Bușteni, mică localitate montană, potrivită pentru o vizită în timpurile acestea, se prezintă că o stațiune liniștită și încărcată de istorie.de Valentin Oanta
Interesant punct de interes este castelul Cantacuzino, de o mare valoare arhitecturală. A fost construit în 1911 de Grigore Cantacuzino, zis Nababul, fost primar al Bucureștiului și prim ministru al României în două rânduri. Porecla Nababul i se trage de la averea sa impresionată. Nu a fost un personaj îmbogățit peste noapte, ci se bucura de o stirpe nobilă provenind din vestita ramură princiară a Cantacuzinilor, descendentă din voievozii români.
Stilul castelului este neoromânesc, construcția fiind realizată din piatră și cărămidă. Din păcate, trebuie să menționez că încăperile sale sunt lipsite aproape în totalitate de mobilier. Acesta a dispărut în timpul comunismului, pe când clădirea a fost repartizată Ministerului de Interne, fiind folosită ca sanatoriu. Este înconjurat de un parc cu cascade, fântâni arteziene și chiar o grotă. Măiestria meșteșugului vremii este ilustrată de vitraliile deosebite, în culori vii, plafoane cu grinzi aparente și pictate, feronerie turnată în bronz, șeminee din piatră ornamentată cu mozaicuri etc.
Vă invit să il vizitați! Materialul de fata sper sa va convinga!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu