Carnavalul de la Venetia

 

de Ioan Laslo

Carnavalul Venetiei dateaza inca de la 1162, cand localnicii s-au adunat in Piata San Marco si au inceput sa cante si sa danseze in onoarea unei victorii pe care au obtinut-o impotriva Patriarhului din Aquileia. In curand manifestarea a devenit o traditie si dura 40 de zile inaintea Postului Pastelui. Este clar ca a devenit unul dintre simbolurile Orasului din Laguna, alaturi de gondola, sau Basilica San Marco. Napoleon l-a interzis, insa, in 1979 a fost relansat si exista o asociatie care se ocupa anual de organizarea sa.

Pe vremuri, Carnavalul era considerat un moment al egalitatii tuturor, deoarece rangurile dispareau si toata lumea se adresa cu apelativul ,,domnule mascat,,. Exista chiar butada ,,O masca ii face pe toti egali,, Mastile sunt fanteziste si au un carcter fantastic. Pot fi maschera nobile sau comedia del arte si au ca materiale pielea, portelanul sau papier marche-ul. Ultimele sunt cele mai des intalnite, pentru ca fabricarea lor este mai usoara. Se toarna ipsosul in forme de lut ars si apoi se acopera cu hartie (cleiul folosit le confera un aspect lucios) si se decoreaza de la foarte simplu la pretentios. Mai exista cateva ateliere pe stradutele Venetiei cu specialisti in arta confectionarii acestora. Desgur, intre timp s-a trecut si la comercializarea celor chinezesti (ieftine, insa de o calitate indoielnica).

Carnavalul are procesiuni mascate in piete, celebra defilare de pe Canal Grande, diverse spectacole publice (va atasez o filmare cu Nebula Solaris - Remember the Future, desfasurat anul trecut la Arsenal si ii multumesc Argentinei Diaconu, ghid local de turism la Venetia pentru amabilitatea de a ne-o pune la dispozitie!), dar si diverse baluri mascate private, focuri de artificii, procesiuni in acorduri baroce etc. Totul considerat de unii localnici haotic si comercial, in timp ce altii sunt convinsi ca salveaza orasul (considera ca viata la Venetia este incomoda si scumpa, iar Carnavalul ofera o imagine pozitiva, fiind o forma de rezistenta). 

Peisaj de tundră în inima Ardealului - Tinovul Fantana Brazilor

de Elena Trifan

Pentru a ajunge la tinovul de la Fântâna Brazilor, din județul Harghita, din localitatea Corund ne-am deplasat cu un autocar și după aceea în căruțe trase de cai secuiești și conduse de vizitii pricepuți, oameni ai locului pentru care calul reprezintă o valoare și un element indispensabil vieții lor.

În fața noastră se vedea un peisaj muntos, ce părea de culoare albastră în lumina soarelui strălucitor. De la ghidul nostru am aflat că localitatea Fântâna Brazilor a fost la origine un simplu loc de popas în procesul transhumanței. Oamenii au întemeiat însă o așezare aici, atrași de condițiile naturale prielnice, lemnul și fructele muntelui, iarba pajiștilor, aerul curat, posibilitatea unei vieți tihnite, în liniștea naturii. Locuitorii sunt, în general, crescători de animale și trăiesc din resurse proprii, izolați în cea mai mare parte a iernii.

