San Sebastian de pe Monte Iqueldo

 

de Ioan Laslo

Primul lucru pe care il fac atunci cand ajung la San Sebastian (Donostia, cum ii spun bascii) este sa urc pe Monte Iqueldo pentru cea mai frumoasa panorama asupra orasului. Si atunci cand sunt cu turistii nu o fac pe poteca, ci cu ajutorul celui mai vechi funicular din nordul Spaniei (si unul dintre primele din Peninsula Iberica). Urcusul insusi este o adevarata placere. 

Golful La Concha (Scoica) aflat inimediata apropiere este locaul care a facut celebra aceasta statiune, care devine ultraaglomerata in timpul sezonului estival. Forma sa da de fapt si forma orasului, asezat intre culmile stancoase. Vorbim despre capitala provinciei Guizpucoa (parte a Tarii Bascilor spaniola), peste 60 de kmp, locuiti de peste 185 000 de locuitori. Un oras cu o istorie fantastica, cu urcusuri si coborasuri, din al carui centru vechi a mai ramas putin deoarece a trecut printr-un incendiu devastator. Reconstruit insa, este astazi o adevarata perla la Atlantic si o destinatie de neratat.  Dar nu mi-am propus astazi sa intru amanuntit in ceea ce insemna orasul San Sebastian (desi aveti cateva amanunte in filmarea de mai jos), ci doar sa va ofer panorama sa splendida. Sus, pe Monte Iqueldo s-a construit si un parc de distractii, iar in week-end mai ales familii cu copii urca pentru a petrece timp de calitate. Fie ca ii urca pe cei mici in barcute, fac o vizita in Turnul Groazei, sau achizitioneaza diversele tentatii dulci... satisfactia este garantata. Asa cum v-am obisnuit, va ofer si doua filmari facute live din acea locatie, insotite de comentariu improvizat pe moment, dar care sper sa va fie de folos. 

Va astept in excursia Tara Bascilor si nordul Spaniei , care contine un optional spre San Sebastian! 

Canada și tiparele Europei Occidentale adaptate spațiilor largi

de Ciprian Napradean

Am ajuns în Canada având în minte câteva preconcepții: amerindienii rămași fara bizoni si pământ (dupa afacerile cu fețele palide), o SUA mai prietenoasă si cu volan pe stânga, monster truck- uri ce consuma o cisternă până le scoti din parcare, un cuibușor liniștit al loialiștilor coroanei britanice, Marile Lacuri, o Franță (in special Quebec-ul) și o Mare Britanie (in special restul) care încearcă o căsnicie de ochii lumii, steagul curcubeu la concurenta cu frunza de arțar si, dacă nu-mi scotocesc mai tare mintea, cam atât. A urmat o săptămână în care am parcurs aproape 3000 de km, mare parte din ei pe drumuri naționale, si ne-am dat seama ca nu am văzut nici măcar degetul mic de la piciorul Canadei. Nici nu cred ca voi mai fi suficient de curios încât sa revin. Asta pentru simplul motiv că Pământul e prea mare pentru a-l îmbrățișa de două ori cu o singură viață. Motive ca voi sa ajungeți în Canada sunt destule: regăsiți aici tiparele civilizația Europei Occidentale adaptată spațiilor largi, un cosmopolitism extraordinar (ce determina o mare efervescență culturală), oameni toleranți și binevoitori trăind in armonie cu mediu înconjurător, frumuseți naturale și o infrastructură rutiera care să le facă accesibile. Pentru ca sunt un gurmand, în dreptul mâncării pun un mare minus. Micul dejun englezesc îl consider o batjocură de bună dimineața. Apoi burgeri, pizza și sandwich-uri pana la noapte bună. Și problema aceasta are însă o rezolvare rezonabilă (restaurante italiene, chinezești,  turcești, etc). Noi am mâncat excelent la unul arab.

Toronto - un oraș cosmopolit

de Ciprian Napradean 

Dacă un extraterestru ar ateriza pe planeta noastră si ar avea de ales un singur oraș pentru a-l vizita, cu siguranță ar alege Toronto. Asta pentru simplul motiv ca este orașul cel mai cosmopolit de pe Pământ, prin urmare aici ne-ar putea observa pe toți. Toate națiile, religiile și tipologiile umane se întâlnesc aici și conviețuiesc excelent (cel puțin aparent). Aseară s-au bucurat cu toți de Halloween întrecându-se in a lua moartea la mișto. Dacă în acest acvariu mic reușesc să conviețuiască toate speciile de pești,  nu e ciudat că nu o pot face în ocean și se războiesc in permanență? Secretul este însă toleranța. De când am ajuns în Toronto am rămas uimit de multitudinea de stegulețe curcubeu (inclusiv pe o biserică). Asta înseamnă insa acceptarea celuilalt, a credințelor si valorilor lui. La Muzeul de Științe din Toronto am atins o piatră veche de 4 miliarde de ani ce conține primele urme de viață bacteriană. Acele ființe mici au pornit o poveste ce se scrie încă și ea va continua mult după ce noi vom fi apus ca specie. Lipsa de toleranța și gena noastră egoista poate grăbi acel moment. Imi vine in minte o replică din "Pescărușul", a lui Anton Cehov, care intr-o scena suprarealistă de după sfârșitul lumii spunea ceva de genul: "Cât ești de frumoasa Lună și nu mai e nimeni să-ți admire frumusețea".

