Muzeul „Poarta de su’ Feleac”

 

de Cristina Nalbitoru

În cadrul simpozionului METAFORA, ARC PESTE CARPAȚI, desfășurat la Cluj-Napoca sub coordonarea Fundației Literară METAFORA din Constanța (Președinte Garofița Jianu) la care au participat oameni de cultură din Constanța, Tulcea, București, Cluj- Napoca, Sighișoara, Drăgășani și Brezoi, printre multe alte manifestări un rol deosebit l-a avut vizita și colocviul de la Muzeul Etnografic particular „POARTA DE SU’ FELEAC”, aflat la 4-5 km de municipiu.

Muzeul se află în gospodăria soților Rodica și Gheorghe Căpușan. La poarta din lemn sculptată în stil maramureșean, domnul Gheorghe Căpușan ne-a întâmpinat cu pâine și sare. Acest ritual străvechi de a primi oaspeții te reîntoarce în timp la tradițiile, obiceiurile, folclorul și etnografia poporului român.

După primirea călduroasă de la poartă, ca o binecuvântare, suntem invitați în curtea gospodăriei, frumos amenajată.

Muzeul nu este prea mare, conține doar două încăperi, una la parter cu o coborâre la demisol și alta deasupra, în pod. Aceste două încăperi sunt amenajate în stil tradițional cu peste 2000 de obiecte, așa cum ne specifică gazda, compuse din: costume populare ardelenești și maramureșene, obiecte de ceramică: farfurii, castroane, ulcioare, oale, diferite obiecte de lemn necesare gospodăriilor țărănești, mobilier, cuverturi de pat și perete, furci de tors, dar și nelipsitul război de țesut cu toate anexele sale

După ce am admirat exponatele, domnul Gheorghe Căpușan ne invită să luăm loc pe scaune și lavițe, toți cei peste 25 de excursioniști, și să-l ascultăm ca niște copii atenți la dascălul lor. Ne-a vorbit cu patos, cu dăruire și dragoste de țară, dar și cu durere în suflet pentru distrugerea valorilor tradiționale ale poporului român din ultimele trei decenii. Noi oamenii acestei țări nu am avut grijă de viața noastră și mai ales în ultimii 33 de ani. Nu am avut grijă de una dintre cele mai importante plante de pe planetă care are peste 24. 000 de întrebuințări. Sigur că o să mă întrebați care este asta. Se numește CÂNEPĂ! Nu e nimic complicat, de mii de ani ne-o crescut așa ca pe copii, ne-o ajutat animalele, am împodobit interiorul caselor, ne-a îmbrăcat.

Dar n-o să intru în amănunte. O mare parte dintre dumneavoastră știți, dar am să mă adresez copilului din dumneavoastră.

La finalul lunii august și început de septembrie cânepa era smulsă din pământ, tăiată, apoi așezată în apă 7-8-10 zile. Sigur că țăranul nu știa pe vremea aceea să-i folosească floarea. Ea are 0,02% drog și astfel cânepa a fost trecută în categoria plantelor narcotice de cineva care a făcut o greșeală mare. Apoi, prelucrată cu melița, se obțineau acele fire care erau toarse și apoi țesute. Ce știe să facă cânepa pentru noi? Femeia își făcea un proiect, un vis, să facă o cămașă, o pereche de pantaloni, veșminte promise copiilor de Crăciun și de Paști „o să ai dragul mamei un rând de haine”. Femeia făcea totul de la bobul de cânepă și până la haină. Nici nu vă puteți imagina de unde venim și nici nu știm unde-o să ajungem și cât de mult a muncit o femeie într-o gospodărie.

Țara asta e frumoasă, e extraordinar de frumoasă și noi nu știm să avem grijă de ea. Povestea noastră este așa, e vorba de un fir de ață și firul ăsta de ață pornește de aici. Sigur că este din cânepă, lână, bumbac, din mătase... Larva aia mică pe care n-o mai găsim decât în două locuri din România, care mănâncă frunze de dud și dă mătasea naturală. Dar firul nostru de cânepă ne-a ajutat extrem de mult!

Ne prezintă războiul de țesut cu toate componente sale. Muzeograful numește războiul de țesut ca primul calculator de pe planetă! Pentru că totul trebuie calculat, acum totul se face în fabrică prin programare pe calculator. Apoi, vorbind de unitatea care ar trebui să existe în rândul poporului român, face o demonstrație cu firele de cânepă.

„Câte fire am aici?”

Unii răspund 3, 4, alții 1.

„E o întrebare capcană. Exact asta ar trebui să se întâmplă în zilele noastre. Știți de unde am pornit? De la firul ăsta foarte subțire care vine din coaja de plantă, din cânepă!”

Apoi pe un dispozitiv agață firul dintr-o parte în alta de 6 ori și printr-o manetă răsucește cele 6 fire.

„Câte fire am aici?”

Ne arată că un singur fir este mai puțin rezistent decât cele 6 împletite într-unul singur. Astfel ne demonstrează că românii uniți sunt mult mai puternici decât dacă acționează separat, individual. Este vorba de o rezistență împreună! UNIREA!