Bucuria și curiozitatea noastră au crescut la culme, ne aflam parcă într-o caravană, pe un drum de țară, plecată în cine știe ce experiență de cunoaștere, liniștită, originală și relaxantă. Am ajuns la marginea pădurii și însoțiți de cei doi ghizi, Ioan Sebastian Laslo și Pál Zoltán, am pătruns în uimitorul tinov. Zoli cel priceput la toate ne-a ținut o adevărată lecție de geologie, geografie, ecologie etc. Explicațiile lui au putut fi completate cu cele existente din plin pe plăcuțe documentare, care ne-au întâmpinat cu denumirea TAIGA. Deja am simțit că pătrundem într-o altă lume și am plecat curioși în cunoașterea ei. Accesul în tinov se face pe o punte de scândură situată pe sol, construită cu generozitatea localnicilor care au contribuit cu câte o scândură pe care și-au scris și numele. Surpriza a fost mare. Tinovul de la Fântâna Brazilor, deși în esența sa este asemenea celui de la Mohoș, se deosebește totuși de acesta, prin terenul mai solid, pe care am putut să călcăm fără riscul de a ne scufunda. Copacii sunt mai înalți cu cât te afunzi spre inima lui, speciile de plante sunt aceleași, cu mici deosebiri. Pinii silveștri care cresc aici sunt mai înalți, pot atinge o vârstă matusalemică și dacă se usucă pot rămâne în picioare până la 100 de ani. Ghidul nostru ne-a sfătuit să îi îmbrățișăm pentru a ne convinge de forța lor. Spre deosebire de Tinovul Mohoș, aici nu sunt așa de mulți copaci uscați. Pál Zoltán a avut grijă să ne explice și cauza uscării copacilor. Ursoaica pentru a-și învăța puii să se cațere îi aruncă repetat în capaci și așa aceștia sunt zgârâiați și se usucă. O lecție frumoasă ne-a ținut și despre cauzele schimbării comportamentului urșilor și despre felul în care trebuie să ne comportăm în relație cu aceștia. Care este secretul? Când vedem ursul, să nu ne apropiem de el și de puii lui, să ne îndepărtăm, dacă se poate, mergând ca racul înapoi, să nu ne apărăm animalele dacă vine să ni le ia. În ceea ce privește zgomotele pe care ni s-a recomandat să le facem, în alte zone ale țării ni s-a spus că nu se mai teme de ele, ci doar de sprayul cu piper, dar cum sunt la îndemâna oricui, nu ar fi rău să le producem.

Vegetația este mai abundentă, solul este acoperit de un covor de afin și am avut posibilitatea de a ne bucura de puținele afine roșii care au mai rămas neculese. Plantele care cresc aici, aidoma celor din

Tinovul Mohoș, sunt benefice sau toxice. În Tinovul de la Fântâna Brazilor este o liniște desăvârșită, ai impresia că timpul a stagnat, că singura formă de existență este aceasta cuprinsă între marginile pădurii, că un duh existențial benefic vine din adâncuri și plutește îmbietor și mângâietor în atmosferă, sălășluiește în fiecare plantă și se deplasează spre vârfurile copacilor. 

Estadio San Mames - Catedrala fotbalului basc

de Ioan Laslo

Cu cele peste 53.000 de locuri disponibile, stadionul lui Athletic Bilbao a primit supranumele de Catedrala. Pentru ca este mult mai mult decat un simplu loc unde sportul rege este practicat. Este, probabil si singurul loc in care bascii isi pot striga off-urile impotriva guvernului de la Madrid fara a fi sanctionati. De aceea, de multe ori, meciurile echipei locale sunt adevarate demonstratii.

Toti microbistii stiu ca fotbalistii echipei Atletic Bilbao trebuie sa fie basci sau sa aiba un stramos basc. Este politica pe care clubul o are  dintotdeauna. Una normala, daca ne gandim la modul in care este implicata politica in fotbalul spaniol.

Vechiul stadion, inaugurat in 1913 a fost inlocuit cu unul ultramodern la exact 100 de ani dupa. Ca oricarui stadion din categoria elita(conform standardelor UEFA), terenului i se adauga spatii precum muzeul clubului(prezintă peste 1000 de obiecte originale și 900 de videoclipuri pentru a vă ajuta să înțelegeți esența și istoria clubului din 1898), doua restaurante, sali de conferinte, sediul membrilor clubului etc. Afișările luminoase ale San Mamés (denumit astfel dupa vechiul palat aflat in imediata apropiere) au devenit una dintre caracteristicile semnăturii stadionului. Acesta este echipat cu un sistem dinamic de iluminare cu LED care permite să schimbe panourile albe de pe fațada stadionului în orice altă culoare sau combinație de lumini. Efectul este deosebit! Nu puteam sa nu adaug pe fundalul pozelor de la fata locului imnul lui Athletic Club de Bilbao, mai ales ca bascii sunt recunoscuti pentru imnuri si muzica lor corala.