 

Comillas - un punct de pornire perfect pentru a explora Tara Bascilor si nordul Spaniei

 

de Ioan Laslo

Mi-am facut un obicei din a promova o destinatie foarte putin cunoscuta in Romania, dar care constituie cea mai frumoasa parte a Spaniei. Este vorba de Tara Bascilor si nordul Spaniei. Pe acest site gasiti materiale numeroase despre Bilbao - modernul si reprezentativul oras al Byscaiei, San Sebastian - cea mai cunoscuta statiune de pe Costa Vasca, Oviedo - locul unde cultura este coborata in strada, Covadonga - destinatie operata in exclusivitate pentru turistii nostri de Christian Tour, Altamira - Capela Sixtina a Paleoliticului etc., etc... Toate va stau la dispozitie si aici, dand pur si simplu un click pe numele lor! Dar am omis pana acum sa va destainui locul special care este casa noastra pentru 7 nopti in aceasta excursie. Micuta si cocheta statiune Comillas, asezata pe Coasta Atlanticului (sau a Marii Cantabrice, cum mai e cunoscuta aceasta parte a lui) este ea insasi o destinatie de vis. 

Localnicii spun ca localitatea s-a format in jurul casei lui Lopez y Lopez (denumita Palatul Sobrellano si vizitabila azi!), un marchiz extrem de controversat, dar foarte iubit aici (nu intamplator i s-a dedicat o statuie in punctul de belvedere cel mai spectaculos al locului, de unde parca isi priveste creatia!). Multe dintre cladirile reprezentative din statiune (marea majoritate ridicate intr-un stil inconfundabil, specific acestei zone) i se datoreaza. Lor i s-au adaugat altele, asezate intr-un cadru natural care fac din Comillas o tentatie pentru cei care vin, fie pe mare cu micutele ambarcatiuni turistice care acosteaza in port, fie cu masina (localitatea este la doar 10 km de Autovia Cantabrica). Viziteaza neaparat Il Capricho - casa de vacanta proiectata de Antonio Gaudi, o adevarata capodopera arhitecturala aflata in afara Cataloniei, mananca la excelentele restaurante de aici (cel mai vechi poarta numele de Las Filipinas, deoarece era deservit de filipinezii adusi de marchiz odinioara), fac o baie de soare pe excelenta plaja amenajata inca de la mijlocul secolului al XIX-lea si, mai ales, se bucura de liniste si contactul cu niste localnici extraordinari (putin peste 2000 de suflete, majoritatea lucratori in - ati ghicit - turism!). Sunt 4 ani de cand am placerea de fi ghid de destinatie pe acest program si consider Comillas a doua mea casa. Asa ca ma simt obligat sa va ofer si alte amanunte in materialele viitoare! Si credeti-ma, va voi surprinde pentru ca am cu ce! Acum va ofer  un live facut intr-un punct din care se poate vedea micul port si zona plajei. Va puteti inscrie in aceasta excursie dand un click pe Tara Bascilor si nordul Spaniei ! Pe curand!

Palatul Culturii din Tirgu-Mures

Orice calator ajunge in centrul orasului Tirgu-Mures remarca repede doua cladiri: Palatul Culturii si Prefectura. Ambele sunt construite in stilul "secession transilvanean", fiind proiectate de doi arhitecti budapestani la inceputul secolului XX. Acoperisul de majolica, balcoanele frumos ornamentate,mozaicul si basoreliefurile din piatra si bronz atrag privirea pe exterior. Dar adevarata placere apare in momentul in care pasesti in interior: de la holul de la intrare si pana la ultimul etaj, totul este o incantare pentru privire si auz!

Holul, lung de 45 de metri si decorat cu opt fresce pe teme mitologice, un basorelief cu scena incoronarii lui Franz Iosif si alte opt nuduri feminine, are la capete doua oglinzi venetiene. De aici putem intra in Sala Mare de concerte, sau putem urca pe treptele laterale spre alte locuri pline de incantare. De cele mai multe ori, holul gazduieste diverse expozitii. Ultima data cand am ajuns acolo, de exemplu, Muzeul Judetean de Istorie expunea modul in care arhitectura evreiasca isi face simtita prezenta in Tirgu-Mures (o atentie marita era desigur acordata sinagogii din oras), dar si in intreaga Europa. 

Sala Mare are o acustica splendida si gazduieste concertele Filarmonicii, dar si alte numeroase productii artistice de marca. Poate gazdui 600 de spectatori si dispune de

Bilbao - adevarata față a poporului basc

 de Ioan Laslo

Chiar daca, oficial, Victoria-Gasteiz este capitala Tarii Bascilor, orasul emblematic pentru aceasta provincie atat de spectaculoasa din Spania ramane Bilbao (sau Bilbo, cum ii spun bascii). 

Am avut placerea ca, pe parcursul mai multor sezoane, sa fiu ghidul celei mai mari agentii de turism din Romania pe un program in aceasta zona si pur si simplu m-am atasat de ea. Civilizatia, bunul gust, curatenia impecabila si educatia localnicilor m-au cucerit iremediabil. Imbinarea de vechi si nou, respectul pentru cei din jur, dorinta de a oferi frumosul sub toate aspectele sale nu au cum sa te lase indiferent. Ai acea senzatie ca totul este la locul lui si e facut sa faca localnicilor viata mai frumoasa. Si asta, pornind de la lucruri care par minore (imi place de exemplu ca nu e trecere de pietoni la care sa nu existe nivelare. Pare marunt, dar e un amanunt care evita disconfortul si chiar accidentele!)

Deoarece nu ma lasa inima sa inghesui totul intr-un singur material, am luat pe rand tentatiile acestui oras fabulos. Vom vorbi despre centrul vechi (Cartierul celor Sapte Strazi), Catedral de Santiago, Teatro Arriaga, Muzeul Guggenheim (cel care a generat o adevarata renastere a sperantelor poporului basc), Puente dela Salve, Estadio San Mames, Puente Biskaya, Zubizuri (construit dupa planurile ingeniosului Calatrava), sau Turnul Iberdrola. Totul despre un oras care are un plan de dezvoltare coerent si sustenabil, urmat pas cu pas, indiferent de vremelnicii conducatori politici. Poate si de aceea, Tara Bascilor a devenit in ultimii ani cea mai dezvoltata zona a Spaniei, intrecand Catalunia si sub aspectul venitului pe cap de locuitor. Tineti aproape ca avem despre ce vorbi! Deocamdata, sper ca am reusit sa va trezesc interesul! Dati un click pe albastru pentru fiecare obiectiv in parte! Iar daca vreti sa vizitam impreuna Bilbao, va puteti inscrie pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei, cu un click pe numele sau!

