Dealul Petřín - o experienta inedita

 

de Raluca Sofian

Azi e despre “Sus inimile!” Și pașii :)) Dacă nu e timp, funicularul rămâne calea cea mai practica și întrucâtva boema cale de-a escalada dealul Petřín spre aventura “aeriana”, traibila prin toti porii și provocatoare de inocente entuziasme a turnului de oțel - Petřínská rozhledna, Eiffel-ul Pragăi, mândrie a națiunii cehe încă din 1891. Dar dacă e, parol ca merita o Promenada tihnita pe aleile parcului/parcurilor de o parte și alta a Hladová zeď (zid medieval defensiv înălțat de săraci). Pe drum te învăluie involuntar un exercitiu de imaginație despre cum trebuie sa fi arătat priveliștea inițială din turn sau dealul in sine pana la atractiva idee pusă in practica de patosul industrializării. Litografiile vorbesc despre zone împădurite si ceva mai jos spre malul Vltavei de arii impresionante cu …vita de vie.

Dupa experiența cu vântul in plete (mult vant in plete!) in intimul spatiu expozitional deschis la subsolul turnului Panoramic găsești inedite captări fotografice. Unele vorbesc despre istoria de faima și prăbușire a restaurantului Nebozizek, altele despre temerarele acțiuni ale Czech Tourist Club. Plus câteva uzanțe probabil nebănuite la vremea ridicării stabilimentului. Afli de pilda printre rânduri cum apartia turnului a dat un imbold fără precedent activităților sportive. Sau acțiunilor de emancipare a femeii si schimbărilor in stilul de viața. Sau de fashion. (Deși azi cel puțin, între noi fie vorba, imaginea unor rochii infoiate diafan, a unor umbrele și palarii plutind de jur împrejur de vant furate sau a unor mănuși delicate desperecheate dau experienței o nota de originalitate.

P.S La întoarcere cotiți spre Strahov. Mănăstirea Strahov a permis unei berării comerciale, Klásterní Pivovar Strahov, să deschidă un punct de vânzare în incinta lor. Nu, călugării nu au de-a face cu procesul producerii berii. Și totuși, berea de aici și-a luat numele de la Sf. Norbert.

Vyšehrad - impetuos, chiar intimidant!

de Raluca Sofian

Oh, Vyšehrad! L-am văzut de câteva ori. De fiecare data, dimineata. (Nepremeditat, pur și simplu așa s-a întâmplat.) Mi-a parut impetuos, chiar intimidant. Cred ca desi m-a impresionat istoria-i (vezi Dinastia Přemyslid, Vratislav, Carol al IV lea, Razboaiele husite, razboiul de 30 de ani, Monarhia Habsburgica etc.) de sedus n-a reușit instant. Nu m-am simțit luată de val. Între noi empatiile s-au dezvoltat timid, treptat, cordial. Punctele forte au fost (și au rămas): măiestria frescelor Basilicii Minor, rotonda Martin, incredibila perspectiva panoramică și cimitirul. Mai ales cimitirul :)) In apărarea mea declar ca e o adunare extrem de selecta acolo fie si dacă-i amintesc doar pe Antonin Dvořák, Bedřich Smetana, Karel Čapek și Alfons Mucha! Pe scurt as fi etichetat locul ca având “parfum”. Unul cu note calme, sobre, de ambra. Sau mosc. Nu “vesele” oricum. Pana acum!!!

Hlavní nádraží - gara din Praga, un monument art-nouveau

 de Raluca Sofian

Dacă tot mi-am promis (și) o experiența feroviară la Praga, recent descinsa in oraș am reluat “tratativele” de unde le-am lăsat. De la Hlavní nádraží - mai exact. Gara principala din Praga e fără îndoiala un spațiu ...complicat. Ceva între centru comercial, hala, sala de asteptare și banda efervescenta, partial agonizanta, de rulare. Dar dacă treci de extinderile-i modernist-minimaliste si atingi miezul art-nouveau al vechii aule de plecare ramai pironit de încântare. Viziunea lui art-nouveau e un melanj intr-atât de diafan incat te ține la propriu cu ochii in tavan. Doar un stimulent și o directie sa-ti mai coboare gandurile și pașii in cotidian. Noi am ales cafeaua de la Fantova Kavarna si-un un bilet spre Kutna Hora. Adica Sedlec, cu goticu-i “fresco” și centrul vechi al urbei, acreditat UNESCO. Cum a fost și ce-am aflat?