Pledoaria luând sfârșit, suntem poftiți în sala de afară, unde se află un cuptor mare, tradițional. Aici suntem serviți de doamna Rodica Căpușan cu două feluri de plăcinte, cu brânză și varză, iar domnul Gheorghe Căpușan ne servește cu palincă și țuică, după preferințele fiecăruia!

Urmează un colocviu despre importanța păstrării tradițiilor, etnografiei, folclorului și obiceiurilor strămoșești pentru păstrarea identității neamului românesc! Această familie merită tot respectul pentru efortul depus în realizarea acestui muzeu!

La final plecăm încărcați de energii pozitive și ne despărțim de gazde cu îmbrățișări călduroase, de români adevărați, iubitori de cultură și neam!

Frumusetea perena a muntelui - Piatra Singuratica

de Ioan Laslo

Muntele ne-a oferit mereu locul unde putem sa gasim linistea si admira frumusetea perena. Oricand, o vizita pe traseele montane ne poate scoate din rutina zilnica si ne poate incarca bateriile. Este ceea ce am dorit si noi, alegand pentru aceasta o vizita la Piatra Singuratica, din Masivul Hasmasu Mare. Si nu am fost singurii, dovada fiind numeroasele masini aflate parcate jos, la Balan, in locul din care porneste traseul. Zapada proapat cazuta a adus si ea bucata de frumusete pe un traseu care insa merita facut in orice anotimp. Cine ajunge la cabana, care este punct de pornire pentru numeroase trasee turistice, are in fata sa peisajul splendid al

Transfagarasanul - cel mai spectaculos drum din Europa

 

de Catalin Popescu

Am strâns într-un singur clip toate imaginile filmate cu drona pe Transfăgărășan, aproximativ 23 de minute. În clip veți putea vedea: Cascada Capra, Lacul Bâlea, Cascada Bâlea, toate în minunatul decor oferit de Munții Făgăraș traversați de Transfăgărășan. Muzica aleasă este motivațională si de relaxare, compusă de Scott Buckley, împreună cu imaginile sper să vă trezească dorul de munte.

Munții Făgăraș și Transfăgărășanul impresionează de fiecare dată.

ÎNSEMNĂRI DE LA MALUL DUNĂRII

de Georgeta Cican

Aveam să o văd prima oară, de aproape, în anul 1979. O hotărâre de moment, dictată probabil de curiozitate, m-a adus la Orșova, imediat după ce obținusem un post de profesoară într-unul dintre liceele orașului. Nu puteam ști pe atunci că urma să lucrez în acea școală până la pensie și nici că mica urbe danubiană avea să-mi devină casă mai bine de patru decenii. Îmi amintesc cu claritate că, sub soarele acelei zile de iunie, stăteam pe niște trepte de beton care coborau spre Dunăre, ascultam clipocitul apei și mă simțeam ca în vacanță la mare. Nu îmi dau seama cum e să trăiești la umbra adormitului Vezuviu, nici să treci zilnic, în drum spre serviciu, pe lângă silueta tot mai înaltă a catedralei Sagrada Familia; în ce măsură amenințarea unei colosale zvârcoliri telurice îți poate afecta percepția asupra realității și chiar determina ritmurile existenței; în cazul celălalt, dacă trudnica săvârșire a frumuseții de către mai multe generații aprinde scânteia divină în fiecare privitor ori potențează sentimentul propriei nimicnicii în fața desăvârșirii divine. Știu însă din experiență proprie că vecinătatea unei asemenea prezențe covârșitoare te influențează și te schimbă.

De-atunci, din acel iunie însorit al tinereții mele, am văzut Dunărea în locuri și cu chipuri felurite: valsând, desigur, între maluri regularizate la Viena, alunecând solemn printre palatele Budapestei, clocotind cu valuri îndărătnice și vârtejuri viclene între stâncile de la Cazane, în leneșă revărsare pe câmpie la Calafat, în fecunda somnolență a labirintului Deltei. Familiar îmi este, bineînțeles, marele golf care mărginește înspre est Orșova. De când masivul dig sparge-val a fost înlocuit cu un brâu decorativ de metal, pare că orașul însuși se modulează cu cele două străzi paralele după conturul sinuos al lacului, ridicându-și pe dealuri aripile zonelor de case, Nord și Sud. Lungul pod peste gura de vărsare a Cernei în fluviu, chiar la intrarea în oraș, dă impresia că e singura cale de acces în insula-urbe. Insula adevărată, bucățica aceea de paradis oriental numită Ada-Kaleh, s-a scufundat ca vechiul oraș și satele din jur în apele lacului de acumulare. Eu nu am văzut decât în fotografii și filme insula cu moscheea sa și minaretul înalt, cu fabrica de țigarete „Musulmana”, cu livezile de smochini și trandafirii cățărători, cu terasele cafenelelor și dughenele cu zaharicale, n-am văzut niciodată în realitate Orșova Veche, cu frumoasa ei arhitectură bănățeană și aleea de castani de pe faleză. L-am cunoscut însă pe Husref Usref, ale cărui delicioase cofeturi m-au dus de fiecare dată cu gândul la versurile poeziei barbiene „Selim”: „Ca sculele-n sipeturi, așa mi-ați răsărit, / Alvițe rumenite, minuni de acadele/... / Și dârdâind sub bruma și colții de migdale, / Rahatul părea urmă de-ngheț după topit.” Mi-am făcut prieteni printre mulți strămutați care, deși risipiți prin tot orașul nou și la jumătate de secol de când satele Jupalnic și Tufări se înecaseră în ape, își afirmă cu obstinație identitatea de jupălniceni și tufăreni. Insula și vechiul oraș sălășluiesc încă în memoria oamenilor.