Variatia ovoida a somajului sferei

 

de Ioan Laslo

Ne este dat de multe ori sa auzim lucruri ciudate, iar calatorind am avut ocazia sa vad si sa aud o sumedenie. Azi va aduc in atentie una dintre ele. Este opera de arta a lui Jorge Oteiza (unul din cei mai de seama reprezentanti ai scolii basce de sculptura moderna), a carei copie supradimensionata este expusa in fata Primariei din Bilbao . Titlul ei face de obicei deliciul turistilor: Variatia ovoida a somajului sferei. Cei 6m diametru si aproape 8m inaltime scot in evidenta o sculptura din otel invechit si arata o tensiune intre static si dinamic. Chiar si localizarea ei intre  raul Nervion si superba cladire a Primariei orasului isi are un rol bine definit. 

În golul moale al râului care se termină/Cedila semnează în albastrul cerului/Deasupra orașului în interiorul pământului/Materia strălucește/În sfera prafului brutal/Cercul înconjoară cheiurile/În noduri se găsește un nor în interiorul vidului dedesubtul spațiilor/Izbucnirile roșii/În marea de raze/Soarele a visat/La toate nopțile lui pierdute/La toate aceste strigăte de întuneric/Soarele s-a dat/Mândru ca fata ideală/Într-un punct luminos/Cercul s-a mișcat/În cel mai scurt timp/El pozează acolo/Dar deja nu mai este/Ideea a dispărut/Râul s-a închis/Și cerul/Și materialul/Și noaptea/Și vremea/Și strigătele/Și oamenii/Și mările/Lumii și valurile/Doar fata/Doar un cheu/Un râs (Jacky Lavauzelle)

Minoitii și locul de naștere a lui Zeus

     de Ciprian Napradean

Am evadat de pe țărmul Cretei într-un loc cu aer respirabil și peisaj mai verde.  Se numește Lasithi Platou. E o zona fascinantă, undeva in partea central - estica a Cretei. Specific zonei sunt morile de vânt. Ele sunt încă folosite pentru extragerea apei (esențială în irigații). Destinația noastră a fost Pestera lui Zeus. Cică aici s-a născut zeul cerului, în mitologia greacă. Dincolo de povești, frumoase ce-i drept, săpăturile arheologice atesta o locuire a peșterii încă din preistorie. În timpul civilizației minoice pestera a fost considerat un loc sacru, aici organizandu-se diferite procesiuni. Ce este cu adevărat interesant e că în urma cu câțiva ani s-a studiat profilul hologenetic al locuitorilor din Platoul Lasithi, date fiind diferențele de aspect fizic fata de restul cretanilor, iar surpriza a fost de proporții. ADN- ul locuitorilor actuali ai platoului se potrivește cu cel făcut pe oasele minoicilor de acum 5000 - 6000 de ani. Se pare ca locul a servit ca refugiu după prăbușirea civilizației minoice. Munții, ce înconjoară zona, au functionat mereu ca un plămân. Inspira populația în momente de restriște și o expira după ce trecea primejdia (La fel ca ai noștri Carpați). 

Evadarea asta a meritat. Tavernele de aici sunt mai simple, mâncarea mai puțin sofisticată dar gustoasă. Localnici se laudă ca legumele din bucătăria lor stăteau la plajă în grădină în urma cu câteva minute.

Santa Maria degli Angeli - bijuteria care domina Assisi de Jos

 de Marian Lisu

Poate numele titlului vă face să gândiți: iar Assisi? Ei bine, acum suntem practic în orășelul de la baza dealului, unde sper că instantaneele de până acum v-au încântat. E Santa Maria degli Angeli, locul unde practic începe și se sfârșește destinul Sf. Francisc.Marea Bazilică Sfânta Maria a Îngerilor e aici de aproape cinci secole, impresionând prin dimensiunile colosale (cea de-a șaptea în clasamentul general), dar adevărata comoară este înăuntru – micuța și vechea bisericuță Porziuncola (tradusă ca „Mică  bucată de pământ”).

Deasupra Sanctuarul Protoconventului Porziuncola ne întâmpină dictonul latin „Hic Locus Sanctua Est” (Acesta este un loc sfânt), chiar Sf. Francisc declarând că este cămin, spunând că „vizitele spiritelor cerești erau frecvente în acel loc”. 

Aici are pornirea lăuntrică de a se dedica muncii neobosite de a fonda Ordinul Fraților Minori (al Călugărilor Cenușii/ Franciscanilor), tot aici discipolii jură credință și pleacă în lume să ducă mai departe mesajul. Aici e locul unde Chiara di Offreduccio renunță la viața fără de griji, îmbrățișează jurământul de sărăcie și se dedică întru-totul credinței, înființând Ordinului Doamnelor Sărace (Clariselor), fiind sanctificată și ea după ce se dovedise că făcuse minuni. Viziunea Sf. Francisc, aceea că obținuse aici chiar de la Isus „Indulgența Porziuncolei” (mai cunoscută în literatură drept „Iertarea din Assisi”), va genera ulterior pelerinaje impresionante, iar anual o mare sărbătoare locală. Este astfel centrul franciscanismului, așa cum ne ilustrează și frescele minunate pe care le descoperim în anexele marii biserici. După Grădina cu trandafiri, loc preaiubit de Francisc, din pictură se perindă privirii adunarea călugărilor pentru a înțelege tainele Regulei, respectiv viziunea ce trebuia vestită în lumea largă.

Biserica mare are trei nave, având în laterale zece capele, cupolă impresionantă și absidă semicirculară, centrul edificiului reprezentându-l vechea bisericuță ce fusese la începuturi a benedictinilor, dar lăsată în ruină. Sf. Francisc decisese să o readucă la menirea inițială, așa cum mai făcuse și cu alte două din Assisi.

