Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat și lăcașurile sale dobrogene

 de Elena Trifan

Sfântul Apostol Andrei este fecior de pescar din Betsaida, localitate situată lângă lacul Genezaret, frate cu Simon Petru, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, Întâiul Apostol al lui Iisus Hristos, Ocrotitorul României. După ridicarea la ceruri a Mântuitorului lui i-a revenit misiunea de a face cunoscut Cuvântul Evangheliei în mai multe părţi ale lumii, printre care şi Scythia Minor (Dobrogea) unde a ajuns în secolul I. Toponime, creaţii folclorice şi lăcaşuri de cult, precum Mânăstirea „Peştera Sfântul Apostol Andrei” şi Mânăstirea Dervent amintesc de trecerea lui pe aici.

Într-o duminică de la sfârşitul lunii aprilie am plecat cu un grup de ploieşteni într-un pelerinaj la mânăstirile mai sus-amintite. Era vreme noroasă, dar spre bucuria noastră nu a căzut nicio picătură de ploaie. Cerul era mohorât, atmosfera asemenea, dar nu am simţit niciun fel de apăsare, dimpotrivă o stare de calm şi de fortificare sufletească.

Timp de 5 ore până am ajuns la „Peştera Stântului Apostol Andrei” am călătorit printr-o adevărată împărăţie a lumii vegetale. Bărăganul şi-a arătat mândru chipul renăscut la viaţă, într-o diversitate cromatică ce a făcut să ne dispară plictiseala ce s-ar putea instala într-o zonă cu un relief plat, dar frumos tocmai datorită Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat și lăcașurile sale dobrogene întinderilor sale nesfârşite. Suprafeţe de culoarea pământului pregătit pentru semănat au alternat cu altele în care verdele lanurilor de grâu şi galbenul luminos al celor de rapiţă ne-au ţinut atenţia trează, ne-au înviorat privirea şi ne-au creat speranţa unor recolte bogate. Abia când mi-a fost dat să vizitez o ţară stâncoasă, cu multă piatră, mi-am dat seama câtă dreptate avea Nicolae Bălcescu când cu multă mândrie vorbea de teritorii româneşti „în care te afunzi ca într-o mare de grâu şi porumb.”

După câteva ore de mers am trăit pentru a nu ştiu câta oară bucuria de a revedea Dunărea şi mândria provocată de ingeniozitatea dantelăriei metalice a podului de la Cernavodă care separă şi uneşte totodată două teritorii ce par a se completa şi totuşi a se întrece în originalitate, frumuseţe şi bogăţie. O veche zicală din manualele mele de şcoală „Cât e Dobrogea de lată/Bate vânt şi creşte piatră” este contrazisă. În zonele prin care am trecut pământul Dobrogei, pe lângă frumuseţea naturală: dealuri acoperite cu păşuni, arbori şi arbuşti, fâşii de stuf, cursul liniştit şi lucios al Dunării şi lunca înverzită a acesteia, şi-a arătat şi faţa cealaltă cultivată de mâna omului cu podgorii şi livezi bine îngrijite, suprafeţe de rapiţă în ale căror flori pare a se fi revărsat polenul lumii. În drumul nostru nu prea am avut posibilitatea să îi vedem pe locuitorii acestor locuri, deoarece localităţile sunt rare, era şi zi de sărbătoare, dar ni i-am imaginat harnici şi pricepuţi, responsabili faţă de darul cel mai de preţ cu care Domnul i-a hărăzit, relieful cu care puţine ţări se pot mândri. În sinea mea le-am adresat un gând sincer de mulţumire şi felicitare. Înainte de a ajunge la Peştera Sfântului Andrei ne-au reţinut atenţia câteva sate cu case vechi şi modeste, ale căror nume amintesc de trecutul şi de asmoza etnică a locuitorilor: „Aliman”, „Floriile”, „Ioan Corvin”. 

După ce am ieşit din localitatea Ioan Corvin, la aproximativ 4 km. am poposit la marginea unei păduri, alături de un mal în care apa săpase forme carstice, demne de admirat. Pe partea cealaltă a drumului se află o troiţă în interiorul căreia este crucea Sfântului Andrei sculptată în lemn, iar la capătul unei alei de piatră curg câteva izvoare din care pelerinii îşi iau apă. Pe jos ne-am îndreptat către Biserica „Peştera Sfântul Apostol Andrei” situată foarte aproape, la marginea unui deal împădurit. Privită de departe biserica cea nouă impresionează prin grandoare, zvelteţe, simetrie şi geometria perfectă a liniilor tăiate în piatră. Este de formă dreptunghiulară şi are cinci turle. Înăntru se oficia slujba duminicală şi de afară se auzeau glasurile preoţilor puternice, armonioase, binecuvântate şi binecuvântătoare. Curtea bisericii nu este împrejmuită cu niciun gard, ceea ce sporeşte ideea de comuniune cu cei din afara ei. În faţa bisericii, câteva flori şi două morminte.

Biserica „Sfântul Apostol Andrei” a fost definitivată în anul 2001, în 2006 a fost finalizată pictura interioară şi a fost sfinţită pe data de 30 noiembrie 2006. Pe pereţii exteriori se află medalioane ale unor sfinţi dobrogeni: Ep. Teotim, Ier. Chesarie, Cuv. Gherman, Ep. Bretanion, Ierh. Efrem, M. Epictet, M. Astion, M. Zotic, M. Atal, M. Camasie, M. Filip. Partea de la intrare impresionează prin măreţie şi coloritul viu, puternic al peretelui exterior pe care imaginile religioase sunt realizate în mozaic, pe trei straturi suprapuse pe verticală. Uşa de la intrare este confecţionată din lemn sculptat. De o parte şi de alta a ei se află portretele Sfântului Arhanghel Mihail şi al Sfântului Arhanghel Gavril. Deasupra uşii, în partea superioară este portretul Sfântului Apostol Andrei răstignit pe crucea în formă de X şi cu o carte în mână, Evanghelia pe care trebuia să o propovăduiască. De o parte şi de alta a sa sunt pictaţi câte 3 îngeri. Pictura interioară înfăţişează chipuri de sfinţi şi scene biblice de dimensiuni mari, în culori proaspete şi pline de viaţă: Naşterea Domnului, Botezul, Pogorârea în iad, Răstignirea Domnului, Învierea, Sfânta Treime etc. Într-o raclă, o sculptură în lemn îl înfăţişează pe Sfântul Andrei. Catapeteasma este sculptată în lemn, principalul motiv vegetal prezent pe ea fiind viţa-de-vie. 

Foarte aproape de biserică, într-o stâncă este adăpostită Peşterea în care Sfântul Andrei şi-a îndeplinit misiunea de mărturisire a Cuvânului lui Dumnezeu şi în care au fost creştinaţi localnicii. Aceasta a fost descoperită în anul 1920, în 1944 a fost renovată şi sfinţită, în comunism a devenit staul pentru animale şi a fost reamenajată după 1990. În stânca înnegrită de vreme pot fi distinse părţile unei biserici rupestre cu pronaos, naos şi altar. Pe laterala stângă se află un pat de piatră pe care se spune că se odihnea Sfântul Andrei şi pe care vizitatorii se aşază pentru a primi din puterea acestuia.

În biserică pot fi admirate şi te poţi ruga în faţa a mai multor icoane: Sfântul Apostol Andrei, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Adormirea Maicii Domnului. Altarul are catapeteasma metalică în care sunt lucrate chipuri de sfinţi, în partea superioară, pe mijloc se află imaginea lui Iisus Hristos răstignit. Credincioşii merg şi se roagă la altar. În faţa altarului pe pământ, sunt expuse de o parte şi de alta 2 icoane din lemn, care îl prezintă pe Sfântul Apostol Andrei răstignit. În semn de respect icoanele din peşteră sunt înconjurate de ghirlande de flori, care înfrumuseţează totodată acest spaţiu subteran ai cărui pereţi au fost înnegriţi de trecerea timpului.

La aproximativ 50 km. de Peştera Sfântului Apostol Andrei se află Mânăstirea Dervent, situată în apropierea Dunării, pe un loc pe unde se spune că a trecut Sfântul Andrei şi s-au săvărşit minuni în perioada de început a creştinismului în ţara noastră. Complexul monahal de la Dervent este o întrupare a frumuseţii naturale, artistice, umane şi religioase, o mărturie a vieţii care a triumfat neîncetat pe aceste meleaguri în ciuda vicisitudinilor istorice. Partea de la intrare, privită din exterior îţi impresionează plăcut ochiul prin arhitectura pereţilor şi a clopotniţei în care tradiţia dobrogeană se împleteşte cu elemente bizantine. Culoarea roşie a acoperişului, cărămida de aceeaşi culoare a bordurilor de pe pereţi creează o impresie de frumuseţe a unei vieţi mângâietoare. Curtea bisericii bine structurată conţine elemente specifice mai multor epoci, mai multor civilizaţii şi regnuri: flori, arbori şi arbuşti, o cişmea turcească din care curge un firicel de apă, o coloană grecească, schelete de care, statui, un aghiasmatar în care apa sfinţită este ţinută într-o amforă mare de lut de culoare roşie, aşezată într-o construcţie circulară, cu coloane de culoare roşie şi portocalie, cu boltă pictată în interior.

Pe locul unde se află astăzi biserica a existat un aşezământ monahal străvechi care a fost distrus în 1036 în urma invaziei pecenegilor. La 5 iulie 1936 a fost pusă piatra de temelie a Bisericii de la Dervent care a fost sfinţită în anul 1942, primind trei hramuri: „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Înălţarea Sfintei Cruci”. Catapeteasma este din lemn sculptat, de culoare închisă, pe lângă ferestre sunt pictate motive vegetale, pe unul din pereţi se află vitralii pictate cu chipuri de sfinţi. În 1959 biserica a fost închisă şi transformată în fermă a I.A.S. Ostrov. În 1990 a fost redeschisă şi renovată.

În biserică se află mai multe icoane printre care cele mai renumite sunt Maica Domnului cu Pruncul şi o copie a icoanei făcătoare de minuni Axion Estin „Cuvine-se cu adevărat” adusă de la Sfântul Munte Athos, la care credincioşii se roagă în mod deosebit. La ora la care am vizitat Complexul monahal de la Dervent, biserica era slab luminată şi nu am putut privi şi admira pictura interioară aşa cum s-ar fi cuvenit.

Un alt element miraculos specific Mânăstirii de la Dervent sunt Crucile de Leac. Se spune că pe acest loc au fost ucişi în chinuri groaznice patru dintre ucenicii Sfântului Apostol Andrei, trei fecioare şi un preot, deoarece au mărturisit Cuvântului lui Dumnezeu. Osemintele lor aruncate în apă nu au putut fi găsite, dar pe locul martiriului au apărut în mod miraculos patru cruci de piatră cu puteri tămăduitoare la care s-a închinat chiar şi un turc devenit stăpânul moşiei şi care l-au vindecat pe un surdomut. Două din ele au fost distruse, una este expusă în grădina bisericii şi pentru cea mai mare s-a construit un paraclis lângă biserică, unde este aşezată sub un altar de marmură pe care se sfinţeşte Sfântul Maslu. Credincioşii îngenunchează în faţa crucii şi se roagă să le fie vindecate bolile, după care sunt miruiţi de un preot. Tot în acest paraclis, în patru racle sunt expuse moaştele Sfântului Mc. Epictet şi ale Sf. Mc. Astion, ambii martirizaţi în anul 290 la Halmyris, epitrahilul Sfântului Grigorie Decapolitul, acoperământ şi fragment de piatră de pe Mormântul Maicii Domnului de la Ierusalim.

Un alt obiectiv religios care atrage foarte mulţi pelerini este Izvorul Tămăduirii situat la aproximativ 200 de metri de mânăstire şi la care se ajunge mergând pe jos pe un drum de ţară care se desfăşoară paralel cu Lunca Dunării, străjuit de copaci şi arbuşti din care unii erau plini de flori albe şi presărat cu statui de artă creştină. Conform tradiţiei populare, se spune că Sfântul Apostol Andrei când a ajuns aici cu ucenicii săi erau însetaţi. El a lovit cu toiagul în stâncă şi din locul respectiv a izvorât apă în care au fost botezaţi primii creştini şi care s-a dovedit a avea puteri tămăduitoare. Izvorului i s-a construit o bisericuţă pe a cărei cupolă sunt pictate scene reprezentative din istoria mânăstirii. Deasupra lui pe peretele stâncii se află icoana Sfântului Andrei. Alături de Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” este în construcţie o biserică mai mare, a cărei piatră de temelie a fost pusă la 28 octombrie 2011. Este închinată Sfântului Iachint de Vicina. În stilul arhitectonic al bisericii elementele de artă tradiţională se vor împleti cu cele bizantine. Aceasta va avea înălţimea de 19 metri, lungimea de 33,8 şi lăţimea de 20.Va fi dotată şi cu spaţii expoziţionale pentru obiecte de artă creştină şi recuperate din bisericile distruse.

Cele două complexe monahale vizitate sunt dovezi că filonul creştin este străvechi în istoria acestor locuri, că pământul Dobrogei este binecuvântat de Dumnezeu şi că nu a fost denumit întâmplător „Betleemul românesc”, că religia ortodoxă cu doctrina, credinţa, lăcaşurile, sfinţii şi arta ei a supravieţuit pe aceste meleaguri, în ciuda vremurilor aprige care s-au abătut uneori asupra ei. Având în vedere că timpul avut la dispoziţie pentru vizitarea celor două mânăstiri a fost insuficient, pentru o bună cunoaştere a lor, sperăm să putem reveni pentru a afla noi şi noi detalii, pentru a participa la slujbe, pentru a ne bucura de frumuseţea peisajului, pentru a putea privi răsăritul şi asfinţitul soarelui atât din curtea mânăstirii, cât şi de pe malul Dunării.