Dintre miile și miile de fețe ale Dunării, câteva nu încetează să mă fascineze: rândurile simetrice de valuri, trupe de asalt împinse de vânt spre baraj, părând șiraguri lucitoare de mărgele din înaltul viaductelor; spuma clocotitoare țâșnind în șuvoaie în urma șalupelor, strălucirea de hidrargir a apei la lumina soarelui, întunecimea catifelată de smoală la luminile nopții. Îmi aduc aminte însă și chipurile ei neobișnuite: lacul închis sub un strat gros de gheață opacă în iarna geroasă a anului 1985, pe care, traversând-o în linie dreaptă, muncitorii scurtau drumul spre Șantierul Naval; în anul 2000, câmpul strălucitor și moale de zăpadă dintre cele două maluri la baraj, în care îți venea să te rostogolești dacă nu ai fi știut primejdia întunecată de sub el; apele revărsându-se de pe străzi în albia adâncă la viitura de acum 8 ani, ducând cu ele pietre, cărămizi și crengi. Îmi amintesc, de asemenea, din anii bogați în zăpezi și ploi, albia scăzută, primăvara, din care se ițeau, ici și colo, ca niște oase de dinozauri pietrificate în imemoriale noroaie, ruinele unor vechi clădiri pe care dinții apei nu apucaseră să le macine și să le niveleze. S-ar fi arătat o dată, zice-se, nu numai ultimele vestigii ale geamiei din Ada-Kaleh, ci și cele ale pandantului ei creștin de la Cazane, Mraconia, mănăstirea de sub ape. După ce, săptămâni la rând, gurile barajului se opinteau să deverseze apele lacului în aval, Măria Sa fluviul umplea albia la loc în doar câteva ore...

Orșova este, în datele ei esențiale, un oraș danubian tipic, pitoresc, cu port, șantier naval, pontoane cu bărci și vaporașe, cu pescari solitari și răbdători, cu școală de marină și două cluburi pentru sporturi nautice, cu o faleză generoasă, terase și tarabe cu suveniruri. În timpul iernii, pescărușilor, rezidenți permanenți ai lacului, li se alătură lebede, rațe sălbatice și lișițe. Vara, lacul are mirosul inconfundabil al Deltei, de alge și mâl, iar orașul se umple de glasurile, zgomotele amestecate și freamătul litoralului. Asemenea fluviului, oameni și comunități deopotrivă își clădesc și reclădesc neîntrerupt meandrele propriilor destine. Am văzut, în aproape o jumătate de veac, cum orașul de frontieră, poarta spre libertatea pentru care unii au plătit cu propria viață, a devenit un punct important al zonei turistice a Defileului Dunării. Am văzut cum micuța construcție din care se dirija navigația în Cazanele Mici, numită La Balon, s-a transformat în biserică, replică a celei înecate; cum în stânca de la intrarea în Golful Mraconiei s-a sculptat timp de zece ani, într-o aprigă luptă cu piatra, înălțimea, vremea și viperele, chipul gigantic al regelui Decebal; cum tabăra de pictură s-a închis și tabăra de copii din Mraconia a devenit o paragină, dar malurile micului golf, malul Dunării din toată Clisura și faleza Orșovei s-au umplut de pensiuni și hoteluri. Cum, spontan, natural s-a născut un pol turistic al acestei țări. În zona Orșovei, pe lângă așezarea fermecătoare, sunt de remarcat câteva obiective turistice (printre care nonconformista biserică romano-catolică, dar și Mănăstirea Sf. Ana, ctitorie în stil tradițional a lui Pamfil Șeicaru, având însă muzeu, clopotniță și chilii mult mai recente). (Există chiar, pe o stradă lăturalnică, un muzeu modest, ascuns într-o încăpere dintr-o clădire administrativă, de parcă s-ar sfii că este atât de mic pentru o istorie atât de bogată.) Specificitatea Orșovei e dată însă de aerul de localitate fără trecut. Construirea hidrocentralei și a lacului său de acumulare a creat o falie între orașul nou și istoria lui venerabilă, din care nu s-a recuperat aproape nimic. Și totuși, atâta timp cât orice discuție cu un localnic trecut de vârsta tinereții alunecă spre orașul de altădată, iar grupurile de prieteni de pe rețelele de socializare rulează la nesfârșit fotografii ale Orșovei Vechi și ale insulei Ada-Kaleh, atâta timp cât amintirile și poveștile se transmit din generație în generație, se poate spune că aproape nimic nu s-a pierdut. Într-o narațiune din volumul „Ochiul căprui al dragostei noastre”, Mircea Cărtărescu spune că „... toți avem o insulă scufundată în apele minții și pe care o căutăm cu disperare, ca pe diamantul topit al ființei noastre. Că noi înșine și lumea noastră suntem adânc scufundați, în apele timpului, ca o Ada-Kaleh ce nu va mai fi niciodată reală.” Însă, dincolo de această simbolistică extraordinară, în concretul lumii, aici și acum, sunt oameni a căror insulă scufundată în abisurile minții are un nume – un nume-cicatrice, care, odată cu vechea durere, le aduce aminte că sunt niște supraviețuitori.

Sfinxul - o adevarata legenda a Romaniei

Iulian Stefan este ghid profesionist de turism si promoveaza, cu orice ocazie, frumusetile Romaniei. Sfinxul este probabil una dintre cele mai cunoscute imagini a tarii noastre, iar povestile spuse la baza lui de un om cu har sunt menite sa il dezvaluie tuturor. Adaugam si imaginile, excelent sincronizate cu povestea, de un adevarat artist, Alin Tzone si va invitam sa vedeti rezultatul. Sunt convins o sa va faca mare placere sa il vizualizati!

Targul de Craciun de la Sibiu

 

de Ioan Laslo

    Ajuns la editia cu numarul 20, Targul de Craciun de la Sibiu si-a respectat si anul acesta renumele. Puhoi de oameni stateau la coada sa intre, iar verificarea deja celebrului certificat verde mergea destul de rapid. In momentul celei mai mari inghesuieli nu stateai mai mult de 15 minute la rand pentru a patrunde in spatiul rezervat Targului, in Piata Mare a orasului de pe Cibin. Ironic era faptul ca in difuzoare se rula uneori un mesaj care cerea sa se respecte distantarea, insa oamenii erau atat de multi incat cu greu reuseai sa te strecori printre ei. Se vedea formalul in banda aceea din avion. In rest, veselie, multi copii care gustau din plin atmosfera, adulti care se infruptau din felurite bunatati, o coada si mai mare la roata (dar panorama targului vazuta de sus merita timpul de asteptare!), ornamente si jucarii cam kitsch, un patinoar extrem de solicitat... toata apar in instantaneele din filmuletul montat  deasupra! Mai adaug unul cu Roata Mare: 

La multi ani, Romania!

Cu mândrie port zilnic, prin măreața Romă, tricolorul. Mă bucur atunci când aud în jurul meu voci care spun, în diferite limbi:'' Uite, steagul României!'' Steagul cu care ne-au făcut mândri, prin existența lor, Decebal, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși si multi,multi altii. Astăzi este ziua noastră, a românilor de pe tot Mapamondul. A României de acasă, și de peste tot. Chiar dacă neajunsurile sau nemulțumirile sunt, astăzi trebuie să uităm pentru o zi de ele și să ne bucurăm de graiul nostru, de valorile noastre. De România noastră!

La multi ani, România!

Rozina Elena Nedelea

ghid profesionist de turism la Roma si Vatican

Sarmizegetuza Regia - capitala vechii Dacii

de Cătălin Popescu  

O plimbare făcută la Sarmizegetuza Regia este binevenită. Pe lângă doza de istorie administrată, o gură de aer curat și puțină relaxare îți încarcă bateriile la maxim. O plimbare reușită in inima Daciei. Aer curat, liniște și o doză binemeritată de istorie. Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara, la o altitudine de 1030m. Numele ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacă și latină. După cucerirea Daciei și înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala a fost mutată la Ulpia Traiana (Sarmizegetusa), aflată la peste 40 de km depărtare. Ruinele cetății dacice. Sarmizegetusa Regia au fost inclusa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Targul de Craciun de la Cluj-Napoca

 

de Ioan Laslo

Din aceasta seara, clujenii (si nu numai) au intrat in atmosfera Sarbatorilor. Sunt 45 de casute amenajate in piata centrala a orasului, fiecare cu bunatati (ciocolata de casa, vata pe bat,kurtoscalacs, vin fiert, produse traditionale din carne etc) sau ornamente specifice create manual. S-a instalat si roata care permite ( in schimbul a 20 de ron) o privire panoramica de la 24m asupra zonei. Desigur, totul este luminat feeric si intretinut sonor de Radioul Racnetul lui Rudolf, cu piese de Craciun. Nu vor lipsi povestile la gura sobei, spectacolele de teatru de papusi, scrisorile catre Mos si locurile unde se pot face donatii si fapte bune.

Florile credinței, Mânăstirea ”Sfântul Nicolae”, Valea Orlei

 de Elena Trifan

Simţim nevoia să respirăm aerul proaspăt al primăverii şi, ca de obicei, ne propunem să ne deplasăm în zona deluroasă de la nord-est de Ploieşti.

Ajungem din întâmplare la Mânăstirea „Sfântul Nicolae” din localitatea Valea Orlei, comuna Bucov, judeţul Prahova. Ne este greu să ne dăm seama dacă este biserică sau mânăstire, deoarece nu se văd chiliile nelipsite de la mânăstiri. Cu multă amabilitate nişte tinere din localitate ne spun că este mânăstire veche de peste 500 de ani şi că este slujită de un singur preot călugăr care locuieşte în sat, deoarece casa monahală care a fost în curtea mânăstirii a fost distrusă.