Fresca interioară e de mare valoare – în partea din spate e Calvarul, lucrare a lui Perugino, iar în capelele laterale sunt lucrări ce au în principal teme cu Fecioara cu Pruncul, aspecte din viața spirituală a Sf. Francisc, dar și cu Sf. Bernardino. Cappella del Transito e chiar în locul unde Sfântul Francisc a murit în 1226, imediat lângă Grădina cu trandafiri, de unde statuia ce-i este dedicată așteaptă parcă înflorirea rapidă, sub atenta supraveghere a porumbeilor pașnici. E aparent o mare discrepanță între ceea ce propovăduia Francisc – traiul în sărăcie, dar bogăție în credință – raportat la ceea ce vedem actualmente – structuri ce rivalizează cu marile catedrale, având în vedere că la începuturi discipolii trăiau în colibe și dormeau pe rogojină, îmbrăcați fiind în pânză de sac cârpită.

Turnul imens, cu clopotele lui grele, vestește la intervale regulate chemarea credinței, fațada monumentală ținând în vârf o statuie impunătoare a Fecioarei din bronz aurit, ce magnetizează privirile curioșilor de la mare distanță.

În laterala ce dă spre edificiile publice se află o fântână activă de acum cinci secole – Fonte Medicee.

Peste drum e splendidul Palazzo del Capitano del Perdono (Palatul Căpitanilor Iertării) ridicat pentru a servi drept casă a „căpitanilor” – persoanele ce trebuiau să vegheze mulțimea de pelerini ce veneau să descopere locul unde Sf. Francisc obținuse privilegiul iertării.

Tocmai dimensiunea impresionată pe care o căpătase pelerinajul făcuse ca în jurul bisericii să se formeze un adevărat târg, acum oraș, iar supravegherea trebuia să aibă parte de o justiție specială, condusă de Căpitanul Iertării. Palatul e construit sobru, dar are o eleganță conferită în special de succesiunea coloanelor groase de la bază ce susțin bolte-n semicerc, având deasupra alte rânduri de coloane scunde, ce dau impresia de spațialitate. Cel de-al treilea nivel, adăugat ulterior, duce clădirea în epocile recente, păstrând arhitectura specifică umbriană, tocmai pentru a pune în evidență edificiul, prin comparație cu construcțiile relativ contemporane. "

l'Amore non è amato" („Dragostea nu se iubește”) – Sf. Francisc.

Orvieto - o bijuterie italiană

 

de Marian Lisu

Așezarea e veche de aproape trei milenii, cei dintîi fiind etruscii, ce lasă aici celebrele necropole.

Stânca semeață din marginea Umbriei devenise prin fortificare ușor de apărat, poziția strategică ajutând populația locală să dezvolte urbea în timpurile imperiale, dar îndeosebi în vremurile medievale.

Tocmai dezvoltarea din evul când alții nu aveau speranță face din Orvieto unul din marile centre culturale și economice, invidiat de mulți – având statut independent.

Edificiile ridicate în secolele XIII și XIV sunt și acum păstrate în forma originală, frumoasele piețe publice (del Populo și del Duomo) păstrând acel farmec tipic italienesc.

Palazzo Comunale ne-a îmbiat să descoperim arta medievală a Renașterii. În spiritul libertății se născuse ideea de a fi construită o fortăreață mai strașnică, peste cea făcută de Natură – zidurile ce continuă culoarea stăncii dând impresia că nu au fost cioplite , ci zidite.

Supremul edificiu rămâne însă Ctedrala, cea frumos botezată drept ,,Santa Maria Assunata in Cielo”, cu fațada ei impresionantă ce trimite privitorul la amintirea geamănei din Siena.

Goticul lucrase secole de-a rândul să-și arate splendoarea desăvârșită, iar pentru a convinge pe cei interesați să-i treacă pragul pomenim doar trei dintre multele nume consacrate în relizările artistice de geniu creator – Pisano, Beato Angelico și Perugino.

Conceptul Creației e punctul forte – despărțirea noilor tendințe prevestesc germenii arhitecturii renascentiste.

Fresce ale marilor maeștrii italieni au legătură cu scene din viața Fecioareai, iar în Capella dei Corporale întâlnim legenda orașului  - Miracolul din Bolsena (în urma căruia Papa Urban al IV-lea instituie acum vreo opt secole procesiunea „Corpus Domini”).

Capella Nuova e povestea frumoasă a artei, o capodoperă renascentistă ce ridică standardul de reprezentare în zona ecleziastică.

Pentru a întregi corola de minuni e de luat în calcul vizite lejere la două palate ce trimit la perioada în care papii aveau aici bază de credință – Palazzo dei Papi, undeva în spatele catedralei și pe cel din proximitate – Palazzo Soliano, unde se pot admira relicvele romanității și opere de artă (inclusiv contemporană).

În cel al papilor sunt camere ce aduc mai degrabă a sălilor regale de ceremonii, doar că aici sunt masate tablouri de dimensiuni urieșești, sculpturi parcă aduse direct din Paradis, îngerii ce însoțesc personajele consacrate fiind martori tăcuți ai minunilor artistice.

Peste drum, în partea opusă pieței,e Palazzo Faina, unde sunt actualmente prezentate relicvele perioadelor trecute, în cadrul Muzeului Arheologic, de neratat pentru cei interesați de arta etruscă.

O mostră de reprezentare arhitecturală a timpurilor în care etruscii scriau aici istoria este și Tempio del Belvedere, templu vast și bine păstrat, în imediata apropiere a Pozzo di San Patrizio, puțul colosal săpat în piatra dură ce coboară în măruntaiele muntelui și care solicită privitorul să-i afle secretele până la luciul de apă. Prin sutele de ferestre lumina lină e filtrată colorat spre bază, iar pentru ca cei care privesc cerul să nu fie realmente orbiți de astrul ceresc s-a decis amplasarea unui glob imens, luminat astfel încât ochiul să poată percepe iluzia unei realități moderne.