Preturile la meciuri sunt destul de piperate (cam asa este in toata Spania!), pornind de la 160 de euro pentru partidele obisnuite din campionat, dar cei care doresc sa vada interiorul pot face si tururi de 45 de minute(cu ghid audio), pentru care scot din buzunar 14 euro(5 euro pentru copiii pana la 14 ani).

Turnul Sapphire sau Istanbulul panoramic

de Livia Manzatu

Motto:

„Călătoriile – te lasă fără cuvinte, apoi te transformă în povestitor”(Ibn Battuta)

Vizitand in toamna trecuta Parisul cu al sau cartier La Defense, ale carui cladiri spectaculoase de birouri atingeau parca cerul, atentia mi-a fost indreptata acum spre cartierul de afaceri Levent din Istanbul, cu al sau celebru Turn Sapphire.

Dupa o calatorie de aproape o ora in care am utilizat trei mijloace de transport (tramvaiul T1 pana la capatul de linie Cabatas, apoi funicularul pana in Piata Taksim, iar de acolo metroul M2 pana la statia 4.Levent), am ajuns. Cladirea se desfasura impresionanta in fata ochilor. Am intrat repede si, avand biletele cumparate online, am strabatut rapid zona de magazine in cautarea ascensorului. Liftul, modern si incapator, a tasnit spre ultimul etaj; in mai putin de

Dubaiul actual este echivalentul Egiptului antic

 

de Ciprian Napradean

Dubaiul actual este echivalentul Egiptului antic. Piramidele sunt înlocuite de zgârie nori, piatra e preschimbata în otel și sticlă, dar deșertul e tot deșert, iar emirul e tot faraon. Doar în China am mai văzut atâta opulenta și încercare disperata de a epata. Dubaiul e un mare panou publicitar atârnat pe cea mai înaltă clădire din lume (Burj Khalifa), în care se reflecta cea mai mare fântână arteziană din lume, cu cea mai mare roata din lume (un fel de London eye, dar muuuult mai mare), cea mai mare insula artificială, cea mai mare gradina de flori naturale, cea mai.... Dorința faraonica a emirului Mahomed de a părea "cel mai cel" e tipica liderilor autocrati. Cică a început construirea unei noi clădiri de peste 1200 de m înălțime, doar ca răspuns unui emir ce si-a propus sa depășească Burj Khalifa. Acest tipar de gândire, guvernat de megalomanie, este vizibil și la simplii cetățeani. Isi turează "căluții" decapotabili pe șosele, ascultând muzica tare și scrutand cu privirea trotuarele (cautand apreciere). Am specificat cetățeni, pentru ca aceștia sunt privilegiații sistemului. Bărbații îmbrăcați în alb (îngerașii, cum le spune fratele meu), urmați la o distanță de soțiile imbracate în negru. Aceasta categorie de oameni sunt minoritari, dar angajați în posturile cheie din securitate si administrație. Marea majoritate a angajaților sunt indieni și pakistanezi ( cei mai mulți dintre ei trăind și muncind în condiții mizerabile). Sunt și angajații europeni, răsfățați cu salarii mari. Situația imi seamănă cumva cu cea a țiganilor gabori, ce își angajează români ca șoferi, la curățenie, etc. Dubaiul, imi lasă impresia, funcționează ca un stup de albine. Cu matca (în acest caz emirul), înconjurat de trântori si albine lucrătoare. Altfel spus e un fel de Sparta a vremurilor moderne, cu o mana de spartani razboinici ce exploatează o majoritate de perieci și hiloti.

Dincolo de aceste comparații, mai puțin prietenoase, trebuie apreciat felul în care au transformat resursa de sub nisip, petrolul, într-o splendoare urbană. Cat de sustenabila va fi aceasta după ce resursa fosila se va epuiza? Greu de zis! Prietenul meu, Habor Adrian crede ca este. Eu am câteva rezerve. Am impresia ca se construiește nu din necesități economice, asa cum se întâmplă intr-o democrație liberala, ci din necesități de imagine, asa cum se întâmplă intr-o dictatură.