Telegrafic vorbind experiențele zilei s-ar putea rezuma așa:

Capela decorată cu oasele husitilor și victimelor ciumei e un Memento Mori profund sub suflul căruia mai întâi inimile si curând dupa, gândurile încep trepida. Intre realitate și fotografiile cosmetizate din broșurile turistice exista însă un vizibil derapaj. Afara, lespezile noi de mormânt reușesc prin marmura si finisaj sa sublinieze doar un contrast trist, chiar agasant. (Pentru ca pana si in fata evidenței, orgoliul pare sa funcționeze intact.)

Nu cauti mult un respiro. In imediata proximitate te cooptează intriga unui Muzeu Lego & cafenea. Desi imposibil de anticipat afli, odată intrat, ca exista o silfidă (la propriu și figurat!) legătura între obiectivele ce s-au, la granița mileniilor, învecinat. Ba la o adică e o experiența unicat! Asociezi orice licoare fierbinte cu o companie “rece” iar timpul, pe nebănuite!, trece.

Pe la periferie orașul nu e tot numai un vis, dar centrul vechi nu-i de omis. Vitrine festive, alei cu poveste. Restaurante rustice. Fripturi cu gust, textura, condiment. Vinacoteci spre care s-au făcut poteci. Dar ce m-a fermecat a fost exodul molcom cu melos înaripat. Localnici și turisti deopotriva adunati pe inserat in jurul bradului din piațeta învăluită in sărbătoare. Aducand cu ei emoții in felinare. Aprinse! Si colinde-n ton. La unison. In Ajun de Crăciun, sumbrul Sedlec își pierde puțin din blazon. E mai firav. E doar un zvon!

La Cafe Central Viena...

de Mircea Poeana

 La Cafe Central nu te duci neaparat sa bei o cafea. Poti intra doar ca sa stai fata in fata cu posacul Franz Joseph si cu Sissi cea diafana, zugraviti cu maiestrie sub lumina mierie a candelabrelor. De fapt, a cere o cafea in locul acesta e mai mult decat arta. Trebuie sa deslusesti aromele si culorile si savoarea magica a fiecarei licori.Te poti delecta cu un Schwarzer, eventual Grosser, daca nu te-ai trezit bine, poti petrece vreo doua ore in fata unui Grosser Brauner, daca timpul are rabdare sau iti poti rasfata papilele cu licoarea preferata a Mariei Theresa, care uneori contine mai mult lichior de caise decat cafea...

Cafe Central este o institutie a bunului gust, unde ca sa vii trebuie sa te imbraci frumos pentru ca si asta e rostul unei cafele - stai la masa ca sa fii vazut si ca sa vezi... Uite, de pilda, acolo, la masa aceea ascunsa de o coloana de marmora sade domnul Freud, cu pipa in coltul gurii si pleoapele intredeschise ca intr-un vis inca netalmacit. Sau doar il asculta cu mare atentie pe tanarul Musil si se intreaba in gand cum poate exista pe lume un om fara insusiri? Strefan Zweig soarbe grabit dintr-un Kapuziner pentru ca mai are cateva retusuri de facut la portetul Mariei Stuart. La masa aceea rotunda, plina de strudele si de croissante, vorbesc zgomotos si gesticuleaza teatral Adolf Hitler, Trotsky si Josip Broz Tito. Agasanti oameni... Domnul acela timid, cu barba matasoasa si mustata in furculita, nu-i scapa din priviri, in timp ce mai schiteaza cateva idei la al sau Der Judenstaat.

- Buna dimineata, Herr Herzl!... Nu m-a auzit, e prea ocupat. Asa ca ies tiptil in Herrengasse si ma fac nevazut in multime.

Targul de Craciun de la Sibiu

 

de Ioan Laslo

    Ajuns la editia cu numarul 20, Targul de Craciun de la Sibiu si-a respectat si anul acesta renumele. Puhoi de oameni stateau la coada sa intre, iar verificarea deja celebrului certificat verde mergea destul de rapid. In momentul celei mai mari inghesuieli nu stateai mai mult de 15 minute la rand pentru a patrunde in spatiul rezervat Targului, in Piata Mare a orasului de pe Cibin. Ironic era faptul ca in difuzoare se rula uneori un mesaj care cerea sa se respecte distantarea, insa oamenii erau atat de multi incat cu greu reuseai sa te strecori printre ei. Se vedea formalul in banda aceea din avion. In rest, veselie, multi copii care gustau din plin atmosfera, adulti care se infruptau din felurite bunatati, o coada si mai mare la roata (dar panorama targului vazuta de sus merita timpul de asteptare!), ornamente si jucarii cam kitsch, un patinoar extrem de solicitat... toata apar in instantaneele din filmuletul montat  deasupra! Mai adaug unul cu Roata Mare: 

Torun - orasul lui Copernic, al teutonilor si al turtei dulci

  de Valentin Oanta

 Astăzi, vă propun o vizită într-un oraș mai puțin cunoscut al Poloniei, dar deosebit de interesant. Torun este poziționat în nordul țării, cam la 90 de minute cu mașina față de Gdansk. Este cunoscut ca orașul lui Copernic (Mikolaj Kopernik în poloneză), al cavalerilor teutoni și al celor mai gustoase rețete de turtă dulce.

Așezat pe Vistula, Torun este capitala voievodatului Pomerania, fiind cam de mărimea Ploieștiului. Peste tot întâlnești simboluri ale marelui Nicolaus Copernic, astronom și prelat catolic ce a dezvoltat teoria heliocentrică a

Monumentele Romei ‘’luminează’’ Via del Corso

de Rozina Elena Nedelea,

Ghid Român la Roma

În urmă cu un an, Roma se închidea cu cod roșu,in perioada Sărbătorilor de iarnăm dar acum ‘’ Orașul etern’’ e parcă mai strălucitor decât în alți ani. ‘’Via del Corso’’ (bulevardul care străbate centrul Romei) este împodobită toată cu ghirlande luminoase.

Monumentele reprezentative și-au găsit și ele locul în strălucitoarea înșiruire de lumini: Colosseum, Fontana di Trevi, Panteonul sau Piețele faimoase ale Romei, Spagna și Navona luminează sărbătorile romanilor. În Piazza San Pietro a fost montat un brad uriaș, lângă el fiind amenajata ‘’scena Nașterii Mântuitorului’’. Scena Nașterii din acest an a fost creată de artiști peruvieni din Națiunea Chopcca a țării. Figurinele în mărime naturală sunt realizate din fibră de sticlă, lemn de maguey și ceramică și toate poartă costume tradiționale Chopcca. Cei Trei Magi aduc cadouri cu alimente tradiționale, inclusiv cereale indigene și quinoa și sunt însoțiți de lame în mărime naturală, iar pruncul Iisus este învelit într-o pătură tradițională din Huancavelica, regiunea comunităților Națiunii Chopcca din Peru.

În Italia, potrivit ultimelor reglementări, până la 31 decembrie se poate intra doar cu vaccin si test.

 

Târgul de Crăciun „West Side Christmas Market”, București 2021

de Livia Manzatu

Decembrie 2021...al doilea an care ne găsește în pandemie, cu încercări pe toate planurile, dar cu speranța că încet-încet viața va reveni la normal.

Bucuria Crăciunului este bucuria tuturor, a copiilor și a celor mari deopotrivă. Este pentru prima dată când în sectorul 6 al Capitalei, mai precis în cartierul Drumul Taberei (cel mai mare din sector), se organizează un Târg de Crăciun.

Până pe 26 decembrie acest Târg își va păstra porțile deschise (fără taxă de intrare, dar cu prezentarea deja celebrului „certificat verde”) pentru oricine dorește să se bucure de atmosfera de sărbătoare prilejuită de un astfel de eveniment.

Amplasat în cuva lacului de agrement pe care vara hidrobicicletele pun stăpânire pe luciul apei, Târgul este conceput după modelul din Vest: rulote în care micii comercianți, cu un aer jovial, te invită să-ți potolești foamea sau să guști bucate de tot felul. Micii, cârnații, fripturile sfârâie pe grătare umplând nările pofticioșilor cu arome îmbietoare, în timp ce vinul fiert este și el la mare căutare. Papanașii și clătitele cu umpluturi care mai de care mai apetisante, turta dulce, cozonacii, plăcintele, dar și alte bucate savuroase desăvârșesc acest festin culinar în aer liber.

 

După atâtea calorii, ce bine merge o porție zdravănă de patinaj pentru a ne păstra silueta! La acest aspect cred că s-au gândit și organizatorii când au amplasat puțin mai departe un patinoar artificial – bucuria copiilor și a celor mari. 10 lei biletul de intrare pentru o oră, 25 de lei o oră în weekend, 15 lei perechea de patine de închiriat.

O poveste de Crăciun despre dragoste și dăruire in Baptisteriul din Florenta

     de Melania Cotoi

    Eu vorbeam si el privea. Erau vreo 47 de persoane si el era cel care PRIVEA. Nu mi-e greu ca dupa 5 minute sa-mi dau seama de cei care cunosc istoria, inteleg arta, sunt curiosi, intersati, vor sa faca poze, cumparaturi.... Eu vorbeam si EL PRIVEA IN SUS, PRIVEA IN STANGA, PRIVEA IN DREAPTA. Asculta. Il cautam cu privirea, asa cum fac de obicei cu persoanele care sunt interesate de ceea ce povestesc eu. La un moment dat, insotitorul grupului imi atrage atentia ca nu trebuie sa ma pierd in detalii si, atunci, incepe lumea: “lasati-o sa vorbeasca”, “ pai, noi de ce am platit”, “ daca tot vedem, e bine sa stim”....s-au linistit, eu am continuat si el asculta si privea, n-a spus nimic.

    Au vazut mozaicurile din Baptisteriu si frescele lui Ghirlandaio din S.M. Novella, toate sclipitoare, colorate, unele mai frumoase decat celelalte. EL PRIVEA si avea o fata senina, fericita... N-a pierdut nici un amanunt. Sa tot fi avut vreo 25 de ani si era unul din putinii tineri din grup. Le dau pauza de poze si tigara pt. mine in Piata Senioriei.... incep ei sa vorbeasca si sa intrebe: ce frumos, unde-i toaleta, inghetata, statui, Michelangelo, unde-s magazinele, etc...

    El se indeparteaza cu o alta persoana mai in varsta si il

Reykjavik – patria balenelor

de Butterfly

       La Reykjavik am ajuns de vreo cateva ori in timpul minunatei noastra excursii prin Islanda. Prima data am ajuns la ceas tarziu, in prima zi de vacanta, rupti de foame in cautarea unui restaurant primitor si calduros. Am parcat masinile undeva langa o constructie moderna care adapostea biblioteca, in apropierea unui mic port si la cativa pasi de centru si am pornit pe jos a vedem ce gasim. Centrul curat si destul de putin circulat ni s-a parut dragut. Vitrinele magazinelor erau impodobite de Craciun desi era octombrie. Reni impaiati isi prezentau produsele in mod sarbatoresc, in sanii mari si pline de zapada artificiala.

         O pereche de trolli zambeau tampi din vitrina ninsa. O statuie oarecum bizara iesea din miezul trotuarului. Despre preturi nu va spun ca va speriati. Cred ca nici la Dior nu au asemenea grozavii. O geaca groasa de iarna, din puf, ajungea pe la 1000 euro. Scopul primei noastre vizite acolo era foarte clar, sa mancam. In fata unui restaurant un panou ne prezenta oferta speciala a zilei: un peste cu garnitura de cartofi si un pahar de vin la “numai” 60 euro. Grupul s-a impartit in 3, o parte la un restaurant, o parte la altul si o parte a ales plimbare prin oras cu consum de sandwich cald la “botul calului”. Noi mancaseram niste sandwichuri rapite pe furis din 

Citeste mai multe cu un click aici !

Din nou despre Polonia - Wroclaw: un oraș captivant

   de Valentin Oanta

Wroclaw este un oraș captivant, tineresc, dar istoria sa este veche de peste 1000 de ani, ajungând până la Imperiul Roman, când pe aceste locuri exista un centru important de tranzit către Drumul Chihlimbarului. Dispune de un impresionant număr de edificii istorice, de la biserici gotice la palate și castele.

Orașul are un calendar plin de festivaluri și evenimente culturale, muzică clasică, teatru al unor culturi pe cale de dispariție. De asemenea, există chiar incercarea anuală de a bate recordul Guinness de cântat la chitară, când mii de oameni cântă împreună "Hei Jude". Au și o întrecere de sute de caiace colorate care se înghesuie pe

Creștinismul din Insula Pastelui

de Paul Drosu

RAPA NUI (Isla de Pascua, Easter Island, Insula Pastelui), o slujba de duminica dimineata in, probabil, cea mai izolata biserica crestina din lume. Si, probabil, una dintre cele mai exotice, daca nu chiar "cea mai", slujbe crestine de pe Pamant. 

Aceasta insulita reprezinta varful estic al imensului triunghi polinezian din Pacific si una dintre cele 3 insule magice ale planetei, in opinia mea! Unul dintre cele mai izolate locuri din lume in care traiesc oameni, o insulita fara rauri, cu un tarm salbatic, aflata in plin ocean Pacific, la aproape 4.000 de km vest de continentul sud-american. 

Credinta este catolica, la fel ca si biserica, care apartine Parohiei Sfintei Cruci, fondata in 1937. Cu toate acestea, credinta catolica, la fel ca si in multe alte locuri din Polinezia, s-a contopit, intr-un proces de sincretism, cu elemente ale credintelor specifice polineziene (ca si in Polinezia Franceza), rezultand o credinta oarecum exotica pentru noi, atat in gandire cat si in aspect, avand la baza, totusi, credinta crestina (catolica sau protestanta, vorbind, in general, de imensul teritoriu polinezian). Acest sincretism se observa inclusiv in arhitectura bisericutei, care la intrare are atat motive crestine – Crucea, Isus, Tablele lui Moise, o pereche de ingeri, dar si motive polineziene – pesti, Tangata Manu (Omul Pasare), Manutara (pescarusul de mare, parte a vechiului cult al Omului Pasare) sau simboluri ale scrierii stravechi rongorongo, singura scriere descoperita in Polinezia, scriere inca nedescifrata!!!

In general, polinezienii (ca si populatiile din America de Sud) cred in Divinitate cu o sinceritate dezarmanta, cu profunzime si fara fatarnicia atat de raspandita, de obicei, la europeni… Slujba este foarte interactiva, atat in spaniola, dar si in limba rapanui, cu multe cantece in limba rapanui, iar la sfarsitul slujbei se face un lant uman, tinandu-se toti de mana si apoi fiecare il saruta pe obraji pe cei de langa el…lucruri pe care le-am vazut nu numai aici, ci si in Polinezia Franceza. Interactiunea umana in aceste zone atat de indepartate si izolate are o mare insemnatate…caci aici nu prea ai de unde sa astepti ajutor si pe cine sa te bazezi, decat pe cei de langa tine, din comunitate.

P.S. In duminica Pastelui Catolic de anul viitor se vor implini fix 300 de ani de cand INSULA PASTELUI a fost descoperita de catre europeni. Si de cand au inceput suferintele cumplite pentru bastinasi... 

Dubai - spectacolul luxului, fitelor și opulentei

 

de Ciprian Napradean

Dacă nu era Expoziția mondiala probabil ca nu ajungeam niciodată în Dubai. Aș fi ratat spectacolul luxului, fitelor și opulentei. Aici totul e un miraj. O fata morgana între doua deșerturi, unul de apa și altul de nisip. Spre aceasta iluzie a bunăstării vin bieții indieni, pakistanezi, filipinezi. Ei vin seduși de vitrina Dubai. Spre deosebire de turiști, care nu ajung sa cunoască realitatea din spatele panoului publicitar, ei o descoperă repede. Zgârie norii de otel și sticlă sunt ridicați în arsita soarelui de imigranți. Ii vezi uneori pe strada îmbrăcați prost, în șlapi, plimband cate-o punga. Pe clădirile ridicate de ei nu scrie niciun nume din miile care își pierd viata aici, ci EMAR sau DAMAC. Nu știam ce inseamna cele doua nume. Am aflat ulterior ca sunt cele mai mari doua companii de construcții din Dubai si își semnează fiecare opera arhitecturala. Apropo de imigranți! Mergeam ieri cu metroul spre un mall tradițional arab (Madinat Jumeirah) iar în fata mea era o familie de indieni. Tatăl își ținea strâns în brate fetita si-i arata ceva pe geam. Completa apoi zâmbind spre sotia lui. Parea mandru si plin de afecțiune. Probabil se bucura de liberele acordate cu ocazia zilelor Emiratelor Arabe Unite (care împlinesc 50 de ani de la infiintare). Familia asta era adorabila. E minunat si rar sa vezi afectiune în Dubai. Societatea araba e rece și solitara. Bărbații nu au voie sa-si atingă soțiile în public. Sunt sobrii și distanti fata de ele și fata de copiii lor. În mijloacele de transport în comun sunt vagoane destinate special femeilor și copiilor. Nestiind asta era sa intram intr-un astfel de vagon. Ne-am prins abia când o "femeie ninja" urla ca din gura de șarpe la un turist și-l ameninta cu politia. Săracul om nu înțelegea cu ce ia greșit. Nici el nu auzise de stupizenia vagonului pentru femei. La câte reguli iti impune viata în Islam, nu e de mirare ca din spatele cearceafurilor negre te privesc mai mereu niste ochi căprui triști sau furioși.