La pas printre clădirile etalon – Palazzo del Popolo ține în umbra lui parte a Cartierului Medieval, iar luând ca etalon Torre del Moro ținând întins pe Corso Cavour ajungi în locul de poveste – Fortezza di Albornoz, vașnica fortăreață ce avusese menirea de a demoraliza răuvoitorii în a gândi să râvnească la avuțiile urbei, ridicată sub autoritatea cardinalului Egidio Albornoz după jumătatea secolului al XIV-lea, când Orvieto se va supune puterii papale.

Altamira - Capela Sixtina a Preistoriei

 

de Marian Lisu

Sfâșietoarea poveste adevărată de acum ne va purta privirile și imaginația într-unul dintre cele mai importante locuri ale umanității, în Altamira, spre a admira ceea ce a fost supranumită „Capela Sixtină a Preistoriei”.

La vremea descoperirii splendorilor rupestre ce vin din Paleoliticul Superior (încă de acum 35.600 ani și care au continuat a fi creeate până acum vreo 15.000), proprietarul suferea o veritabilă dramă existențială.

În 1879, Marcelino Sanz de Sautuola e anunțat de fiica lui Maria că niște animale ciudate care „aleargă” haotic se găsesc pe pereții peșterii ce se căscase în apropierea locuinței de pe micul domeniu. Mai exact, în proximitatea pitorescului oraș medieval Santilana del Mar.

Răspândirea veștii privind descoperirile preistorice sunt însă vehement disputate tocmai de către cei care trebuiau să se aplece serios asupra studiului. Se va demonstra fiind cea mai veche formă de manifestare artistică. Perioadele de datare exacte plasează primele execuții puțin după apariția Homo sapiens, cel care începea să-și demonstreze discernământul și rațiunea – ruperea de linia Erectus și desprinderea de Neanderthalieni.

Trecut prematur spre veșnicie și având încredere până la final în adevărul cauzei sale, îi sunt recunoscute meritele abia post-mortem. Lumea științifică își va recunoaște greșala de a fi mai aproape de interesele ecleziastice decât de adevărul științific, diplomele și titlurile putând fi observate în muzeul dedicat amenajat lângă casă (chiar în imediata apropiere a peșterii).

Dar scenele celebre cu bizonii multicolori și celelate animale reprezentate în peșterile asociate, aflate de-a lungul coastei dinspre Santander și Bilbao, le vedem în marele muzeu în care sunt aduse dovezile elocvente și reproduse identic.

Redările umanoizilor din epoca de piatră reprezintă în cadru larg picturi ce au copiat forma peșterii, cu bizoni (zimbri) în galop, de parcă e un tablou în mișcare a modului în care indienii nativi își imaginau Paradisul (veșnicele câmpuri de vânătoare).

Uimirea întregii lumi se cristalizează abia când se demonstrează că arta de pe pereți are o vechime de mai mult de 10.000 de ani, cât se credea inițial de către descoperitor. Fiind aproape de patru ori mai veche, dogmaticii sau reacționarii se vor recunoaște învinși, recunoscând unanim că în peștera Altamira se găsește reprezentarea maximă a spiritului creator uman, cel de la începuturi. Atenția la detalii se poate observa facil – în zona de detaliu sunt contururi cu detalii, zonele interioare fiind umplute de culori nuanțate, spre a reproduce cât mai realist personajul vizat.

Nu vorbim aici doar de pictură pe stâncă, sunt locuri unde se găsesc gravuri sau altele cu desene.

Peșterile celelalte aduc în atenția publică animale care sunt și acum specifice zonei – cabaline și căprioare (bizonii dispărând de mult de pe Bătrânul Continent). Găsim pe stânci inclusiv amprentele mâinilor „artiștilor” – formate nu prin imprimarea palmelor cu culoare, ci prin suflarea peste acestea a pulberelor de oxizi.

Recunoașterea universală a manifestărilor artei paleolitice nu se rezumă doar la tradițiile culturale manifestate în negura vremurilor, ci și ca un moment semnificativ al istoriei umanității. Astfel, manifestările diferite, tematica vastă și diversitatea tehnicilor (stilurilor) demonstrează că nu era o manifestare locală, unitară, ci o expresie a unei comunități larg răspândite pe un areal ce cuprinde mare parte a zonei nordice din Peninsula Iberică.

Era o reprezentare a unei lumi înconjurătoare cu detalii elocvente – modul în care omul primordial percepe raportarea la Mama Natură, fără idoli sau zei, fără ierarhii și diviziuni sociale, fără răutăți și învrăjbiri, ci doar realitățile din proximitate.

Santillana del Mar - un pueblo de poveste

de Ioan Laslo

Spania este plina de surprize mai ales in zonele sale rurale. Nici Santillana del Mar nu face exceptie, cei mai multi dintre turistii pe care i-am condus aici considerand zona sa istorica incantatoare. Din acest sezon, vizita din programul Tara Bascilor si nordul Spaniei este inscrisa ca un optional gratuit, astfel ca toti turistii sa poata vedea aceasta bijuterie medievala. Un click pe numele programului va ajuta sa va inscrieti!

Orasul este plin de cladiri care dateaza din secolele XIV-XVIII si care au apartinut odinioara unor familii nobiliare (numeroasele blazoane de la intrare dovedesc acest lucru). Astazi, ele sunt folosite ca magazine cu produse locale excelente, restaurante, spatii de cazare, mici muzee etc. Localnicii (putin peste 4000!) s-au mutat in afara centrului istoric si traiesc marea lor majoritate din turism.

Centrul istoric este pietruit si exclusiv pietonal, fiind grupat in jurul a doua strazi care se unesc pentru a duce la cel mai important obiectiv turistic din pueblo (si din intreaga Cantabrie), La Colegiata, o biserica romanica ale carei inceputuri dateaza din secolul al IX-lea si pe care va recomand cu insistenta sa o vizitati si pe interior. Pe parcurs intalnim Palatul Valdivieso (astăzi a fost transformat în hotel. Acesta datează din secolul al XVIII-lea și îl puteți găsi la sfârșitul străzii Calle del Cantón), Palatul Velarde (cunoscut si sub numele de „Palatul arenelor”. Construcția sa a început în secolul al XV-lea, cu influente gotice, dar și renascentiste), Casa Hombronilor (construită între secolele XV și XVII), Casa Arhiducesei (chiar în stânga La Colegiatei, datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea), Palatul Barreda (denumit si Parador National de Gil Blas, deoarece aici se desfasoara ispravile picanteresti ale burlescului personaj din opera lui Alain-René Lesage), Casas de los Quevedo (de fapt doua case unite, datand din secolul al XVII-lea), Casa Leonor de la Vega (datează de la sfârșitul secolului al XV-lea. Se spune că aici a locuit Leonor, mama primului marchiz de Santillana) si multe altele pe care va las sa le descoperiti intr-o plimbare lejera, la fata locului. Adaugati la tentatii un mic Muzeu al Torturii (scoate in evidenta tehnicile Inchizitiei), un Muzeu al Traditiilor Cantabreze (sunt fascinante mastile ritualice de aici!), Casa Memoriala Jesus Otero (unul dintre cei mai apreciati sculptori cantabrezi), numeroasele mici magazine care atrag mai ales doritorii de produse hand-made, sau de produse traditionale cantabreze si va puteti face o impresie despre acest sat turistic splendid. Iar, daca sunt prea sarace cuvintele, va invit sa vizionati urmatoarele doua filmulete, cu informatii care sper sa fie relevante

Trasee turistice in muntii Romaniei - Varful Ciucas

de Calin Nicolae Marginean

Virful Ciucas (1.954 m)

Trebuie ajuns in pasul Bratocea cu masina, pentru a beneficia...

- de cel mai scurt timp de facut acest virf +

- de cel mai usor traseu +

- pentru a avea TIMP „la greu” de admirat tot ce poate sa ofere acest munte SUPERB / MINUNAT (atentie MARE ca NU folosesc deloc cuvinte mari inutil, ci stiu ce vorbesc !)

Pentru cine vine din Nordul tarii (ca mine) se ajunge din Tg. Secuiesc => Prejmer => Sacele => (stinga) Pasul Bratocea !

DACA ati venit dinspre Brasov (Sacele), opriti in pasul Bratocea (e loc de parcat „la greu” si gratuit !) si o luati la stinga (in unghi de 900), pe drumul forestier care se desprinde din sosea, la al carui start, pe dreapta, sint 2 table de informare cu rezervatia Ciucas. Marcaj „banda rosie” !

(NU CUMVA sa o luati pe drumul – tot forestier – care se desprinde din sosea si care o din dreapta soselei, prin padure, ca va duceti in alta parte !!!)

Ati plecat deci pe drumul cel bun, ati trecut de cele 2 table si o tineti pe drumul forestier mentionat mai sus, intr-o urcare exterm de usoara, printr-o mica padurice, FARA a va

"Focurile Sfântului Ioan", la Alicante

de Ioan Laslo

Fiestele din diversele orașe ale Spaniei sunt un moment în care, cu mic, cu mare, toată populația urbei se distrează. De obicei, ele sunt legate de un sfânt catolic și au o tradiție îndelungată. Am scris anterior de Falas din Valencia, iar azi ii vine rândul orașului Alicante. 

Alicante sărbătorește sosirea verii cu "Focurile lui San Juan". Înconjurați de muzică, culoare, praf de pușcă și spectacol, mii de oameni ies în stradă pentru a experimenta acest festival care aduce un omagiu focului. Pentru a sărbători începutul verii, locuitorii din Alicante merg, în mod tradițional, la cina în mediul rural în penultima săptămână din iunie: mânanca produse tipice și, când vine miezul nopții, aprind focuri de tabără, dansează în jurul lor, lansează rachete și se scaldă în mare. Acest obicei a fost menținut de-a lungul timpului și, în 1928, a fost înființat oficial ca festivitățile "Hogueras de San Juan".

Timp de câteva zile, în fiecare an, se aduce un omagiu focului, în care principalii protagoniști sunt opere autentice de artă efemeră: „focurile”, figurile uriașe de carton și lemn care sunt arse în noaptea de San Juan. În luna mai, regina festivităților, așa-numita „Bellea del Foc” (Frumusețea Focului), este aleasă dintre candidatele prezentate de comisia fiecărui cartier. Festivitățile încep oficial cu plantà (așezarea) monumentalelor „focuri” care, cu aerul lor satiric, umplu străzile din Alicante cu ingeniozitate și bună dispoziție. În acea zi sunt instalate și „barăcile” , unde se țin sărbătorile populare și se degustă smochinele și coca tipice, un fel de empanada de ton, ceapă și nuci de pin. Printre cele mai reprezentative acte ale festivalului se numără Intrarea Trupelor și Comisiilor, cu „frumusețile” lor respective și domnișoarele de onoare îmbrăcate în costume tradiționale; ofranda florală către hramul orașului, Fecioara Remedioi și parada folclorică internațională, o procesiune colorată la care participă grupuri de dans din întreaga lume. În plus, în fiecare zi la două după-amiază, în Plaza de los Luceros au loc focuri de artificii : sunt „mascletàs” zgomotoase , care ar trebui să fie însoțite cu dopuri de urechi, având în vedere vuietul provocat de praful de pușcă și rachete. În sfârșit, la ora douăsprezece  noaptea, în ultima zi a fiestei din iunie, sosește „cremà”, momentul de vârf. După un extraordinar palmier alb de artificii, „focurile” răspândite în tot orașul ard de bucurie, dansuri și cântece, în același timp în care pompierii aruncă cu apă în participanți în ceea ce este cunoscut sub numele de „banyá”. Cu toate acestea, petrecerea nu s-a încheiat încă. Serile viitoare, pe plaja Postiguet are loc concursul de artificii, în timp ce zona veche a orașului prinde viață cu piața medievală și diversele sale spectacole. Este o adevărată bucurie, la care participă și numeroșii turiști aflați în vacanță pe Costa Blanca! Filmulețele de mai jos o sa va facă sa înțelegeți mult mai bine evenimentul... 