Mânăstirea este înconjurată de un gard de lemn cu două porţi, cu acoperiş în formă de V răsturnat, construite după model maramureşean. Soarele străluceşte, biserica, cimitirul, pomii înfloriţi, dealurile din jur sunt cuprinse de o lumină blândă şi binefăcătoare. Suntem impresionaţi de ordinea, curăţenia şi prospeţimea din curtea bisericii.

Deşi cimitirul se află aici, situat de-a lungul aleii care leagă poarta cea mică de mânăstire nu simţim nimic apăsător, nimic mohorât, ci dimpotrivă, îţi creează impresia că până şi moartea are chip de lumină.

Crucile sunt albe. Pe mormintele bine îngrijite flori galbene strălucesc în lumina soarelui. Verdele fraged al ierbii este pigmentat de florile mov ale unor plante de câmp. Pomi fructiferi ne încântă cu florile lor albe şi roz. O fântână ne aminteşte de fântâna Meşterului Manole. Ne atraga atenţia, în mod deosebit, imaginea unui măr ce îşi răsfaţă în soare coroana lui bogată cu flori în nuanţe de roz din care iradiază lumină, frăgezime, puritate. Mugurii lui înfloriţi par a ascunde o mare taină, acolo pare a sălăşlui misterul sacralităţii, al vieţii, al frumuseţii. Ne cheamă spre el cu o forţă nevăzută, nu ne mai săturăm privindu-l, admirând-l, îl fotografiem din toate părţile, ne minunăm de miracolul florilor lui, simţim nevoia să inspirăm bogăţia de viaţă roz ce înfloreşte în coroana lui.

La colţul bisericii, în drept cu altarul peri cu flori albe completează puritatea şi rodnicia peisajului. Plopi cu trunchiurile albe şi frunze de un verde deschis se înalţă spre cer, protejând şi delimitând acest loc binecuvântat de Dumnezeu.

Privită din exterior mânăstirea este de mărime potrivită, nu prea înaltă, cu pereţii albi, având la mijloc un brâu de lemn, în formă de frânghie răsucită.

Biserica a fost construită în 1396 de către coana Tinca Mărăcineanca, din bârne de stejar. Lăcaşul are formă de navă, grinzile sunt îmbinate în forma cozii de rândunică, fapt mai puţin obişnuit în zonă. Când în localitate au avut loc alunecări de teren, biserica a rezistat în mod miraculos. A fost renovată ultima dată între anii 2000-2007, sub oblăduirea părintelui stareţ Cassian Gheorghe care slujeşte şi astăzi aici şi a preafericitului părinte patriarh Teoctist. A fost resfinţită la data de 1 iulie 2007, având două hramuri „Sfântul Nicolae” şi „Sfinţii Petru şi Pavel”. Acoperişul actual este acoperit cu şindrilă de fag şi de stejar, pereţii exteriori sunt tencuiţi. Pictura a fost executată în frescă de către o singură persoană, Mişcă Alexandru din localitatea Bucov.

În faţa bisericii separată de aceasta se află o turlă din lemn. Intrarea în biserică se face pe o scară de piatră păstrată încă de la construirea acesteia, un pridvor cu pereţii din lemn, cu stâlpi bine finisaţi şi arcade, o uşă masivă construită dintr-un singur lemn pe care sunt încrustate o funie împletită şi patru cruci la baza cărora se află câte un cerc ce simbolizează perfecţiunea. Peretele dintre pridvor şi pronaos este construit din bârne de stejar netencuite.

Din pridvor pot fi admirate împrejurimile înverzite. În pronaos este mormântul protosinghelului Macarie, ctitor şi slujitor al bisericii, 1524. Pe peretele din stânga sunt pictate chipurile stareţului Cassian, ale sfinţilor cuvioşi: Dimitrie Basarabov, Daniel Sihastru, Eftimie cel Mare. Peretele dintre pronaos şi naos este din lemn, cu arcade şi stâlpi,

făcând vizibile naosul şi altarul şi facilitând audierea în condiţii foarte bune a slujbei. Aici este expusă o copie după testamentul mânăstirii care este zidit sub piciorul mesei din altar, oferind celor interesaţi informaţii despre istoricul acesteia.

Participăm la slujba religioasă din a doua zi de Paşti. În interior, biserica străluceşte de lumină, curăţenie şi credinţă. Aspectul bisericii nu prea înalte, grinzile tăiate în formă de coadă de rândunică, pictura realizată în culori dulci creează o atmosferă intimă şi plăcută. Culoarea albă a feţelor de masă, a perdelelor de la uşile altarului şi a straielor preoţeşti sporeşte impresia de puritate şi lumină. Slujba este oficiată de un singur preot, părintele stareţ Cassian, şi de un cântăreţ. Credincioşi cu lumânări aprinse în mâini participă la slujbă.

Întreaga slujbă este un elogiu adus Creatorului şi Fiului Său, Iisus Hristos, a cărui Înviere se sărbătoreşte în bisericile ortodoxe până la Înălţare. Se cântă Imnul „Hristos a înviat”. Părintele stareţ merge prin biserică şi îl binecuvintează pe fiecare credincios cu Sfintele Daruri. În afară de rugăciunile care se rostesc la astfel de slujbe, două fetiţe spun „Tatăl nostru” în faţa altarului. Ca un laitmotiv sunt cântate versurile: „Hristos a înviat din morţi,/

Cu moartea pre moarte călcând/Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.” Se rosteşte repetat salutul pascal „Hristos a înviat!/Adevărat a înviat!”. La sfârşitul slujbei ni se oferă paşti „pâine sfinţită stropită cu vin” şi suntem serviţi cu ouă roşii, prăjituri, suc şi vin. Rugăciuni, cântece, suflete curate conduc la esenţa Învierii Universale în jurul axului central sau a trunchiului veşnic tânăr care este Iisus Hristos. Biserica şi împrejurimile ne apar ca un un loc sfânt, unde florile creaţiei se împletesc cu cele ale sufletului, ale iubirii şi ale credinţei.

Călătorim prin satele din comuna Bucov: Valea Orlei, Bighilin, Chiţorani şi ochiul ne este încântat de un peisaj colinar, o alternanţă de dealuri şi văi acoperite cu plantaţii de viţă-de-vie, arbuşti, sălcii pletoase, pomi fructiferi ale căror coroane sunt pline de flori albe şi

roz.

Case tradiţionale coexistă cu cele moderne, grădinile sunt înviorate de ghiocei galbeni şi lalele multicolore. Spiritul gospodăresc, hărnicia şi dragostea de frumos ale locuitorilor completează darurile date de Dumnezeu acestor locuri.

Spre asfinţit lumina aurie a soarelui de primăvară învăluie întregul peisaj cu aura ei mângâietoare. La întoarcerea spre casă înainte de a intra în oraşul Ploieşti, ni se dezvăluie o nouă minune cromatică, fascinantă şi relaxantă. Asfinţitul soarelui a colorat bolta cerească într-o mare de rubin, presărată cu nori bleu-cenuşii şi fâşii de lumină strălucitoare.

Ziua aceasta ne-a confirmat părerea că raiul există în orice loc, totul este să vrem şi să ştim să îl descoperim.

Pădurea Hoia Baciu - unul dintre cele mai bantuite locuri de pe Pamant?

 

de Valentin Oanta

Pădurea Hoia Baciu care se întinde pe 250 de hectare la marginea Clujului este un loc palpitant, fiind considerată unul din cele mai bântuite locuri de pe Tera, datorită fenomenelor paranormale ce se produc aici chiar și azi.

Cunoscută sub numele de "Triunghiul Bermudelor Transilvaniei"' , locul pare a fi bântuit de spirite malefice. Faima sa a început în anii 60 când biologul Alexandru Sift a făcut câteva fotografii ale unui obiect zburător pe cerul de deasupra pădurii. Au urmat multe episoade inexplicabile precum dispariția unui cioban cu ale sale 200 de oi, ce nu au mai fost găsite niciodată. Altă dispariție a fost a unei fete de 5 ani care a reapărut după alți 5 ani, tot că fetiță de 5 ani, purtând aceleași haine. A dispărut și o femeie, găsită după mult timp cu aceleași haine și cu

Atmosfera de Sarbatoare si nu prea, la Iasi

de Lenuta Andries

Oficialitățile Iasului ne oferă un cadru frumos in zona centrala a orasului si pe bulevardele mari ale acestuia, dar prezenta oamenilor este mult redusă in timpul zilelor de lucru. La sfarsit de saptamana este, ce e drept, mai multa agitație.  Ceea ce  m-a întristat pe mine foarte tare este apatia celor din căsuțele cu fel de fel de bunătăți, a celor care vand produdele traditionale . Mi s-a spăus ca se vine foarte  putin si toate micile baruri care faceau atmosfera de altadata sunt închise acum. Este o atmosfera de Sarbatoare si nu prea si la Iasi, ca de altfel in intreaga tara. Anul 2020 va ramane probabil in amintirea noastra ca unul al lipsei de bucurie. Raman doar luminitele superbe, care ar trebui sa ne mai invioreze putin.

Biserica Neagră - unul dintre simbolurile oraşului Braşov

 de Maricela Stupar

    Biserica Neagră este unul dintre simbolurile oraşului Braşov. Oricine vizitează centrul Brașovului, cu siguranță a observat acest impunător monument de la distanță. Dimensiunile generoase, culoarea specifică și arhitectura gotică fac din Biserica Neagră o destinație greu de omis pentru orice turist. În plus, Biserica Neagră este poziționată chiar în inima Brașovului, aproape de Piața Sfatului, fiind accesibilă pentru a fi vizitată. Despre Biserica Neagră s-a auzit departe, în toată Europa, fiind renumită pentru frumusețe dar și pentru legendele care fac parte din istoria sa. Este considerată cea mai mare biserică din România, fiind şi cel mai mare lăcaş de cult în stil gotic din sud-estul Europei, primind, la momentul inaugurării, titlul de „Cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol”, adică de la de la domul Sf. Ştefan din Viena până la Hagia Sophia din

Castelul Nababului de la Busteni

de Valentin Oanta

      Bușteni, mică localitate montană, potrivită pentru o vizită în timpurile acestea, se prezintă că o stațiune liniștită și încărcată de istorie.

    Interesant punct de interes este castelul Cantacuzino, de o mare valoare arhitecturală. A fost construit în 1911 de Grigore Cantacuzino, zis Nababul, fost primar al Bucureștiului și prim ministru al României în două rânduri. Porecla Nababul i se trage de la averea sa impresionată. Nu a fost un personaj îmbogățit peste noapte, ci se bucura de o stirpe nobilă provenind din vestita ramură princiară a Cantacuzinilor, descendentă din voievozii români.

    Stilul castelului este neoromânesc, construcția fiind realizată din piatră și cărămidă. Din păcate, trebuie să menționez că încăperile sale sunt lipsite aproape în totalitate de mobilier. Acesta a

Tinovul Mohos - cea mai ieftina excursie in Siberia!

de Ioan Laslo

    Spunem mereu ca avem o tara frumoasa si, de cele mai multe ori, adaugam cu tristete ca nu avem grija de ea. Zilele trecute am vizitat insa un loc in care oamenii se implica activ pentru a-l pastra asa cum este el de mii si mii de ani. Poate si pentru ca, vorba unui custode al locului, este mai bine sa nu intervii deloc si sa lasi natura sa isi urmeze cursul firesc.Este ceea ce se incearca la Rezervatia Naturala Tinovul Mohos, aflata in apropierea mult mai cunoscutului Lac Sfanta Ana.

   Vegetatia de aici este undeva intre tundra si taiga si se datoreaza pastrarii in craterul vulcanic a climei de a finalul glaciatiunilor. De aceea poti spune ca o vizita aici poate constitui cea mai ieftina excursie in...Siberia! 😀 Patrunzi cativa metri printre copacii care creaza o perdea verde si intri intr-o lume total diferita. Este ca si cum ai ajunge in Siberia sau undeva prin Finlanda. Vegetatia este una specifica. Imediat te loveste insa faptul ca sunt multi copaci uscati. Am inteles de la ghidul nostru extrem de competent ca este vorba de o boala care i-a lovit in ultimii ani si ca avem de a face cu o adevarata catastrofa ecologica. Au fost adusi insa copaci specifici din alte tinoave pentru a salva ecosistemul. Interesant este ca aici timpul de crestere al copacilor este de...5 ori mai lent. Putem vedea astfel copaci cu o vechime de peste 1000 de ani, chiar daca la prima vedere ai spune ca nu pot fi seculari.

 

 Cum s-a format totul? Relativ simplu. Muschiul de turba a acoperit ochiul de apa dinspre margini spre interior si de sus in jos. De aceea este relativ periculos sa pasesti in zona. Trebuie sa urmezi calea facuta din busteni(interesant, pe urmele lasate de ursii care sunt in zona). E suficient sa

Lapusna - o oaza de liniste

de Cătălin Cîmpian

Lapusna, este un mic sat de vacanta din judetul Mures, comuna Ibanesti, situate la 42 km de orasul Reghin, aproape de “granita” cu judetul Harghita.

Drumul pana in acest sat strabate peste 10 km de padure, pe un drum pitoresc de tara, la marginea cursului unui parau, drum pe care daca il faci cu masina nu ai cum sa te plictisesti, deoarece chiar daca se parcurge cu o viteza mica, are nenumarate peisaje de admirat, iar daca il parcurgi cu bicicleta sau chiar pe jos, pe langa acest peisaj te poti bucura de aerul curat si racoare nepretuita intr-o vara torida.

Micutul sat muresean este strabatut de paraul Secuieu si dispune de doua puncte de atractie turistica, Castelul regal de vanatoare si Biserica de lemn “Sf. Nicolae” din cadrul manastirii ortodoxe cu

De ce Casa Matia a fost, timp de secole, cea mai valoroasă proprietate din Transilvania

de Claudiu Padurean
Clujenii au serbat, ieri, 573 de ani de la nașterea Regelui Matia Corvin. Este vorba de cel mai mare rege al Ungariei, Croației și Boemiei, care a fost și arhiduce al Austriei. Matia Corvin, fiul ultimului conducător de cruciadă, voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, a venit pe lume în data de 23 februarie 1443, în casa unui bogat patrician sas, Jakob Mehffi. Mama sa, Elisabeta Szilagyi, era în drum spre capitala regatului maghiar, Buda, însă sorocul nașterii i-a venit la Cluj. Nașterea lui ­Matia Corvin a fost un eveniment important pentru oraș, deoarece Iancu de Hunedoara devenise eroul Transilvaniei, după ce învinsese oștile otomane conduse de Mezid Beg și de Shehabeddin, beglerbeiul Rumeliei, potrivit RomaniaLibera.ro.
Viitorul rege Matia Corvin a fost botezat în biserica romano-catolică Sfântul Mihail, unul dintre cele mai importante monumente ecleziastice ridicate de sașii transilvăneni. Clujenii au fost tot timpul alături de Iancu de Hunedoara și de Matia Corvin, iar după ce ultimul a devenit rege, nu și-a uitat orașul natal. Clujul a redobândit privilegiile pierdute ca urmare a participării unora dintre orășeni la răscoala de la Bobâlna, din 1437, iar apoi a primit multe altele.