Daca vreti totuși sa-i cunoașteți si luați în calcul o excursie în Dubai, lunile cele mai potrivite termic sunt decembrie și ianuarie.

Iata câteva aspecte pozitive și negative observate de mine!

Pozitive:

- Sunt posibilitati multiple de petrecere a timpului liber (aquaparcuri, mail-uri, parcuri de distracție, muzee). Apropo de muzee! Luna viitoare își va deschide porțile Muzeul Viitorului. Forma clădirii este absolut halucinanta. Nici tematica nu e mai prejos. Va fi o proiecție a evoluției tehnologiei în viitorii 20 de ani și un pronostic pentru următorii 50.

- Expoziția mondiala, ce are deschise portile pana pe data de 31 martie 2022. Au construit pentru aceasta un adevărat oraș al viitorului, conectat cu Dubaiul prin autostrada și metrou.

- Preturile sunt pentru toate buzunarele. Noi am stat la Hotelul Stela de mare la 100 de euro / noapte / camera dublă (cu mic dejun inclus), dar sunt si preturi ceva mai mici. Mai mari nici nu-i bine de vorbit! Cică o noapte la un hotel de 7 stele poate ajunge la prețul unui apartament de la noi.

- Orașul este curat și foarte sigur. Rata infracționalității este printre cele mai scăzute din lume.

- Mobilitatea în oraș este relativ bună. Metrourile și tramvaiele te leagă de majoritatea obiectivelor turistice, fiind foarte curate și moderne. Accesul spre zona veche a orașului, Cartierul Al Fahidi, se face cel mai ușor cu barcile. Acestea sunt destul de insalubre dar foarte ieftine (cca 3 lei / cursa). In aceasta zona, mai puțin frecventata de turiști, am mâncat cel mai bine și ieftin. De fapt, aici descoperi adevărata lume araba (mai puțin atentă la igienă și foarte expansiva cu turiștii). Nu au însă nesimțirea negustorilor turci si cu atât mai putini a celor egipteni.

- E o lume cosmopolita și relativ toleranta religios. Aici am vazut mai mulți musulmani șiiți (iranieni), ce își făceau afacerile nestingheriți în proximitatea musulmanilor suniti (majoritari). Creștinii, budiștii și hindușii sunt de asemenea bine tolerați. Nici nu e de mirare în condițiile în care au nevoie de inteligență, mână de lucru și turiști. Nu știu care este situația în cazul evreilor.

Negative:

- Cand lipsa de educație întâlnește banul se naște opulenta și grandomania. Aici s-au întâlnit.

- Multe reguli, unele stupide din perspectiva unei gândiri liberale.

- Băuturile alcoolice incredibil de scumpe. O bere la 0,33 l nu poate fi cumpărată sub 60 - 70 de lei.

- Căldura extremă. Și în decembrie am căutat umbra, apa si aerul condiționat. Nici nu vreau sa îmi imaginez ce e aici restul de vreo 9-10 luni. Cică te ia politia la întrebări dacă te plimbi în amiaza mare pe strada. Trebuie sa te conformezi și, precum șobolanii, circuli numai prin tuneluri, mail-uri, iar deplasările doar in compania AC-ului.

- In ansamblu preturi mai mari decât în alte destinații turistice. Dacă te crezi bogat merita sa faci o vizita în Dubai. Te vindeci repede!

În concluzie, Dubaiul este o proiecție despre cum ar putea arata prima colonie umana pe Marte. O oaza de civilizație intr-un deșert. Dacă apa și curentul electric s-ar opri pentru o clipa, viata s-ar prăbuși.

La multi ani, Romania!

Cu mândrie port zilnic, prin măreața Romă, tricolorul. Mă bucur atunci când aud în jurul meu voci care spun, în diferite limbi:'' Uite, steagul României!'' Steagul cu care ne-au făcut mândri, prin existența lor, Decebal, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși si multi,multi altii. Astăzi este ziua noastră, a românilor de pe tot Mapamondul. A României de acasă, și de peste tot. Chiar dacă neajunsurile sau nemulțumirile sunt, astăzi trebuie să uităm pentru o zi de ele și să ne bucurăm de graiul nostru, de valorile noastre. De România noastră!

La multi ani, România!

Rozina Elena Nedelea

ghid profesionist de turism la Roma si Vatican