Basilica San Francisco de Assisi

de Marian Lisu

Până acum aproape un mileniu, Assisi era un mic oraș medieval ce nu se prea pomenea pe hărțile importante,ridicat pe coasta unui deal semeț (Asio) de la poalele muntelui Subasio, de unde vederea asupra văii Umbriei este una senzațională.

Un eveniment epocal, undeva spre finele secolului al XII-lea, schimbă decisiv soarta orașului, aici născându-se Giovanni Bernardone, pe care acum îl știm drept Sf. Francisc de Assisi, patronul spiritual al Italiei.

Ordinul Franciscanilor, cel ce se constituie și dezvoltă galopant, aduce în perioada medievală manifestări artistice fără precedent – pictori renumiți, sculptori și arhitecți de soi, întrecându-se în a-și arăta măiestria.

Genialul florentin Giotto, Lorenzetti (cel ce a prefigurat arta Renașterii), sienezul Simone Martini, sunt printre numele care lasă posterității lucrări inestimabile – locul ce deține cele mai impresionante capodopere fiind Bazilica San Francesco.

Era mișcarea ce nu va primeni doar zona italică ci practic tot Bătrânul Continent, dovadă că genul creativ uman a găsit în Assisi locul prefect de manifestare în Evul Mediu.

Încă de la mare distanță poți observa lejer detaliile arhitecturale ale megastructurii ce ține în spatele unor ziduri urieșești trei biserici, una peste cealaltă.

Cultul pe care fostul mistic, sanctificat pentru priceperea transmiterii mesajului divin (dovadă cum se difuzează ulterior mișcarea Ordinului Franciscan în toată lumea creștină), detemină papii să dea locului o însemnătate deosebită, admițând valoarea mesajului universal pe care Francisc îl propovăduise, bazat pe pace și bună-înțelegere.

Devenise un simbol de credință, modul modest în care se îmbrăca și jurământul de sărăcie spre a se dedica întru-totul rugăciunii și ascezei îl fac și acum model pentru adepții ce vin în număr mare să vadă locul de unde izvorâse credința.

În spatele porților grele pătrundem alene printre case de secole, amplasate astfel încât fiecare spațiu vital să fie utilizat la maximă eficiență. Urcarea puțin abruptă ne duce rapid într-o piață vastă, mărginită de coloane și porticuri, toate la umbra unor ziduri ce trimit privitorul la zidurile defensive a le unui mare castel. Locul edificiului fusese spațiul de tristă amintire, unde condamnații cu pedepse capitale erau sfârșiți, numele fiind elocvent – Colinele Iadului. Proiectul se începuse romanic (partea inferioară) și se continuase în stil gotic (biserica superioară).

Lucrările duraseră vreo trei veacuri, de după 1228, iar locul ce amintea a moarte se va spăla de vechile păcate și va lua nume nou – Dealul Paradisului, deci de la agonie la extaz.

În memoria sfântului în cripta bisericii inferioare au fost depuse moaștele, locul cu liniște și pace fiind spațiu sacru, unde energiile acumulate secole de-a rândul te copleșesc gradual.

Deasupra, boltele sunt decorate cu fresce minunate, cu sute de personaje vivace, cu un colorit spectaculos, ce de multe ori te copleșește olfactiv.

Rozete meșteșugite, arcade imense frânte, sub care se ivesc alte arcade joase-n semicerc , ogile ce deschid capele cu tematici biblice din cele mai diverse – toate te îndeamnă să descoperi rafinamentul artistic pe care autorii doriseră să impresioneze privitorii.

Marele altar gotic deține însă cele mai spectaculoase fresce – Alegoriile Virtuțiilor franciscane și Slava Sf. Francisc, făcute de colectivul condus direct de Giotto.

Pentru a accede biserica superioară urcăm scările monumentale și admirăm claustrul, curtea de dimensiuni apreciabile având nivelele suprapuse pironite cu stâlpi deși, ce impactează ochiul, ajutându-l să facă trecerea lejeră de la excepționalul de la nivelul de jos spre magnificul de la zona goticului.

După alte rânduri de trepte de piatră se pătrunde în cel mai vast spațiu de sacralitate – din zona altarului fiind vizibile detaliile desăvârșite ale rozetei centrale. Lateralele poartă fresce cu viziuni îngerești, scene din viețile sfinților, dar și personaje ce revin în actualitate din perioada Vechiului Testament.

Culorile paradisului te însoțesc din înalt – stilul combinat (gotic și renascentist) fiind ceva altceva – totul gândit spre a pune în evidență cele mai importante scene, legate de viața sfântului ce a legat orașul de istoria umanității.

Turnul Iberdrola - imensa oglinda din Bilbao

de Ioan Laslo

Cu cele 41 de etaje si 165 de metri inaltime, 21 de ascensoare si peste 50 000 de mp, Turnul Iberdrola nu poate fi evitat de cei care ajung in zona Guggenheim a orasului Bilbao. Iar, daca esti turist, este obligatoriu sa ajungi acolo!

Zona aceasta moderna a celui mai important oras basc a inceput sa prinda contur in momentul in care administratia orasului a facut un plan de dezvoltare de lunga durata. Tot ce a insemnat industrie poluanta a fost atunci scoasa din oras, iar locul a primit o alta infatisare. Floarea de titan a muzeului modernist, Cladirile Universitatii Deusto, Stadionul San Mames, Palacio Euskalduna de Congrese și Muzică, parcuri si o esplanada superba dea lungul a ceea ce localnicii denumesc Estuarul Bilbao au depasit chiar asteptarile localnicilor. Totul intr-o zona a Spaniei unde seriozitatea si munca sunt ridicate la rang de religie.

