca anticiparea și ulterior amintirea ar fi cel mai bun lucru legat de o călătorie. Si ca “realitatea are mai curând de a face cu pierderea bagajelor”.

Cum sa nu zambesti instant?! Clenciul e ca te supune, placutului supliciu de a contracara. Dar nu intr-atât de radical pe cât ai înclina.

Departe de a fi, mereu, strategia ideală, de buna seama ca anticiparile ne stau in fire tuturor. Aici totul e clar. Dar, la capitolul “bagaj” nuanțele devin fluide, nu-i așa? Poate pentru ca “bagaj” e un cuvânt deschis atâtor conotații subversive. 

Cred ca exista drumuri al căror unic scop e acela de a face pierdute niște bagaje. Așa cum exista escapade in care le poți rătăci voluntar. Sau amaneta temporar. La capătul opus vin locurile in care paleta tentațiilor impune noi și imprevizibile achiziții intr-ale spațiilor de depozitare. Și in fine, altele in care, odată ajuns la locul faptei, îți zici ca n-are niciun rost sa abandonezi si valiza, când e ceva mai practic sa golesti conținutul și sa umpli “golul”, încă fragil, cu …altceva. Pana la urma cred sincer ca schimbările voluntare de loc sunt, fiecare in parte, un veritabil troc. Uneori asertiv social. Alteori (si) implicit emoțional. Iar in aceste condiții, amintirea e nimic altceva decât steaua cu coada menită a-l sedimenta.

In ceea ce ma privește calatoriile s-au împărțit dintotdeauna in narative și nu prea. Cele Narative au doua chei: o destinație sau un sir de destinații urbane si un grad crescut de socializare. Concret despre itinerariile făcute in grup, cu liste precise sau mai puțin precise de interes, tentația de a povesti imi da insistent ghes. Cele cu Nu prea pun natura, solitarul, basca o doza buna de introvertire drept paravan. E categoria in care un drum nu poate fi calificat. Cea care pune aripi trairilor si piedica peniței. Delicat.

Așadar, am atins Ceahlăul cu pasul încă o dat’! Informativ-descriptiv :)) nimic spectacular! Durau- Cabana Fantanele- Poiana Nican-Cascada Duruitoarea-Durau. Introspectiv? Vartej activ. Dar cum sa descrii coerent și cu emfaza, senzorialitatea intr-o fraza? Pentru ca dincolo de vama trăirii mai e loc doar de Foto-sintaxa, port acum asupra-mi o valiza goală in care înghesui imagini și senzații volatile. Un rece topit fost zăpada. Textura mușchiului. Scoarțe fără copaci. Copaci fără sorți. Reflector de lumina printre trunchiuri. Alb psihotic. Reflex gotic. Lemn coloana. Piatra. (Su)port de vazduh, seva, gheata și gust. August!

San Gimignano - o destinatie care nu trebuie ratată

de Maricela Stupar

“Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc nu pot citi decât o pagină din ea”, spunea Sfântul Augustin.

Italia este una dintre cele mai frumoase și interesante țări de pe Pământ.  Este o destinație de vacanță perfectă pentru arhitectura acestei țări, pentru istoria ei, pentru natura și oamenii săi, pentru plajele superbe, pentru vinurile și gastronomia mediteraneană.     

San Gimignano delle Belle Torri este un oraș medieval, construit inițial de etrusci, în secolul al III-lea, inconjurat de ziduri fortificate, iar porțile de intrare in cetate îi conduc pe turisti într-un loc unde pare că timpul s-a oprit.

Se află la aproximativ 50 de kilometri sud-vest de Florența, la jumătatea distanței dintre Florența și Sienna. Face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO (așa cum de altfel sunt

O zi în Lisabona

de Livia-Mihaela Manzatu
(Acest articol este rezultatul provocării pe care am acceptat-o din partea lui Ioan Laslo, un ghid excepțional și un om deosebit, care m-a îndemnat să aștern impresiile despre Lisabona și căruia i-l dedic!)

Căutând un citat cu care să încep acest prim articol de călătorie, cel mai potrivit l-am găsit pe al lui Ibn Battuta: “Călătoritul te lasă fără cuvinte, iar ulterior te transformă într-un povestitor“. Dacă îmi voi descoperi talentul la scris impresii de călătorie, acest articol nu va rămâne cu siguranță unicul! Un circuit oferă călătorului ocazia de a descoperi în doar câteva zile locuri minunate – pe fugă, ce-i drept -, dându-i apoi prilejul de a le savura pe îndelete în city break-uri.

Portugalia se afla de ceva vreme pe lista destinațiilor ce trebuiau obligatoriu “bifate”, astfel încât am hotărât să o vizitez într-un circuit organizat de către cea mai prestigioasă agenție românească de turism: Christian Tour. Am vizitat pe rând: Porto, Coimbra, Fatima, Alcobaça, Batalha, Obidos, Nazare, Tomar, Evora, Braga, Cabo da Roca, Cascais, Estoril, Sintra, Lisabona.

Portugalia este o țară foarte ofertantă, cu multe simboluri; este de ajuns să vezi un simbol și gândul te duce imediat la ea: toate clădirile sunt îmbracate in azulejos pentru a le proteja fațadele de aerul sărat al Atlanticului, dar și pentru a le înfrumuseța; în privința gastronomiei cele multe preparate din pește oceanic sunt din cod, care în meniurile restaurantelor apare sub numele de bacalhau; să nu uităm de vinul de Porto, de muzica fado care a luat naștere aici, de