 Printre ctitoriile lui Matia Corvin se

Citeste mai multe aici!

Căpâlna, cetatea dacică ce va fi reconstruită

de Claudiu Padurean
Cetatea dacică de la Căpâlna reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru restauratorii români. Fortificația, aflată în patrimoniul UNESCO, ar urma să fie reconstruită, cu ajutorul unui proiect în valoare de cinci milioane de euro, finanțat de Uniunea Europeană. Zidurile cetății dacice ar urma să fie reconstruite la două milenii după distrugerea lor de către armata romană. Aceste ziduri ar urma să fie reconstruite integral, promit autoritățile locale. De asemenea, terenul pe care se înalță vechea fortificație ar urma să fie consolidat.

 Cetatea de la Căpâlna a fost ridicată în vremea regelui Burebista. Ea avea formă ovală. Grosimea zidurilor este de aproximativ trei metri, iar lungimea totală a incintei era de aproximativ 270 de metri liniari. Accesul în interiorul fortificației era posibil printr-un turn de veghe, cu latura de aproximativ 10 metri, care avea rolul de a proteja poarta de acces. Până la înălțimea de aproximativ 1,7 metri, acest turn este construit după tehnica murus dacicus. El a fost parțial distrus, apoi reconstruit, înainte de anul 106, când turnul a fost refăcut din cărămizi slab arse.
Fortificația a fost ridicată pe o culme de deal, la altitudinea de 610 metri, iar poziția sa strategică domină Valea Sebeșului. Zidurile de incintă au fost parțial demantelate după războiul daco-roman din 101 – 102, când împăratul roman Traian a impus regelui dac Decebal să 

Afla mai multe aici!

Lacul Știucilor - Delta ascunsă din inima Transilvaniei

de Claudiu Padurean
Una dintre cele mai frumoase rezervații naturale din Transilvania a devenit un adevărat paradis al pescarilor, fotografilor și ornitologilor. Lacul Știucilor de la Săcălaia este singurul loc din Transilvania unde apar spontan celebrele insule plutitoare de stuf, numite plaur, iar vegetația este extrem de asemănătoare cu cea din Delta Dunării sau din Delta Nerei din Banat.
Zona care include Lacul Știucilor și stufărișul din Sic reprezintă o adevărată deltă interioară a Transilvaniei. Cele 15 specii care trăiesc în lac reprezintă o adevărată bogăție și fac deliciul pescarilor. Însă zona este importantă deoarece aici cuibăresc 28 la sută dintre speciile de păsări din Europa, iar varietatea soiurilor de plante și a raselor de animale este impresionantă, spune Lumința Holban, care a fost implicată într-un proiect european care vizează protecția acestei zone și care este derulat de Eco Transilvania.
Lacul Știucilor de la Săcălaia a apărut pe locul unei vechi mine de sare, care datează de pe vremea Imperiului Roman. În Antichitate, sarea era exploatată în cariere deschise, care erau abandonate atunci când se umpleau cu apă și deveneau iazuri cu apă sărată. În zona Săcălaia, a apărut și o alunecare de teren, care a dus la formarea unui baraj natural, în spatele căruia a apărut actualul lac. De aceea, apele lacului sunt 
Afla mai multe aici!

"Niagara Transilvaniei” din Apuseni atrage turiști din toată Europa

de Claudiu Padurean

Una dintre cele mai frumoase cascade din Europa se află în Munții Apuseni. Pe blogurilor turiștilor din străinătate, precum și pe rețelele de socializare, cascada este supranumită ”Niagara Transilvaniei”. Este vorba de cascada Vălul Miresii din localitatea Răchițele.

Dincolo de frumusețea cascadei, care are însă un debit de apă mult mai mic decât cel al Niagarei, comparația este încurajată de faptul că marea cascadă din America de Nord este compusă, de fapt, din trei căderi de apă. Pe teritoriul american se află Cascada Americană și, o coincidență fericită de nume, Cascada Vălul Miresii, iar pe partea canadiană se află Cascada Potcoavei.

Cascada Niagara este situată pe granița dintre statul american New York și provincia canadiană Ontario. Pe partea americană, apele cad de la o înălțime de 21 de metri, iar pe cea canadiană de la 51 de metri.

Cascada Vălul Miresii  are o înălțime de peste 30 de metri și este situată pe Valea Stanciului. Apa în cădere evocă vălul unei mirese. An de an, cascada atrage tot mai mulți turiști. ”Acum, în minivacanța de 1 Mai, am avut turiști spanioli, polonezi, lituanieni și, bineînțeles, români care au venit la noi, în Mărișel, și au mers apoi să viziteze cascada. Acolo vin mulți turiști din Ungaria, din Cehia sau din Austria”, spune Viorel Pleșa, președintele Asociației Pelaghia, care promovează turismul în zona Munților Apuseni și care 

Afla mai multe aici!