Blocul turn a fost proiectat de César Pelli, specializat in astfel de constructii, ridicat intre 2007 si 2011 si inaugurat oficial in prezenta regelui Spaniei, un an mai tarziu. Astazi, gazduieste birourile unei firme arhicunoscute, dar functioneaza si ca o imensa oglinda  de forma unui triunghi isoscel cu laturile usor curbate. Iar, cand vremea este prielnica, spectacolul este fabulos! Va invit sa il vedem impreuna! 

Isola Bella – o “destinație superbissimă”

de Livia Manzatu

Motto:

Călătoria te învață că indiferent cât de multe cunoști, este mereu mai mult de învățat – The Cultureur.

Așa cum călătorului îi șade bine cu drumul, iată-mă din nou la drum, în vara acestui an, de data aceasta într-un circuit de două săptămâni în unele dintre cele mai fascinante locuri din nordul Italiei, circuit numit foarte sugestiv: “Destinații superbissime”, avându-l și de data aceasta drept ghid pe dl. Ioan Laslo.

Italia a fost și va rămâne o destinație de suflet, iar faptul că urma să ajungem la cele mai frumoase lacuri din nordul ei (Lago di Garda, Lago Como și Lago Maggiore) a insemnat pentru mine o bucurie imensă. Într-adevăr, ajungând acolo, am avut senzația că mă aflu într-un colț de Rai.

Fără îndoială, toate cele trei lacuri sunt superbe, dar Lago Maggiore cu a sa Isola Bella a devenit preferatul meu.

Isola Bella, împreună cu Isola Madre din apropiere și Isola dei Pescatori, formează un paradis care te seduce de la prima

O capodopera a lui Caravaggio în Catedrala Sfântul Ioan din Valletta

    de Maricela Stupar

      Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este o capodoperă impresionantă executată în ulei de artistul italian Caravaggio, una dintre cele mai importante și celebre lucrări din stilul baroc și nu doar. 

    Caravaggio a realizat această pictură în anul 1608, în timpul șederii sale în La Valletta, cînd, aflându-se în aprecierile Marelui Maestru al Ordinului Cavalerilor de Malta Alof de Wignacourt, îi conferă Înaltul Ordin de Cavaler.  

    Pictura prezintă decapitarea sfântului Ioan Botezătorul, în timp ce lângă el stă Salome cu un platou de aur în mâini pentru a primi capul sfântului iar lângă ea se află o altă femeie, care se presupune a fi Irodiada, îngrozită de crima atroce.  Un temnicer dă instrucțiuni călăului, care

Povestea microcartierului Anafi din Atena

 

de Valentin Oanță 

Mai tot turistul a fost în Grecia. Și cum să treci prin  Atena fără să îi vezi unul dintre simboluri, anume Acropole. Totuși, mai puțin cunoscută este viața localnicilor de sub Acropole, dar mai sus de Plaka. 

Cu mai mult timp în urmă, pe când Atena era în plină dezvoltare, mai marii capitalei s-au lovit de un obstacol, lipsa forței de muncă în construcții.  Vi se pare cunoscut ?! Atunci primarul a contactat o comunitate recunoscută în domeniu, lucrători din insula ANAFI, care au fost aduși la Atena pe termen lung. Doar că aceștia nu au acceptat să locuiască în condițiile rezonabile oferite ci au cerut și primit o parcelă pietroasă sub Acropole, unde si-au construit niște extrem de modeste căsuțe asemănătoare cu cele lăsate în insula lor. Locul fiind limitat, străduțele au fost dimensionate corespunzător. Nu  permit decât trecerea unui singur om fără bagaj. Apoi nu au mai dorit să se întoarcă în insulă si au rămas în noua așezare.  Acum, urmașii lor sunt terorizați primăvara, vara și toamna din cauza pălăvrăgelii turiștilor sub geamurile lor, de dimineața până  noaptea târziu. Așa au aparut pe toate străduțele înguste apeluri fierbinți la liniște,  în multe limbi, chiar si în cele asiatice ! Și eu, care credeam că povestea Maricelei Stupar despre strada Sforii este unică și că doar locuitorii din Brașov au o astfel de cale!

Castro Viejo sau Cartierul celor sapte strazi din Bilbao

 

de Ioan Laslo

Centrul vechi din Bilbao este de neratat! Deși orasul este extrem de modern astazi, totul a început în jurul a șapte străzi (initiate prin secolul al XV-lea) care astăzi alcătuiesc unul dintre cele mai interesante cartiere din oraș. Somera, Artecalle, Tendería, Belosticalle, Carnicería Vieja, Barrencalle și Barrencalle Barrena pot fi luate la pas, o varianta ideală pentru a vă bucura de o plimbare, învățând despre istoria orașului. In inima cartierului se afla Catedral de Santiago, biserica cea mai reprezentativa, renovata dupa catastrofalele inundatii din 1983 si redeschisa. Strazile pietruite sunt fie inchise circulatiei masinilor, fie cu trafic limitat, scopul fiind conservarea, pe cat e cu putinta a edificiilor din zona si accesul mai sigur pentru turisti. Predomina cladirile in stil gotic, insa am gasit si cladiri baroce, clasice sau neoclasice, cele mai multe dintre ele fiind viu colorate sau cu splendide balcoane metalice sau de lemn, care le pun fatadele in evidenta. Labirintul acesta a constituit centrul comercial si tot aici s-a aflat si vechiul port candva. Azi magazinele, cerveceriile sau locurile de achizitionat un suvenir abunda. Foarte aproape se afla si cea mai mare piata acoperita din Europa, Mercado de la Ribera. Haideti sa ne plimbam online, iar daca doriti sa vizitam Bilbao la fata locului impreuna, nu ezitati sa dati un click pentru inscriere pe numele excursiei Tara Bascilor si nordul Spaniei: